vineri, 28 iunie 2024

LEOREANU SAU COARNA, AMENDAMENT SAU ORDONANTA

 

Ordonanța Bayraktar cu a sa soldă de grad mărită acordată militarilor activi și rezerviștilor voluntari a încălzit la maxim o vară și așa caniculară. Interesant este că  nimeni din cei care o discută, blamează sau susțin, nu scoate o vorbă despre celelalte aspecte ale ordonanței,  cu implicațiile și substraturile ei,  care de fapt pentru armată și țară sunt mult mai importante decât solda de grad, prin posibilele urmări și amestecul în conflictul din Ukraina, care s-ar putea generaliza implicând România mai mult decât ar dori românul de rând. Să fim serioși, banul contează, dacă îi dai 5 lei românului pe el nu îl mai interesează dacă cu aceeași lege îi crești taxele sau impozitul, sau îi trimiți copilul în tranșee,  el se bucură că ”îi mai dai și lui ceva”. De această îngustime a minții profită politicianul român, indiferent din ce partid vine, pentru că știe că principalele ”calități” ale românului, indiferent de profesia sa,  sunt superficialitatea, lipsa de interes pentru adevăratele probleme, lasitatea, lenea, invidia. Pe acest fond, dictonul ”divide et impera” găsește întotdeauna teren propice.

Revenind la preocuparea de căpătâi a militarilor pensionari/rezerviși în ultimele 45 de zile,  solda de grad a rămas după 3 întâlniri  2 proteste și un set de alegeri, așa cum s-a planificat, adică cam ca în tren, un tren însă, scăpat de sub control.

Liderii organizatori ai protestelor în afară de îndemnuri la proteste și apoi mulțumiri pentru participare nu au oferit ”urătorilor” din fața ministerului sau al Guvernului nimic palpabil, nici în ceea ce privește rezultatele nici în ceea ce privește concluziile, nici în ceea ce privește viitorul și planurile de viitor pentru obținerea unor deziderate din ce în ce mai pestrițe, mai imposibile și mai lipsite de unanimitate. Practic nimeni din liderii asociațiilor nu s-a gândit măcar să explice masei largi de protestatari sau cotizanți ce și de ce se susține în proiectele înaintate spre promovare în Camera Deputaților, la MApN și guvern, cine a gândit cine a analizat și cine a aprobat o anumită variantă de proiect, ce avantaje sau/și dezavantaje prezintă fiecare variantă sau cale de urmat. De ce nu? Aș putea spune,  dar chiar și eu m-am săturat să tot spun degeaba. Unii amici îmi reproduc din ce în ce mai des vorbele din reclama anului,  aceea în care spune cineva ”n-ai cu cine băăăă, n-ai cu cine!” Cei mai mulți lideri de asociație se iau după unul sau altul, pot spune fără să greșesc că niciunul din ei nu este în stare să analizeze un proiect, că de inițiat nu poate fi vorba, să îl înțeleagă singurel și să îi afle, găsească, determine, consecințele. Este adevărat, legislația este întortocheată, ca să poți să găsești toate implicațiile unei inițiative legislative, trebuie să cunoști legislația în domeniu, alte legi cu care se intersectează, dar în primul rând trebuie să vezi cine a inițiat-o, ce a mai scos pe gușă și cu ce intenții. Analiza este una din rotițele luării deciziei, toți militarii știu asta, dar nu toți au capacitatea de a face o analiză fie din lipsă de informații, fie din lipsa capacității analitice, fie din lipsa interesului pentru a face ceva real. Mulți mimează. Este adevărat că în cele mai multe cazuri, cele 3 calități necesare lipsesc incorpore de la apelul minții celor mai mulți lideri. Culmea este că asta știu și cotizanții lor, căci mulți au lucrat împreună și se cunosc din ”activitate” dar merg pe ruta ”lasă bă că merge-așa!”.

Acest lucru a fost demonstrat din plin cu ocazia acestei ordonanțe.

Inițial, prima variantă de amendament depusă sau propusă pentru OUG 26 a fost varianta cea mai simplă și cu adevărat lipsită de riscuri, care prevedea menținerea egalității de cuantum între soldele de grad ale activilor și rezerviștilor, printr-o opera’iune de regularizare, fără modificarea drepturilor de pensie și fără a implica  actualizarea sau recalcularea pensiilor. Este adevărat datorită OUG 59 cu efectele ei, celor pensionați după 2017, varianta aceasta  nu le-ar fi fost convenabilă.  Dar nici nu ar fi pierdut nimic, adăugându-se suma respectivă la brutul pensiei.  Poate ceilalți ar ieși mai câștigați,  dar să nu uităm că datorită acelorași efecte ale OUG 59, de 7 ani, celor pensionați după 2017,  indexarea le-a fost depusă integral la net în timp ce celorlalți le-a fost micșorată prin  împozitare și taxare și nu am auzit pe nimeni să strige că nu e corect, nici de o parte nici de alta. Să nu se înțeleagă că agreez aplicarea unor prevederi diferite celor aflați în aceeași situație, dar bună, rea legea se aplică, sau dacă e proastă, necesită schimbarea.

Deci asta era singura problemă a variantei de amendament/ordonanță promovată pe această pagină și acceptată inițial de deputatul Coarnă și agreată de Tudor și Dogaru deși acesta din urmă o acceptatse  nu pentru că ar fi înțeles-o, ci pentru că era singura în acel moment și ”specialiștii” lui nu fuseseră în stare să facă alta. Până la urmă varianta respectivă a fost însușită doar de generalul Chelaru.

Viața acestei variante a durat cât și ”dragostea mea” pentru că a apărut apoi varianta LADPM construită  de o doamnă în bocanci care, ieșită la pensie după OUG 59, a constatat sau i s-a spus că nu prea îi va crește pensia așa că a trecut la emiterea variantei care a fost apoi depusă la Comisia pentru Apărare de către deputatul Coarnă.  Varianta în bocanci, așa cum am spus, a avut grijă de cei pensionați după 2017, preluând prevederile art. 60 din L-223 ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ADĂUGAREA DIFERENȚEI  SOLDEI DE GRAD LA NET, (ca la indexare) DAR NU A MENȚIONAT CUM SE VA APLICA ACEASTĂ PREVEDERE CELOR PENSIONAȚI PÂNĂ ÎN SEPTEMBRIE 2017, lăsându-i pradă articolului 60 care prevede limitarea la net.

Cei mai mulți din cei care au protestat în Mai și Iunie și care cereau aplicarea amendamentului transformat apoi în OUG așa cum au vrut bocancii LADPM, habar nu aveau și nu au, ce li se va întâmpla dacă li se aplică respectivele prevederi, căci liderii lor nu le-au spus (fie din neștiință fie din alte interese) ce se va întâmpla cu pensiile lor, sau ce efecte au respectivele amendamente.

Acuma au rămas totuși  variantele Leoreanu, împinsă și acceptată în Comisia pentru Apărare  ca amendament la OUG 26 Bayraktar și varianta Coarnă neacceptată la Comisia pentru Apărare a lui Leoreanu, dar care poate fi luată în discuție la Comisia pentru Buget/Finanțe sau ca OUG separată.

Ce au în comun cele două variante?

  • ACTUALIZAREA  și recalcularea pensiilor aflate în plată, pentru că ambele menționează actualizarea soldei de grad, care ca parte componentă a bazei de calcul duce la actualizarea prin recalculare a întregii baze de calcul a pensiei. Acest proces va avea loc prin aducerea tuturor pensiilor la valorile menționate pentru fiecare pensionar în ULTIMA DECIZIE DE PENSIE/ACTUALIZARE, ADICĂ PENTRU CEI IEȘIȚI ÎNAINTE DE 2017, LA VALORILE STABILITE PRIN DECIZIA DE ACTUALIZARE DIN 2017;
  • O necunoaștere a modului în care se face calculul pensiei.
  • Interese personale ale inițiatorilor.

Ce deosebește cele două variante?

Varianta Leoreanu:

  • Este dirijată (probabil) de cei care i-au trimis pe rezerviști să inițieze o OUG separată, prin vicepremierul Neacșu;
  • Are o șansă, minimă, dar șansă, să evite limitarea netului, dacă ”derogarea” de la art   XII1 se referă și se va aplica la actualele prevederi ale L223 : ”Prin derogare de la dispozițiile art.60 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, partea din pensie corespunzătoare soldei de grad/salariului gradului profesional se actualizează permanent potrivit soldei de grad/salariului gradului profesional a cadrelor în activitate și se aplică și pentru recalcularea pensiilor aflate în plată la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.”
  • Așa cum am mai spus deja, din motivarea amendamentului se înțelege că domnul Leoreanu s-a gândit de fapt la  neaplicarea actualizării pensiilor militare. De fapt jocul său dublu a fost probat atât prin retragerea amendamentului introdus la OUG 28, apoi retragerea semnăturii de la primul amendament propus de Coarnă și finalmente prin refuzul de a răspunde întrebărilor puse privind intențiile sale. În mod cert nu cunoaște legislația. E bun de primar, căci a semnat  documente… ca primarul.
  • La art. VII se prevede RECALCULAREA pensiilor aflate în plată în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare. Având în vedere sărăcia, lipsa de precizări privind modul de aplicare a actualizării/recalculării, este exclusă/imposibilă recalcularea pensiilor într-un termen atât de scurt, fără emiterea unei metodologii, pentru că având în vedere existența a două moduri de calcul diferite a pensiilor, era necesară precizarea privind modul de aplicare a actualizării pentru ambele variante. În al doilea rând, dacă avem în vedere cât a durat ultima actualizare, în condițiile în care CPS-urile erau cât de cât populate, erau mult mai puține pensii de recalculat,  să pretinzi că în 3 luni se va face recalcularea tuturor pensiilor este o dovadă de lipsă crasă  de cunoaștere fenomenului recalculării.
  • Nu prevede nicio precizare pentru varianta în care din recalculare rezultă un cuantum mai mic al pensiei, lăsând posibilitatea ca unele pensii să scadă;
  • Prin recalculare toate pensiile aflate în plată vor pierde sumele primite prin indexare în cei 7 ani.

Varianta Coarnă :

  • Propune actualizarea și recalcularea tuturor pensiilor, ceea ce duce la pierderea sumelor obținute din indexări și în plus trecerea tuturor pensiilor pe limitarea netului deci cei pensionați până în septembrie 2017 vor avea o scădere de aproximativ 30%;
  • Oferă  o soluție de  actualizare doar pentru cei pensionați după septembrie 2017, aceasta neputând fi aplicatăm fără modificrea drepturilor de pensie, celor pensionați înainte de  OUG 59/2017.
  • Deși am informat că e necesară o minimă măsură de prevenție, nu s-a menționat în amendament menținereea cuantumului cel mai avantajos în caz că prin efectul art.60 pensiile vor scădea. Această lipsă de prevedere este sinucigașă și nu pot înțelege de ce nu a fost menționată această măsură în niciunul din cele două propuneri dacă inițiatorii țin cu adevărat la interesele pensionarilor.
  • În completarea art 60 din Legea 223 prin articolul 601 se menționează că ” actualizarea se aplică pensiilor aflate în plată SAU CUVENITE. Acest „cuvenite” face trimitere la un proces ce are în mod normal loc atunci când se schimbă legea și se face o trecere de la o lege la alta iar pensia aflată în plată este pensia veche iar cea ”cuvenită” este pensia recalculată. Așadar acest proiect solicită recalcularea pensiei.
  • La art.601 (2) se prevede -inutil- pentru a încerca ”evitarea recalculării” faptul că această actualizare nu constituie modificare a drepturilor de pensie, dar să pretinzi asta, când tu insuți soliciți recalcularea prin modificarea bazei de calcul și recalcularea când vorbești despre pensia în plată și pensia cuvenită, este o dovadă clară că nu stăpânești materia.
  • La art.II se prevede faptul că în anul 2024, după votarea  legii se va proceda la actualizarea PENSIILOR MILITARE ÎN PLATĂ SAU CUVENITE, CONFORM ART.601 care menționează că pensiile militare se actualizează de câte ori se majorează solda de grad a activilor. Și acest articol face dovada diletantismului, pentru că acesta nu va duce la actualizarea pensiilor cu sumele acordate deja activilor prin OUG 26, ci cu sumele cu care  vor crește -eventual- soldele de grad DUPĂ MOMENTUL VOTĂRII LEGII, pentru că legea nu se aplică retroactiv. Deci conform celor solicitate de domnul Coarnă, o eventuală actualizare a soldelor de grad va avea loc cine știe când, DACĂ VOR MAI CREȘTE SOLDELE DE GRAD ALE ACTIVILOR. Pe scurt, dacă amendamentul va fi acceptat, ACESTA NU VA DUCE LA CREȘTEREA SOLDELOR DE GRAD  PENTRU CĂ NU SE POATE APLICA RETROACTIV.
  • La articolul III se menționează că în 60 de zile de la data intrarea în vigoare a legii, se întocmește metodologia de aplicare a legii, dar nu și în cât timp trebuie pusă în aplicare.

În concluzie:

Amendamentul lui Leoreanu duce la recalculare, ceea ce poate duce, în funcție de interpretarea dată ”derogării”, la  limitarea la net, este superficial, nu prezintă practic modalitățile de aplicare, este introdus pe genunchi,  nu ca să ofere ceva ci ca să înlocuiască orice altă variantă introdusă de pensionari.

Amendamentul lui Coarnă (transformat și în OUG separată) este mai stufos, prevede necesitatea unei metodologii, încearcă să evite modificarea drepturilor de pensie,  dar o conține indirect, deci conduce  și el la limitarea netului, prevede o procedură viabilă  de actualizare NUMAI PENTRU CEI PENSIONAȚI DUPĂ 2017 și NU VA DUCE LA O ACTUALIZARE IMEDIATĂ, CI UNA IPOTETICĂ, PENTRU CĂ NU SE APLICĂ RETROACTIV, IAR  O ALTĂ CREȘTERE A SOLDEI DE GRAD A ACTIVILOR NU VA MAI AVEA LOC ÎN 2024.

Ambele variante sunt făcute fără cap. Părerea mea.

Cam astea sunt diferențele dintre cele două amendamente care sunt propuse și acceptate de diferiți lideri de asociații și/sau MApN.

