vineri, 22 noiembrie 2013

Creşte vârsta de pensionare la militari


mariana campeanu

Nu ştiu câţi au fost  atenţi, au urmărit sau au auzit  despre emisiunea “Ora de vârf” de pe România tv din data de joi 14.10. dar  pentru  pensionari şi mai ales cei militari a fost interesantă. La emisiune s-a discutat şi  situaţia pensiilor militare şi invintată a fost doamna Maria Câmpeanu  ministrul muncii.  Despre domnia sa eu am mai pomenit prin unele materiale şi printre altele am spus că ea este cea care a avut iniţiativa legii unitare a pensiilor încă de pe mandatul anterior şi tot domnia sa a anunţat încă de acum un an că noua lege a pensiilor militare nu se va aplica celor déjà ieşiţi la pensie. Nu o învinuiesc pentru această afirmaţie, este corectă şi mai ales sinceră. Faţă de ceilalţi  culegători de voturi, cel puţin doamna Câmpeanu nu abureşte pe această temă. Domnul Duşa cel care se crede ministrul apărării, se lăuda iniţial că noua lege va intra în vigoare în actuala sesiune  parlamentară, lucru care nu s-a înfăptuit şi nici nu mai are când să se înfăptuiască. Doamna Câmpeanu este mai sinceră. La emisiunea sus menţionată a spus clar că deşi are proiectul de lege la minister, nu l-a studiat  pentru că nu e nici o urgenţă, sau mai bines pus nu face obiectul unei urgenţe. Păi în acest caz trebuie să se pună de acord cu domnul Duşa sau domnul Oprea, pentru că amândoi dau asigurări că legea va intra în vigoare în 2014, ianuarie. Mai avem o lună şi jumătate până la sfârşitul anului şi nici gând de lege. Acuma nu că aş aştepta-o, pentru că oricum, nu mă va afecta, dar sunt curios doar ce cuprinde. Domnii de la SCMD se bat cu cărămida în piept că   noua lege este ok, că va mulţumi pe toată lumea, că au văzut-o domniile lor şi este totul ok, (aşa cum a fost şi L241) dar  nu o fac publică. De ce oare ? Pentru că ori nu o au şi doar se laudă că au văzuţo ca să îşi dea importanţă şi să creadă lumea că ei deţin controlul şi ştiu tot, ori  noua lege este ca bancul acela cu volga si bicicleta. Noua lege nu va da ci va lua,  iar unde va da, va da să doară, nu să bucure. Printre altele noua lege va da încă 5 ani la vârsta de pensionare a militarilor, care vor ieşi la pensie (dacă vor mai apuca) , la 60 de ani. Deci trai nineacă. Dar ceea ce m-a lăsat pe spate nu a fost vârsta de pensionare, ci motivarea. Ascultând ce spune doamna Câmpeanu referitor la motivele ridicării vârstei de pensionare a militarilor, nu poţi să nu sesizezi că la conducerea tării sunt nişte lăutari dar nu din oricare, nu din cei cu ureche muzicală ci din cei care cântă după cum li se spune să cânte. Doamna Câmpeanu a auzit de undeva că armata de acuma nu mai este ca cea de acum 20 de ani şi auzind asta a decis să mărească vârsta de pensionare a militarilor la 60 de ani. Iată ce a declarat doamna Câmpeanu despre proiectul de lege :
 Nu l-am citit,nu am avut timp, îl am la minister, dar nu am avut timp să îl citesc,  nu este acuma chiar o prioritate. Da, este normal să crească vârsta de pensionare şi la militari, pentru că nici armata nu se mai face în condiţiile în care se făcea acum 20 de ani, în afară de operaţiunile care sunt pe câmpurile de luptă, dar armata care se face acasă nu mai este la fel. “
