Inaintea, pe timpul şi după sărbătorile Pascale, am asistat la evenimente specifice. Specifice României.
O să le prezint pe scurt, aşa cum îmi vin mie în cap, asta numai aşa, ca să arăt celor din conducerea de partid şi de stat, că şi noi, muritorii, facem uneori ceva aşa de capul nostru, nu numai ei.
Dragnea, Zgonea şi demisiile
Domnul Dragnea a decis că un om condamnat este mai bun decât unul în stare de cercetare penală, aşa că a decis că nu este nici necesar mici de bon-ton să demisioneze din fruntea PSD, nici după ce a fost condamnat definitiv şi irevocabil. Îmi amintesc că în momentul în care Ponta a fost chemat la DNA, Dragnea îi cerea, dar mai ales îi dorea demisia de pe funcţia de şef de partid, pentru ca imaginea de cercetat să nu o mânjească pe cea de partid corupt a scumpului PSD. Acuma însă, imaginea sa de condamnat nu face altceva decât să întărească imaginea partidului. Singurul care s-a arătat deranjat de încăpăţânarea lui Liviu, a fost scumpul său om de echipă, cel care l-a susţinut la demiterea lui Ponta şi care credea că acuma a venit momentul ca el, repetentul de partid, colegul calului lui Mihai Viteazu, să ajungă nambăr oan în partid, cu sprijinul serviciilor .. pe care le-a adus celor care l-au vrut jos pe Ponta. Pentru încercarea sa de a deveni ceea ce nu avea cum, Zgonea s-a trezit demis din partid şi în curând şi de la şefia Camerei Deputaţilor, deşi Dragnea a făcut tot posibilul “să îl salveze”. La demiterea lui Dragnea a încercat să pună umărul şi ambasadorul SUA, domnul Klemm, care dovedeşte, ca şi precedentul ambasador, că nu ştie care îi sunt atribuţiunile funcţionale. Ce treabă are coada vacii cu ştampila primăriei, nu ştiu. De când ne aleg ambasadorii, preşedinţii de partide nu ştiu. Domnule Klemm, nu vă puteţi limita la preşedintele de la Cotroceni?
Demisie culturală
Ministrul culturii, domnul Vlad Alexandrescu a anunţat cu câteva zile înainte de Paşte că va demisiona din guvern, mărind lista începută doamna Costea. Aş putea spune că nici nu mai contează motivul demisiei, nici cine are dreptate, important este că marii tehnocraţi încep rând pe rând să plece din guvernul lui Soloş, dovedind că totuşi nici “experţii“nu mai pot salva România şi că peste declaraţiile de imparţialitate, sau interese, guvernele, indiferent de culoarea sau imaginea afişată, rămân în siajul preşedinţilor şi că nu interesele ţării primează, ci altele, personale sau de grup. După câteva zile domnul Alexandrescu anunţă că nu va mai demisiona … înainte de Paşte, dacă nu cumva îşi va depune demisia la Paştele Cailor, dar inutil, Cioloş, cu toată faţa sa de om împăciuitor, nu mai poate da înapoi, el îi va aproba demisia chiar dacă nu o cere, pentru că Marele Mut a apucat să spună că e nemulţumit de el şi deci nu este cale de întoarcere. Pe domnul preşedinte nu îl interesează ce se întîmplă prin sănătate, sau prin agricultură, cum sunt distruse firme autohtone de lactate din cauza unui ministru cu gura mare sau cum se face dezinfecţia şi dezinsecţia prin spitale, el suferă din cauza certurilor de la Operă şi îl găseşte vinovat pe ministru pentru că nu a ştiut să gestioneze cearta balerinilor cu conducerea instituţiei. În fapt ministrul culturii va fi demis pentru că s-a apucat să dea pe goarnă şi să afirme că s-au făcut diverse presiuni asupra sa, ceea ce nu dă bine la imaginea guvernului de tehnocrăcănaţi. Se pare că domnul Alexandrescu nu a citit Patul lui Procust.