Ordonanța separată

Varianta a doua, introducerea unei noi OUG poate fi o variantă, DAR CU EFECTELE DEJA MENȚIONATE MAI SUS PENTRU VARIANTA COARNĂ. Aceasta poate fi menținută ( dar nu în forma actuală), ca plan B, dar renunțarea  la amendarea OUG 26-Bayraktar, este o prostie sau o altă capcană întinsă de MApN pentru a îi duce pe scumpii lideri de asociații cu zăhărelul, zăhărel pe care se pare că l-au primit, de vreme ce până acuma nu s-a exprimat nimeni altfel.

Cum textul noii ordonanțe propuse Guvernului provine din amendamentul Coarnă,  nu mai are rost să o mai analizez.

 https://in-cuiul-catarii.info/2024/06/20/leoreanu-sau-coarna-amendament-sau-ordonanta-21003

PROTESTELE MILITARILOR, CAUZE SI EFECTE- II

 

Efecte și defecte

Am prezentat într un articol anterior cauzele interne și externe ale protestelor militarilor și când spun   interne mă refer la cele care țin de asociațiile militarilor, liderii lor și conducerea MApN. La cele externe se încadrează acțiunile și politica față de armată, militari, rezerviști, pensionarii militari care nu sunt toți rezerviști adică potențiali luptători pe câmpul de luptă, dar toți vor fi -Doamne ferește- în caz de război victime ale războiului, într-un fel sau altul, sau participanți mai mult sau mai puțin direct, în efortul de război. Deja suntem contributori, dacă ne gândim că guvernul nu are bani pentru soldele de grad ale rezerviștilor, dar are pentru instruirea piloților- și nu doar piloților- ucraineeni și întreținerea trupelor străine în bazele militare de pe teritoriul României. În mod cert peste o lună sau două,  mister Ciolacu va spune din nou că deficitul bugetar este ridicat din caua armatei.

Care sunt efectele acestor proteste?

Din partea guvernanților zero. Cine afirmă sau măcar crede că politicienii s-au speriat de numărul sau ”amploarea” protestului se înșeală. Nici măcar nu s-au stresat.

  • Ciolacu se plimba cu mașina cu Ciutacu pe lângă protestatari și vorbea prostii despre indexare, dovedind fie că nu cunoaște și nu stăpânește subiectul, fie că nu îl interesează. A fost p plimbare de campanie ca a unui arendaș pe plantație, prezentându-și moșia și iobagii unui coleg de pe altă moșie. A fost un gest de curtoazie făcut de Ciutacu lui Ciolacu și Ciolacu lui Ciutacu și atât.
  • Presa, la ambele proteste a găsit alte subiecte mai de interes, probabil dacă venea ciobanul Vasile cu un ciubăr de brânză sau Prodanca cu un ochi învinețit, ar fi fost toate televiziunile călare. De Babașa nu mai vorbesc, deși recunosc că în ignoranța mea nici nu știam că există cineva cu numele ăsta și că se mai și crede artist. Fărîmiță Lambru, Marcel Budală și alți cetățeni de aceeași etnie nu au atâtea vizualizări pe You Tube.
  • După ce s-a plimbat pe lângă rezerviști, Ciolacu s-a dus să plângă pe umărul piloților și a descoperit printre eroii aerului  o fotografie de familie care nu se știe cum a ajuns la muzeu. Câtă ipocrizie!
  • Ministerul Apărării a făcut ce face de ani de zile, adică mișto de pensionarii militari, trimițându-i când la cei de la interne care nu au fonduri, că ei ar vrea să dea și la săraci dar nu vor Internele, când la Comisia pentru Apărare de la Camera Deputaților, când la Neacșu de la Guvern care are toate cheile și poate deschide toate ușile.

Una peste alta, efectele au fost ZERO în ceea ce privește atingerea obiectivului propus. Partea cea mai proastă este că cu toate vuvuzelele, declarațiile, bannerele, mesajele, amenințările on line sau strigatele, nimeni nu poate să spună cu adevărat care a fost obiectivul acestor proteste. Înainte de protestul din data de 09.05, toată lumea credea că obiectivul este obținerea soldei de grad printr-un amendament la OUG 26, dar la întâlnirea cu ministru s-a constatat că mai sunt și alte obiective, de care nu știau nici cei care s-au întâlnit cu ministrul, adică nu toți,  și nu toți urmăreau același scop.

La a doua întâlnire  s-au mai restrâns pretențiile, dar s-au modificat sau chiar schimbat metodele de obținere, acuma după  a doua  întâlnire  cu ministrul, apoi cu nu știu cine de la guvern s-a ajuns la concluzia că amendamentul la OUG Bayraktar nu mai este de actualitate, se dorește o altă OUG care cică este mai rapidă. Și uite așa reprezentanții au dat vrabia din mână pe cioara din gard a doua oară, dându-și cu stângul în dreptul, că doar suntem meseriași la capitolul ăsta. Ce nu au văzut reprezentanții auto-impuși/propuși este că o nouă ordonanță POATE FI MAI RAPIDĂ ȘI CU EFECTE  IMEDIATE, CU CONDIȚIA CA GUVERNUL SĂ O DOREASCĂ DAR NU ERA CAZUL. Nu pot crede că au fost atât de nătăfleți încât să nu vadă că nu se dorește asta, acest lucru a fost vizibil de când s-a inițiat ordonanța 26  și s-a confirmat de când a picat amendamentul DEPUS LA MIȘTO de Leoreanu pe OUG 28. Ei bine, nătăfleții care au propus o nouă ordonanță, și-au tras singuri preșul de sub picioare și îmi vine greu să cred că din prostie. Nu vreau să se creadă că aș susține amendamentul Leoreanu, dar renunțarea la un amendament la OUG 26 este o prostie.

Dar ceea ce este cel mai dureros ca efect din aceste proteste este… lipsa de efect în ceea ce privește actiunile reale și modul de gândire și acțiune al liderilor asociațiilor militare. Nu au învățat nimic, nu au analizat, nu au profitat de prezența atâtor oameni, nu au mers mai departe, nu s-a întâlnit decât la proteste, cei care au venit ai zice că nu doresc să facă nimic.Este incredibil să ai posibilitatea, adunând atâția oameni să nu profiți încercând să stabilești, să anunți un plan de acțiune, să arați că dorești cu adevărat ceva, și să nu faci nimic, este nu doar o greșeală, este sinucidere. În afară de amenințări și îndemnuri să ”le arătăm la vot” cine suntem noi, nimic, NIMIC. Se pare că ăsta a fost scopul unora, să mobilizeze lumea la vot împotriva unui partid sau altul, căci nimeni nu a îndrăznit să propună un alt partid, doar votul contra. Și cu asta ce am rezolvat? Comasații  au câștigat alegerile cu sau fără votul militarilor, partidele ”militarilor” nici măcar nu au avut candidați, unii sugerau chiar să votăm cu rezistii ca să ne răzbunăm pe monstruoasa coaliție, dar ori uitaseră, ori habar nu aveau că PNRR ul este opera unui userist și că dacă există o majoritate de partid antimilitari aia este a useriștilor.

Pe mine asta m-a deranjat și încă mă intrigă. Bun, am organizat două proteste, parcă mai mult ca să aibă organizatorii cu ce să se laude, că la un moment dat parcă era concurs care adună mai mulți oameni, LADPM sau SCMD, fiecare își supralicita participanții, dar ce a urmat după, nu interesa pe niciunul, nu a venit nimeni cu un plan, nici pe moment, nici după. Dacă asta este tot ce au putut face asociațiile militarilor, liderii lor, atunci mai bine stăm acasă că ne putem vedea la o bere și fără vuvuzele. După proteste, a venit potopul, grindina, furtuna, dar din cer, nu de pe pământ, militarii s-au ”vărsat” pentru că cei mai mulți din cei veniți erau de fapt ”neangajați” neafiliați, care au văzut cine îi conduce și le-a ajuns. Unii pe diferite pagini se roagă de Dorobanțu să ne conducă. Aici am ajuns, o armată de rezerviști/pensionari de 50000 de oameni nu găsește printre ei un lider care să le fie loial, să fie pregătit și să vrea să lupte pentru drepturile lor, apelează la reprezentantul unui sindicat de câteva sute sau mii  de oameni poate. Suntem de râsul lumii. Asta ca să nu mai spun că totuși problemele celor din penitenciare nu se pupă mereu cu cele ale militarilor. Dar printre militari nu se găsește unul care să știe și să vorbească, și să citească, și să înțeleagă și să explice, și să negocieze și și să bată cu pumnul în masă. Nu se găsește, deși toți ar vrea să îi reprezinte pe militari, să fie bibiliți, mângâiați și periați de ”țugulani” invitați de televiziuni, decorați și avansați de șefii de la minister, toți se cred ”muc și sfârc”dar când trebuie să reprezinte interesele oamenilor, să propună un curs de acțiune sau chiar un amendament, rămân doar mucii din ei. Toți se vor respectați și adulați dar nu oferă nimic.

Ce fac reprezentanții acuma, ce face Dogaru, ce face Dima, ce face Bălăceanu? S-au adunat, au analizat situația, au stabilit ce au de făcut? Nu! MApN pune în transparentă decizională o ordonanță de urgență prin care propune intruirea pe cheltuiala ministerului a piloților ucrianeeni. Măi să fie, și-au adus aminte cum se face o ordonanță de urgență? Când a fost vorba de soldele de grad ale rezerviștilor români, nu mai știau cum se face, i-au trimis pe ”reprezentanți” la Neacșu de la guvern, dar acuma, pentru ucraineeni pot să propună OUG, dar nu spun de unde iau bani. Păi de unde să ia, din bugetul MApN. Iar liderii asociațiilor în loc să meargă și să îi întrebe de ce îi doare sufletul de piloții ucraineeni și îi doare în dos de pensionarii români, dorm în post, se scarpină după ureche și se fac că nu știu nimic. Păi cum să ceară Bălăceanu socoteală ministrului pentru chetuirea bugetului MApN cu ucraineenii, când el de aproape doi ani ne vorbește la tv doar despre rezerviștii voluntari și slava Ukraina ?

Astea sunt efectele protestelor, asta e realitatea, ăștia suntem. Acuma ar trebui să se adune rezerviștii la minister să înconjoare ministerul să nu mai poată ieși nici vrabia din minister până nu dă domnul ministrul Tîlvăr o ordonanță și pentru militarii români, dar una prin care să dea, nu să ia,  cum ne-a obișnuit ministerul.

Iar domnii lideri de asociații care umblă pe la televiziuni, să se facă mici și să organizeze și ei alegeri anticipate.

Ce pretenții să mai avem ?

https://in-cuiul-catarii.info/2024/06/16/protestele-militarilor-cauze-si-efecte-ii-20994

Licence to steal

 

13.06.2024. O dată istorică ce va intra în constelația găurilor negre ale drepturilor omului în România.  Pe lângă circul electoral, mahalagismul politic,  supărările lui Babașa, începerea Campionatului European de fotbal care va consemna o nouă înfrângere a echipei României, viața merge înainte, iar guvernul guvernează. Ieri, în ziua de 13, guvernul a aprobat ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ A GUVERNULUI privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale.”

În informația de presă oferită, Guvernul Ciolacu ne anunță că prin această ordonanță, se asigură o practică judiciară uniformă și unitară care să elimine diferențierile în materia stabilirii și plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal.

”De asemenea, se asigură o practică unitară referitoare la stabilirea și plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale pentru aceste categorii de persoane. Deci din nou guvernul bagă mâna până la claviculă în drepturile de pensie ale muritorilor de rând și de peste rând”.

Este dacă vreți o nouă măsură prin care cei care își revendică anumite drepturi bănești în instanță împotriva unui stat dedulcit la furturi mai abitir ca Ali Baba, sunt puși la punct prin decizii politice pierzându-și dreptul la apărare în instanță,  drept de altfel UNIVERSAL. Celebrul hoț de basm cu ai săi 40 de ortaci este copil de țâță pe lângă acest stat ”de drept” penal care cum simte că îi fuge pământul de sub picioare, cum mai scoate o ordonanță prin care să își ”legalizeze” dreptul de a fura. Americanii au scos filmul ”Licence to kill”, dar Guvernele României au produs un  neverending serial numit ”Licence to steal” care în traducere autohtonă  se scrie ”ordonanțe de urgență”,  care de fapt sunt acte legislative pe care guvernul le emite ori de câte ori are nevoie să se ”remonteze”. Toate măgăriile din ultimii 35 de ani au fost date prin OUG care au marele avantaj că se aplică imediat, creează efect juridic și până la ”intrarea în legalitate” prin votul Parlamentului pot să treacă și 100 de ani, legea nu prevede un termen limită, de adoptare ca lege prin vot, pentru că legea e făcută de aceiași hoți.   

Așa cum ne-a obișnuit, Guvernul a avut inclusă această ordonanță  în data de 12.06.2024, ”la derută,” în acte supuse analizei nu aprobării,  pentru data de 13, dar pe 13  a ieșit gata aprobată. Nu e prima oară când ordonanțe sensibile sunt- pasămite-  analizate dar de fapt sunt aprobate pe repede înainte. De altfel pe pagina Guvernului ordonanța nu este publicată.

De ce e acestă nouă măgărie importantă? Eu aș spune că nu e importantă, aș spune că este extrem de importantă pentru că ”pune la punct” un domeniu care ține de dreptul de proprietate  al cetățenilor. Dacă până acuma instanțele dădeau decizii în ceea ce privește unele drepturi financiare cu care instituțiile statului le erau datoare,  în funcție de cum judeca completul,  existând șanse să pierzi sau să câștigi în funcție de ”bunăvoința”, conștiința, starea de spirit, competența completului și numai în cazul în care pe aceleași spețe (drepturi) existau decizii care se băteau cap în cap  de la o instanță la alta intervenea ICCJ cu o decizie de uniformizare, de acuma,  la orice caz de solicitare de drepturi financiare, prima instanță ESTE OBLIGATĂ să trimită cazul  către ICCJ care va da o decizie care va fi apoi obligatorie pentru toate cazurile similare.

De ce a decis guvernul să facă aceste modificări în procesul juridic, modificând chiar norme procedurale și ce efecte vor avea?

