marți, 21 mai 2024

 ASOCIATIILE MILITARILOR INTRE PROTEST SI SLUJ

Se simte miros de ”praf de pușcă”. Conducerea Ministerului Apărării stă cu fundul pe un butoi de pulbere cu fitilul aprins. Nu că ar putea să explodeze mămăliga, căci  dacă nu ar fi fost alegerile Guvernul și ministrul apărării ar fi dormit liniștiți dar uite că suntem în anul în care au loc 4 alegeri și ”orșcât” s-ar zice,  nu dă bine să înceapă campania electorală cu un protest.

După cum știu deja toți militarii, ordonanța Bayraktar a tăiat gradele militare în două, un grad pentru militarii activi și rezerviștii voluntari și unul pentru pensionarii militari, fie ei în rezervă sau retragere și asta în condițiile în care legea 223 la articolul 2 enumeră printre principiile pensiilor militare:

a) principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleași norme de drept, pentru toți participanții la acesta;

b) principiul egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;

Cum poate asigura și  garanta statul  român principiul unicității pentru toți participanții când chiar el împarte gradele în funcție de anul obținerii acestuia și despre ce egalitate vorbim când un colonel activ are o soldă de grad de aproape 10  ori mai mare decât în colonel în retragere sau rezervă?

Acest aspect, pe lângă încălcarea acestor principii este discriminator și batjocoritor la adresa Armatei ca instituție și profesie.

După cam o lună de lâncezeală, mai mult în urma articolelor apărute în media și unor inițiative individuale decât a organizării asociațiilor militarilor, s-a propus și încercat remedierea anomaliei printr-un amendament, e adevărat făcut pe genunchi și introdus ca un gest de campanie electorală în cadrul Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților de șeful Comisiei. Culmea culmilor, s-au opus reprezentanții MApN deși ar fi trebuit să mulțumească inițiatorului pentru că încearcă să rezolve o nedreptate la care și ei erau părtași prin avizul dat pe OUG prin care se ocupaseră doar de gradele active. Prin acest refuz s-a dovedit cu vârf și îndesat, dacă mai era nevoie, că cei mai mari dușmani ai rezerviștilor militari, sau pensionarilor militari mai concret, nu sunt politicienii, ci colegii lor, activii din conducerea MApN. Este adevărat aceștia ar putea spune că li s-a băgat pumnul în gât și au fost puși sau nevoiți să scoată ei castanele din foc, dar chiar și doar faptul că ar fi acceptat acest rol este dezonorant și condamnabil. E la fel de adevărat că cel care a exprimat refuzul a fost secretarul de stat Bachide, un fel de Iohannis în miniatură, care se pare că în toți anii pe care i-a petrecut prin Ministerul Apărării pe diferite funcții, nu a învățat nici măcar să coasă, pentru că dacă și-ar fi dat silința să învețe ceva, ar fi trebuit să știe că răspunsul cu care s-a prezentat la Comisie este de Gâgă. Eu în locul celui care i-a formulat răspunsul mi-aș căuta de lucru prin civilie, pentru că acest Gâgă de la DRPCVP s-a făcut de cacao din cauza celor care l-au consiliat și i-au livrat ”soluția”.

Abia după ce a încercat să se”explice” pe propria pagină de FB, penibilul Bachide a aprins artificiile, deși pensionarii militari ar fi trebuit să ia foc cu două săptămâni înainte, când același departament al domnului Bachide a răspuns, printr-o adresă pur și simplu bădărănească, care nu are egal în ceea ce privește lipsa de profesionalism și bun simț, unor întrebări trimise în temeiul Legii 544/ 2001 de președintele Forumului Structurilor Asociative ale Militarilor. Încă de atunci ar fi trebuit să se sesizeze TOATE asociațiile, pentru că răspunsul nu era adresat doar colonelului Tudor Marian, ci tuturor asociațiilor, toți ar fi trebuit să se simtă lezați, inclusiv cei care toată viața au lustruit clanțele șefilor.

