joi, 18 februarie 2016

Ce ziceţi, să mă bucur?


trupe straine
Când în 89 Ceauşescu era dat jos cu concursul concentrat al serviciilor marilor puteri, m-am bucurat şi nu prea. M-am bucurat pentru că speram la o viaţă mai bună, nu m-am bucurat pentru că a fost omorât ca un câine în baza unui proces care a arătat către ce ne îndreptăm. Şi nu m-am mai bucurat pentru că am schimbat un comunist convins cu un comunist pârât, dar tot comunist.
Când au început protestele în Piaţa Universităţii m-am bucurat şi nu prea. M-am bucurat pentru că am crezut că cei care au ieşit urmăresc toţi o viaţă ca afară, nu m-am bucurat pentru că am realizat că de fapt cei care se considerau partide istorice nu vor decât să ia ele puterea. Şi nu m-am mai bucurat pentru că am constatat, privind la cei care se declarau occidentali, liberali sau ţărănişti erau tot comunisto-securişti dar mascaţi, din cei care împânzeau pe vremuri diaspora pe post de cârtiţe.
Când au început mineriadele m-am bucurat şi nu prea. M-am bucurat pentru că iniţial am crezut că e o mişcare spontană a unor oameni cu simţ civic. Nu m-am bucurat pentru că până la urma s-au dovedit a fi nişte unelte folosite pentru înlocuirea altor unelte. Şi nu m-am mai bucurat pentru că am constatat că nici „intelectualitatea” şi nici cei din clasa de jos nu sunt ce par a fi.
Când americanii s-au oferit să ne ajute să ne „restructurăm” armata şi societatea, m-am bucurat şi nu prea. M-am bucurat pentru că am crezut că vom deveni o armată suplă, echipată, că militarii vor deveni ceea ce sunt militarii în armatele occidentale, iar apărarea şi securitatea statului vor deveni litere de lege. Nu m-am bucurat pentru că am realizat că de fapt tot ce se doreşte este decimarea armatei- pentru care americanii au pompat bani grei inventând categoria disponibilizaţi- distrugerea industriei proprii de armament şi subordonarea intereselor naţionale intereselor americane, nici măcar NATO. Şi nu m-am mai bucurat pentru că de fapt în loc să ne recâştigăm demnitatea şi locul în lume, am devenit vaca de mult a celor care ne priveau aşa cum ne-au privit timp de 2000 de ani, adică o bucată de pământ pentru care alţii se băteau între ei.
Când România a fost invitată să adere la structurile Euro-Atlantice şi apoi acceptată, m-am bucurat şi nu prea. M-am bucurat pentru că speram că România va fi primită ca o ţară cu drepturi egale, că va fi ajutată să îşi dezvolte industria, economia, că vor dispărea toate obiceiurile balcanice şi vom avea conducători cu deschidere către civilizaţie. Nu m-am bucurat pentru că am constatat că de fapt România a fost invitată şi acceptată pentru resursele ei, nu pentru dezvoltarea ei, că românii sunt priviţi doar ca o forţă de muncă ieftină, umilită sau carne de tun în conflictele pe care NATO şi Europa le deschidea în diferite anotimpuri, mai ales Primăvara. Şi nu m-am mai bucurat pentru că în loc să dispară corupţia şi corupţii, aceştia au înflorit, pentru că cei din afară aveau nevoie de oameni corupţi ca să poată conduce ţara prin ei şi ca atare se asigurau că oricine va fi votat de popor, aleşii să fie cât mai corupţi şi coruptibili.
Când România a început să participe la misiunile „umanitare” internaţionale m-am bucurat şi nu prea. M-am bucurat pentru că asta însemna că militarii români vor intra în contact cu militari ai altor ţări, vor câştiga experienţă şi vor vedea cum se luptă, chiar şi pentru pace, în zone de conflict, în plus, vor câştiga şi ei ceva bani în plus şi nu vor mai fi nevoiţi să ceară case de la un stat care nu mai avea ce să le ofere şi abia avea bani pentru văruitul de paşte al gardurilor unităţilor militare. Nu m-am bucurat pentru că am realizat că de fapt militarii români erau trimişi în zonele cele mai fierbinţi, la sacrificiu, acolo unde alte ţări nu se prea înghesuiau să îşi trimită oamenii. Aşa s-a întâmplat în Bosnia, în Irak, în Afganistan, în Albania. Şi nu m-am mai bucurat pentru că datorită proastei echipări, a condiţiilor în care erau obligaţi să lucreze, a misiunilor prea multe şi prea repede acceptate de comandanţii români ai detaşamentelor, a fricii împăinsă până la laşitate de a nu accepta o misiune atunci când oamenii erau prea obosiţi, prea surmenaţi sau nu erau asigurate condiţiile optime pentru desfăşurarea misiunii, am avut mai multe incidente şi pierderi de vieţi omeneşti decât alte contingente.