Deci doamna Campeanu a reţinut probabil din Carta Albă a Apărării că nivelul de operativitate al armatei a scăzut la 40% şi de aici a tras concluzia că şi activitatea  militarilor sau timpul, efortul, problematica, sarcinile, pregătirea, privaţiunile, au scăzut tot  la 40%, de aici necesitatea ridicării vârstei de pensionare. Ei bine nu, doamna ministru, aici e drama, că deşi capacitatea de apărare şi  finanţarea MApN au scăzut la 40%, eforturile şi contribuţia militarilor au crescut exponenţial pentru că au trebuit să acopere prin efort ceea ce au pierdut prin dotare şi finanţare. Pe româneşte, aşa cum gândiţi domnia voastră şi colegii din guvern au trebuit să facă din rahatul pe care l-aţi dat dumneavoastră apărării, un mare bici care să şi pleznească.
De fapt şi la militari ca şi la civili se va ridica vârsta de pensionare până nu vom mai avea pensionari  pentru că nu va mai apuca nici un roman să iasă la pensie în condiţiile în care se desfiinţează spitalele, se taie din lună în lună lista medicamentelor compensate, bolnavii cronici nu vor mai fi internaţi,  doctorii buni  pleacă în afară  iar în ţară rămân cei cu facultatea făcută prin  internet şi licenţă luată cu copy paste. În ceea ce priveşte spitalele, oamenii vin de acasă cu cearceafuri, medicamente, pansament şi tot ce le trebuie pentru operaţie şi pleacă acasă cu viruşi, bacterii, microbi, adică tot ce le trebuie să scape de boală şi de viaţă.
Ei bine, doamna Câmpeanu are o viziune  “completă”  asupra activităţilor din armată şi domnia sa decide că legea respectivă nu este chiar aşa de urgentă  deci mai poate sta prin sertarele ministerului până se va vedea ce face cu actualele măriri de pensii pe care unul le promite şi altul le neagă, în timp ce  domnul Duşa anunţă  un pachet de legi. Domnul Duşa, ce mai faceţi dumneavoastră pe la minister în afară de vizite şi activităţi festive? Încadrările în minister le face Oprea, legile le face doamna Câmpeanu când vrea muşchii ei, terenurile le vinde domnul Zisu, avansările le face Băsescu, la scrisorile adresate dumneavoastră răspunde Maciu, şi mai ştiu eu ce secretar de stat, dumneavoastră cu ce treabă prin minister?
Dar,  ca să nu creadă cineva că doamna Câmpeanu este expertă numai în probleme militare, ascultaţi ce spune domnia sa despre mărirea vârstei de pensionare a femeilor. Este halucinant, este incredibil, cum o femeie spune că femeile nu vor să iasă la pensie cu cinci ani mai devreme decât bărbaţii, pentru că nu vor să stea la cratiţă.
“Am primit propuneri de la femeile care lucrează în învăţământ că vor să lucreze până la 70 de ani .La prima întâlnire pe care o să o mai am o să aduc şi acele propuneri ca să le vedeţi.Lupta noastră trebuie să fie aceea să îmbunătpţim viaţa femeii, pentru că degeaba ar ieşi la 65 de ani dacă ea ar rămâne în continuare să spele să calce să îşi ducă copii la şcoală, să fie cu ei acasă , poate să iasă şi la 50 de ani, că uzura va fi maximă. Trebuie să luptăm ca femeile să aibă un nivel de trai superior, copii să rămână la şcoală, după program să rămână să îşi facă lecţiile acolo. Eu nu cred că femeile în ţara asta îşi doresc neapărat să rămână  să spele rufe, la cratiţă, ca să poată să iasă cu 5 ani mai devreme la pensie. Eu nu pot să cred acest lucru.”
