" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
sâmbătă, 26 noiembrie 2016
Doi candidați două partide, două generații, aceeași meteahnă
Datorită, sau mai bine spus din cauza unor defecțiuni tehnice la calculator am cam rămas în urmă cu postările dar nu și cu cititul pe tabletă. Așa se face că s-au acumulat ceva subiecte care stau la coadă, dar am avut și timp să văd mai mult ce mai postează alții. Uite așa am dat peste două personaje aparent diferite, unii ar spune complet opuse, făcând parte din două partide tot aparent diferite dar la fel de legate între ele ca și personajele în cauză. Poate după identificarea celor doi unii o să spuneți că m-am tâmpit dar aveți rogu-vă răbdarea să vedeți despre ce e vorba.
Primul personaj, un candidat al domnului Nicușor Dan, pe numele său de candidat USR Dragoș Ioan Coste, fost membru al Mișcării Populare, un tinerel care se pretinde rebel dar de fapt este doar un șocant, un fel de Cernea, dar mai vulgar. Acesta scria prin 2013 un mesaj sau ce o fi vrut să scrie, despre români, în termeni și cu aprecieri deloc amuzante. Acum omul candidează în districtul Ilfov pentru Senatul României, iar dușmanii de clasă i-au căutat în traistă și au dat de postarea din 2013 pe care au împrăștiat-o oripilați, cu comentariile și etichetele de rigoare. Cum autorul nu a făcut economie de epitete, opinia sa a trezit ura de partid dar și sentimentul naționalist pe care de la Trump încoace, toate partidele fără orientare, fără o doctrină reală, fără căpătâi, fără simțire, cu alte cuvinte toată clasa politică îl revendică în speranța că vor da lovitura cum a dat-o cabotinul Trump. Deși comentariile și citatele din ipochimen erau elocvente am avut răbdarea să citesc tot ce a scris și –poate spre surprinderea celor ce nu mă cunosc, sau doar cred că mă cunosc, i-am dat dreptate bipedului, în proporție de 85%. Sunt de acord cu ceea ce spune despre românul de astăzi, adormitul, profitorul, căutătorul de ”ușurica”, smiorcăitul, ”descurcărețul”, analfabetul cu diplomă de doctor, egoistul, puturosul în care s-a transformat în ultimii 27 de ani românul pe care îl admiram cândva. Cum catindatul este destul de tânăr și probabil devreme plecat de acasă nu numai cu mintea și intrat în viața politică, sunt convins că nu a cunoscut alți români rămași din alte vremuri. Nu știu în ce relații e cu bunicii, dacă aceștia or trăi acolo unde s-a născut veșnicia sau unde domină prostia, dar nu cred că a apucat să cunoască alți români decât din cei ca el, ca cei pe care îi atacă cu o virulență demnă de o cauză mai bună. Repet, i-am dat dreptate în proporție de 85%. Inițial, exceptând forma l-aș fi putut felicita pentru sinceritate și curaj și atât. Ce nu mi-a plăcut în ceea ce a spus a fost tonul, ura cu care spune ceea ce spune, disprețul față de român, indiferent cum ar fi el, faptul că îi consideră pe toți la fel, dar nu sunt, căci dacă ar fi , la câtă ură e în el ar fi trebuit să se împuște, iar la cât de veninos e, ar fi trebuit să se otrăvească mușcându-și limba. Dacă tonul ar fi fost altfel, dacă ar fi încercat măcar să specifice că o parte din români sunt așa, poate chiar majoritatea plus unu, i-aș fi iertat și limbajul virulent dar de unde, el își urăște efectiv compatrioții, dar vrea să fie votat de acești, ”înapoiați” să le reprezinte interesele. Îl sfătuiesc să își facă campania în baie.