Trădare în formă continuată

Acest răspuns, chiar dacă nu a provocat nicio reacție din partea celorlalți lideri de asociații, a iritat masa de jos a rezerviștilor, cei care au avut cunoștință de el au fost indignați de nesimțirea (căci răspunsul a fost pur și simplu nesimțit) răspunsului și încet-încet s-a cristalizat o atitudine de frondă la adresa Conducerii Ministerului. La amplificarea ei a contribuit și apariția în media a mai multor articole care au atins subiectul batjocoririi gradului militar și profesiei de militar, dar și a protestelor on line ale militarilor. Și așa a fost de ajuns o solicitare de protest pentru ca REPET, baza de jos, nu liderii de asociații să ceară ieșirea în stradă. Doar două asociații ale militarilor, LADPM și ROMIL  și-au asumat rolul organizării protestului, pe data de 09.05.2024 zi în care se sărbătorește ZIUA EUROPEI, dar care mai este și ziua începerii campaniei electorale. Apariția atâtor articole despre nemulțumirile militarilor și atenția pe care media a acordat-o acestui subiect a făcut ca liderii politici să încerce să ia măsuri, nu pentru că le-ar fi teamă de pensionarii militari, ci pentru că nu  dă bine în fața Europei ca un protest să umbrească ”marea sărbătoare ioropeană” dar mai ales nu se face ca presa să prezinte proteste, în timp ce liderii de partid apar zâmbitori la tv și promit lapte și miere. Așa că domnii Bachide și Tîlvăr au primit sarcina să îi adune pe liderii asociațiilor militarilor și să îi convingă că nu e bine ce fac militarii, că ei, clasa politică, se gândesc tot timpul la militari, că nu pun capul pe perină fără să rostească un ”tatăl nostru” pentru pensiile militarilor, că imediat după alegeri sau măcar până în 2028 vor rezolva toate problemele pensionarilor militari care mai sunt în viață, că  vor fi toate egale eventual în jos, dacă în sus nu se va putea, că MApN trebuie să plătească înainte de orice,  intruirea, cazarea, masa și gradele piloților ucrainieni care ne apără de țânțari și de tăuni,  că nu sunt bani și pentru pensiile militarilor români.

Interesant este că MApN a trimis o invitație la dans doar asociațiilor pe care le are pe listă, listă care nu este actuală, pentru că cuprinde cam până la 60 de asociații în condițiile în care există de  3 ori mai multe. Bineînțeles că nu este în interesul MApN să își actualizeze lista, deși acest lucru i s-a propus de ani de zile, cei de la Calitatea Vieții Personalului se fac că nu știu, nu e în interesul lor să își facă de lucru când se poate dormi liniștit, cizmele statului (degeaba) sunt comode.  Pe de altă parte, cu cât invită mai puține asociații, cu atât efortul de convingere este mai mic, și șansele să îi poată prosti sunt mai mari, cu atât mai mult cu cât la acest efort își dau concursul și unii lideri de asociații care de când se știu fac jocul conducerii ministerului care le-a acordat aproape anual câte un grad, o decorație, o măslină, o scobitoare, un bilet la stațiunile de odihnă, etc.

Așadar  conducerea ministerului la presiunea ”străzii” și îndemnul șefilor de partid a ”convocat” pe data de 30.04.2029, inițial la ora 9 apoi la ora 15  pe liderii asociațiilor ”pentru a vedea ce și cum în problema puțurilor de petrol”. Dacă e măcar o persoană care crede că se va oferi ceva, că se va discuta aplicat pe problema ”actualizării soldei de grad” că se va obține altceva în afară de promisiuni fără orizont, fără termene, dar mai ales fără efect, se înșeală. Să nu creadă cineva că după 2 ani în care președintele Forumului Structurilor Asociative a solicitat  în zadar întâlniri cu ministrul apărării, acesta  a trecut brusc la sentimente mai bune și va face dreptate. Nu, nici vorbă, nu acesta este scopul. Scopul este aburirea și convingerea acestora să renunțe la proteste dar își și pregătesc ”terenul” pentru reacția pe care o vor avea dacă protestele vor avea loc, căci dacă acestea vor avea totuși loc, guvernul va spune: ”ce mai vor, sunt neserioși,  ne-am întâlnit cu ei acum 10 zile, am discutat, nu e vina noastră, ei sunt imposibili, credeam că ne-am înțeles.” Deci această întâlnire nu va avea un ”final fericit” decât, eventual, pentru cei care au convocat-o.