Este posibil ca în unele cazuri această OUG să fie benefică, dacă ne gândim că se vor aplica aceleași decizii pentru cazuri similare.

Pe de altă parte, există cazuri individualizate care nu pot primi decizii pe generalitate.

Dar două lucruri sunt extrem de sensibile:

  1. Acest lucru dovedește că s-a constatat OFICIAL că nu se mai poate avea încredere în deciziile instanțelor, acestea, magistrații, judecând fiecare după capul lui sau după șpaga clientului. Din această perspectivă ordonanța ar putea fi benefică.
  2. Acest lucru însă poate fi extrem de periculos, pentru că a fost dovedit și probat că Guvernul/legislativul a avut grijă să bată palma cu înaltele instanțe și structuri ale magistraților, respectiv membrii CSM, ICCJ, CCR, acordându-le prin Statutul de curând modificat, drepturi ”mai egale” decât celorlalți magistrați, unul din ”daruri” fiind dreptul de a ieși la pensie după un stagiu de 5 ani în structurile respective, indiferent de vârstă. Nu că e suficient de mulțumitor pentru membrii respectivelor structuri ?

Cum credeți că vor judeca aceste instanțe sau ce decizii vor lua respectivele ”autorități” când va fi vorba de interese financiare ale guvernului care se bat cap în cap cu cele ale cetățenilor? Bineînțeles că ICCJ va da decizii în favoarea guvernului că doar guvernul îi plătește.  

Pe de altă parte se va produce o ruptură în curtea magistraților pentru că este știut că aceștia își acordau în instanțe drepturi financiare  și conform statutului, dacă un magistrat câștiga un drept în instanță, acest drept se acorda automat tuturor celorlalți aflați în aceeași situație. Acesta poate fi unul din motivele apariției acestei ordonanțe, pentru că bugetul e găurit de drepturile pe care magistrații le primeau în instanțe prin decizii ale ”colegilor” de suferință care le dădeau decizii favorabile știind că vor beneficia și ei de aceleași drepturi. Sub acest aspect pare să se pună capăt unor afaceri foarte profitabile pentru magistrați și de aia spun că se va produce o schismă în interiorul justițiarilor, între cei loviți și privilegiații din marile ”firme” care vor da decizii în favoarea guvernului.

Unii ar putea spune că e foarte bine, așa le trebuie, dar victime colaterale aici vor fi și militarii,  pentru că sunt foarte mulți,  care cu sau fără argumente juridice sau cu sau fără drept, au deschis acțiuni în instanță pentru diferite litigii, ultimul fiind chiar cel privind supraimpozitarea. Cei mai mulți au pierdut, e adevărat în primă instanță, dar este și un caz la Tribunalul București care a primit decizie favorabilă în primă instanță. Ei bine, acest caz va fi, imediat după intrarea în vigoare a ordonanței, trimis către ICCJ care este clar că va soluționa în favoarea Guvernului și apoi toate cazurile sau procesele pe această speță vor primi  automat același răspuns.Crede cineva că ICCJ va da posibilitatea ca zeci de mii de pensionari militari să primească niște bani înapoi și să ușureze bugetul de niște sume de bani care ar putea intra mai bine în procesul de instruire al piloților ucraineeni ?

Partea și mai proastă este că  prevederile ordonanței se aplică și ”proceselor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. Așadar se vor putea întoarce decizii nedefinitive ale instanțelor,  chiar mai mult, decizia ICCJ va constitui pentru stat motiv de apelare la căile extraordinare – contestaţia în anulare sau revizuirea pentru situaţiile în care a pierdut definitiv anterior.

Curios este că avizul Consiliului Legislativ dat pe acest proiect de ordonanță, deși este FAVORABIL, este plin de observații și constatări ale încălcării unor legi și principii cu care ordonanța întră în contradicție, în unele părți frizând Constituția, dar membrii consiliului legislativ au dat totusi aviz de trecere. Asta probează odată în plus că juridicul și legislativul au bătut palma, chiar dacă vor pierde și unii magistrați. DIVIDE ET IMPERA  se aplică și la magistrați nu ? Acuma încept să se apropie și ei de militari care au fost împărțiți în zeci de grupușoare și categorii care acum se bat cap în cap și își pun piedică unii altora. Amendamentele la Ordonanța Bayraktar sunt avantajoase pentru unii și dezavantajoase pentru alții tocmai din cauza legislației diferite existente la ora actuală și nu se va reuși niciodată lichidarea nedreptăților tocmai din cauza aplicării unor prevederi diferite celor aflați în situații similare.

Prin această ordonanță, guvernul a încăl(e)cat justiția, transformându-se în organ judecătoresc, în primul rând prin anularea independenţei completului judecătoresc legal sesizat și în al doilea rând prin acordarea/privarea de privilegii/drepturi care se va face în funcție de interesele unui grup de decidenți, unii ar spune grup infracțional organizat, nu ale cetățeanului încălcând articolul 44 din Constituție. Dar cine să mai apere Constituția în țara în care nici armată națională nu mai există și nimănui nu îi pasă???

Iată obiectul ”incriminat”:

Si iată și avizul Consiliului Legislativ, care dând aviz favorabil ”cu modificări„ pe care nimeni nu e obligat să le bage în seamă și nimeni nu verifică dacă au fost operate,  practic avizează o ilegalitate.

https://in-cuiul-catarii.info/2024/06/14/licence-to-steal-20983

miercuri, 19 iunie 2024

Raspunsul la protestele militarilor

 

Conform promisiunilor făcute de un reprezentant al guvernului delegației protestatarilor din data de 07.06.2024 din fața Palatului Victoria, Guvernul urma să dea în săptămâna aceasta un răspuns privind actualizarea soldelor de grad.

Înainte de a vorbi despre asta este cazul să vedem ce fac asociațiile. Întrând pe paginile asociațiilor, în afară de unele comentarii ale diverșilor nemulțumiți, nu am găsit nimic care să îmi spună că cineva ar indrăzni sau gândi un plan viabil un plan realizabil concret și eficace. Nici vorbă de o întâlnire a Forumului care este în continuare ignorat și boicotat de marile asociații componente așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Fiecare șef de asociație vrea unire doar sub comanda sa. Punct! Dacă cineva încearcă o coagulare, face măcar o încercare de a-i aduna, iese fum.

Așadar la nivel de asociații, unii își ling rănile, alții trăiesc încă cu fotografii și filmări de la protestele anterioare, probabil cei care au sediu și-au umplut pereții cu fotografii înrămate, se vorbește despre pichetări, proteste în țară, dar sunt doar vorbe. Îmi e teamă că protestele s-au vărsat. În aceste condiții cine să lupte pentru drepturile militarilor? Ciolacu? Ciucă? Tîlvăr? Hai să fim serioși. Ei au alte griji acuma, alegerile, unii sărbătoresc, alții se laudă dar au morcovul intrat până la frunze. Niciun politician acuma nu se gândește la pensionari militari, poate Leoreanu ajuns primar se gândește că a reușit să îi păcălească și a ajuns primar. De acuma și să vrea nu mai poate promite nimic, că el e primar iar Bayraktar până după alegeri nu are programat zbor. Oricum Comisia pentru Buget-finanțe va da aviz negativ, iar dacă cumva, prin absurd se va admite o variantă de amendament sau ordonanță, acestea vor fi în defavoarea marii majorități.

Un prim răspuns indirect privind intențiile guvernului, politicienilor, s-a dat când guvernul a solicitat ”punct de vedere de la MApN și MAI. Povestea  cu răspunsul pe care guvernul îl așteaptă de la MAI și MApN privind impactul financiar este gogoriță și demonstrează că de fapt doar trag de timp, pentru că despre solicitarea rezerviștilor se știa încă de pe vremea când Leoreanu introdusese la mișto amendamentul pe OUG 28, de atunci MApN știa ce va urma și avea făcute socotelile, ar fi trebuit ca la prima întâlnire să anunțe oficial și să informeze guvernul. De fapt eu sunt convins că totul este calculat încă de când s-a lucrat la proiectul de ordonanță, căci știau că ar  trebui să crească și solda de grad a rezerviștilor, dar au decis că NU E CAZUL. Cine spune că acest subiect i-a surprins, că nu au știut, nu s-au gândit, nu au luat în calcul soldele de grad ale rezerviltilor spune o mare minciună.

Un alt răspuns indirect a fost plimbarea lui Ciolacu cu Ciutacu pe lângă protestatari, plimbare pe care eu aș cataloga-o drept cea mai cinică bătaie de joc a unui politician/premier/ șef de partid la adresa armatei și a cetățenilor. Nu poți să te învârți cu mașina pe lângă ei și să aberezi spunând că nu le mai poți mări solda de grad pentru că le-ai dat indexarea sau că au pensii peste 20000 de mii de lei. Nici atitudinea de indiferență și evitare a subiectului de către Ciucă nu e lăudabilă, mai ales că la întrebarea unui fost coleg, rezervist ce crede despre acest subiect a răspuns”în glumă” ”altă întrebare”. Amândoi își bat pur și simplu joc de militari.

Sună toaca prin toată armata

Al treilea răspuns indirect al clasei politice la problemele militarilor este noua propunere legislativă întrodusă în Camera Deputaților PLx 354/11.06.2024,  prin care se propune modificarea Codului Fiscal, după cum urmează:”

  1. Titlul V capitolul III secțiunea a 3-a fost modificată astfel: „Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, VENITURI DIN PENSII, precum și în cazul persoanelor aflate sub protecția sau în custodia statului”.

Modificarea constă în faptul că au fost introduși și pensionarii  în rândul celor care urmează să plătească CASS.

Dar nu toți pensionarii.

  1. 154 alineatul (1) litera h) se modifică și va avea următorul cuprins: ” h) persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii rezultate din principiul contributivității”
  2. La articolul 155 alineatul(1), după litera a) se introduce litera a1 cu următorul cuprins: ” a1 )venituri din pensii, respectiv, PARTEA NECONTRIBUTIVĂ A PENSIEI DE SERVICIU, CONFORM ART.101 ALIN (2)”

Acuma să traducem:

Articolul 154 se referă la persoanele care nu plătesc CASS. Prin modificarea făcută la acest articol. rezultă că nu vor plăti TOTUȘI CASS deși la secțiunea a 3-a fuseseră introduse și pensiile, pensionarii care au pensii contributive, pentru partea contributivă.

 

Articolul 155 se referă la categorii de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate și prin modificarea făcută ESTE INTRODUSĂ PARTEA NECONTRIBUTIVĂ A PENSIILOR.

După cum se poate vedea se va introduce CASS la pensionari, dar nu la toți și nu la toate pensiile, doar la cele care nu sunt calculate pe contributivitate. Dacă știți cumva altă categorie profesională în afară de militari, care nu are parte contributivă recunoscută, să îmi spuneți și mie, că eu nu știu. Din nou, ca și în cazul supraimpozitării CEI MAI AFECTAȚI sunt militarii,  care vor avea toată pensia afectată. Practic asta s-a urmărit, căci militarii sunt mulți.

Îmi amintesc că acum aproape 2 ani am mers la domnul ministru al apărării,  Ciucă,  cu un proiect care să MENȚIONEZE, ca la magistrați,  partea de pensie corespunzătoare contributivității  și i-am explicat care este scopul lui.  Domnul ministru s-a ”speriat” de cuvântul contributivitate și a spus că  nu poate fi vorba de așa ceva. I-am explicat de câteva ori că proiectul vizează identificarea părții contributive, nu  introducerea calculului contributiv  dar nu a fost chip să îl conving. În motivarea proiectului trecusem exact aceste aspecte privind impozitarea și CASS, dar degeaba. Domnul ministru  a spus că așa ceva nu se va întâmpla, că nu se va lega nimeni de pensiile militare. Proiectul respectiv l-am publicat și pe pagina mea pentru a fi studiat și analizat de asociații și toți cei interesați. Prevăzusem ce va urma. Nu a reacționat nimeni, așadar vina aparține tuturor celor care nu l-au băgat în seamă. Și atunci, ca și acuma unii au spus că sunt eu pesimist, alții că sunt pe mână cu clasa politică. Mâine poimâine o să se spună că eu fac politica guvernului sau sunt consilierul nu știu cui. Nu e vina mea că încerc să văd intențiile și consecințele unor inițiative legislative atrăgând atenția asupra pericolului. E vina celor care se îmbată cu apă rece și cred că dacă ei văd lucrurile într-un fel, așa se va și aplica, refuzând să ia în calcul opțiunile neplăcute.

Dacă proiectul de atunci ar fi prins viață, acuma ne-ar fi durut în moțul de la bască și de supraimpozitare și de CASS. Dar când ai ochelari de cal, tragi ca un cal de povară.

Nici acuma, până în septembrie nu ar fi rău dacă proiectul ar fi introdus prin OUG, căci în septembrie intră în vigoare noua lege a pensiilor și ”adio arme”, a avut grijă Solomon să ne taie definitiv dreptul la parte contributivă după întrarea în vigoare a legii 360.

Deci sugerez liderilor de asociații și celor care pretind că slujesc interesele pensionarilor militari să ia în calcul acest proiect, concomitent cu statutul cadrelor militare, care va fi cât de curând modificat. Nu anul ăsta, dar până va fi introdus, trebuie revăzut și rediscutat.

Mai așteaptă cineva alte răspunsuri?

Se pare că se strâng bani pentru mărirea soldelor de grad și normal că tot de la militari.

https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=21823

 https://in-cuiul-catarii.info/2024/06/13/raspunsul-la-protestele-militarilor-20978

Alegerile lui Ciuca

 

Menționez de la început că nu mă refer aici  la Nicu Ciucă pe care l-am cunoscut acum mulți ani, nici la generalul Ciucă Nicolae, cel care nu cunoștea onoare mai mare decât aceea de a fi comandantul Armatei,  nici la militarul Ionel Ciucă, cel care s-a pus ”în slujba țării”. Nu, cei trei Ciucă aproape că nu mai există. Unul dintre ei s-o mai găsi printr-un album de familie, dar  pe toți 3 în unul, ca cafeaua, nu știu dacă i-a mai văzut cineva în ultimul timp. În locul lor s-a ridicat și va coborâ precum imperiul otoman, Nicolae Ionel Ciucă,  șeful PNL. Eu la el mă voi referi acuma deși nu aș fi crezut vreodată că poți vorbi despre ei separat, că ar putea fi individualizați și că ar ai putea vorbi despre ei ca despre persoane diferite, separate. Și totuși se poate, pare inuman, dar când omul din cineva se topește, ce rămâne este ceea ce și-a propus el să rămână, în cazul de față președintele PNL, iar eu despre el voi vorbi,  despre alegerile lui, dar nu numai  alegerea lui.