Dar apoi am aflat că era și el un Dinu Păturică, un țâști-bâști care a considerat că așa se afirmă, pentru că așa se exprima și mentorul său de atunci, matolitul. Probabil a impresionat și așa și-a făcut un renume de om ”dintr-o bucată”, adică exact ceea ce ”se caută” acum pentru primenirea listelor și așa hop și el lângă alt coate goale un neica -nimeni , un ”iepuraș” politic, al cărui rol este să țină trena și să deschidă o perioadă, calea PNL-ului, îl numesc aici pe domnul Nicușor Dan. Poate totuși l-aș fi susținut pe bietul coate goale dacă și-ar fi păstrat opinia și ideile, ar fi meritat măcar pentru curajul lui, dar el, văzând că este înfierat, și sfătuit sau muștruluit de șeful de partid, iepurașul Nicușor, a retras postarea și odată cu ea și opinia din 2013, pentru a ”salva” imaginea partidului. Proastă alegere,ștergându-și postarea a pierdut singura calitate pe care o avea, curajul și poate și sinceritatea. Acum a devenit un om de partid, și-a arătat adevărata față, un om fără opinie, sau cu opinii ”de partid”, nu personale, acum nu mai are cu ce impresiona, este doar o altă spiță la roată și nici măcar una cu o valoare personală, cum e cel de-al doilea subiect al articolului.
Al doilea caz tot candidat și el, dar aparent opus celuilalt, pentru că este un om în vârstă, cu o experiență de viață solidă, cu o reputație arhicunoscută în mediul medical, o somitate în materie, un rasat, a obținut și el aprecieri, dar pozitive, pentru un discurs tot la fel, adică mai puțin conformist, tot plin de sinceritate, însă laudativ la adresa românului, fapt ce i-a adus multe aprecieri pozitive în special în rândul susținătorilor de partid. Este vorba de octogenarul Leon Dănăilă. Pentru cei ce nu asociază numele cu imaginea, fiind și el relativ nou prin media, este tipul acela cu părul a la Einstein pe care îl ține doamna Alina Gorghiu legat de ea la toate aparițiile tv, ca pe o maimuță pe plajă. Sforile nu se văd, dar ele există. Probabil după clipul cu fetița speriată că îi ia Dragnea Hochlandul din ghiozdănelul Vuiton, doamna Alina a fost sfătuită să apară cu cineva care nu sperie, ci atrage lumea. De gustibus!
Domnul Doctor, a cărui carieră medicală este probabil ireproșabilă, s-a lăsat atras de promisiunile și dulceața limbii doamnei Alina, ca musca de … miere, și a acceptat să își mai ajusteze puțin propria imagine, spre beneficiul de partid având în vedere că datorită vârstei, cariera de chirurg nu mai poate fi continuată. Este adevărat pensia de medic nu e cine știe ce, dar cea de parlamentar nu e de lepădat așa că omul și-o fi spus: ”ce puii mei, chiar dacă nu termin mandatul, măcar pe piatră va scrie senator.” Spuneam că domnul doctor a ”uimit” și el lumea politică prin discursul său nonconformist ținut undeva prin Moldova în fața alegătorilor, unde a spus că nu toți politicienii sunt la fel. Este adevărat, spre deosebire de primul subiect dezbătut, care băga toți românii în aceeași oală, domnul doctor spune că din contră, nici măcar politicienii nu sunt la fel, adică vezi doamne, sunt și politicieni buni.
„Am auzit de mai multe ori oameni care spun că toţi suntem la fel. Aş vrea să le transmit celor DEZAMAGITI de aici, de la Botoşani, că nu toţi cei care candidează sau care fac politică sunt la fel. Suntem diferiţi, avem alte VALORI şi PRINCIPII la care ne raportăm.Politica este o poveste despre oameni, despre caractere, respect, despre responsabilitate şi despre foarte multă muncă. Cei care gândesc aşa să vină alături de noi în Parlament şi să facă politică în beneficiul cetăţeanului. Cei care gândesc altfel să stea acasă, pentru că acolo le este locul”.