Demisie tămâiată
O altă demisie, cerută în chiar noaptea de Înviere, a fost cea a protestantului Iohannis. Acesta a fost întîmpinat la Patriarhia română în noaptea de Înviere de un protestatar care i-a cerut demisia. Ceea ce a urmat a dovedit că România se află pe “drumul cel bun”. Plecând de la “măi animalule” , trecând prin capete în gură şi “ ţigancă împuţită”, reacţia cotroceană a ajuns la ridicări şi amezi date celor care îndrăznesc să conteste drepturile şi puterile alesului neamului. Cum nici reacţiile precedenţilor preşedinţi nu au fost taxate legal, sau juridic, mutu merge mai departe, trimţându-şi haidamacii să îl ridice pe protestatar, pentru a arăta lumii că el nu vorbeşte, dar nici nu glumeşte când e vorba să ia măsuri. Sunt curios în ce articol de lege a fost încadrat amendatul, pentru că nu cred că a fost schimbată legea şi că nu mai avem voie să cerem demisia unui conducător de partid sau de stat, oriunde s-ar afla el. De asemenea, nu cred că există o lege care să interzică oamenilor să vorbească în biserică, deşi pe vremea lui Ceaşcă se spunea despre mulţi că au fost ridicaţi de băieţii cu ochi albaştri pentru că “au fluierat” în biserică. Ştiam însă că s-a dat liber la fluierat mai ales de când a fost premiat filmul “Eu când vreau să fluier, fluier”. Iată însă că ne întoarcem sau continuăm vremurile de controversată amintire şi domnul Iohannis ne aminteşte că este preşedintele românului bine ridicat.
Trecând peste oportunitatea protestului, sau momentul sfânt, se poate spune că dacă cererea protestatarului a fost nepotrivită sau necreştină, reacţia oamenilor preşedintelui a fost şi necreştină, dovedind că preşedintele nu suportă şi nu iartă nici în Ziua Învierii, şi nelegală, pentru că ceea ce a făcut acel om nu face obiectul nici unui articol de lege, chestia cu perturbarea liniştii publice fiind prea trasă de păr. Păi dacă e aşa, toate protestele, mitingurile şi grevele perturbează liniştea “publică” a celor contestaţi.Culmea este că şi domnul Iohannis a recomandat demisia lui Dragnea deşi şi el a fost găsit vinovat de instanţă, pentru dobândirea frauduloasă a unui bun, în urma unor declaraţii şi înscrisuri false. Despre ce vorbim ?
Armata salvării .. prezidenţiale
Ca să se mai .. liniştească, imediat după Înviere, preşedintele s-a deplasat în Afganistan. Mulţi au rămas sideraţi, nu ştiau de ce s-a dus acolo, dar răspunsul e simplu. Orgoliul domnului Iohannis necesita o mângâiere, aşa că s-a dus în singurul loc în care nu se aruncă cu caschete, nu se fac greve, nu se protestează, nu îndrăzneşte nimeni să cârâie, pentru că îşi pierde pâinea.. în rândul armatei. Şi cum singurul loc în care armata nu era liberă de sărbători, comandanţii putând să adune militarii în orice secundă, iar el putea sta în mijlocul oamenilor fără a fi huiduit, era în teatrele de operaţii, Santa Klauss a plecat în Afganistan. În felul ăsta putea să se laude şi el pe FB că a fost în rândul oamenilor de Paşte şi a fost întâmpinat cu “căldură”. Se poate spune că s-a dus acolo, ca să arate ce ouă tari are el, pentru că sunt convins că oul cu care a ciocnit era de lemn, în aşa fel încât să nu păţească ruşinea să îl spargă vreun soldat. Pe pagina sa de FB domnul Iohannis nu spune nimic despre Patriarhie, dar ne arată imagini din Afganistan. Mai are cineva dubii cu privire la scopul vizitei? Păi ce, voiaţi să prezinte fotografii de la ridicarea turbulentului?
În foto: Iohannis bucuros ca nu a îndrănit nimeni să îi conteste.. ouăle.
Sper ca la Paştele următor să ne întâmpinăm cu sintagma “Klauss a demisionat.. Adevărat că a plecat! “
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/video-presedintele-klaus-iohannis-huiduit-la-slujba-de-inviere–126611.html
Demisii Pascale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.