Nici nu știu cu care din alegerile lui să încep, căci a făcut multe, unele cunoscute publicului, altele necunoscute, dar bănuite. Cum nu cunosc datele tuturor alegerilor, voi începe cu cea în care a decis, căci a fost decizia lui, putea să refuze dar a acceptat, să intre în balamucul politic, atunci când i-a expirat mandatul de șef al SMG. Spunea atunci că a ales să își continue mandatul, ca să nu facă pe plac ”Ciumei Roșii”. Probabil nu știa atunci că aceiași ”prieteni” care l-au convins să lupte cu respectivii adversari și să se alăture Dulapului or să îl convingă câțiva ani mai târziu să bată palma cu aceiași dușmani spre a conduce România către Război. Nu mai e niciun secret, deja au fost declarații oficiale care confirmă că Anusul Contra Naturii ”operat” de conducerile PSD și PNL a fost dirijat din afară, pentru că era necesar ca Parlamentul să voteze niște legi care nu prea erau pe placul românilor. Că acuma politicienii se laudă cu ele și spun că „așa trebuia sau trebuie” e una. Ce efecte vor avea și ce va consemna istoria peste ani, e altceva. Proastă alegere făcută atunci, și-a bătut joc de propriul angajament.

Următoarea alegere a fost intrarea în politică, în PNL o lume pe care nu o cunoștea și nu o cunoaște, dar o va cunoaște așa cum au cunoscut-o și Mandolină și Câțu și Alina Gorghiu și Raluca Țurcan. Diferența dintre ei și el însă este aceea că ceilalți au ales singuri să intre în politică, erau ”de acolo” aparțin cu totul acelei șerpării, el a fost împins, a venit și a rămas (pe) dinafară, el nu are afaceri, nu are ”frați” de cruce, el își va purta singur crucea și nu e deloc ușoară, pentru că în politica românească de azi, dacă nu furi nu ești de-al lor, ești un pericol, pentru că nu te pot strânge de boașe. El a fost și încă este tolerat, dar nu iubit, nu respectat, nu temut.

Alegerea următoare a fost acceptarea guvernării cu o ceată de miniștri din două partide, în condițiile în care nu a contat competența ci șpaga sau susținerea internă. Este greu să alegi miniștri și dintr-un singur partid, căci când funcțiile se  împart unui partid mai ai șanse ca premier să alegi din 2-3 oferte, dar când funcțiile se împart peste criteriul competenței și fiecare partid își alege ministerele cu scopul obținerii unor avantaje financiare sau … juridice, nu pentru a performa, guvernarea nu duce acolo unde ar trebui. Se poate spune că nu Ciucă și-a ales miniștrii, nici chiar pe cei din propriul partid, dar a fost alegerea lui să guverneze, să își asume responsabilitatea, să accepte compromisul. Proastă alegere.

Până acum să zicem că a fost vorba de alegeri strategice, unde chiar e nevoie de mai mult de un doctorat, ca să poți găsi  soluția corectă.

Au veni alegerile locale și a început campania electorală. Senator de Dolj, era de așteptat ca  ”alegerea” candidaților locali, primari, sau șefi de Consilii Județene să fie dacă nu făcută, măcar avizată după o verificare măcar de formă dacă nu una la sânge, de către Președinte, măcar în fieful său. Eu am tot așteptat să îl văd pe Ciucă pe străzile Craiovei ”door to door”, pentru a arăta craiovenilor, Doljenilor, că îi pasă de ei, sau măcar să simtă și el ”ce zic Dăbulenii”. Este ciudat, Carol I, un străin de țară și obiceiuri a înțeles că trebuie să păstreze legătura cu ”talpa”, dar un ”pământean” nu. Vizitele sale prin diferite orășele sau comune au fost cunoscute doar de apropiați, de ”staff”-ul de campanie iar deplasarea s-a făcut dacă nu ”noaptea ca hoții” atunci cât mai pe repede înainte, unde s-a putut în zbor. Eu nu știu ce școală de partid fac unii, că în loc să meargă în campanie acolo unde lucrurile merg prost, ca să convingă oamenii să își îndrepte fața către ei, liderii noștri de partid merg tot acolo unde se cam știe că vor cîștiga și evită zonele unde nu au susținători. Mie asta mi se pare o prostie  dar explicația e clară: ei nu merg în campanie ca să obțină voturi, ei se duc să obțină aplauze și să fie ”bine primiți” să nu le arunce careva cerneală pe cămașă și să se vadă la TV ce iubiți sunt. Asta nu este campanie elecorală, este narcisism.

Pariați pe măgăruș

 Bun, și acuma să vedem pe unde s-a plimbat domnul Ciucă în campanie și ce a obținut.

  • Sibiu- candidat Bibu Adrian- a pierdut cu brio
  • Calafat – Dorel Mitulețu picat cu succes
  • Consiliul Judetean Bistrița-Năsăud Robert Sighiartău obiectiv ratat, dar ”rezultatul îl obligă să continue lupta”.
  • Piatra Neamț- Andrei Carabelea PNL a pierdut primăria.
  • Craiova- La consiliul Județean domnul Giugea a obținut 8,5% din voturi, deși mai fusese prefect. Despre Primărie nu are rost să discutăm.
  • Rast- unde a învățat să pescuiască – candidatul, fost primar, Radu Silișteanu, a pierdut și ce-a avut.
  • Băilești- candidatul PNL, Amalia Năstase a înfrânt.
  • Până și Plenița, orașul de baștină al domnului președinte de partid, unde candida primarul în funcție, penelist și militar  în retragere, a ales ”schimbarea”.

Nu am verificat toate localitățile vizitate sau oamenii pe care i-a susținut, sunt si câștigători printre ei,  cum a fost la Mischii, unde au candidat doi frați, unul penelist altul pesedist, a câștigat penelistul, însă acolo nu se pune, e un succes de familie, dar având în vedere că harta alegerilor s-a cam colorat în roșu, iar din ce am reușit să aflu 80% din cei cărora Ciucă le-a strâns mâna au pierdut, se  poate spune că și la propriu și la figurat, cine merge pe mâna lui Ciucă, are toate șansele să piardă.

Nu știu cum face dar se pare că cu toate funcțiile -e adevărat, primite, nu câștigate- nu s-a scăpat în scăldătoare când era mic, căci cam toate alegerile i-au fost greșite. Acuma stau și mă gândesc, oare nu cumva, știind el toate astea, a evitat să se implice în problemele militarilor și în special în chestiunea soldelor de grad ? Dacă știind el ce mână are, a preferat să stea deoparte, ca să nu provoace dezastre? Ei ? Văzute lucrurile  din perspectiva asta, cred că nu ar mai trebui învinuit că nu își ”ajută” colegii poate ar trebui chiar să îi mulțumim, că de, încă se mai pot trage speranțe. Zic și eu.

Îmi amintesc de asemenea că înainte de alegeri, președintele PNL spunea că cei care vor obține la alegerile locale scor sub partid, să facă un pas înapoi. Cam câți pași trebuie să facă unii acuma? Nu știu, dar privind cine e în spatele lui Ciucă și cum au reacționat la celelalte alegeri,  nu îl văd bine. Rareș Bogdan abia așteaptă să pupe mâna altui președinte PNL, că nu i-a scăpat unul de când a ajuns în partid. Cu toate astea, toată lumea e mulțumită, mergem înainte, ce nu ne doboară ne întărește dar ne și obligă să mergem mai departe,  cum spunea Sighiartău.

https://www.digi24.ro/alegeri-locale-2024/ciuca-glume-dupa-ce-in-clipul-electoral-al-primarului-din-calafat-a-aparut-si-cimitirul-asta-e-pentru-memento-mori-2770483

https://oltenasul.ro/2024/06/10/numaratoare-paralela-in-dolj-psd-a-castigat-88-de-primarii-din-111-pnl-22-cine-i-intrusul/

 https://in-cuiul-catarii.info/2024/06/11/alegerile-lui-ciuca-20970

 

Pentru cine bat clopotele, romane?

 

Au trecut și alegerile. Este adevărat, la noi alegerile s-au desfășurat  în vechiul stil românesc, cu hegemonia  STS în ceea ce privește numărarea/stabilirea voturilor,  și existența statelor paralele,  pentru că noi nu avem doar un stat paralel, avem mai multe, conduse și dirijate din mai multe puncte ale lumii, în funcție de ”secțiile” din serviciile secrete. Eu nu știu ce ne mai tot dăm după cireș, hai domnule să recunoaștem că statul român tradițional, ăla despre care vorbesc cărțile de istorie care au mai rămas cu adevărata istorie și nu o propăvăduiesc pe a popoarelor ”alese” la butoane, nu mai există, cineva spunea, nu întâmplător ci prevestitor și dirijat, că avem un stat eșuat, căci în interiorul de ieri și de azi al României, nu știu dacă și al celui de mâine, există mai multe state paralele, congruente, intersectate, îmbârligate șerpește  după cum lucrează și reușesc să se impună serviciile secrete străine.

Dar nu, nouă ne place să ne învârtim, să ne dăm rotunzi, la noi orice s-ar întâmpla, nu o să recunoaștem noi că am dat-o în bară, nici picați cu ceară. Numai la noi creșterile sunt negative, ”eșecele devin succesuri” și ca în bancul cu țiganul căzut de pe acoperiș, când cădem, noi spunem că pe acolo am vrut noi să coborâm, ”casa mea, cobor pe unde vreau”. Cam așa s-a întâmplat și acuma cu alegerile și deși abia se ”numără” voturile,  și astea tot în paralel,  mai trebuie ”centralizate” iar aici treburile deja intră în malaxorul STS, totul va fi ”a la carte” meniul va fi după dorința ”clientului.” După prezidențialele din 2014 în care un candidat a reușit să ”recupereze” 20% din voturile românilor, cu un program și o campanie pe ”mute”în doar 2 săptămâni, nimic nu ne mai poate surprinde.

Pe mine personal ar fi putut să mă  mire cum a putut un individ care a ținut 4 ierni bucureștenii fără căldură și apă caldă, să câștige la pas alegerile la primărie, dar nu mă miră, ăștia suntem noi românii, popor de slugi și iobagi care nu se simt bine dacă nu sunt ținuți cu nasul în fum de ardei iute. Foarte distractivă declarația perdantei Firea care consideră că a pierdut pentru că a făcut o campanie cinstită, curată, lipsită de agresivitate, nu și-a mai ridicat fustele în cap ca pe vremuri, și din cauza asta a pierdut. Eu mă îndoiesc că dacă îi vedeau budigăii bucureștenii ar fi votat-o, dar poate știe ea ceva ce eu nu știu legat de gusturile capitalei.

Ar fi putut să mă mire cum de la sectorul 1 de exemplu, Clotilde se bate cap la cap cu reprezentantul PNL după ce 4 ani i-a umplut pe cetățeni de gunoaie și șobolani. Peneliștii zic că că ar fi câștigat candidatul lor, Tuță, dar eu zic să nu se grăbească, Armande trebuie să mai aibă ceva saci puși deoparte de la alegerile precedente, nu cred eu că nu a oprit ceva. Dacă aceasta va câștiga, se va putea spune că șobolanii și-au ales regina.

Timișoara a redevenit oraș martir, căci timișorenii au fost nevoiți să aleagă între Robu și Fritz. De ce nu a candidat sîrbul Nole, că tot a făcut legendă prin zonă neamul novăceștilor? Nu știu, probabil cineva i-a blestemat să nu mai aibă de unde să aleagă după ce l-au ales pe Tokeș.

Prin Sușiava  și Prahova alegătorii joacă berbunca cu aleșii coaliției făcând rocada, deși nu e nicio diferență între ei, dar uite așa să mai întărâte spiritele și să îi determine să se lase de declarații de dragoste mimate.

La Craiova, Olguța a câștigat pe toate planurile și era normal, la câte porecle are, dacă dăm câte 10 procente fiecărei porecle, facem suma. Ea nici nu a trebuit să facă eforturi de campanie, deși și-a manifestat intențiile de viitor împărțind pliante alături de viitorul primar al deceniilor 4-5, că altfel nu înțeleg ce căuta tânărul Vasilescu/Manda alături de oamenii mari.

La Târgu Mureș pe tvr 1, știrile dimineții au început cu ”gluma zilei” dacă nu cumva a alegerilor, căci reporterul dimineții  a spus:  ” la Târgu Mureș bat clopotele, speram să bată pentru unul de-al nostru, dar a ieșit unul de-al lor”.  Pentru cine voia reporterul respectiv să bată clopotele nu știu, dar cu așa comentarii pe post, cred că e cazul să se angajeze clopotar. Că tot suntem în zonă, trebuie să spun că sunt două lucruri care mă intrigă peste măsură în ceea ce privește votul cetățenilor de etnie maghiară:

  1. Cum se face că în Ungaria, maghiarii votează pentru ”independența țării”, pentru naționalism, pentru pace, împotriva politicii globaliste și a amestecului UE în treburile interne ale națiunii, împotriva cotelor de imigranți, iar în România exact invers? Nu înțeleg, nu sunt tot maghiari ? Ce e bine pentru maghiarii din Ungaria nu e bine pentru maghiarii din România? Nu înțeleg de ce UDMR votează în România împotriva politicii maghiarilor din propria țară? Să fie atât de multă ură între ei ???
  2. Cum se face că de 23 de ani UDMR, indiferent de câți români ies la vot, indiferent împotriva cui, obțin constant 5% din voturi, adică pragul de intrare în Parlament? Nu înțeleg și pace, de unde știu udemeriștii de fiecare dată câți să iasă la vot încât să obțină cei 5%, pentru că și atunci când au fost 12 milioane la vot și când au fost 7 și acuma cu 9 milioane, udemeriștii au scos mereu procentul necesar intrării în parlament. Bine acuma nu e cazul, dar se pregătește terenul nu ?  De unde știu ăștia frate, câți români vor ieși la vot ca să iasă și ei să facă pragul, când nimeni nu poate spune dinainte,  nici Dîncu, nici Palada nici chiar STS-ul? Aici e ceva minune Dumnezeiască, că tot am votat în Duminia Orbului.