Deci dacă femeia iese la pensie la 65 de ani în loc de 60 sau 63, uzura este minimă.
Câmpeanu dixit.
Eu nu pot să cred că un om poate fi aşa de dus cu pluta  încât să creadă că lungirea vârstei de pensionare poate fi un motiv de bucurie. A, pentru unii profesori, doctori, jurişti, parlamentari, care pot să îşi bată joc de oameni până le intră pământul în gură da, este convenabil dar pentru marea masă a oamenilor nu. Eu nu cred că e cineva care să dorească să sară din statul de plată al unei firme direct în sicriu, pentrui că dacă verificăm care este speranţa de viaţă la români sau mai bine zis vârsta la care mor românii astăzi, vom constata că tendinţa este în scădere şi mulţi nu o să mai apuce vârsta pe pensionare.  De aici se vede că doamna Câmpeanu et Co. fac legile pentru o mână de oameni, nu pentru marea masă a cetăţenilor dar are pretenţia să gândim la fel de strâmb ca ei şi chiar să le mulţumim când ne vomită aceste legi tâmpite. Ne dau în cap cu cerinţele UE, dar nu ştiu cum se face că ne amintesc de legile să regulile europene numai când trebuie să ne taxeze, impoziteze, majoreze preţurile sau “alinieze”  dar nu aliniază şi drepturile, salariile, pensiile, la cele europene, decât pe ale parlamentarilor, serviciilor secrete, justiţiei şi jandarmilor adică cei de care au nevoie ca să ne bage pumnul în gât. Da. în Germania , Franţa şi alte ţări europene, vârsta  de pensionare este de 65 de ani, dar acolo speranţa de viaţă este peste 80 de ani, deci oamenii mai apucă să se bucure de pensie încă 15-20 de ani. La noi dacă se întâmpla asta va fi o minune, sau pensionarul respectiv a lucrat în justiţie, sau are câteva mandate de parlamentar la activ.
Ei ce spuneţi despre madam Câmpeanu,  nu e aşa că este o adevărată feministă şi luptă pentru emanciparea femeii? Ca şi cum săracele femei, când vin de la serviciu găsesc toate treburile făcute în gospodărie, aşa că ele se grăbesc să meargă la serviciu  ca să scape de cratiţă. Puteţi crede aşa ceva ? Nu ştiu dar asta încearcă să vândă doamna Câmpeanu şi o face cu atâta pasiune încât nu ştii dacă este glumeaţă sau doar cinică. Cum poţi să susţii că mărirea vârstei de pensionare este o blagoslovire ? Să  condamni femeile la muncă până nu mai sunt în stare nici să meargă la o farmacie şi să pretinzi că faci asta spre binele lor, că astfel le aperi drepturile, demnitatea şi le  îmbunătăţeşti viaţa, este cel mai cinic, mai batjocoritor  şi mai  lipsit de bun simţ gest făcut de un politician. Şi culmea , este o femeie.  Probabil aşteaptă acuma ca toate femeile să îi pupe mâna aia care semnează o semenea lege. Nu ne mai facem bine. Cu asemenea specimene în fruntea ministerelor mâine ministrul sănătăţii o sa propună o lege de eutanasiere a celor bolnavi, pentru că oricum nu mai sunt medicamente, spitalele se dărâmă, fondul de asigurări sociale e devalizat, iara noi va trebui să îi mulţumim pentru asta.
Despre ieşirea la pensie a femeilor   de la minutul 9, despre pensiile militarilor de la minutul 14.30.
Creşte vârsta de pensionare la militari

