sâmbătă, 16 februarie 2013

Comunicat

 OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cu privire la întâlnirea dintre o parte a reprezentanţilor  filialelor  SCMD  care au semnat protocoale de colaborare cu filiale ale USL şi Domnul Preşedinte al Comisiei pentru  Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Senatului domnului Dobriţoiu Corneliu 

Sindicaliştii filialelor menţionate s-au întâlnit cu domnul preşedinte Dobriţoiu Corneliu si cu reprezentanţi ai ministerelor care au ca obiect de activitate problematica pensiilor militare – secretari de stat de la Ministerul Muncii, Ministerul Apărării Naţionale, MAI, SRI. Discuţiile s-au purtat pe parcursul a aproximativ două ore având ca obiect principal intenţiile actualei conduceri în ceea ce priveşte pensiile militarilor.
De la bun început trebuie menţionat faptul că din partea sindicaliştilor ideea principală a fost nu atât rezolvarea imediată a situaţiei pensiilor militare care prin prisma ultimelor declaraţii ale Avocatului Poporului, Ministrului Duşa şi doamnei ministru Câmpeanu, ca şi ale domnului general Dobriţoiu în ceea ce priveşte unele fapte penale comise în procesul de revizuire a pensiilor,a devenit explozivă,  cât obţinerea unui răspuns tranşant în ceea ce priveşte intenţiile actualei conduceri politice şi guvernamentale în ceea ce priveşte rezolvarea acestor aspecte pe care chiar primul ministru Ponta le-a numit încă din 2011, drept „categorică încălcare a legii şi un abuz fără precedent împotriva unei categorii sociale”.
 Deşi toţi cei prezenţi au căzut de acord asupra necesităţii rezolvării acestor aspecte care prin concluziile Auditului de la MapN se adeveresc a fi penale, nici unul dintre reprezentanţii ministerelor menţionate nu a putut sau nu a fost mandatat să dea un răspuns tranşant în ceea ce priveşte elaborarea unei ordonanţe de urgenţă. Toţi însă au fost de acord şi au menţionat că există preocupări pentru emiterea unei legi a pensiilor militare în spiritul legilor existente în covârşitoarea majoritate a ţărilor europene democrate. Mai mult, domnul Costea Vasile, secretar de stat la MapN a menţionat că aşteaptă sprijin din partea sindicaliştilor, cerând ca săptămâna ce vine să fie înaintate propuneri cu rezervişti care au lucrat în dpmeniul financiar sau juridic pentru a se alătura membrilor MApN pentru a lucra la noua lege a pensiilor.
Reprezentanţii pensionarilor militari au înaintat un documentar amplu care cuprindea atât aspecte privind necesitatea revenirii la sistemul de pensii ocupaţionale cât şi alte aspecte privind reformele în armată şi readucerea  Apărării la nivelul cerinţelor.
A fost înaintat un set de propuneri cu măsuri ce ar trebui luate în aceast an şi anume :
În regim de urgenţă: ( maxim două săptămâni pentru punctele 1 şi 3, imediat pentru punctul 2)
1.            Emiterea de către  conducerea politică aflată la putere a unui comunicat prin care să exprime clar, fără dubii, fără vorbe goale, fără promisiuni deşarte punctul de vedere şi intenţiile  faţă de aspectul pensiilor militare cu termene şi etape de îndeplinire, atât în ceea ce priveşte obiectivele pe termen scurt cât şi cele pe termen mediu şi lung, cu date şi încadrări  în timp concrete cu responsabilităţi specifice şi responsabili;
2.            Sistarea emiterii altor decizii de pensie până la încheierea auditului şi  stabilirea întregii imagini a pagubelor, abuzurilor, încălcării legilor şi nedreptăţilor comise;
3.            Emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă sau Hotărâri de Guvern care până la apariţia unei noi legi bazate pe Constituţie, Declaraţia Universală a drepturilor Omului, legile şi instrucţiunile europene în domeniu, să redea (celor cărora le-au fost diminuate  pensiile printr-o lege ILEGALĂ) cuantumul pe care îl primeau până la apariţia şi punerea în aplicare a acestei legi.
4.            Emiterea unui act  legislativ (care a mai fost de altfel iniţiat şi există chiar un proiect în acest sens) pentru anularea cap IV din Legea 329 privind cumulul pensie-salariu lege  ce constituie o îngrădire a dreptului fundamental la muncă şi de asemenea reprezintă o discriminare faţă de cei care lucrează în sistemul privat, o măsură populistă la vremea ei dar care nu respectă principiul valorii şi competenţei ci pe al unei griji faţă de agramaţii care nu se pot angaja din cauza valorilor.