Unii ar spune că răspunsul la această nedumerire se găsește în începutul articolului dar nu cred, aia a fost o alegorie, nu ceva real.

 

Una peste alta, se cunoaște că au fost alegerile ”orbeților”, căci toată lumea e mulțumită. Mare inspirație pe Cio-Ciu să candideze cuplați, că așa fiecare se poate declara învingător și mulțumit cu scorul de peste 50%, fiecare considerând că datorită lui a reușit coaliția o victorie ”zdrobitoare,” care nu mai e la fel de zdrobitoare dacă îi iei separat. Până și învinșii AUR et co. se declară mulțumiți pentru că au fost învinți de ”coaliție”, altfeeeel praf îi făceau.

USR-ul este marele perdant, căci cu toți aliații lor abia au reușit un 12%. Acesta este votul dat de români Bruxellului.

Culmea este că parrtidele aflate la guvernare apreciază ca un lucru pozitiv pentru ele, prezența la vot, că cică au mobilizat ei oamenii. Da, i-au determinat să iasă la vot… ca să voteze împotriva lor. Asta da motiv de mândrie.

Despre alegerile din Europa, ce ar fi de spus? Se fac și pe acolo eforturi de menținere a unor procente ”decente” pentru PPE și învingătorii tradiționali dar se pare că prin unele părți UE a pierdut nepermis de mult. Macron a suspendat Adunarea Națională pentru că partidul său a căzut pe locul 2 la alegerile Europarlamentare, fiind întrecut de Le Pen și astfel guvernul nu mai reprezintă realitatea câmpului de luptă. S-ar spune că e o măsură de bun simț, dar nu e așa. Macron nu vrea să lase impresia că la ora asta Franța este orientată spre stânga/dreapta naționalistă și ordonă alegeri anticipate sperând ca pe de o parte ”ai lui”să iasă la vot și să restabilească hegemonia partidului său, cu sau fără ”ajutor”. Le sugerez softul folosit de STS, e infailibil.

Nici nemții nu stau pe roze, dar rezistă.  

Cam atât la prima mână, așa pe ne… numărate.

P.S: La Slatina, ca într-o operă compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Adami și Renato Simoni, după o piesă de Friedrich Schiller, bazată pe un basm persan din colecția lui Carlo Gozzi,  partitură neterminată, finalizată de Franco Alfano,  fotoliul de primar s-a disputat între doi ”maccaronari„,  Mario de Mezzo și Gioco di Mano. Mai bine nici că se putea, suntem în prin burlesque, Comedia del arte, sau cum vrei să îi spui. Numai la noi se putea întâmpla să candideze pe același loc doi ”mafiossi” că să termină tarlaua pentru autohtoni.

duminică, 16 iunie 2024

Protestele militarilor-cauze si efectepartea I cauze

 

La ce e bună armata română ?

Odată cu apariția OUG 26 Bayraktar, o ordonanță a disperării guvernului că nu vor putea face față cererilor partenerilor euro-atlantici privind sprijinirea conflictului din Ukraina datorită efectivelor reduse și lipsei de interes a tinerilor dar și bătrânilor rezerviști față de ”datoria supremă” de apărare a țării…altora, prin care au fost mărite aproape triplate soldele de grad ale celor pe care guvernul ar conta ca afective combatante în conflictul din Ukraina, și PENTRU Ukraina, ordonanță care a pus capac unui șir de nedreptăți și discriminări, s-a declanșat începutul unor proteste care au depășit stadiul letargiei proverbiale a militarilor.

De 15 ani guvernanții- și aici intră și conducerea MApN-  și-au bătut joc constant sistematic și pervers de pensionarii militari care formau rezerva armatei bătându-și joc implicit și de apărarea țării. La un post TV, acum câteva zile un cunoscut jurnalist spunea că nu e vorba de rezerviști, ci de pensionari, căci cei ieșiți la pensie nu sunt rezerviști. Am dat acest exemplu ca să vadă toată lumea ce habarniști formează așa zisa zonă”MEDIA” și care este cultura militară a celor care ne ”moderează și modelează” opiniile.

 

Armata a fost bună în 89 când a pactizat cu populația și fără să știe (mă refer la masa militarilor, nu la capii ei) a girat o lovitură de stat și un act de trădare a intereselor națiunii, gândind (masele de militari, nu capii ei) că trebuie să slujească poporul, nu clasa politică și că nu pot trage în vecinii, prietenii, familiile lor. Da, au fost și excepții, în unele locuri s-au întâmplat și lucruri nedorite, dar datorate celor care au dezinformat și manipulat și armata, odată cu masele protestatare. De reținut un lucru pe care nu îl spune nimeni: dacă lovitura de stat ar fi eșuat și Ceaușescu ar fi revenit la putere, pușcăriile s-ar fi umplut de militari, pentru că nu au tras în populație. Militarii, atunci, au acționat împotriva reflexului de conservare.

Armata a fost bună la mineriade, să scape puturoasele tururi de pantaloni urcate pe scaune înalte, când AU PRIMIT ORDIN SĂ oprească acțiunile minerilor care își cereau drepturile, e adevărat manipulați și ei, ca și militarii și întreaga populație. Din nou armata a fost prinsă între ciocan și nicovală din nou militarii și-au pus pielea în saramură, la ordin politic, încălcându-și propriul jurământ, apărând regimul, împotriva propriului popor, ca în 1907.

 Armata a fost bună la inundații, la dezăpeziri, la implementarea măsurilor împotriva celor care nu susțineau vaccinarea, la tot ce slujea clasei politice.

Armata  mai era bună și la acordarea de fonduri din ”sumele rămase necheltuite” către bugetul de stat, sume ce erau virate la sfărșit de an sau cu ocazia diferitelor rectificări bugetare către sectoare care înghițeau fără număr. Așa au fost îngropați banii armatei ani la rând în clădirea melagomanică ce se construiește precum mănăstirea lui Manole între Ministerul Apărării și Parlament.

Economiile la armată mai veneau și din numărul mare de pensionari care ”se retrăgeau” în Câmpiile Elizee, ajutați de indiferența și batjocora guvernanților, la un moment dat fiind declarați câte 300 pe lună.

Armata a fost scoasa la înaintare și a fost prima instituție reformată chiar înaintea celei care se făcea o că reformează, dar de fapt era reformată, pentru a crea impresia că România merită să intre în Europa și NATO. Nu am fi intrat nici azi, cum nu am intrat încă nici în Shengen, dacă nu am fi avut poziția strategică pentru NATO în zona Marii Negre,  pe care strategicul partener pusese ochii încă înainte ca noi să ne gândim că vrem să fim o țară Euro-atlantică. Am intrat acolo unde au vrut ei, nu unde am fi dorit noi, indiferent câte eforturi am fi depus sau condiții am fi îndeplinit, pentru că ei aveau nevoie de noi, nu noi de ei. Să fim obiectivi, nu noi ca țară ne-am manifestat intenția și dorința de a intra în ”Europa”, Europa a avut nevoie de noi de resursele noastre, de poziția noastră, de piața noastră de desfacere, de forța noastră de muncă.  Dovada o constituie faptul că încă cerșim intrarea în Shengen și Viza pentru America. Suntem buni de muls, nu de tratament egal. FMI, Banca Mondială aveau nevoie de ”infuzie de capital”luând pe veci materii prime și resurse în schimbul unor ”împrumuturi”.  Complexul industrial Electroputere din Craiova și ca el toate combinatele și marile intreprinderi de importanță națională și chiar mondială, s-au transformat în complexuri comerciale, MALL-uri care nu produc  ci doar consumă banii pe care românii îi împrumută de la cei care i-au adus la sapă delemn. Aceste împrumuturi  nu vor fi plătite niciodată și vor aduce statul în faliment.    

Tot din armată se sifonează bani prin contracte,  nu doar defectuoase ci pur și simplu oneroase, mafiote,  de ”înzestrare” plătite ca la bordel și cu efect ZERO pentru armată, contracte și bani care folosesc nu armatei României, nu României, ci industriei de armament americane, celor care semnează contractele și de o parte și de alta. Sunt plătite cu bani cash pe loc ”la intrarea în bordel”, nici măcar în salon, sume imense pe marfă expirată sau care urmează a fi expirata la data livrării și care, culmea, când devine ”funcțională” este ”donată” tot la ordin, altora. Când le plătim ni se spune că războiul bate la geam, iar când le donăm se declară că ”România nu este în pericol.”

Armata mai este folosită și pentru a justifica impotența, incapacitatea, diletantismul, dar și furtul din bugetul de stat, buget folosit discreționar și clientelar de către guverne. De două ori în ultimele 30 de zile, domnul Ciolacu a încercat să își justifice proasta gestionare a bugetului și deficitul bugetar pe spinarea ”înzestrării armatei”. Bani aruncați pe Apa Sâmbetei dar care sunt contabilizați ca fiind ”cheltuiți de armată” deșii sunt sifonați de clasa politică cu avizul CSAT, cu aprobarea Parlamentului, în urma solicitării prealabile dacă nu ordinului forurilor euro-atlantice, în scopuri pur politice, nu militare, NU NAȚIONALE.

 

Armata protestează, Ciolacu se plimbă

În toate aceste cazuri descrise și multe altele, ”ARMATA A FOST CU NOI”, adică cu ei, guvernanții. Nici măcar o secundă ei, guvernanții nu au fost cu armata. Pe data de 07.06.2024, când militarii protestau în fața guvernului, nu pentru mărirea soldei, cum cred unii, nu pentru  că ar vrea drepturi egale cu ale magistraților care au cerut drepturi egale cu ale militarilor iar acuma cer bani să își plătească ochelari de vedere, bine că nu și de soare, ci pentru că  gradul militar este unul singur, domnul prim ministru într-un gest de suprem dispreț cum nu s-a văzut nicăieri pe scoarța terestră, se filmează plimbându-se cu limuzina în jurul protestanților și își mai și face…campanie electorală, explicând ”doct” cât de bine cunoaște el problema rezerviștilor. Nu este asta culmea disprețului și nesimțirii, să te plimbi la adăpostul geamurilor fumurii, cu un ”jurnalist” care mimează și el interesul față de protestatari să dai ocol locului protestului și să ”explici ” totul într-un mod care nu are nicio legătură cu scopul protestului? Ciolacu a făcut dovada faptului că habar nu are despre ce era vorba, pentru el solda de grad e totuna cu indexarea, indexarea este totuna cu creșterea salariilor, iar aceasta, indexarea, pentru el s-a aplicat prima oară anul trecut la militari, și se aplică după cum are fiecare instituție bugetul. Individul acesta habar nu are ce spun legile, el face și crede că fiecare face ce vrea el. Pentru el egalitatea cetățenilor în fața legii se numește majorare. Spune el că nu poți să majorezi o pensie de 20000 de lei. Dar le poate majora pe cele de 30000. A luat-o și el pe urma Olguței, probabil au păscut aceeași iarbă. Și asta se întâmplă pentru că nu s-a găsit încă un reprezentant al militarilor care care să facă instrucție legislativă cu el,  să îi spună că nu e vorba de valori financiare aici, ci de egalitate în drepturi, de respectarea gradului militar și a drepturilor militarilor, orice vârstă ar avea ei. Dar cine să îi spună, unul care suie pe scenă cu țigarea în mână și răcnește ”ACUM!” în fața unor oameni care nu înțeleg nici ce spune nici de ce îi reprezintă acest măscărici ?  Oricum însă, gestul lui Ciolacu plimbându-se cu Ciutacu pe lângă protestatari și discutând relaxați despre pensionarii militari  ca și cum ar asista la ”Românii au talent”, pe un ton plat, ca despre un spectacol lipsit de interes, și mai ales fără a ști despre ce vorbesc, este de un cinism și nesimțire fără egal. Trebuie să admit că indiferența lui Iohannis față de problemele militarilor a fost depășită la capitolul nesimțire de această plimbare a lui Ciolacu. În plus vorbește despre PNRR și legea pensiilor pe care abia a schimbat-o,  dovedind că habar nu are că pensiile militare nu au legătură cu Legea 360, dar are de gând să se folosească de această marotă, ca să nu acorde nimic militarilor. Dar …trebuie să găsească ceva ”compensator”, pentru el solda de grad este ceva ce se poate negocia, mai dă și el 50 de lei, ca Ceaușescu și gata.

 

Toate aceste măsuri și ”tratamente” acordate militarilor de-a lungul timpului au format baza protestelor din ultimele 30 de zile ale militarilor, căci aici nu e vorba nici de indexări, solde, compensații sau discriminări, aici este vorba de statutul MILITARULUI, de apărare și existența noastră ca stat. Este adevărat, nu toți cei care au ieșit în stradă au avut în vedere toate aceste aspecte, unii ar fi mulțumiți și cu o mică ”compensare, cât o fi, dar să ne mai dea și nouă ceva” și Ciolacu la ei s-a gândit când a spus că va căuta ceva, să vadă ce bani poate să dea fiecare minister, ca să ”facem armata atractivă”, dar adevărul de care trebuie să țină cont guvernanții, este mai mult de o compensare, o mărire a soldei de grad,  pentru că  o zi ”DE APOI” va veni pentru fiecare, chiar dacă nu la toți dată și nu pentru  toți la fel. Culmea este că pe net a apărut o analiză a protestului, făcută, se pare, de un site rusesc. Unii ar spune că protestul militarilor a dat apă la moară ”dușmanilor,” dar adevărul este că apa a fost dată de comportamentul și politica guvernelor față de armată în ultimii 35 de ani,  protestul militarilor este efectul și nu cauza problemelor. Și ceea ce au văzut vecinii de la Est  trebuiau să vadă primii guvernanții, asta ar trebui să înțeleagă guvernele de ieri, de azi și de mâine.