Și totuși ceea ce nu înțeleg guvernanții, președinții partidelor aflate la guvernare este că deși protestul are loc în ziua declanșării campaniei electorale, ținta principală a protestelor este CONDUCEREA MINISTERULUI, conducerea DRPCVP, DGJ, DGFC, DGMRU, adică cei care de ani de zile sunt instrumentul prin care pensiile și drepturile militarilor au fost căsăpite sistematic. Trădarea este cel mai dezonorant act al unui militar iar cei din conducerea acestor structuri se fac vinovați de ”trădare în formă continuată la adresa pensionarilor militari”. Ori, un conflict intern nu se poate rezolva din afară, pe filieră politică, chiar dacă conducerea armatei se întâlnește cu militarii, nu guvernul sau partidele. Tîlvăr și Bachide sunt politicieni, vor încerca să rezolve problemele politic, dar tot cu sprijinul ”specialiștilor”. Toată lumea știe că nu șefii structurilor menționate mai sus au decis să aibă loc această întâlnire ci liderii partidelor de la guvernare. Eu în locul lui Tîlvăr, i-aș închide pe șefii structutilor menționate mai sus în cameră cu reprezentanții asociațiilor sau mai bine ar fi cu câțiva pensionari militari simpli și aș pune lacăte pe uși până cad de acord. Dacă Tîlvăr, Bachide vor veni cu placa politică cu promisiuni electorale, iar decidenții militari vor veni cu vechea partitură că ”nu ne lasă părinții” deși ei au fost cei care s-au opus actualizării soldelor de grad, unii vor ieși de acolo cu dureri de cap.

Primul lucru pe care ar trebui să îl lămurească este nu dacă se vor actualiza soldele de grad, care este declanșatorul protestului dar nu singura nemlțumire, ci CARE VOR FI EFECTELE SAU REZULTATELE ACTUALIZĂRII, INDIFERENT CÂND AR AVEA LOC, pentru că se pare că foarte puțini înțeleg sau acceptă realitatea ”câmpului de luptă” iar cei de la DGFC dacă sunt de bună credință, ar trebui să le spună celor prezenți, nu dacă le vor actualiza, nu când, nu care va fi impactul financiar, ci CE VA ÎNSEMNA ASTA ȘI CE EFECT VA AVEA ASUPRA CUANTUMULUI PENSIILOR calculate până în septembrie 2017. Dacă acest aspect nu va fi lămurit de la bun început, este posibil ca cei convocați să solicite cu gurița lor să li se diminueze pensiile și la fel de posibil este ca cei din conducerea ministerului, ”într-un gest de mărinimie” să le accepte cererea, cu aplicarea măsurii după 2025, când nu va mai conta pentru clasa politică  ce se va întâmpla.

Oricum eu sunt convins că nu se va obține nimic concret, scopul adunării este aburirea și încercarea de a anula protestul din data de 09.05.2024 și vor fi destui care vor face jocul organizatorilor întâlnirii, creîndu-se o nouă scindare a mediului asociativ. Câtă vreme există încă în conducerea multor asociații yesmeni profesioniști care și-au câștigat gradele, funcțiile, decorațiile fâcând pe plac conducerii ministerului, nu se va obține nimic.

De când cu războiul din Ucraina s-au umplut studiourile tv de specialiști militari care vorbesc despre nevoile armatei Ucrainei, despre problemele militarilor ucraineeni, despre pierderile armatei Ucrainei, dar nu i-am auzit niciodată vorbind despre problemele armatei și militarilor României, ca și cum nici armata României, nici militarii români nu ar exista. Asta spune mult despre starea în care se găsește armata României, despre spiritul de corp al militarilor români și despre tratamentul la care sunt supuși pensionarii militari de 15 ani de zile.

