vineri, 14 martie 2014

Ponta NU VREA ca Gigi şi Gică să fie eliberaţi


corrida
Actul întâi : împiedicăm graţierea susţinând-o
Toată lumea ştie că Ponta conduce ţara nu cum crede el că e bine ci cum crede el ca nu ar vrea Băsescu. A declarat în două rânduri cu glas tare să ştie tot românul, că a votat sau luat o anumită măsură numai pentru a fi împotriva lui Băsescu. Prima oară a fost în cazul Roşia Montana şi a doua oară în cazul Marianei Câmpeanu, când a spus că nu o demite tocmai pentru că Băsescu a cerut demiterea ei. La fel de bine Băsescu face pe tot posibilul să se opună tuturor măsurilor propuse de Ponta şi Ponta ştie asta. Nici pe Băsescu nu îl interesează ce se întâmplă cu cetăţenii, el se opune pur şi simplu numai aşa pentru a-i pune piedici lui Ponta, şi când e vorba de taxe la motorină şi când e vorba de energie, memorandumuri cu FMI, nu mai contează ce, piedică să fie. Ponta ştie asta aşa cum şi Băsescu ştie că Ponta scoate legi sau ia decizii la ambiţie.Între ei un joc, o ceartă pe jucării ca între copii de grădiniţă, numai că jucăriile lor sunt bogăţiile şi cetăţenii României, ceea ce transformă joaca în tragedie. În acest joc, uneori îşi „servesc” unul altuia soluţii. Victor Ponta a declarat neîntrebat de nimeni sau întrebat de jurnaliştii de casă că susţine eliberarea lui Gigi Becali. Bineînţeles că a spus cu gura mare, da, dar nu numai pentru că e în an electoral şi arată cetăţenilor ce inimă mare are el, ci şi pentru că ştia că dacă el spune da, Băsescu va spune nu. Pe de altă parte, ruda sa de la justiţie înaintase un raport negativ pe acelaşi subiect. Acum când se pune peste tot problema lui Gică Popescu, foarte acut şi foarte degeaba, Ponta iese din nou şi susţine graţierea lui, deşi nu are nici o atribuţiune pe această direcţie aşa cum nu au nici cei care fac liste peste liste. Dar Ponta ştie că in felul acesta îl va face pe Băsescu să spună nu. Dacă ar fi vrut să îi scoată pe cei doi din puşcărie, cu adevărat, Ponta fie ar fi tăcut, ceea ce ar fi fost foarte corect din toate punctele de vedere, fie ar fi spus că el nu i-ar elibera, numai ca să îl facă pe Băsescu să îi elibereze, din ambiţie. Dar Ponta cu adevărat nu doreşte ca Băsescu să îi graţieze, mai ales pe Gigi Becali.
Actul 2: Promovarea legii amnistiei la rugămintea boborului
Pe de altă parte el mai urmăreşte ceva pe lângă atragerea de simpatizanţi prin susţinerea celor doi şi ridicarea cetăţenilor din nou împotriva lui Băsescu. El urmăreşte punerea pe tapet a legii amnistiei pe care nu a putut-o trece la prima strigare prin Parlament. Ori, dacă Băsescu i-ar fi graţiat pe cei doi, Ponta nu ar mai fi avut nici un atu pentru promovarea legii, pentru că populaţia ar fi asociat-o de parlamentarii corupţi care înfundă acum puşcăria. Dar acum, când Băsescu nu vrea să îi graţieze pe cei doi, populaţia dar mai ales media care nici ea nu cântă fără partitură, vor cere insistent, îl vor ruga pe domnul Ponta sau pe parlamentari să promoveze legea amnistiei ca să îi salveze pe cei doi. Din cauza asta a apărut ştirea cu declaraţia lui Gică Popescu, declaraţie negată acum, că el nu ar dori să fie graţiat, şi nici nu a făcut nimic pentru graţiere, de aceea acum se spune că de fapt Gică Popescu nu ar fi spus că el nu vrea să iasă din puşcărie, că el săracu ar vrea, dar e prea cinstit ca să ceară graţierea, el vrea afară, părinţii lui ştiu mai bine ca oricine asta. Jocul acesta va face ca lumea să insiste, să ceară scoaterea lui afară prin orice mijloace. Pe aceeaşi idee Becali o „lăcrimaţie„ la Parlament, foştilor sau poate viitorilor colegi, pentru ca aceştia „să studieze profund şi cu celeritate” cererea lui şi să ia ei măsuri, dacă Băsescu nu vrea. Toate astea se fac bineînţeles nu pentru scoaterea lui Gică Popescu sau Gigi Becali ci pentru ceilalţi cărora le este dedicată legea amnistiei pe care PSD-ul o va promova cu ajutorul lui Gică Popescu, cel care a fost şi este din nou manipulat. Să mă ierte Dumnezeu dar Gică a avut picioare de aur şi minte de taur.
Epilog : Cum vor românii, dar pentru cine vor politicienii
Ce frumoasă e politica asta şi ce frumos se folosesc politicienii de foştii sportivi pentru a se scoate din puşcărie şi a-şi vota legi favorabile care să le dea voie să fure fără să facă puşcărie. De aceea spun eu că Ponta nu vrea să îi elibereze pe cei doi, el vrea cu totul altceva, el vrea sa promoveze modificările la Codul Penal, blocate după prima marţe neagră şi legea amnistiei. Nu ar fi exclus ca după ce „poporul” va forţa legea amnistiei, să se constate că aceasta nu se va aplica celor doi în numele cărora a fost promovată. Ar fi cea mai mare clapă trasă fraierilor, după evenimentele din 89 şi referendumul din 2012. O merităm.
Ponta NU VREA ca Gigi şi Gică să fie eliberaţi

Un comentariu:

  1. Si dv, considerati ca Gica Popescu si "greii fotbalului" ar trebui gratiati? Eu unul, nu. Fotbalul e fotbal, smenul e smen iar in Constitutie scrie "Nimeni nu este mai presus de lege". Asadar sa stea la zdup, ca pe ala care fura o paine ca nu are ce sa manance, aceeasi Constitutie il "ascunde" la fel. Parca si presedintele de la Bayern Munchen e tot la zdup. Nemtii nu-i solicita gratierea. Deci, fiecare sa plateasca pentru ce a facut. Altcumva toti smenarii se vor inghesui la gratiere, precedentul existand.

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.