De la un timp după atâtea experienţe cu un pas înainte şi doi înapoi am început să nu mai văd nici un motiv de bucurie.
Când am auzit că prietenul strategic va instala un scut antirachetă la Deveselu nu m-am bucurat deloc, pentru că ştiam că acesta pe de o parte nu ne ajută pe noi românii cu absolut nimic, fiind prea aproape de lovitură pentru a o putea contracara, iar pe de altă parte vom fi primii vizaţi în cazul unui conflict Ruso-american, tocmai pentru că acest scut trebuie distrus în perspectiva loviturilor ce ar urma să fie apoi trimise altor ţinte.
Când a început revoluţia portocalie în Ucraina nu m-am bucurat de loc pentru că am ştiut că este băgată mână străină plină de bani pentru a împinge graniţele NATO cât mai aproape de Rusia şi România va fi folosită ca bază de plecare la ofensivă, cap de pod, teatru de operaţii şi ţap ispăşitor, iar flota Mării Negre a ruşilor şi Marea Neagră obiect de dispută. Şi nu m-am mai bucurat pentru că am ştiut că interesul „occidental” nu era pentru „emanciparea” bieţilor Ucrainieni ci pentru graniţa lor cu Rusia.
Când a început „achiziţionarea” de tehnică „modernă” pentru armata română nu m-am mai bucurat de loc, pentru că în frunte armatei deja erau politicieni sau foşti generali de paie care erau mai interesaţi de obţinerea unor avantaje financiare sau politice pentru ei şi partidul lor, decât de dotarea armatei cu tehnică competitivă. Aşa ne-am procopsit cu sicrie plutitoare sau zburătoare care înainte chiar de a intra în lucru trebuie să sufere reparaţii, reparaţii care se fac apoi din doi în doi ani sub pretextul „îmbunătăţirii” performanţelor. Şi nu m-am mai bucurat pentru că în fapt asta însemna că nimeni nu mai acordă nici o privire producţiei autohtone de tehnică militară. Singurul armament care se mai face în România sunt copiile după celebrele Kalaşnikovuri care se fabrică la comandă şi aprovizionează mişcările teroriste, aşa cum s-a constatat recent după atentatele din Franţa şi de aiurea.
Când SUA prin NATO a decis ocuparea unor teritorii din România fostă independentă şi suverană prin instalarea unor baze şi comandamente americane nu m-am mai bucurat, pentru că efectiv nu le văd rostul , în fapt aceste nu pot apăra România, pentru că nu au cum dar din nou, ca şi scutul de la Deveselu, ca şi baza de la Mihail Kogălniceanu, constituie provocări la adresa Rusiei şi ca atare obiective ale loviturilor acestora. Nu m-am mai bucurat şi pentru că ştiam că dacă de ruşi am reuşit să scăpăm şi să îi scoatem din ţară, de americani nu vom mai scăpa niciodată, pentru că Gheorghiu Dej a murit, urşi nu mai avem pentru a organiza partide de vânătoare, iar fetele şi vinul sunt oricum la dispoziţia ocupantului, nu mai e nevoie să îi fie oferite pentru a-l convinge să semneze retragerea.

Acum suntem anunţaţi că SUA a multiplicat de patru ori investiţiile la graniţele de Est a alianţei sub pretextul „descurajării” unor presupuse intenţii ale Rusiei de a ataca vezi Doamne, cuceririle democraţiei. Îmi amintesc că atunci când Rusia invadat Cehoslovacia, fiind gata să invadeze şi România, NATO nu a mişcat un deget, a organizat olimpiade şi s-a bucurat că a luat mai multe medalii prin lipsa ruşilor de la competiţie, arătând superioritatea sportului capitalist. Îmi mai amintesc că atunci când Rusia şi-a mobilizat trupele la graniţa cu Ucraina în urma infuziei de capital financiar şi uman american pentru schimbarea regimului, acea mişcare a fost numită agresiune, PROVOCARE. Acum aceeaşi mişcare, dar din partea cealaltă e numită „descurajare” când mie mi se pare o provocare clară care nu va aduce nimic bun, ci alte provocări de o parte şi de alta, pe spinarea ţărilor gazdă. Ce spuneţi, trebuie să mă bucur, sau să mă întristez, că nu mai ştiu ce să fac.

