sâmbătă, 25 octombrie 2014

O nouă colaborare între comunişti şi Casa Regală?


Mihai la o răsucită cu un ”comisar european”
Promisiuni electorale
Recenta declaraţie a candidatului Ponta privind iniţierea unui referendum pe tema unei eventuale întoarceri la monarhie a trecut relativ destul de uşor prin malaxorul presei plătite, e adevărat interesată mai mult de guzganul Hrebenciuc care pare mai interesant. Adevărul este că mai toată lumea este convinsă că această declaraţie a lui Ponta este o simplă minciună de campanie şi că va ţine cât ţine şi campania. Da, sunt convins că aşa este, mai ales că nu îl văd pe Ponta în stare să dea cu piciorul la buget, la ministere, la contracte, la administraţie, şi mai ales la partid doar aşa pentru ca după un an să ceară referendum şi să şi accepte eventual, să predea frâiele unui rege. Asta doar dacă nu cumva  urmăreşte ca şi Napoleon să se alieze cu un Dante, un Robespiere ceva şi apoi să se declare rege şi astfel a împăcat şi capra şi varza. Altfel, nu numai că este lipsit de logică să vrei să fii preşedinte doar aşa ca să poţi să dai tronul altcuiva, dar este total ne- Ponta şi ar distruge un crez de o viaţă. Este deci clar că declaraţia este dată cu intenţia de a atrage voturile regalişţilor care de altfel sunt clar de dreapta, făcându-i să spere că ar avea o şansă, mai ales că Băsescu, coabitantul lui Ponta lovise în Mihai. Să fie regaliştii atât de uşor de fraierit încât să cadă în plasa lui Ponta, cum au căzut şi Tăriceanu, şi Antonescu, şi alţii?
Mihai-bate -palma
Să fie declarația lui Ponta o simplă gulgută pentru aburirea celor mulți și proști sau asistăm la o înțelegere între Ponta și Mihai prin care Mihai promite voturile regaliștilor iar Ponta acuma dă motiv de susținere?  Nu ştiu, dar eu mă întreb dacă nu cumva asistăm la o înţelegere între comuniştii din PSD şi Mihai, prin care Mihai să îşi sfătuiască suporterii să voteze Ponta, vezi Doamne pe motiv că iată acesta vrea regalitatea, deşi ştie şi el, fostul rege, că nici dacă se organizează referendum nu are nici o șansă. Întrebarea ar fi de ce ar accepta Mihai să îl sprijine pe Ponta? De ce nu, atâta vreme cât nu îl costă nimic, dar poate câştiga pe alte planuri? Să nu uităm că una din fetele sale are mari probleme cu justiţia în SUA, iar sprijinul şi un eventual lobby al preşedintelui ar putea ajuta la nivel înalt. Apoi să nu uităm că Paul îi stă în coastă,  ar putea avea pretenţii la tron şi trebuie să admitem că are mai mult şarm decât de Mihai şi securistul Duda la o adică. Procurorii lui Ponta îl pot ajuta indirect, în procesul pe care îl are Paul cu retrocedările. Iată deci, că avem şi o motivaţie care nu este de loc de neglijat chiar dacă acestea pot rămâne la nivel de angajamente care nu vor fi onorate.
Calculele
Nimeni nu garantează niciodată că alianţele şi promisiunile electorale sunt literă de lege, dimpotrivă. Întrebarea care se pune este poate Ponta să se preteze la un astfel de joc? Cu siguranţă da, mai ales că DNA-ul a intrat cu bocancii în PSD lovind în toate structurile, pe toate planurile, inclusiv cel financiar şi .. istoric. Cercetarea lui Hrebenciuc, condamnarea lui Mitrea, percheziţionarea lui Dumitru Iliescu arată că Băsescu nu mai are scrupule, loveşte la rădăcină, disperarea este mare. Se joacă nu numai viitorul ţării ci şi supravieţuirea unui sistem care a dus România la cele mai înalte cote ale corupţiei. Pentru Băsescu este vorba de supravieţuire nu a lui ca persoană, el va rămâne în picioare ci a sistemului său relaţional care este mult mai important. Deci Ponta are nevoie de orice vot, orice ajutor ca să fie sigur că va învinge sistemul lui Băsescu. A făcut pact prin naşu Oprea cu ţiganii, acum atrage regaliştii bătând probabil palma cu Mihai. Ar fi în stare Mihai să bată palma cu Ponta? De ce nu, a mai bătut odată palma cu comuniştii, şi cei români şi cei ruşi şi nu a