Pe termen mediu(imediat pentru punctul 2 ca finalitate, 60 de zile pentru punctul 1)
1.            Continuarea auditului şi determinarea întregului prejudiciu adus atât interesului public cât şi personal aşa cum reiese din concluziile preliminare, prezentarea concluziilor  într-un document elaborat fără părtinire, care să nu se constituie nici într-o vânătoare de vrăjitoare dar nici într-o acţiune de acoperire a faptelor unuia sau altuia sau găsirea unor acari Păun care să plătească pentru ordinele date de alţii. Luarea măsurilor ce se cuvin în funcţie de natura şi dimensiunea infracţiunii sau greşelii, celor ce au comis abuzuri, inclusiv pentru încălcarea Art. 246. CP sau Art. 8, punctul b, alin. 3 din Legea nr. 80/1995. În acest sens să se aibă în vedere inclusiv anularea pe părţi sau integral a unor ordine, norme şi metodologii interne de aplicare a legii, norme sau metodologii  care au fost emise împotriva principiilor de drept, inclusiv a legii în sine, sau au restrâns abuziv aplicarea unei dispoziţii din interese obscure. Să se ia măsurile de rigoare împotriva celor ce se fac vinovaţi de astfel de acte de-a dreptul ILEGALE.
2.            Dacă este posibil, având în vedere că cei prejudiciaţi sunt în speţă pensionarii militari, pentru o mai mare transparenţă a actului de audit să fie cooptaţi în comisia de audit şi pensionari militari care au executat astfel de activităţi în perioada cât au fost activi, selecţionaţi şi apoi avizaţi de către specialişti din MApN, care îi cunosc şi le cunosc calificarea, competenţa şi imparţialitatea;
Pe termen lung ( actuala sesiune parlamentară, aşa cum a declarat domnul ministru Duşa deci până în luna Iulie)
1.Elaborarea unei noi legi a pensiilor militare şi ale celor din sistemul Naţional de Apărare care lucrează în sistem militarizat, poartă grade militare şi se supun unor obligaţii, rigurozităţi, privaţiuni şi restricţii deosebite, care ţin de interzicerea unor drepturi civile garantate Constituţie şi  de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, interziceri şi privaţiuni asumate prin natura profesiei. Am dori ca noua lege să nu mai conţină discriminări, să respecte întrutotul prevederile Constituţionale şi principiile de drept,prevederile legislaţiei europene, să se aplice tuturor pensionarilor indiferent de momentul ieşirii la pensie(acest lucru este posibil dacă la finele legii se specifică expres acest lucru) pentru a evita diferenţele de pensii dintre cei ieşiţi la pensie cu o lege sau alta. În felul acesta ar dispărea actualele discriminări sau nedreptăţi care ţin cont de vechime fără a ţine cont de gradul, pregătirea, responsabilităţile şi importanţa socială a activităţii pensionarului. De asemenea în calculul pensiei să se ţină cont de toată legislaţia în vigoare inclusiv aşa zisele legi secretizate (este cazul HG1019-2010), ceea ce impune desecretizarea acestora şi punerea lor la dispoziţia celor interesaţi. Realizarea şi prezentarea unui plan de acţiune şi punere în aplicare a procesului de realizare a acestei legi, care să cuprindă CU TERMENE CLARE :
•             realizarea proiectului. Propunem (pentru scurtarea perioadei) consultarea şi chiar completarea proiectului început de comisia doamnei Simona Sîrbu având în vedere că reprezintă punctul de vedere al coaliţiei, prevăzut în programul de guvernare al USL, a fost realizat cu concursul reprezentanţilor ministerelor interesate ca şi al reprezentanţilor ministerelor muncii şi finanţelor  şi ai asociaţiilor  şi sindicatelor pensionarilor sau militarilor activi  care au fost anunţate şi au dorit să participe la elaborarea proiectului.
•             consultarea acestuia de către cei interesaţi, atât cei din rezervă cât şi activi;
•             revederea şi revizuirea în funcţie de amendamentele sau propunerile făcute;
•             discutarea şi aprobarea în guvern;
•             înaintarea spre analiză şi aviz în comisiile camerelor parlamentului;
•             Supunerea aprobării camerei decizionale;
•             Înaintarea spre promulgare – termen 20 de zile înainte de terminarea sesiunii parlamentare.
În concluzie  în urma discuţiilor s-au reţinut următoarele:
Continuarea aici :
Comunicat