Am mai spus-o și o repet, militarii români, asociațiile, trebuie să își facă curățenie în propria ogradă fiecare și să își pună la conducere oameni care să urmărească interesele celor ce i-au ales nu pe cele personale. Dar parcă văd ca la viitoarele alegeri ale fiecărei asociații, aceiași lideri vor spune că ”dacă poporul mă vrea, voi candida” și vor fi aleși pentru că ”știu ce au de făcut, au experiență”.

Ce vor decide liderii asociațiilor, protestul sau sluj ?

Voi încheia sugerând atât celor ce vor merge la întâlnire cât și celor ce -sper- vor merge la protest pe data de 09.05.2024, o variantă de amendament care să le aducă pensiile la nivelul celor deja stabilite pentru activi prin OUG 26/2024, fără să existe riscul limitării la net. Cine vrea să înțeleagă bine, cine nu, să caute distonocalm.

UPDATE 29.04.19.14

Mult amânata întâlnire dintre reprezentanții asociațiilor militarilor și conducerea MApN nu a mai avut loc, sau nu așa cum așteptau organizatorii. Forumul Structurilor Asociative din SAOPSN a decis să dea pas ordinului domnului ministru de a se vedea, din mai multe motive: După mai bine de trei ani în care conducerea ministerului și miniștrii care s-au perindat au refuzat sa dea curs solicitarilor Forumului, această solicitare i-a găsit nepregătiți pe bieții pensionari care nu mai pot percuta ca activii cu grade egale și solde mărite, se mișcă așa cum sunt remunerați, mai parcimonios;

Așa cum se menționa în răspunsul primit de președintele Forumului de la DIRPA, în data de 02.04.2024, Forumul fiind o structură neconstituită conform OG 26/2000 NEFIIND DEMNĂ NICI DE A PRIMI UN RĂSPUNS DE LA ÎNALTELE FEȚE DIN CONDUCEREA MApN, nu a îndrăznit să se prezinte în fața domnului ministru, a crezut că e o cacealma, că nu ar fi prima servită de DRPCVP;

Invitația la discuții nu a prezentat nici subiectul și nici durata discuțiilor iar termenul scurt în care au fost convocate asociațiile ca și alegerea arbitrară a invitaților, nu au oferit timpul fizic necesar pentru pregătirea întâlnirii și punerea de acord a invitaților asupra ordinii de zi. Astfel pentru a nu merge la întâlnire doar ca să mimeze un simulacru de negociere când nimic nu era de negociat și pentru a nu crea disensiuni între asociațiile invitate și cele lăsate pe bară, s-a decis refuzarea invitației și propunerea altei date, cea de 09.05.2024, în fața ministerului unde vor putea fi prezenți toți cei care au ceva de spus iar domnul Ministru are ocazia să își prezinte platforma program pe următorii 4 ani în fața câtorva mii de ascultători.

Sunt convins că, nu în ultimul rând, s-a avut în vedere evitatarea unui moment penibil, în care reprezentantul DRPCVP și-ar fi prezentat scuze față de col. (rtr) Tudor Marian pentru răspunsul infect care i-a fost trimis la solicitarea din data de 18.03.2024.

Bănuiesc că acestea sunt motivele AMÂNĂRII întâlnirii cu domnul ministru Tîlvăr Angel și sper că până pe data de 09.05.2024 când acesta va fi așteptat să se producă în fața miilor de militari, va găsi și răspunsul la toate întrebările care s-au pus miniștrilor apărării în ultimii 3 ani, căci cineva trebuie să deconteze nu ?

Cine crede sau gândește că a fost un gest nepoliticos din partea asociațiilor, să vadă aceste argumente și va ajunge la concluzia că așa a fost cel mai bine.

Nota Bene: Faptul că înștiințarea privind amânarea întâlnirii pentru data de 09.05.2024 a fost înmânată destinatarului la ora 14.50 nu se datorează unui lucru premeditat, nici traficului greu din București, ci faptului că se aștepta o nouă amânare din partea ministerului, după ce întâlnirea fusese mutată de la 09.00 la 12.00, apoi la 15.00.

 https://in-cuiul-catarii.info/2024/04/30/asociatiile-militarilor-intre-protest-si-sluj-20692

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.