9 comentarii:

  1. Ca de obicei si acum ,alb pe negru,faci afirmatii false. Ca de obicei, iar esti pe langa adevar .Ca de obicei ,tu nu intelegi ca de la soare pana la tine este cale lunga. Te bagi in seama ca sa poti dorma noaptea . De harjonit ,tu te dai in stamba.Habar nu ai ce " face " legea pensii militare (speciale,cum o fi ) la departamantul juridic al Ministerului Muncii (ai carui directori i-au spus delegatiei SCMD "mai lasati-ne dom-ne cu burtosii dumneavoastra "-asta,pentru culturica ta ).Deci d-na adormita Campeanu nu avea cum sa o citeasca daca aia o tin in sertar de vreo 1/2 de an ! Despre celelalte elucubratii ma abtin pentru ca tu,o alta mama omida ,ai elucubrat destul ca sa le citesc eu! Gh. Stanciu ,pensionar,68 ani .

    RăspundețiȘtergere
  2. Inca ceva . Citeste si tu SCMD sector 6 ,dar citeste-l pe orizontala nu pe dunga ! Tu vad ca stai doar in televizor,iti plac fatucile alea fara carte, ca si....

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca tanti asta nu prea stie ce spune.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Ghita Stanciu
    Apai domnule draga, dumneata iti dai foarte delicat cu stangul in dreptul. Mai intai imi spui ca eu habar nu am ce se intampla cu legea aia a pensiilor militare pe la Ministerul muncii, desi eu am spus ca sta pe acolo la ordin, ca sa nu iasa si ca nici nu sunt sanse sa vada lumina zilei prea curand pentru ca nu e ordin. Apoi am mai spus eu ca madam Campeanu nu face nimic pentru a o finaliza si in primul rand, nimic bun. Iar dumneata spui ca habar nu am si ma dau in stamba. Dar imediat vii si spui ca directorii de la Ministerul Muncii au spus "burtosilor de la SCMD" sa ii mai lase in pace cu legea lor, iar doamna Campeanu" nu avea cum sa o citeasca pentru c[ ia o tin in seratr de o juma de an? Pai dopmnule draga, exact asta am spus si eu. SI ACUMA SA TE INTREB SI EU CEVA> dACA DIRECTORASII AIA O TIN DE O JUMA DE AN IN SERTARE SI MADAM CAMPEANU SE FACE CA NU STIE SI MAI SI DECLARA CA NU ARE TIMP DE EA, CA NU E O URGENTA, UNDE M-AM DAT EU IN STAMBA? Aveti inregistrarea cu declaratiea doamnei Campeanu unde spune nu ca nu stie de lege ca i-o tine cineva ascunsa, ci ca nu are timp de ea, deci cu stiinta domniei sale legea e pastrata la sertar. Cine este cel care face afirmatii false domnule Stanciu? . Eu zic sa te abtii total, ca te faci de KKO.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de la varu......Marine. nu ai vazut cati ani are Stanciu asta? Uni ca el, sunt "citavi" la minte si la trup.,asta e din ala cu P.C.R-u;. Nu te supara frate!

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Vere, nu conteaza cati ani are, am vayut destui "citavi" si tineri si batrani, important este ce spun. La el nu ai ce sa vezi, vorbeste, dar nu spune nimic, ii place insa sa se vada si el publicat undeva. Este de laudat daca isi scrie totusi singur mesajele si nu isi pune un nepot sau nepoata sa ii scrie textul.

      Ștergere
  5. Tot nu ai inteles ;acei directorasi sunt uneltele PDL-ului si nu-i poate da nimeni afara,ca poate ai auzit ,au contracte beton! Poate afli si de ce s-a dus Pricina intro functie administrativa la UNPR? Tu esti vaccinat de basescu,ataci in loc sa te aperi.Nu te mai da mare ,ca ai spus scelas lucru .Pe la Craiova bate bine vantul, cunosc tehnica insinuarii in alte piei.Poate citesti ceva despre modestie ! Si apoi nu esti Ghita cu mine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Ghita Stanciu,
      Eu ti-am vorbit la persoana a doua plural, nu m-am adresat cu ghita, dar daca tu imi vorbesti la per pu, de ce nu as face acelasi lucru mai ales ca din cate vad nu prea am ce respecta, cultura e lipsa, gramatica la fel, despre idei ce sa mai vorbesc. De fapt Varu are dreptate, imi pierd timpul cu tine, nu meriti atata importanta. Sa fim sanatosi!

      Ștergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.