Nu știu de ce a sărit lumea să îl pupe, poate pentru că mulți s-au și văzut spălați de cuvintele domnului doctor, poate chiar scăpați de cancerul corupției, dar de fapt prin cuvintele sale domnul doctor a dovedit că a făcut extrem de ușor, surprinzător chiar pentru vârsta sa, saltul de la medic la politician, crezând săracul că el este același om pe care îl văzuse în oglindă când a plecat din cabinet. Domnule doctor, cu regret vă spun că nu mai sunteți același chiar dacă nu v-am văzut înainte. Când ați plecat în campanie ați dat jos halatul acela alb de medic și ați îmbrăcat halatul de măcelar. De acum încolo sângele pe care îl veți vedea pe mâini nu va fi de la pacienții salvați ci de la cei pe care mașina partidului îi va strivi sub roți.
Între cei doi candidați, deși aparent sunt deosebiri mari, există o trăsătură care îi egalizează: amândoi au renunțat la ceea ce îi caracteriza și au devenit oameni de partid, care fac ce le spune partidul, nu conștiința, oricât s-ar amăgi ei cu ideea că au fost, sunt și vor rămâne aceiași oameni. Vor urma compromisuri, apoi mici pete pe ici pe acolo până vor deveni dalmațieni în toată regula și vor ajunge ca și doamna Anghel, doar o imagine terfelită de viața politică și de partid, de media, dușmani și chiar colegi de coaliție, care își apără cu dinții pensia de parlamentar ca pe un drept obținut prin naștere. Ce m-a mirat însă la domnul doctor este faptul că fără să vrea a făcut propagandă celor din PSD, pentru că parcă la ei era la modă șlagărul acela cu gândim la fel. Dar își revine repede domnul doctor și fredonează și refrenul drag domnului Iohannis spunând că cei care nu gândesc ca ei, să stea acasă, ca să își poată lua ei din nou România înapoi, cu Parlament cu tot. Citez din domnul doctor: ” Cei care gândesc altfel să stea acasă, pentru că acolo le este locul”. Doamne nici nu a intrat bine în horă domnul doctor și deja a uitat de toleranță și respect, ori ești cu el, ori stai acasă. Ce înseamnă doctrina de partid domnule! Uite de aia nu vreau eu să mă înscriu în nici un partid, nu vreau să mă învețe alții cum să mă fac de râs, prefer să o fac în stil propriu.
Cineva, nu spun cine, o să spună că sunt un pesimist și nu ofer prezumția de nemurdărire bieților candidați, dar cine începe viața politică retractând ce spunea când nu candida, sau cine se amestecă cu tărâțele, să nu aștepte să iasă din mandat nemâncat de porci. Doamne, ce o să le mai placă să se porcăiască și ce plin va fi trocul de partid. Știți ce este culmea? Culmea este că dacă ambii candidați vor primi sufragiile și se vor alege, vor face parte din aceeași.. coaliție, vor vota după degetul aceluiași ”ginecolog” se vor susține unul pe altul, se vor egaliza cu sau fără voia lor și vor constata că nu toți românii sunt la fel, dar toți parlamentarii da. Amândoi își vor revizui opinia cu timpul, chiar foarte repede, dar fără regrete. Deja au o trăsătură comună, disprețul față de cei cărora le cer votul și care nu sunt ca ei.
PS: Domnule doctor, ați deschis și reparat atâtea capete, ce a fost în al dumneavoastră când ați intrat în dreapta Alinuței? Nu știți la 85 de ani că prostia e molipsitoare?
http://www.dcnews.ro/candidat-usr-romanii-inapoia-i-impu-iti-i-buni-de-nimic-ivan-a-tept-comentarii-cat-mai-virulente_523063.html
http://www.stiripesurse.ro/leon-danaila-i-a-lasat-cu-gura-cascata-pe-liberali-discursul-la-care-nu-se-a-tepta-nimeni_1164439.html
Doi candidați două partide, două generații, aceeași meteahnă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.