Apelul unui ARO cazon

(către cei ce l-au folosit)
 Flămânzi, şi jinduind un post Cât mai călduţ şi mai bănos, Aţi pus în noi cât aţi putut Şi v-am cărat şi v-am ţinut Loc de „vapor” şi dormitor Şi de măsuţă de cafea şi de saltea De toate noi v-am fost. V-am dus acasă de la crâşmă Şi la distracţii de la slujbă Şi la controale şi inspecţii Şi la frecuşuri şi la frecţii, Şi prin noroi prin poligoane, Şi la amante şi chiolhane Vai de cardanul nost. Plimbatu-v-am copii, nepoţi Părinţi, neveste cu-aste roţi Ne-au învărtit pe unde-au vrut, N-am întrebat, nu v-am cerut Nici bani de cauciuc măcar Nici loc de parking în hangar, Ar fi avut vreun rost? V-am dus toată cariera-n spate Cu noi aţi luat şi doctorate Doar noi ştim câte am cărat Şi câte osii am schimbat. Ca să ajungeţi cât mai sus Si câte ar mai fi de spus, Dar cu ce cost? Acum, bătrâne şi urâte Cu telescoapele căzute Tuşind bolnav şi canceros Doar c-o viteză, „mers pe jos” Ne chinuiţi în misiuni Aşteptând nu ştiu ce minuni Dar suntem doar un „fost”. Iar voi, suiţi în SUV -uri toţi, Maşini de curve şi de hoţi, Fugiţi de ARO ca de dracu, acum vreţi super 4×4 pe noi ne scoateţi la grămadă şi ne ascundeţi pe la coadă de parc-am fi vreun „ghost”. N-aveţi respect, n-aveţi nici milă Deşi cu noi v-aţi făcut vilă, Ne chinuiţi prin patru zări Instrucţie si’nmormântări Nici drept de pensie n-avem Ne hămăliţi până cădem. Voi cât aţi vrea să mai servim Să hămălim până murim? Nu v-am dori să fiţi aproape, Când vom claca extenuate Şi-o vom lua pe arătură Când vom pleca’n ultima tură. Dacă de noi nu vă mai pasă Căci rânza a ajuns prea grasă, Atunci măcar să vă gândiţi La cei ce ne conduc smeriţi Şoferii, slugile plecate, Doar ei ne ştiu bolile toate La ei să vă gândiţi că mor Din vina voastră domnilor. Eu sunt fier vechi, fără valoare Ei au familii, nu vă doare? Deci dragi colegi de cătănie Cu stele mari la pălărie, Când ne vedeţi, fie-vă milă, Scoateţi-ne vă rog, din grilă. Scoateţi-ne din post. Apelul unui ARO cazon