 

https://www.stiripesurse.ro/video-marcel-ciolacu-reactie-la-protestul-pensionarilor-rezervisti-din-fata-guvernului-nu-mai-pot-sa-vin-sa-majorez-cand-ai-20000-de-lei-pensie_3343487.html

 https://in-cuiul-catarii.info/2024/06/09/protestele-militarilor-cauze-si-efecte-partea-i-cauze-20952

 

Mai suntem militari?

 

Începând cu evenimentele din 89, toată lumea a crezut că am intrat într-o nouă eră a libertății și democrației neîngrădite, dar de la cetățeanul de rând , omul de pe stradă, homeless ul din canal până la ”marii oameni de stat”, politicieni, guvernanți, oameni de afaceri, fiecare a înțeles libertatea și democrația așa cum i-a convenit sau trebuit lui.Toți însă au înțeles sau au crezut că acuma au dreptul să facă orice,  fără să dea socoteală nimănui și asta se aplică și, dar MAI ALES, celor care sunt puși să verifice și să dirijeze respectarea acestor libertăți, a Constituției, așa bună-proastă cum este, a legislației și bunului simț, nu în ultimul rând. Dar, nu e așa,  și acești apărători sunt și ei oameni și, așa cum spunea Grigore Moisil, au și ei dreptul la ”un pahar de vin” adică de libertate și democrație prost înțeleasă și aplicată,  așa că păcătuiesc și ei, cu sau fără voie.

 

În această imensă păcătuială națională fără limite, militarii,  ca parte componentă a societății, unii sunt tentați să spună elita societății, dar au trecut vremurile când chiar erau,  trebuie să recunoaștem, se înscriu cu brio în ”politica zilei”. Fiecare individ sau grup/categorie/specialitate/ asociație/structură/armă/ organizat sau nu, își exprimă opiniile, cere drepturile, înțelege obligațiile și restricțiile după cum poate sau dorește. O să spuneți că nu e nicio problemă, că doar armata nu  e -incă- formată din roboți și militarii sunt oameni și trăiesc pe aceleași meleaguri, au aceleași tradiții, același filon genetic, în definitiv provin din oameni comuni, nu sunt veniți de pe Kripton, nu sunt produși în laboratoare. Da, așa este dar, ARMATA ca structură, noțiune, scop și educație, se considera, cel puțin până nu cu mult timp în urmă, într-un corp nu doar ”uniformizat” ci și omogen și cu un spirit de corp și loialitate, respect și disciplină nu doar impuse ci și conștientizate și acceptate, care cu timpul deveneau reflexe. Despre „uniformizarea” armatei s-a mai vorbit, unii consideră că ar fi fost o dezumanizare, de-personalizare, atac la conștiința de sine, așa că odată întrați în ”epoca de aur a democrației”de după 89, ne-am întors cu spatele, ca să nu zic cu dosul, la educația militară, sau „militărească” și am trecut la o civilire, care nu este totuna cu civilizarea  elementului militar, școlile militare au devenit ”academii” care nu mai produc cadre militare  decât la exterior și doar 8 ore pe zi, acuma de pe porțile academiilor ies (hai să nu spun 100% dar 80% da) ”manageri” adică civili cu bonetă că de cizme nu se mai aude, iar bocancii militari sau uniforma, le vezi purtate pe toate bălțile sau terenurile de vânătoare. Nu intru în detalii, am pomenit de învățământul militar pentru că și acesta, prost înțeles și aplicat, a dus la fenomenul pe care vreau să îl supun atenției.

 

Armata, ca urmare a schimbărilor de direcție, educație, control și comandă, a devenit un stup de viespi  pe care dacă îl desfaci ai declanșat iadul. În afara stupului, datorită sistemului închis nu știi ce se întâmplă, dacă îți apleci urechea auzi un zumzăit și își freci palmele mulțumit, ”albinele fac miere”, dar dacă îl deschizi nu mai știi să pui capacul și fiecare viespe zboară unde vede cu ochii. Așa au zburat din stup câteva roiuri cu ocazia unor Ordonanțe emise de guvernele ”emocrației” autohtone.

 

Tot ce s-a întâmplat în societatea românească, dirijat sau nu, din afară sau interior, cu scopuri diferite, a dus la slăbirea, nu numai a capacității de apărare, care să zicem că la un moment dat, -e adevărat, în timp, nu dintr-o dată- se poate reface, dacă se dorește și dacă se fac eforturi în acest sens, ci și a SPIRITULUI DE CORP și asta este cea mai mare pierdere a unei armate, pentru că ajunge și pleacă din interiorul omului, de acolo unde se ajunge greu dar se iese repede. Nu vreau sa cad în ”greșeala„ de a spune ”păi când eram eu cdt de …„ dar lucrurile în interiorul structurilor, a grupurilor de oameni care le formează sunt lipsite de liantul care face ca fiecare să îl vadă pe cel de lângă el ca pe un camarad. Cuvântul CAMARAD nu mai e folosit în armată, termenul ”tovarăș„ este dacă nu interzis cel puțin evitat, nu știu dacă se consideră măcar colegi cei care formeză o companie. După cum îi văd ieșind pe poarta unității, ca viespile din stup, fiecare cu traseul lui, fiecare cu mașina lui cât mai bengoasă, fără să se salute măcar,  că de strâns mâna nu mai e vorba, ”pa-pa  e suficient” îmi dau seama că ei aproape nu știu cum îi cheamă pe colegii de subunitate. Pe vremuri demult apuse, în ziua de salariu- e adevărat banii se ridicau de la casieria unității, nu intrau pe cardul pe care îl ține nevasta- restaurantul Dacia de peste drum se umplea de militari iar mesele de sticle de bere. Și așa se întâmpla și la ”la doi colonei”la ”tabla ondulată” sau mai știu eu ce locuri de ”pierzanie„ din apropierea unităților militare. Nu fac apologia bețivului militar, dar acea bere băută era importantă pentru că oamenii se simțeau aproape și în afara cazărmii, limbile se dezlegau, așa aflai ce probleme, necazuri sau bucurii are fiecare, o bătaie pe umeri, o încurajare, o felicitare te făcea să știi că nu ești singur. Sărbătorile naționale erau și ele prilejuri de întâlnire la„chefuri organizate„ de unitate, de 8 Martie, sau Ziua Infanteristului, prin poligoane, cu familiile, se cunoșteau copii, vedeai bucurie și zâmbete peste tot.

Astăzi, și vorbesc în cunoștință de cauză, aceste ”obiceiuri proaste” au dispărut.

Se mai organizau până acum câțiva ani Zilele ”regimentului” apoi ale Batalionului unde erau invitați nu doar foștii comandanți, ci și celelalte cadre sau militari angajați. De cam 5 ani dacă nu mai mult, nimic, s-a rupt parcă totul dacă se organizează ceva, cei care sunt chemați dintre cei activi, se duc fără chef, ca și cum ar merge la o corvoadă, abia așteaptă să se termine să plece acasă.Vine câte un reprezentant de la ”eșalon” transmite un mesaj ca o felie de parizer, fără gust, pe care îl vomiți pentru că ai probleme cu fierea, și gata ”sărbătoarea”.

 

ARMATA S-A RUPT.

 S-a rupt în mii de bucăți. Și asta nu e totul. A început să apară ura, e adevărat manifestată mai mult la nivel declarativ și la nivel individual,dar manifestări de acest gen există. Nu știu dacă acest fenomen este dirijat de cineva de undeva, sau măcar urmărit ca scop secundar, dar în mod cert poate fi și va fi EXPLOATAT. Datorită politicii nu doar inconștiente, ci chiar CRIMINALE, aș spune trădătoare a clasei politice în proporție aproape covârșitoare,  căreia o parte din conducerea armatei, nu doar de azi ci și de ieri și sper că nu și de mâine i-a cântat în strună, armata, militarii și activi dar mai ales în rezervă, la pensie, au fost loviți, batjocoriți, disprețuiți, discriminați, jupuiți de un rând de piele. Ce s-a întâmplat în ultimul timp cu retribuirea discriminatorie a soldei de grad este ultimul exemplu și poate picătura care a umplut sau va umple paharul nemulțumirilor unor militari. Presiunea e posibil să fi ajuns sau să ajungă la un punct critic care nu e de dorit. Deja au început, e adevărat la nivel individ, nu grup sau colectivitate, și destul de izolat, să apară manifestări, deocamndată verbale,  care depășesc stadiul nu doar al bunului simț ci uneori și al legalității, gen îndemnuri la „răzbunare”, jigniri, postere sau clipuri cu imaginea unor oameni, politicieni sau militari pe fond de împușcături, sau chiar acțiuni de bruscare chiar în interiorul aceleiași categorii. Acest gen de manifestări de îndemnuri la ură, la „pedepsire”  nu doar că nu își au locul dar sunt chiar nepermise. Am mai menționat acest fapt, îl repet pentru că este total nepotrivit, la protestele din data de 09.05. un militar în rezervă ajuns parlamentar, om de partid,  a venit printre protestatari. Nu contează scopul, era treaba lui, dar un altul mai mic în grad dar și mai ”colțos” dorind să arate el cât este de ”revoluționar” l-a luat de braț să îl îndepărteze pe respectivul coleg, tovarăș, camarad, pe motiv că ”face politică”. Sunt convins că pe vremea cât erau amândoi activi, „revoluționarul” ar fi fost gata să îi pupe mâna celuilalt dar acuma ”s-a schimbat roata”, suntem în democrație, face fiecare ce vrea, nu mai există camaraderie, nu mai există respect, nu mai există grade militare. Și acest lucru s-a întâmplat ȘI pentru că stimata clasă politică, sprijinită de unii reprezentanți ai armatei, în uniformă și ei, au considerat că gradul militar nu mai trebuie respectat, deși, în foarte mare proporție, totul ține de cei 7 ani de acasă. Este un exemplu clasic de fariseism, să ieși în stradă să protestezi că nu ți se respectă gradul militar, dar să nu îl respecți pe al celui de lângă tine. Unde am ajuns?

Tot mai des auzi în discuțiile dintre rezerviști, uneori postat pe mediile de socializare că ”activii îi urăsc pe rezerviști„ și de aici normal că pleacă și reacția inversă cu riscul de a se generaliza. Repet, poate fi o acțiune concertată sau simple manifestări, dar riscul ca aceste manifestări să se multiplice sau să fie folosite de alți dușmani, adevărați, indiferent de direcția cardinală, este mare.

Un lucru ar trebui să înțeleagă toți și activi și rezerviști și soldați și generali, și înregimentați politic și liber cugetători, și femei și bărbați (mai am voie să spun așa????) și anume că totuși facem parte din aceeași armată, slujim aceeași țară, cât mai rezistă în actuala formă, iar datoria noastră este să facem scut ÎMPREUNĂ împotriva dușmanilor, nu să ne luptăm, jignim, atacăm disprețuim, batjocorim între noi. Îndemnul este adresat în aceeași măsură tuturor și este cazul ca toți să facă pași în această direcție, dar TOȚI.  Este adevărat, unora le vine greu să se salute sau strângă mâna unuia care de pe o poziție privilegiată, chiar dacă nu i-a făcut niciun rău, ar fi putut interveni să îl apere, dar cu un pic de analiză a poziției fiecăruia, se poate înțelege și de ce nu i-a întins o mână. Este la fel de adevărat, unii reprezentanți activi sau în rezervă ai militarilor nu doar că nu i-au ajutat pe aceștia, ci chiar i-au lovit, dar asta nu înseamnă că ”activii îi urăsc pe rezerviști„ așa cum nici opiniile exprimate de diverși rezerviști pe diferite platforme,  nu reprezintă opinia sau poziția TUTUROR REZERVIȘTILOR. În definitiv fiecare este responsabil pentru faptele și vorbele sale și vorbește în nume propriu. Este de condamnat cel care aflat pe poziții de reprezentare, în loc să exprime poziția sau dorința celor în fruntea cărora se află, face abuz și exprimă propria voință, dorință sau interes, în numele celorlalți.

Cazurile izolate nu trebuiesc generalizate, oamenii trebuie judecați individual nu în grup, chiar dacă uneori fac parte dintr-un grup care s-a manifestat nepotrivit sau nedorit.

Dar în mod general fiecare trebuie să încerce ca măcar teoretic să se pună în pielea celui pe care îl judecă și să vadă cum ar fi reacționat el.

Am abordat acest subiect pentru că ne aflăm într-o perioadă deloc plăcută, în special militarii, cu un război care ne bate la geam, iar armata, militarii nu sunt doar primii care intră în luptă, dar și primii care trebuie să se gândească la consecințele stărilor conflictuale, dar mai ales trebuie să simtă, să știe că au pe cine să se sprijine. Este evident că mulți, foarte mulți dintre pensionarii militari, chiar dacă își spun rezerviști, nu vor mai fi ”convocați” fie din motive medicale, fie pentru că nu mai sunt ”mobilizabili”, fie pentru că nu sunt posturi de colonei sau generali pentru câți au obținut aceste grade în rezervă, fie  pentru că cei de la J1 sau CMZ-uri nu și-au făcut treaba, dar o parte mai fac obiectul mobilizării.  Nu poți pleca la luptă cu cineva despre care crezi că te urăște, sau pe care îl urăști, pentru că atenția ta nu va mai fi îndreptată spre inamicul din fața ta, ci spre ”cel de lângă tine” pe principiul cămășii. Pe de altă parte, nici cei care rămân la vatră, nu vor avea viață ușoară și cum există rîcă, neînțelegeri, răbufniri de orgoliu, polițe de plătit, interese opuse, dar nu cred că și ură, nu cred că s-a ajuns așa departe, între membrii diferitelor asociații, între filiale, între membrii aceleiași asociații, între categorii, specialități, subofițeri și ofițeri, etc, mă întreb ce vor face acești oameni dacă vor avea nevoie unul de altul la necaz?  Este cazul ca fiecare militar să realizeze că ARMATA TREBUIE SĂ FIE ARMATĂ. Mai suntem militari, sau nu?

https://in-cuiul-catarii.info/2024/06/06/mai-suntem-militari-20940

 

miercuri, 12 iunie 2024

A treia repriză

 

Mâine, 05.06.2024,  va avea loc, dacă toate lucrurile merg bine, întâlnirea dintre reprezentanții asociațiilor militarilor și domnul vice-premier Marian Neacșu în încercarea de a obține o .. promisiune, că altceva nu se poate obține, din partea asociațiilor și stingerea focului, din partea guvernanților.