dus-o rău de tot, a scăpat cu viaţă el şi familia cu o parte însemnată din avere a fost decorat şi a primit rentă viageră de la comunişti aşa că cine a trădat odată poate trăda şi a doua oară, mai ales că acum o face pe ascuns, nu trebuie să dea nici o declaraţie importantă pentru ţară. De fapt dacă stăm stâng și judecăm drept, cu cine nu a colaborat Mihai? Cu naziștii daaa, cu liberalii și conservatorii daaaaa, cu comuniștii daaaa, cu legionarii daaa, a mai rămas vre-o mocirlă în care să nu fi intrat? Nuuuuuuuuuuuuu. Ce nu face un rege pentru țărișoara lui nu? Mihai ştie că el personal nu va mai fi rege niciodată, mai ales după actul de abdicare, dar trage şi el cât poate, să mănâncă şi copii lui o pâine albă. Și acum, ca și în 44 dacă a bătut palma cu comuniștii a făcut-o pentru propriul interes, pentru salvarea propriei pieli nu a țării, sper să nu își facă nimeni iluzii privind așa zisul patriotism.Nu este așa că a venit în țară fără nici o pretenție la tron și averi, doar pentru că se simțea român? Și unde mai pui că vorbește exact ca Johannis. Cred că e ceva în  sângele ăsta nemțesc. Goebbels specialistul în discursuri era evreu din câte știu, nu neamț.
Hrebenciuc a căzut…pe mâna cui?
Interesant vizavi de PSD este scandalul în care sunt implicaţi granzii PSD. Cine ar fi crezut până să vină Ponta, că se va lega cineva de Mitea sau Hrebenciuc,cei care au făcut şi desfăcut noduri gordiene de pe vremea lui Iliescu? Doamne ce pleaşcă pe Ponta aceste alegeri, cum a lovit „Băsescu” în oamenii pe care nu îi putea controla el şi cum îi lasă culoarul să pună pe cine vrea el în locul lui dacă ajunge preşedinte. Cu cei doi în forţă, ar fi fost foarte greu să se impună chiar şi cu sprijinul lui tata socru. Dar iată că după Năstase, scapă şi de Hrebenciuc şi Mitrea. Nu este curios că toate astea se întâmplă cât este el premier? Se pare că Băsescu, lovind în ei, îi face un mare serviciu iar Ponta săracu, imparţial ca toţi procurorii ajunşi premieri, nu poate face nimic „lasă justiţia să îşi facă treaba”. Bună treabă! Faptul că e implicat şi tata socru este doar aşa de imagine, să nu se prindă guzganii că Ponta ar şti ceva. Sîrbu va ieşi basma curată, va fi şi el chemat aşa de formă, eventual ca martor, nu va păţi nimic, dar ceilalţi vor fi siliţi să renunţe la funcţiile publice, chiar la cele din partid, poate chiar la partid „ca să nu implice partidul în acest scandal”. Nu e aşa că toate astea îi dau insomnii lui Ponta? Odată scoşi din funcţii, Ponta va spune ”eu sunt curat, eu i-am dat pe cei bănuiţi pe mâna justiţiei, eu nu tolerez nici măcar bănuieli de corupţie în anturajul meu, votaţi-mă eu sunt curat şi plăcut uscat”! Aplică şi el sistemul patentat de Băsescu cu fratele pe care l-a „lăsat” pe mâna justiţiei.
Groaznic a ajuns România dacă astfel de oameni ajung să o conducă şi să se bată pentru conducerea ei.
O nouă colaborare între comunişti şi Casa Regală?

2 comentarii:

  1. Aveti la punct ochit ... O LOVITURA
    de azi.
    Cat despre acest articol.
    Astia nu sunt comunisti dl. Colonel.
    Seful Internationalei Sindicatelor
    un nordic a venit pe timpul Iliescu
    a vazut a plecat si nu a mai calcat aici.
    A declarat ca poti sa storci gasca lor
    ca pe rufe si nu curge o picatura de
    social-democratie sau socialism.
    De unde comunisti ? Generatia Ponta?
    Rad cu gura pana la urechi.
    Daca Majestatilor le place o asa prietenie atunci ... E pe riscul dansilor.
    Ce mai e prin Craiova ?
    Dl. Chelaru a spus demult o chestie.
    Tara tiganilor ?
    Cand unde cum ? Cine - i butonarul ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce sa spun, strainii spun ca Romania e tara tiganilor, romanii spun ca Oltenia e regiunea tiganilor. Ce diferenta este intre cei care fac afirmatii de genul asta?

    RăspundețiȘtergere

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.