duminică, 4 octombrie 2015

Preventivul ca diagnostician


becali in gips
Bolnavi subţiri cu obraz gros
Alina Bica, Elena Udrea, Nicusor Constantionescu, Gigi Becali, Adrian Năstase, Sorin Oprescu, sunt numai cele mai mediatizate personalităţi politico-administrative care au ocupat funcţii înalte în stat iar când au ajuns după gratii au descoperit brusc, şi-au adus aminte, li s-au reactivat, acutizat, agravat, boli care necesitau eliberarea şi tratamente prin SUA, Madagascar, Universitar sau mai ştiu eu pe unde. Nu sunt atât de naiv cum este avocatul poporului încât să mă autosesizez aşa la fiecare fluturat din urechi a acestor crocodili, mai ales de când l-am văzut pe domnul Constantinescu cu „plosca” după el pe străzile New York ului, sau pe Becali cu corsetul la gât spunând că moare dar cerând să „lucreze” la echipa lui Hagi. Normal, după ce a văzut că nu ţine cu corsetul l-a dat jos şi apoi a spus că a încercat şi el, ce mare lucru, era dator să încerce dar nu a ţinut.
Autosesizarea ca obligaţie colegială
Şi totuşi mă întreb oare cei care fac atâta caz în media de bolile acestor crocodili, o fac din prostie,la mişto, neavând alte subiecte, la „comandă” sau chiar este ceva real în toate aceste boli? Unele cazuri există, fără îndoială, nu contest faptul că aceşti oameni erau sau sunt bolnavi, dar mă întreb aşa ca tot omul, oare să fie situaţia în puşcărie sau arestul preventiv aşa de dur încât să declanşeze sau să provoace boli mortale ? Dacă da, de ce se declanşează aceste boli doar la politicieni şi nu la toţi puşcăriaşii? Dacă se declanşează la toţi sau la cea mai mare parte din cei arestaţi, de ce domnul Ciorbea s-a autosesizat numai la domnul Oprescu ? Bănuiesc că ar trebui să aibă teancuri de sesizări de acest gen la uşă şi totuşi s-a autosesizat doar la domnul Oprescu. L-am auzit spunând că nu a făcut-o la ordin politic ci pentru ca ARE OBLIGAŢIA SĂ SE AUTOSESIZEZE ÎN ASTFEL DE CAZURI. Păi dacă e aşa unde sunt celelalte cazuri domnule Ciorbea? Să nu îmi spuneţi mie că domnul Oprescu este singurul caz de care aţi auzit, că dacă e aşa înseamnă că aveţi urechile orientate unidirecţional şi din câte văd sunt cam mari, măgarii v-ar invidia. Uite vă fac cadou un caz, cu un arestat cam de 60-70 de ani în penitenciarul Craiova care a făcut o criză de inimă în Tribunal şi după cam 10 zile murea în penitenciar. Nu aţi auzi? Ia orientaţi-vă pavilioanele şi mai jos, nu numai la nivelul aleşilor şi veţi vedea că unii mor cu adevărat şi nu se sesizează nimeni. Dacă nu vă autosesizaţi, ar putea să vă dea cineva în judecată că nu vă achitaţi de obligaţiile ce vă revin ca Avocat al Poporului. Sau poporul pentru dumnevoastră este reprezentat doar de cei enumeraţi în primul alineat? Am văzut-o pe avocata doamnei Bica plângându-se că doamna Alina dă cu spray şi nu mor gândacii şi că stă în cameră cu alte două persoane şi nu are loc să se dea jos din pat. Vai vai, să vină la Craiova unde arestaţii preventiv stau câte 40 în cameră şi joacă ascunselea cu gândaci cu tot. Ce ziceţi vă autosesizaţi?
Primării sau SPA?
Dar ce nu înţeleg eu, este de ce au cerut primarii şi aleşii neamului mărirea salariilor, dacă ei pot sta cu toate bolile lor cu tot câte 2-3 mandate fără să facă nici un atac de panică măcar de grija sarcinilor complexe cu care se confruntă,  fără să aibă măcar un suflu sistolic mai neregulat şi cum stau 2 zile la arest cum hopa boala. Păi atunci înseamnă că serviciul în folosul comunităţii este efectiv tratament naturist, SPA nu altceva, iar puşcăria cancer curat. Nu vi se pare ciudat că deşi toţi se plâng că muncesc de dau în brânci prin locurile alea alese, nici unul nu se cere afară pe motiv de boală deşi stau bolile chitite în dosarele lor ca sâmburii în lubeniţă şi cum iau o pauză de două zile la preventiv cum dă benga în ei? Şi atunci de ce s-a cerut mărirea salariilor aleşilor dacă se simt bine şi fac cure de sănătate cât sunt pe scaune moi, dar nu s-a gândit nimeni să suplimenteze banii destinaţi puşcăriaşilor care iată, o spune domnul Ciorbea şi a sa comisie, stau în condiţii criminale şi se îmbolnăvesc pe capete? Ceva este cu curul în sus aici dar nu se autosesizează nimeni. Ce spuneţi domnul Ciorbea, ciocănelul şi nicovala dumneavoastră nu percep nimic sau intră în rezonanţă numai de la consilieri în sus? Mi se pare mie că plătim nişte primari de pomană. Eu aş propune ca toţi aleşii neamului să treacă, înainte de a-şi lua funcţia în primire, câte o lună la mititica- pentru că oricum tot acolo ajung până la urmă- să vadă cum e şi uite aşa depistează şi ei ce boală au, înainte de a se epuiza în slujba comunităţii şi astfel vor preveni agravarea bolii iar când vor fi arestaţi, pentru că tot vor fi, medicii din penitenciare vor şti dinainte de ce boli suferă şi ce medicamente le trebuie. Până atunci nu este imposibil să ajungă prin zonă şi câţiva doctori, urmaşi ai lui Brădişteanu sau Ciomu şi astfel se va dota şi spitalul penitenciar cu medici de valoare care vor lucra şi ei în folosul comunităţii dar pe post de clienţi nu ca angajaţi. De dotarea tehnică se vor ocupe chiriaşii care oricum rămân cu averile întregi şi sunt convins că ar dona cu bucurie bani pentru dotarea spitalelor cu aparatură medicală de ultimă generaţie. Chiar domnul Oprescu prin firmele sale ar putea să se ocupe, că nu e prima oară când face afaceri cu statul. Dacă se ţine cineva de curăţenie în sistemul sanitar o să fie nevoie să se mai construiască câteva spitale penitenciar, pentru că va fi suprapopulat cu personal medical de toate specialităţile şi gradele,  voinţă să fie. Ce spuneţi domnule Ciorbea, achiesaţi? În felul acesta toţi aleşii îşi vor descoperi bolile din timp, nu vor intra la arest în ultima fază şi nu vor mai fi reclamaţii sau cazuri din astea urgente care să vă scoale din pat noaptea. Vă aştept la Craiova să căutam cucaracha şi să vedem cum a murit omul acela în penitenciar după ce făcuse o criză în tribunal fără să se sesizeze nimeni.
Preventivul ca diagnostician

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.