miercuri, 14 octombrie 2015

Bălăcăreala continuă


klaponKlaus +Ponta =Klapon
Privesc programele tv și constat că România își urmează cursul său implacabilă televiziunile macină subiect după subiect așa cum le dictează interesele patronale departe de orice interes cu adevărat național, politicienii se fac că se bat se fac că se înjură, dar în fapt își dau mâna acolo unde interesele lor personale întâlnesc voința celor care conduc cu adevărat destinele romanilor.
Atenție, competentul pândește!
La B1 TV, Turcitul, revenit pe post de invitat, specialist sau cine mai știe ce, poate coordonator sau ofițer de legătură, Striblea, și Sabin Orcan, iubitori de whisky marca Băsescu efectiv jubilează și se bat cu palmele pe burtă în timp ce pe burtieră se prelinge concluzia că țara este condusă de incompetenți. Să spargi televizorul și alta nu. Râd oamenii ăștia de zici că au câștigat la Super Bingo Metropolis fără să joace. Bag seama că situația le pică bine lor sau iubitului lor matolit, pardon, matelot căci iată, incompetenții trebuie să facă loc competentului care în opinia lor nu poate fi decât Behăilă.
Ponta judecat pentru pierderea alegerilor
La Realitatea TV, domnul Rareș toacă în continuarea subiectul Ponta și constată cu aceeași satisfacție că aceeași Românie a ratat și anul acesta intrarea în Shengen, acolo unde arabii au intrat au primit și bani, li s-au pus la dispoziție și vapoare și telefoane mobile și bani, numai să intre. Domnul Rareș deși face pe supăratul în fapt se bucură, căci iată, mai are un bolovan de pus în spinarea lui Ponta și asta îi crește salariul și imaginea în fața lui Iohannis. În fapt Ponta și Iohannis au bătut palma și au renunțat la introducerea cererii de admitere în Shengen la următoarea ședință JAI, așa cum au căzut de acord și pe primirea refugiaților. După acest subiect va discuta cu aceeași prefăcută îngrijorare dosarul ”Diaspora” care iată, după ce i-a luat 20% procente lui Ponta la alegeri acum vrea să îl bage și în pușcărie pentru că a fost atât de prost încât să se lase dat jos mai ceva ca prostănacul în 2009, de un adversar infinit mai slab decât Băsescu Mai nou Ponta va fi învinuit și condamnat pentru că a făcut ce a făcut și a fost învins de ”fenomenul Diaspora”. Cu alte cuvinte, Iohannis a decis ca Ponta să fie pedepsit pentru că datorită modului în care a organizat alegerile în străinătate și-a săpat groapa. Acum, ori sinuciderea politică este delict penal, ori lui Iohannis a început să îi pară rău că a câștigat alegerile cu ajutorul celor din Diaspora și vrea neapărat să îl condamne pe Ponta pentru ceea ce oricum nu poate fi admis decât ca incompetență, nicidecum penal, dar dacă incompetența este penală, nu cred că domnul Iohannis este cel care trebuie să arunce primul piatra, nici chiar ultimul. Eu în locul lui Iohannis i-aș fi ridicat statuie lui Ponta pentru organizarea alegerilor din 2014. Dar când nu poți altfel, încerci orice variantă, oricât de penibilă ar fi.
Patologia lui Gâdea
Antena 3 prin răspopitul Gâdea macină același subiect, Băsescu, cu toate ”sucursalele„ urmărind inutil și total jalnic o singură persoană, cea care a ordonat încarcerarea domnului profesor. De când a intrat Felix la mititica, Antena 3 nu mai are alt subiect decât Băsescu. Tot ce s-a întâmplat, se întâmplă și se va întâmpla rău în România, în lume, în sistemul nostru solar este legat de Băsescu. Nu îi contest hăhăitului meritele în distrugerea României în ultimii 10 ani, dar ce se vede la Antena 3 a devenit subiect pentru manualele de Patologie.
Băse – Oana Mizil întâlnire intimă
România TV este îngrijorată de întâlnirea dintre Oana Mizil și Băsescu. Aparent știrea, ca și celelalte nu poate trece de categoria can-can, dar dacă ne uităm la declarațiile împricinaților ajungem la concluzia că în România nimic nu este ceea ce pare a fi. Marean, care părea că s-a mai cizelat în ultimul timp, a ținut să dovedească că oricât ai încerca să scapi de moștenirea genetică ce e al tău e pus deoparte. Încercând să evite un răspuns tranșant legat de vizita respectivă, Vanghele spune că nu poate da detalii cu privire la o vizită intimă. Să îți cadă falca și alta nu. Nici nu poți comenta așa ceva, rămâi pur și simplu interzis. Ar fi de râs dacă acești oameni nu ar pune la cale și nu s-ar juca cu soarta a milioane de români, ceea ce transformă prostia în dramă națională.
Cu astfel de știriști, românul poate fi sigur că primește cele mai importante știri. Să nu uit, nu știu cum a scăpat informația că se vor face concedieri în industria de apărare. Dacă legăm această informație de gradul de operativitate sub 35% al armatei, de imposibilitatea asigurării spațiului aerian, de situația din Ucraina, Siria, de invazia arabă, ne întrebăm nu cine a adus țara în această situație ci cum este posibil să tratăm cu atâta indiferență asemenea subiecte pentru a face loc celor  legate de bolile lui Oprescu, operele științifice ale Baciului, drama familiei Anghel care poate fi trimisă în întregime la pușcărie-ceea ce era previzibil din momentul în care s-a luat de viața fratelui prezidențial, iubitele de 50000 de Euro ale lui Leo. Câtă vreme posturile tv sunt conduse, finanțate și dirijate de ”investitori” sub ochii închiși ai șefilor serviciilor, nu ne putem aștepta la altceva dar la cât suntem de indiferenți și iresponsabili nici nu merităm altceva. Bălăcăreala continuă.
PS: Gluma săptămânii este cea legată de tapajul pe care pesediștii îl fac vizavi  modul în care firma de avocatură a Alinei Gorghiu a reprezentat interesele Avas în procesul cu Said Baaklini. Păi înainte de a vorbi despre asta, colegii lui Șova ar trebui să vorbească despre modul în care domnul Șova, ca ministru al Marilor Proiecte  a apărat interesele statului în lupta cu Bechtel și RMGC reprezentate de firma de avocatură a  mamei  domniei sale. Cine vorbea de conflicte de interese? Toți o apă și un pământ.
Bălăcăreala continuă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.