9 comentarii:

  1. De la varu!
    Varule, te intrebai odata CINE E ALA PLANO10/ Mi-aI spus ca nu ai habar. Eu azi m-am lamurit. Nici un site inca nu a comentat in nici un fel ceea ce a-ti facut voi, DOAR PLANO10. VARULE ASTA A MILITIAN SECU. Imediat a umplut cu rahat tot ce a-ti facut. Lui ii convine ca poate ia o caciula de bani DAR LA CEI CARE AU FOST SACRIFICATI*a se citi f...ti de mai multe ori) nu prea le vina sa citeasca ineptiile acestui stie tot. TREBUIE COMBATUT PE UNDE APUCAM. ASTA SIGUR ARE...SARCINI!A-ti facut treaba buna. Trebuie sa ne "regrupam" fortele si daca ne ajuta Dumnezeu dandu-ne ganduri bune POATE REUSIM SA NE UNIM TORI . NUMAI ATUNCI VOM PUTEA DA CU ADEVARAT....SEMNALE(pentru cine stie) Cred ca sunt in asentimentul multor camarazi CA NOI NU CEREM DECAT DREPTUL CASTIGAT SI RESPECTAREA LEGII ( NU A LEGILOR FRAUDULOS ADOPTATE).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Varule, De obicei nu citesc plano pentru ca nu am nimic in comun cu el si nu ma intereseaza opinia lui. Nu stiu daca a lucrat sau lucreaza in vreo structura nici pe cine reprezinta si nici nu ma intereseaza. Opinia lui este zero pentru mine asa ca nu are rost sa ii raspund si cred ca asta este solutia la blogul lui. Cine ii raspunde si il " popularizeaza" ii face un bine indiferent ce spune. Sunt multi care se fac cunoscuti prin mizeriile pe care le fac, si personal cred ca singurul raspuns la astfel de mizerii este tacerea. Nu stiu ce vom reyolva cu actiunea noastra, dar nu ne vom opri aici. Dogaru trimite scrisori pe care nu le citeste nimeni, catre primul ministru, ca sa se arate activ si sa spuna apoi ca datorita amenintarilor lui aberante s-a facut ceva, daca se va face. A promis ca va da un raspuns privind discutiile noastre cu Dusa dar de atunci a ramas in Silentio Stampa.Gargaragiu.

