" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
joi, 18 ianuarie 2018
Jocuri de imagine
Ce se întâmplă zilele astea în România de când cu polițistul violator/ pedofil/ hărțuitor/și ce s-o mai descoperi că este, ne arată nu doar putreziciunea sistemului ci și impotența românilor. Ar părea oarecum nepotrivit să vorbesc despre impotență asociat cu un element atât de ”activ sexual” dar cum bărbăția ”apărătorului legii” se manifestă doar în prezența celor care nu se pot apăra, și bărbăția lui lasă de dorit ca și a românilor.
Așa cum bănuiam și spuneam în articolul precedent privind cazul violatorului cum îi spuneau ”în glumă” colegii, individul era cunoscut și chiar acoperit, el nu era la prima infracțiune de acest gen, avea chiar și un dosar penal instrumentat, pe care acuma procurorii și polițiștii și-l impută și aruncă în spinare, când de fapt este clar, au făcut front comun în mușamalizare tocmai prin trimitere de la unul la altul. Auzim acuma că domnul Stan este autor a mai multe infracțiuni sau fapte cu orientare sexuală. Bineînțeles poliția nu va admite că știa ceva despre ele sau că i le asociaseră, ba mai mult se spune că pentru una din faptele sale deja există un Țundrea care ispășește o pedeapsă, ceea ce înseamnă că, iată,nu e așa, este și un lucru bun,- cum ar spune domnul Coarnă,-avem o faptă cu vinovat găsit, deci rezolvată de colegii de la omoruri, poate chiar cu concursul celor de la circulație. Acuma încep să apară mai multe asemenea fapte ”nerezolvate” care demonstrează nu doar lipsa de profesionalism ci modul cu adevărat criminal cu care lucrează poliția și procuratura când trebuie să acopere pe cineva din sistem. Acuma dau vina unii pe alții, dar stilul le este comun. Când e nevoie, se apără unii pe alții pentru că există destui proști care pot face pușcărie în locul lor. Nu cunoaștem și nici nu va spune nimeni câți oameni din sistem sau oameni cu pile dorm liniștiți în urma săvârșirii diferitor fapte penale, doar pentru ”a fi apărată imaginea” instituției din care fac parte.
Acuma, rând pe rând ies afară ceva gunoaie care vor duce la ceva demisii sau demiteri, la pensionarea și probabil reîncadrarea pe post de consilieri a unor ”specialiști”, dar așa de ochii lumii, nimic profund, doar spălături de suprafață. Se vor schimba niște comandanți, miniștri, poate chiar șefi de partid, fiecare va trage spuza pe turta lui, atât opoziția cât și partidul de la guvernare, se vor schimba oameni, dar nu obiceiuri, nu sisteme, nu principii, nu proceduri.
Faptul că fapta din 2016 de agresiune sexuală asupra unei femei, în care polițistul a fost implicat și a declarat că a crezut că e soția sa ( cu care probabil el făcea sex numai în public) este cercetată IN REM adică ”fără a se cunoaște făptașul” deși fusese cercetat și îți recunoscuse vina, ne dovedește clar că practic se căuta un alt Țundrea care să fie condamnat în locul celui protejat de DGIPI al cărui informator –zic cunoscătorii- era domnul Stan, zis violatorul, zis ”săgeată”. Probabil șeful de la omoruri voia să mai bifeze un caz ”rezolvat” în stil milițienesc. Recunoști că ești mistreț?
Să ne amintim cazul Colectiv, când au început marile mișcări anti PSD dar de fapt anti-Ponta. Totul a fost folosit pentru schimbarea premierului, se spera atunci și a partidului de la guvernare, dar nu a fost să fie, în rest nimic, cluburile de fițe fără aviz de funcționare ISU sau fără autorizație de la Primării domină piața, tinerii ”nevinovați” se calcă în picioare și se sparg în figuri care să între primul deși știu că un nou caz Colectiv este oricând posibil, lipsește doar imboldul sau motivul, cum spunea și domnul președinte Iohannis. Nici autoritățile, nici oamenii nici ”rezistenții” nu mai spun nimic despre cluburi sau incendii, acuma e violul la modă.