Dacă cineva se așteaptă ca mâine să apară ordonanța cu actualizarea soldei de grad sau anularea protestului de pe data de 07.06, este un visător. Nici una nici alta nu sunt realizabile pentru că nici pensionarii nu vor ce vrea guvernul, nici guvernul nu vrea ce vor pensionarii. Unii nu vor pentru că ete așa, alții nu vor pentru că ete  la fel.

Ce se va întâmpla mâine, cu ce merg reprezentanții militarilor la întâlnire? Tare îmi e teamă că nici ei nu știu. Dar până să ajungem acolo să vedem ce s-a întâmplat între cele două runde.

Se pare că întâlnirea cu ministrul nu ar fi decurs chiar așa cum ni s-a prezentat și că țeapa nu le-a fost trasă militarilor chiar de către ministru ci de … unii reprezentanți. În ultimele două zile au apărut pe paginile de socializare ale pensionarilor militari câteva relatări ale unor participanți la discuțiile din data de 03.06, și citind și printre rânduri, rezultă că solicitarea de modificare a schimbării, respectiv renunțarea la amendament la OUG 26 și inițierea unei alte OUG a plecat din interiorul asociațiilor.

Din comunicatul SCMD, rezultă că :

  • SCMD s-a dus acolo pentru a rezolva problemele ”aliaților noștri”, respectiv aplicarea în integralitate a legii 153 și revenirea la prevederile inițiale ale Legii 223, ambele imposibil de realizat. Un necunoscător ar spune că domnul Dogaru a greșit, că nu a știut ce să ceară. Cine îl cunoaște știe că el mereu a organizat proteste împotriva Guvernului la Cotroceni, împotriva președintelui la Parlament și împotriva Parlamentului la Victoria, ca și acuma și că a cerut lucruri imposibil de realizat, tocmai ca să poată să spună că el a incercat dar … nu i s-a dat, dar țineți aproape, el si avocații lui vor rezolva totul în instanță, dar numai pentru cine îi plătește cotizația. O altă strategie a fost să lupte întotdeauna după ce s-au strâns morții, adică să facă scandal după ce legile au fost promulgate, niciodată înainte. Acuma a făcut o excepție, pentru că a văzut că lumea vrea să iasă în stradă și e păcat să nu organizeze și el o ieșire.
  • Domnul Dogaru are impresia că lipește cioburi. El a propus ”extragerea” soldei de grad din pensie, lipirea la aceasta a sumei care se va considera că trebuie lipită și apoi introducerea acestei noi sume în ”caseta” cu pensie și gata, nu e nevoie să schimbi întreaga piesă. Se cunoaște că e șofer și a schimbat multe siguranțe la mașină, dar habar nu are ce presupune un proces financiar și nici nu realizează că schimbând o valoare, aceasta la rândul ei modifică toate valorile de peste ea. De fapt la fel gândesc și cei care au inițiat și varianta Coarnă căci cred că se poate opera pe netul pensiei fără a afecta brutul, uitând că netul rezultă din brut, nu invers.
  • Acuma, după ce Comisia pentru Apărare a CD a înaintat deja raportul pe PLX262, domnul Dogaru cere un alt raport care să conțină varianta Coarnă, deși produce aceleași efecte, dar nu contează, important e să faci scandal, chiar dacă nu obții nimic.
  • Și acuma vine bomba. Realizând că are pretenții absurde domnul Dogaru a solicitat EL, să se renunțe la amendamente la OUG 26 și să se inițieze o altă ordonanță care să conțină amendamentul Coarnă/Roman, deși GENERALUL Roman a susținut amendamentul lui Chelaru, nu al lui Coarnă, dar ce mai contează? Important e că DOGARU a cerut renunțarea la amendamentul pe OUG 26. Eu mai auzisem varianta asta vehiculată, dar am crezut că e o variantă de rezervă, un plan B dacă nu se poate face nimic cu planul A. Dar nu,  domnul Dogaru trece direct la planul B fără a vedea sau ști ce va ieși. Cu alte cuvinte vinde blana ursului din pădure. Eu nu știu dacă așa venmiseră toți de acasă și cum de au acceptat toți cei prezenți renunțarea la amendamentul la OUG 26 dar dacă s-au lăsat așa de repede prostiți nu mă mai mir că suntem unde suntem. Nu pun în discuție efectele sau faptul că amendamentul Leoreanu, (ca și al lui Coarnă de altfel) este păgubitor, eu pun în discuție inconsecvența liderilor de asociații prezenți și lipsa de seriozitate și pregătire. Încercați să vă imaginați ce ar fi făcut acești vașnici reprezentanți dacă ar fi fost trimiși să încheie o pace sau să negocieze un armistițiu. Oare oamenii lor știau ce vor face? Fuseseră mandatați să facă aceste schimbări de macaz? Mă îndoiesc.

Comunicatul ANCMRR

Din comunicatul ANCMRR aflăm și unele lucruri … văzute altfel, ca la emisiunea copii spun lucruri trăznite. Asfel ANCMRR ne informează că :

  • Amendamentul Leoreanu NU POATE FI ACCEPTAT. De cine ?De ce ? Nu spune, nici nu trebuie să știe prostimea. E postulat.
  • Perspectiva finalizării proiectului de lege pe OUG 26/2024(PLx 262) este incertă până la vacanța parlamentară. Și atunci hai să renunțăm la ea și să alegem o cale mai lungă. Bună socoteală!
  • S-a căzut de acord asupra unei OUG care să conțină varianta Coarnă, dar nu se spune aceasta ce șanse sau efecte are. Pur și simplu așa ”s-a decis”.

Bine că nu au dat și alții comunicate că cine știe ce mai auzeam. Asta s-a întâmplat în intervalul dintre cele două ședințe. Până la ora aceasta însă nu se știe când la ce oră și dacă vor fi „convocați„ delegații, așa cum nu se știe nici ce vor discuta. Dacă să zicem că Neacșu le cere amendamentul pe care să îl pună în discuția guvernului,  cu ce se prezintă delegații, cu cine au discutat varianta, ce variantă au ales și de ce? Varianta Leoreanu ”nu poate fi acceptată”, varianta Coarnă duce ca și cealaltă, la aceleași afecte, adică actualizare și limitarea la net, a admis și Jianu, din spusele unora din cei prezenți, așa că ce variantă îi vor pune pe masă lui Neacșu? Din nou se duc la ghici fără a se consulta în prealabil, din nou vine fiecare cu varianta lui și acceptă apoi propunerile conducerii de partid și de stat?

Dar pe 07, cu ce se vor duce, ce le vor spune oamenilor? Nu e păcat de oamenii care vor veni acolo,  unii tocmai de unde se agață harta în cui, așteptând să ia lumină ? Ce lumină, de la cine ? De 3 ani Forumul se zbate ca peștele pe uscat și și acuma ar fi fost și poate va fi la fel, dacă nu se săturau oamenii de eșecuri și gargară. Cei care au venit pe 09.05 și vor veni pe 07.06 nu au venit și nu vin pentru că îi cheamă șefii de asociații, vin pentru că s-au săturat de amorțeala șefilor de asociații, de promisiuni și bătaie de joc din partea tuturor. Mulți dintre ei nu fac parte din nicio asociație. Ceilalți vin pentru că șefii de asociații sau filiale și-au rupt pantalonii în fund stând pe scaune, unii își dau demisia din asociații pentru că șefii s-au făcut preș în fața politicului căutând sinecuri dar când e vorba să ia o decizie pentru binele oamenilor sau să le apere drepturile își pun piciorul în gips. Forumul a existat în ultimii 3 ani prin efortul supraomenesc a 2 persoane și tot ele sunt puse la zid acuma, nu șefii celor 54 de asociații componente care de 3 ani, cu mici excepții, boicotează din interior Forumul pentru că vor unii sa inființeze altă structură care să fie pe placul conducerii ministerului și să fie inființată conform normelor ”oficiale”.

Nu știu ce va fi, dacă va fi mâine, nu știu ce va fi pe 7, dar prea mulți fac blatul.

Pentru ca, totuși, să nu se meargă din nou cu mâna goală, sugerez delegaților să meargă cu varianta de mai jos, să aibă măcar” cheia în contact” să se audă motorul, chiar dacă mașina e pe butuci. Garantez că această variantă nu va avea efecte negative, nu va scădea nicio pensie.

UPDATE 05.,06.2024 19.40

A trecut și repriza a treia care s-a defășurat cam asa:

  • Delegația a fost anunțată că nu pot intra la discuții decât 3-4 reprezentanți, pentru că au mai apărut pe traseu doi amatori de chat fără scaune, domnii Bachide și Roșu. Le recomand cu căldură Cioco Sena-Lax, tablete masticabile cu extract uscat hidoalcoolinc din fructe de Senna cu efect instantaneu, nici nu ai terminat de mestecat și te simți ușurat și plăcut uscat. 
  •  Domnul Bălăceanu, având experiența ședințelor din CC al UTC a ridicat mâna și a propus ca la discuții să intre domnii Tudor, Dogaru cel care declara acum două săptămâni că el nu merge să negocieze cu călăii, îndemnând la boicot pe toată lumea și domnul Băhnăreanu, pentru situația în care se mai oferea o cocardă ceva. Domnul Bălăceanu a rămas să tragă cu urechea și să scrie procesul verbal al ședinței, ca pe vremuri. A rămas în afara jocului domnul Dima, dar nu era bai, că și așa avea treabă pe la partid, poate mai punea de o clonare. prietenii știu despre ce vorbesc.
  • Odată intrați,  cei cu scaun (nu obraz) subțire, au trecut la atac și  fără să îi întrebe nimeni au spus că se discută degeaba acolo, pentru că Comisia pentru Apărare a înaintat deja raportul cu aviz favorabil pentru amendamentul Leoreanu (care între noi fie spus  este al MApN, că de aia îl susțineau cei doi). Acuma eu nu știu în numele cui au vorbit cei doi, pentru că : 1. Ministrul recomandase delegației să meargă la domnul Neacșu, așa că ei acuma îl luau peste picior pe ministru. 2. Domnul ministru declarase clar că MApN nu se va opune amendamentului propus de asociații, iar cei doi tocmai asta făcuseră.3. Domnul Bachide declarase de față cu ministru că MApN nu are cum să se amestece în problemele Comisiei pentru Apărare, iar ei acuma tocmai asta făceau, erau avocații Comisiei și se amestecau în treburile acesteia. ALOOOOO, DOMNUL TÎLVĂR, CINE CONDUCE DOMNULE MINISTERUL ĂLA, CĂ UITE SE ÎNCURCĂ FUNCȚIUNILE!!!
  • Nu știu ce le-au răspuns delegații celor 2, dar eu îi invitam să plece acasă cu scaune cu tot, că nu erau parte în conflict și riscau să li se lipeasă pantalonii de scaunele respective.
  • Trecând peste intervenția total inutilă dar lămuritoare în ceea ce privește intențiile MApN, căci nu cred că cei doi au venit de capul lor, că au fugit de la birou cu banii de butelie fără știrea părinților, delegații au menționat că doresc trecerea prin guvern în regim de urgență a unei Ordonanțe de urgență construită pe amendamentul domnului Coarnă (care nici ea nu este a domnului Coarnă, ci a CPS a MAI și LADPM, aripa MAI/STS) și vorbesc în cunoștință de cauză.
  • Domnul Neacșu a promis că va înainta doleanța lor domnului Ciolacu, adică celui care acum  cam tot  2 săptămâni tocmai declarase că nu va ceda șantajului nimănui. Mâine sau cel mai târziu poimâine petenții vor primi un PRIM răspuns.  Cam asta fuse. Nu mai comentez faptul că și varianta Coarnă așa cum o știu eu, dacă nu s-au făcut modificări pe ea, tot păguboasă este, dar acordă mai mult celor care au mai mult și ia celor care au mai puțin. Despre asta însă vorbim când vom avea sacii în căruță. Pănă atunci, mîna caii Simioane! 
  • NOTĂ : Acuma totuși vorbind serios, ce au căutat cei doi la această întâlnire? Care a fost scopul și cine i-a trimis. ?? Au venit de capul lor? Categoric nu. Cine îi putea trimite? Ministrul. De ce ? Ca să îi transmită lui Neacșu poziția reală a MApN? Absurd, îi putea spune de ieri când a vorbit cu el prin telefon :”Măi Mariene vezi ca îți trimit niște pițigoi, nu mai scap de ei, i-am aburit eu, dar vor mai mult, fă și tu un pic de mișto de ei”. Deci nu era cazul să îi mai trimită. Și totuși i-a trimis, iar  aceștia au prezentat fără îndoială PUNCTUL DE VEDERE OFICIAL. A fost ori o gafă ori o bătaie de joc împinsă până la cinism.

https://in-cuiul-catarii.info/2024/06/04/a-treia-repriza-20925

Ala-bala-portocala cu solda de grad

 

Luni 03.06.2024 la ora 14 o delegație de reprezentanți ai unor asociații membre ale Forumului s-au văzut la sediul MApN cu domnul ministru și câțiva șefi de departamente și structuri, printre care generalii Jianu și Roșu, pentru a rediscuta aspecte legate de amendamentul la PLx 262/2024, sau ordonanța 26 Bayraktar.

Discuțiile s-au învârtit pe lângă subiect, fără a se atinge punctele cheie sau a se obține un răspuns clar și fără echivoc din partea celor prezenți.

Ministrul și-a reiterat ”dorința” de a rezolva problemele inechităților dar fără a spune cum sau măcar ce înțelege el prin asta.