      Ștergere
  2. Daca ati observat,dl.Dogaru face si dumnealui cate ceva(de obicei o hatrie),dupa ce altcineva decat domnia sa a facut ceva concret si mai bun decat dumnealui.Eu am numarat pana acum 10 astfel de interventii facute de dl.Dogaru. Dragos Icleanu

    RăspundețiȘtergere
  3. de la varu!
    varule , am citit pe indelete(cu ascultatul uneori a fost difuz) ce mi-ai pus la dispozitie. SFAT: PUNE DE URGENTA PE BLOGUL TAU DOCUMENTELE CHIAR SI INREGISTRAREA AUDIO. ACESTEA TREBUIE(ACCENTUIEZ), TREBUIE SA CIRCULE DE UJRGENTA SI MAI ALES SA AJUNGA LA CEI RESPONSABILI SI DE CE NU SILA PRESA DE CA...T. Felicitari tuturor celoe care au participat. (nu a-ti strigat destul ,TREBUIA MAI TARE) pentru ca politicienii stau rau cu urchile . Trebuie prin toate formele sa incercam "unirea" noastra a uturor spre dezideratele comune asa cum le-ati PRINS IN DOCUMENTE. TREBUIE SA TERMINAM CU "SCHIMBUL DE HARTII" pAREREA MEA DESPRE dOGARU O STI. Apropo...PRICINA ce a gavarit la intalnire?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Varule, nu eu decid daca se vor publica documentele dar cred ca asa vom face si eu am spus la fel.Trebuie sa stie toti reyervistii ce le-am transmis domnilor de la guvernare. Pricina s-a rugat cateva zile sa participe si el cu Dogaru, Comanesci de la Botosani a amenintat ca daca nu participa Dogaru nu aveam ce cauta acolo, desi era o activitate a filialelor care semnasera acorduri de colaborare cu USL. Apoi acelasi Comaneci a cerut sa mearga cineva si de la filialal lui, dar era prea tarziu, deja se trimisese tabelul pentru acces. A fost acceptat Pricina ca sa nu creada cineva ca facem, cumva ceva rau sau impotriva sindicatului. I s/a cerut sa nu ia cuvantul pentru ca a vorbit destul la televiziuni si i se stie punctul de vedere, a promis ca va fi doar observator, dar nu s-a putut abtine si nici tine de cuvant, a vorbit in nota lui , ca la tv, i-a lipsit cruciulita de la gat, dar a fost interesant ca nu a stat alaturi de sindicalisti, ci la masa ... guvernantilor. O fi vre-un semn ? Din cate stiu se zbatea sa prinda un post prin minister asa cum Nastase se voia activat si pus la Directia Financiar Contabila. Cam asta negocia Dogaru cu Dusa pentru ei. Asa spun gurile rele. Oricum ma mir ca CD nu a spus nimic despre aceasta activitate , mai ales ca a participat si Pricina. Se pare ca Dogaru e f suparat ca nu a participat si el si din cauza asta nu vrea sa discute subiectul.

      Ștergere
  4. Dar tot timpul este suparat dl.Dogaru cand cineva este mai eficient dacat domnia sa.Dragos Icleanu

    RăspundețiȘtergere
  5. Dar a spus ceva despre intlnirea de la Centrul cultural al MAI din data de 06.10.2012?.Si acolo dupa cum sti la prima parte au patricipat toti.Inclusiv dl Dogaru si domnii Pricina si Nastase si Balan. Dragos Icleanu

    RăspundețiȘtergere
  6. Citesc si ma crucesc. Auditul a descoperit FAPTE PENALE iar Dogaru nu vrea sa auda de descoperirea vinovatilor si nici de recuperarea prejudiciilor. Mai mult, ameninta cu noi procese impotriva celor care incearca sa repare nedreptatile. Intelege cineva ceva ?

    „Sa va fie clar, tovarasi, noi, rezervistii din SCMD, nu mai vrem nici un fel de "recalculare" si vom da in judecata pe oricine va mai folosi acest cuvant spoliator.”
    Nu vrem nici macar, pe moment, pedepsirea vinovatilor, pentru a nu fi acuzati ca periclitam soarta Romaniei,.."
    17.02.2013
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU
    PRESEDINTELE SCMD

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.