De asemenea mai aud că România va trimite din nou oameni în Irak pentru a-i instrui pe tovarăşii Irakieni să lupte împotriva ISIS. Iniţial nu ştiam de ce e nevoie de instructori români, neştiind că au devenit atât de specializaţi în acte de terorism dar apoi mi-am dat seama că au fost aleşi pentru că românii sunt de fapt specialişti în lupta împotriva propriilor conaţionali. Păi este notoriu faptul că în nici o ţară nu există atâta dezbinare şi autodistrugere ca în România, atâta luptă între partide, sindicate, grupuri, grupuleţe, activi şi rezervişti, civili şi militari, profesori cu doctori, judecători şi procurori între ei, etc etc. Deci alegerea românilor pentru a-i învăţa pe irakieni să lupte cu irakienii este justă. Dar tot nu ştiu, trebuie să mă bucur că din nou românii sunt trimişi să lupte în războaie care nu le aparţin? Şi ca un corolar suntem anunţaţi că toate cheltuielile pentru această misiune vor fi suportate de MApN. Un nou motiv de „bucurie”. Acum este clar pentru toată lumea DE CE A FOST MĂRIT BUGETUL ARMATEI? Unii, mai slabi de înger se speriaseră că pentru înzestrarea armatei, echiparea militarilor, sau – şi mai rău- salarii şi pensii. Glumeţilor!

Aflăm de pe diferite surse că pe lângă tehnică, tunuri, tancuri americane cu muniţie germană, vom primi şi militari, trupe din Anglia Germania şi SUA ca să ne apare graniţa de est. Împotriva cui, că până la EUROMAIDAN nu ne ameninţa nimeni, Ruşii cumpărau de la noi toate combinatele siderurgice fără să ne atace, ne dădeau gaze fără să le cerem şi ne supravegheau fără avioane militare. De când cu „democratizarea” Ucrainei şi măsurile „propuse” de Băsescu împotriva Rusiei, urmate de ameninţări belicoase şi lipsite de suport efectiv la adresa lui Putin, Mama Rusia şi-a adus aminte de noi, dar noi tot nu ne lăsăm, umblăm cu curul gol pe lângă barieră. Mă întreb eu aşa ca prostul e cazul să mă bucur că ne vin trupe străine în ţară fără să le ceară nimeni? Eu nu mai ştiu sigur, poate îmi spune cineva ce prevăd tratatele internaţionale cu privire la trimiterea de trupe militare pe teritoriul unui stat, sau ce prevede Constituţia României cu privire la acelaşi aspect şi dacă suntem cumva în stare de război, necesitate, lovitură de stat, tulburări sociale, conflict la graniţă cu alt stat, invazie, sau ceva asemănător. Cum adică noi acceptăm trupe străine în ţară pentru că acele trupe au considerat că vom fi atacaţi şi ei trebuie să ne apere? EXISTĂ O CERERE A PARLAMENTULUI TRIMISĂ CĂTRE ONU PRIVIND UN CONFLICT EXISTENT CU CINEVA ŞI NOI ROMÂNII NU ŞTIM ? Există o rezoluţie ONU privind trimiterea de trupe străine pe teritoriul României? Dacă nu, ce să fac, să mă bucur sau să mă îngrijorez?

Acum după ce am re- văzut toate astea, ştiu şi de ce a trebuit să „restructurăm” armata şi de ce nu mai avem industrie de război, ştiu de ce nu mai avem aviaţie şi de ce avem două fregate veşnic în reparaţie, ştiu de ce nu mai fabricăm tancuri şi de ce la Marea Neagră avem bază americană, ştiu de ce ne trimitem soldaţii să lupte pe teritoriu străin şi de ce rezerva armatei practic nu mai există ştiu şi de ce cariera militară a fost batjocorită şi adusă în poziţia în care nu mai atrage pe nimeni, ştiu şi de ce au fost corupte vârfurile armatei şi de ce unii conducători din armată cer să nu mai fie prezentate în presa militară subiecte care „nu sunt de actualitate” adică tradiţiile militare, ştiu de ce sunt aduşi la conducerea MApN şi a serviciilor secrete alogeni, „multicetăţeni” sau agenţi dubli şi de ce resursele de petrol şi gaze au fost concesionate reprezentanţilor aceloraşi armate care acum ne vor „apăra” graniţa. Păi dacă nu s-ar fi întâmplat toate astea, mai puteau ei acum, „prietenii strategici” să îşi trimită tancurile si avioanele şi soldaţii să ne apere? Nu, nu ar fi putut, pentru că am fi avut armată proprie, trupe proprii, industrie militară proprie. Asta da strategie. Cum dracu că nu a văzut-o nici unul din capetele luminate ale serviciilor sau statului? Sau au văzut, au ştiu şi au tăcut?
Ce ziceţi, să mă bucur?
PS: Pentru cei care vor să spună că măsura aducerii de trupe străine în România este determinată de ameninţările recente ale Rusiei vizavi de România, amintesc că de fapt această măsură nu este determinată de intenţiile Rusiei ci de ale altcuiva, deoarece încă de acum un an Iohannis promulga o lege privind ocuparea şi tranzitarea României de către trupe străine.

http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/iohannis-a-promulgat-legea-privind-stationarea-si-tranzitul-trupelor-straine-pe-teritoriul-romaniei-1371403
Ce ziceţi, să mă bucur?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.