Să ne amintim cazul accidentului din Apuseni, care nici acuma nu a fost elucidat complet, pentru că nimeni nu a încercat să afle totuși de ce s-a insistat atunci să se plece, de ce era Aura în avion, ce transporta totuși avionul și cine era beneficiarul. Un alt Arșinel? Ați auzit să fi fost cineva pedepsit pentru pretinsa incompetență în identificarea locului accidentului? De ce s-a ajuns așa târziu, de ce localnicii care se apropiau de locul accidentului au fost dirijați în altă direcție? De ce s-a dat voie apoi unor neprofesioniști să se ocupe de transportarea epavei cu mijloace rudimentare, de ce au avut acces și s-au plimbat toți pe acolo, ca și în cazul Condrea? Prea multe întrebări și pretinse bâlbe,și ”incompetențe”. De fapt nu a fost vorba de incompetență, ci de reavoință. Trebuia să moară cineva, ca să se poată spune că mortul a fost de vină, să nu se afle mai multe. Cazul a rămas în coadă de pește, așa cum a rămas de ani de zile și cazul Lucan, care poate nici acuma nu s-ar fi devoalat dacă reclamantul nu ar fi ajuns deputat. Stupul se apără ori de câte ori cineva încearcă să intre și să atace depozitul de miere,sunt sacrificate câteva lucrătoare, dar și atacatorii își primesc porția de venin, însă colonia merge mai departe. În cel mai rău caz, se alege o nouă regină se lasă cu roiri din stup, în altă cutie sau aceeași, cu altă regină sau tot cu cea veche, dar activitatea stupului nu se schimbă. Cazul Lucan va trena, va lua turnuri și direcții schimbătoare, până ce lumea se va plictisi și va da a lehamite din mână când va mai auzi de el, mai ales că vor apărea și alte cazuri iar românii adoră noutățile. Deja acuma se merge pe ideea că cineva vrea să distrugă sistemul medical românesc, lovind în oamenii de valoare. Așa se va spune mâine și despre Stan, că cineva vrea să lovească prin el în Poliția română, că el de fapt este o victimă a luptei dintre Dragnea și Tudose, că se vrea de fapt capul ministrului de interne. Și se vor găsi destui care să pună botul, neînțelegând că de fapt prin particularizarea excesivă și individualizarea pedepselor și pedepsiților se urmărește protejarea stupului, nu a unei albine sau a unui trântor.
În toate cele 3 cazuri și muuuuuuuuuuuuuuuulte, multe altele,cum ar fi Portocală, Coldea, Marta,Mazăre, sistemul se închide în carapace, se protejează, există un instinct de conservare și autoprotecție care se transmite genetic de la o generație la alta, odată cu organizarea și funcționarea speciei.
De 29 de ani odată cu digitalizarea tehnologică românii au uitat să mai miște altceva decât degetele. Unii își mai mișcă și ochii. În rest nimic. Ne facem că nu înțelegem dimensiunea reală a problemei, rezistenți au primit ordin să aștepte să vadă cine va cădea din această bătălie guvernamentală pentru că nici pe ei nu îi interesează soarta națiunii, doar soarta celor care îi dirijează, manipulează sau plătesc. Ne mulțumim să devorăm subiecte de can-can, să ne bucurăm când mai ”curge sânge ” pe ici pe colo privim la certurile politice care sfâșie țara ca la meciurile naționalei de fotbal pe vremuri, facem galerie unor sau altora dar omitem din comoditate sau inconștiență că miza este însăși existența noastră ca nație.
Și pentru că tot am pomenit de fotbal, la final ultima ”lovitură de imagine”. Aud că domnul Tudose l-a numit pe Gică Popescu consilier pe probleme sportive, cu sarcina precisă de a se ocupa, alături de niște bancari și drumari de organizarea Campionatului European de Fotbal din 2020. Încă do dovadă că facem totul de suprafață. Trec peste faptul că nu găsim din toți ”fotbaliștii” decât unul care a făcut pușcărie, deci coleg cu ”penalii” din politică, pentru că știu că a făcut din prostie, nu din hoție, dar tocmai de aia consider că nu trebuia ales. Să fi fost ales doar pentru că știe unde e UEFA?
Spune Tudose că cică îi trebuia un om care să știe fotbal. Bine dar nu e nevoie să știi fotbal ca să organizezi așa ceva, e nevoie să fii un bun manager, un foarte bun organizator, administrator, o personalitate puternică. Este Gică Popescu așa ceva? Păi să ne amintim de ce a făcut pușcărie: pentru că s-a înhăitat cu alde Becali și Borcea, s-a lăsat dus de nas de ei, el fiind absolut zero barat în domeniu. Ca și acuma și atunci a fost cooptat pentru numele său și activitatea de fotbalist, nu pentru aptitudinile sale manageriale. Cât de bun manager este s-a văzut și din performanțele Școlii de fotbal Gică Popescu. Deci tot pe ”imagine” mergem. Nu vrem performanță, nici schimbare, nici dreptate, nici justiție, nici muncă. Vrem doar ”imagine”.
” Mircea, te prezinți și arăți, arăți că lucrezi..!” Mai țineți minte imaginea? Ați văzut cum s-a regizat entuziasmul și revoluția la tv pentru subordonarea prostimii ? Dacă ați uitat, reamintiți-vă, ca să vedeți de unde a început prostirea noastră.
Am învins…?Ce s-a schimbat? Din 89 ne tot uităm la televizor și nu înțelegem nimic pentru că nu schimbăm nimic. Doar actorii se schimbă. Regia e aceeași.
PS : În București, băieții de la rutieră au trecut la repararea imaginii. Verifică toate mașinile dacă au trusele medicale și extinctoarele cu termenul de garanție valabil, vestele și triunghiurile reflectorizante la purtător și în caz de alminteri, dau amenzi dodoloațe. Cum spunea cineva, ”arată că lucrează” și ei, să nu mai spună lumea că doar violează. Să vedem cui îi mai arde acuma să scrie urât despre ei…. Eu dacă voi fi tras pe dreapta, nu opresc. Păi dacă găsesc pe unul căruia ”ii plac pensionarii”? Ce e exclus?
Jocuri de imagine
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.