Generalul Jianu a menționat că ”ei” s-au ținut de cuvânt, nu s-au opus amendamentulor propuse de asociații prin Chelaru și Coarnă, dar nu a menționat nimic despre proiectul împins lui Leoreanu care practic a anulat discuțiile despre celelalte amendamente, trimitându-le la Anexa 2 a raportului Comisiei pentru Apărare. A mai spus domnul Jianu că la MApN nu sunt probleme de finanțare a ”actualizării” soldelor de grad ale rezerviștilor, dar sunt probleme la MAI. Schema e vche, de fiecare dată, când fu Tică nu fu Lică, când fu Lică nu fu Tică, când fu Tică și cu Lică, nu fu tuș la găurică, adică cele două ministere s-au vorbit întotdeauna când unul era în corzi, să dea vina pe celălalt ca să nu li se inflameze pensionarii și uite așa nu s-a obținut niciodată nimic. Întrebat de col Tudor totuși care ar fi efectul actualizării soldei de grad, domnul Jianu a spus că unii vor câștiga, unii vor pierde, cei care vor pierde mai mult fiind cei pensionați înainte de OUG 59. A mai menționat dânsul că o recalculare ar trimite la decizia de pensionare a fiecăruia, ceea ce totuși nu e vandabil, căci o recalculare de acest gen se face doar la schimbarea LEGII pensiilor militare. Dar a supralicitat aruncând fumigene.

Domnul Roșu, care între noi fie spus nu prea avea ce căuta pe acolo, căci pentru el și departamentul său, Forumul este ”o structură care nu este constituită conform OUG 26/2000”, deci nu merită băgată în seamă, iar Tudor ”nu face cinste structurii pe care pretinde că o conduce” și nu merită un răspuns, s-a grăbit să arunce și el o pisică în curtea asociațiilor spunând că ”ei” cei din conducerea ministerului vor să ne ajute, dar noi nu îi lăsăm, aducând în discuție PLX199. A uitat domnul Roșu însă să spună iar Tudor a uitat să îl întrebe în al cui sertar stă acuma PLX 199, în sertarele lui Tudor sau ale MApN? Asta ca să nu mai pomenesc de otrava acunsă în deja celelbrul PLX 99. Eu dacă aș fi fost în Locul lui Tudor și al celorlalți i-aș fi spus domnului general Roșu că vom sta de vorbă când va fi în măsură să prezinte o situație cu TOATE asociațiile militarilor, situație care trebuie să existe în evidența MApN și în special a DRPCVP care habar nu are câte asociații ale militarilor există dar vine și dă lecții de conduită și pretinde că își face datoria și respectă asociațiile. Atât de mult le respectă că nici nu știe câte există. L-aș întreba pe domnul Roșu și de ce nu a invitat la discuții și asociația prezidată de domnul general Ciucă Nicolae, oare nici dânsul nu merită băgat în seamă? Nu de alta, dar ar fi fost interesant de văzut ce părere are despre diferențele de cuantum ale soldelor.

 

Mai departe domnul ministru a mai dat o pasă. Dacă data trecută, pe 09.05 a pasat amendamentul în cârca asociațiilor cărora le-a ”recomandat” să își găsească parlamentari care să le introducă și susțină amendamentele în Comisii, de data asta a pasat subiectul secretarului general al Guvernului mister Marian Neacsu spunând că cel mai bine ar fi ca asociațiile să se întâlnească cu acesta și să îl roage să întocmească el o altă OUG că e mai bine așa iar el, Neacșu știe cum să o facă. Adică Jianu care a întocmit OUG 59 și apoi OUG 114 și mai nou OUG 26, brusc a uitat cum să întocmească o OUG și trebuie să apelăm tot la … politicieni. Nu s-a găsit nimeni să îl întrebe pe domnul Tâlvăr CINE A ÎNTOCMIT OUG 26 BAYRAKTAR și,  dacă sunt atât de deschiși către drepturile rezerviștilor și nu mai dorm de grija lor, DE CE NU AU INTRODUS DIN MOMENTUL INIȚIERII OUG 26 și mărirea soldei de grad a rezerviștilor? DE CE DOMNULE MINISTRU, CĂ DOAR OUG 26/2024 A FOST INIȚIATĂ DE MApN. Nu a fost nimeni suficient de inspirat să îi pună această întrebare și să îl întrebe de ce îi pasează la secretariatul guvernului?  MapN alături de MAI  are dreptul să inițieze OUG cu specific militar, mai ales pe problema pensiilor militare așa cum spune chiar Legea 223 la articolul 2 PUNCTUL e) CARE CONSFINȚEȘTE „principiul autonomiei, bazat pe organizarea, conducerea şi administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale;” De ce domnule ministru instigați la încălcarea legislației și trimiteți asociațiile la dracu în praznic să se milogească de toți țucălarii de la diferite structuri parlamentare sau guvernamentale, când INIȚIATIVA LEGISLATIVĂ PRIVIND PENSIILE MILITARE VĂ APARȚINE PRIN LEGE? De ce îi trimiteți la secretariatul guvernului, ca să vină Bachide apoi în Comisie și să spună că este o fractură procedurală, că SECRETARUL GENERAL AL GUVERNULUI NU ARE ATRIBUȚIUNI LEGISLATIVE ASUPRA PENSIILOR MILITARE și să fie respinsă ordonanța lui Neacșu?

Dar nu, scopul domnului Tîlvăr a fost nu să îi ajute pe liderii de asociații ci să îi aburească,  să îi trimită de la Ana la Caiafa și să se spele pe mâini. Iar ei, să îmi fie iertat, nu îi critic, constat doar,  au pus botul și abia așteaptă să se întâlnească peste două zile cu Neacșu de la Guvern iar acesta să le spună că are nevoie de câteva dosare cu toate problemele lor, și că ”o să studieze problema” dar după alegeri, că acuma e campanie, e război la graniță, iar guvernul din cauza ”ARMATEI” A ADUS DEFICITUL BUGETAR LA 57 MILIARDE LEI, ADICĂ 3,34% DIN PIB. Ce să discute cu secretarul general al guvernului? Pensiile și gradul militar? Ce treabă are el cu asta, când este clar că statutul militarilor și legea pensiilor militare sunt în competența MApN? Cum să te lași aburit în halul ăsta?

 

După întâlnire, când toți liderii de asociații au plecat, președintele AORR, care pe 09.05 a lipsit de la activități, a rămas să mai vorbească cu prietenii din conducerea MApN, probabil să ”recupereze” ce a pierdut pe data de 09.05 și să primească instrucțiuni pentru întâlnirea cu secretarul guvernului.

Hai Liberareeee!!!

 ERATĂ: Pentru corecta informare a cititorilor, îmi cer scuze pentru eroare și informez ca tizul Marian Neacșu nu este secretar general al guvernului, funcție pe care a deținut-o sub Nicolae Ciucă, ci Viceprim-ministru  al Guvernului. Poate la întâlnire cineva îl va întreba de ce Guvernul, prin prim-ministru atacă sistematic armata menționând  PENTRU A DOUA OARĂ ÎN ULTIMA LUNĂ că deficitul bugetar este cauzat de armată. Oare contractele de achiziții de armament și tehnică  nu au fost discutate în CSAT, Guvern și Parlament, nu se știa de ele, nu au fost  planificate și incluse în buget? Eu știu că da, și atunci CUM au contribuit la deficit? Cine a îndrăznit să treacă peste cheltuielile planificate, unde s-au dus banii și de ce ? e VORBA DE CHELTUIELI EXTRA BUGETARE, SAU DE O PROASTĂ GESTIONARE A BUGETULUI? Domnul Neacșu trebuie să răspundă DE CE DE FIECARE DATĂ OAIA NEAGRĂ ESTE ARMATA ?

”UPDATE:

Iată și comunicatele aparute între timp de la unii participanți:

SCMD:

INFORMARE
-Despre negocierile de la MApN de astazi, 3 iunie 2024-
Au participat reprezentantii ANCMRR, AORR, LAPDM, ROMIL, SCMD si intreaga echipa ministeriala, prezenta si la negocierie din 9 Mai.
In ceea ce priveste SCMD, la intrebarea d-lui ministru, am afirmat ca repararea inechitatilor privind
pensiile militare se va face doar cand se vor aplica, integral, in SAOPSN, atat Legea 153/2017, asa cum a fost promulgata, cat si Legea 223/2015, in forma promulgata, curatata de toate “consolidarile” aduse, neconstitutional, prin OUG-uri care aveau cu totul alt obiectiv. Adica ceea ce sustinem in strada, Parlament si media, de ani de zile, noi si sindicatele politistilor!
Subiectul actual este insa solda de grad. A fost o gafa legarea cresterii acesteia la rezervisti prin “A-mendamentul Leoreanu”, de OUG 28/2024, pentru ca lasa in afara ¾ dintre noi. O gafa si mai mare a fost insa, astazi, cand toate statele europene isi mobilizeaza rezervistii, omiterea noastra din OUG 26/2024 (Plx. 262), care a prevazut doar cresterea soldei de grad/grad profesional a celor in activi-tate.
La intrebarea ROMIL ce parere are conducerea ministerului de noile “Amendamente Leoreanu”, raspunsul a fost ca , daca se aplica, in forma prezentata, pensiile mici raman tot mici, iar cele foarte mari vor urca pana la cer. Inechitatile se vor amplifica, iar daca aplicarea se va face prin “recalculare” sau “ali-
niere”, sub incidenta OUG 59/2017, va fi un dezastru.
Toti cei prezenti au fost de acord ca scopurilor noastre le corespund “Amendamentele Coarna-
Roman” care, conform SCMD, “securizeaza” solda de grad a rezervistilor fata de prevederile respectivei
OUG.
Am regretat ca nu sunt de fata urlatorii care habar n-au ce sustin si, in lipsa de argumente, recurg la insulte si injuraturi, exact la adresa celor care se bat pentru interesele lor.
Solutia propusa de SCMD, in acordul general al asociatiilor, a fost nu extragerea soldei de grad din pensie, ci scaderea din noua solda de grad a unui maior in activitate, de exemplu, a vechii solde de grad, aplicarea impozitarii si procentului de calcul al pensiei la suma ramasa, rezultatul urmand sa se adauge, pur si simplu, pensiei in plata a tututor maiorilor in rezerva. Nu se va depasi nici un prag ac-
tual/actualizat de salarizare!
In ceea ce priveste impasul actual din Camera Deputatilor, solutia ar fi ca “Amendamentele Coarna-Roman” sa se repuna pe tapet la Comisia de Buget-Finante, sa se refaca raportul comun si, in aceaasi zi, sa se voteze in CD. Daca se vrea se poate! Dar se vrea? Va vota actuala majoritate parlamen-tara? Va exista majoritate la vot cand toti deputatii alearga prin tara, pe ultima suta de metri, dupa sustinatori?
Pentru a risipi banuielile d-lui ministru (care ne-a cerut dovezi) ca am acuza MApN de interventii oculte, am precizat ca, dimpotriva, am venit sa cerem ajutorul domniei sale, ca membru al Guvernului. Ne-a sfatuit domnia sa  gasim parlamentari care sa ne formuleze si sa sustina amendamentele? I-am gasit! Au fost “rezumate”, poate cu buna intentie, adica facute praf in doua Comisii? Se poate reveni in cea de-a treia Comisie. Daca nu mai este timp si nu mai este, solicitam Guvernului si d-lui ministru, sa se adopte ca OUG “Amendamentele Coarna-Roman”.
La intrebarea d-lui ministru daca stim vreun caz de OUG care sa fi rezolvat astfel solicitarile noastre, am raspuns ca “NU!”, dar stiu zeci de OUG-uri care ne-au facut praf Legea 223/2015 si nu vad de ce nu ar fi posibil sa apara una, care “sa sparga gheața”, facand bine, nu rau!
Dl. ministru s-a angajat sa ne puna, in acest scop, in legatura cu dl. prim-vicepremier Marian Neacsu. Noi ne-am angajat sa obtinem de la profesionistii CD, ca text de OUG, “Amendamentele Coarna-Roman” si sa le inaintam oficial Guvernului, ca vointa a tututor organizatiilor rezervistilor, pe 7 iunie, cu ocazia mitingului.
In situatia actuala, este singura solutie ca soldele de grad ale rezervistilor sa se se raporteze la soldele de grad ale celor in activitate, ACUM! Altfel, vom discuta, ca de obicei, de-a surda, cu o noua majoritate parlamentara si un nou Presedinte, la anul… si “La Mult Ani!”. Asa cum am sustinut, documentat juridic, necesitatea scoaterii noastre si din PNRR si din Legea 282, mai mult de doi ani. Ni s-au dat asigurari, s-a afirmat ca pensiile militare nu sunt “speciale” si am fost arsi prin trei trepte de impozitare. Drept urmare, noi vrem raportarea soldelor de grad ale rezervistilor, la cele de grad/grad profesional ale camarazilor in activitate, IERI, daca se poate, nu “LA CALENDELE GRECESTI”!
Marti, 4 iunie, SCMD si ROMIL, vom garanta sefilor Directiei Generale de Jandarmi a Munici-
piului Bucuresti, ca zvonurile despre o conotatie politica a mitingului din 7 iunie sunt absolut cretine si vom cere sprijinul jandarmilor pentru indepartarea profitorilor de ocazie, si a scandalagiilor din ordin, daca vor apare!
Miercuri, 5 iunie, vom negocia, in formula completa, cu prim-vicepremierul Marian Neacsu, asumarea OUG.
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele SCMD
Col(r) dr. Mircea Dogaru”
 
Și ANCMRR:
 
”Informare ANCMRR după audiență din 3 iunie 2024 de la MApN.
Stimati colegi,
Misiune nefinalizată.
Amendamentul Leoreanu nu poate fi acceptat.
Perspectiva finalizarii proiectului de lege pe OUG 26/2024(PLx 262)
este incerta pana la vacanta parlamentara.
S-a cazut de acord asupra unui proiect de OUG pentru alinierea soldei
de grad a rezervistilor la solda de grad a activilor, prin care sa se
materializeze forma amendamentului Coarna-Roman.
Din aceasta
perspectiva in cursul zilei de miercuri 05 iunie a.c., aceeasi delegatie,
se va intâlni la Guvernul Romaniei cu Secretarul general al Guvernului,
domnul Marian Neacsu pentru definitivarea proiectului de OUG.
Domnilor Presedinti,
Organizarea activitatilor pentru manifestatia de protest din 7 iunie, orele 13.00
continua.
Va asteptam in numar cat mai mare.
Punct de contact: gl.fl.aer.(rtr.)
Casapu Eugen.
Stima si consideratie,
Doamne ajuta!
Președinte ANCMRR ”Al.I.Cuza”
Gl.lt.r. //Neculai BĂHNĂREANU//”