luni, 11 februarie 2013

De ce are girafa gâtul lung ?


girafa in copac
De ce nu are şarpele picioare? Unde pleaca muştele iarna ? De ce latra câinele la luna ? Iată câteva întrebări pe care dacă le pui cuiva  se uită la tine ca la un ciudat   îţi face semnul pe care i l-a făcut Berlusconi lui Băsescu şi pleacă mai departe, dar de răspuns nu răspunde nimeni.
Mi-am pus întrebarea asta cu girafa aseară privind o emisiune  tv despre animale. Am mers mai departe cu nebunia şi am încercat să îmi închipui cum ar arăta o girafă cu gâtul scurt aşezat direct pe corp. Mi s-a părut hidoasă imaginea şi mi-am dat seama că e mai bine aşa cum e acuma.    Apoi am mers mai departe şi am realizat că de fapt doar mi se pare mie că ar fi fost urâtă cu gâtul scurt şi că   de fapt e totul doar o chestie de obişnuinţă. Dacă girafa ar fi fost cu gâtul scurt, trecând peste imposibilitatea hrănirii, deci dispariţia ca animal, iar noi am fi văzut-o de la început cu gâtul scurt, nu ni s-ar fi părut nimic anormal sau inestetic şi am fi considerat că aşa e normal să fie. Ca şi în cazul lui Petre Roman.   Lămurit asupra problemei am trecut peste programul respectiv şi aşa am ajuns la programele care ne mânâncă zilele şi nopţile cu certuri politice, declaraţii, comentarii, interpretări, opinii. Am auzit pe cineva , parcă un fost consilier prezidenţial, român de naţionalitate maghiară, spunând că războiul steagurilor este o problemă veche, de 20 de ani, ei, maghiarii, au cerut întotdeauna  autonomie, lor niciodată nu le-a plăcut art 1 din Constituţie, ei mereu s-au considerat maghiari nu români, deci nimic nu este nou şi nimeni nu s-a scandalizat până acuma.
Mister Eckstein căci despre domnia sa era vorba, se mira de ce românii s-au inflamat că doar problemele sunt vechi. Iniţial am vrut să sparg ecranul, singura posibilitate a mea de a-i face bucăţi faţa aia nesuferită (chestie de gust, nimic altceva), dar apoi am realizat că .. pe undeva avea dreptate. Nimeni nu se supără acuma că girafa are gâtul lung, pentru că aşa o ştim de când ne-am născut. O să vină vremea când eu, cei de-o seamă cu mine şi cei care au mai apucat vremurile când maghiarii nu cereau autonomie, nu spânzurau simbolic pe Avram Iancu, nu arborau steagul secuiesc pe clădirile administrative, nu tăiau pădurile, nu exploatau izvoarele de apă termală, nu deţineau controlul industriei farmaceutice şi depozitelor de medicamente, nu stabileau legile în ţară şi nu şantajau guvernele României nu o să mai fim, iar cei care ne urmează nu vor avea de unde să mai ştie că  că au existat şi altfel de vremuri.  Şi atunci, un alt Eckstein sau mai ştiu eu cum se va numi, poate copilul sau nepotul său va avea tot dreptul să se întrebe de ce se miră cineva că girafa are gâtul lung.
Cât va mai trece până când se va şterge din memoria românilor noţiunea de unitate a neamului, existenţă istorică peste întregul teritoiu al Daciei, dreptul de a-şi decide singur soarta? Îmi e teamă că nu prea mult timp. Deja în 20 de ani unii consideră normal să se întrebe de ce se agită românii la pretenţiile  maghiarilor,  cetăţeni români  şi ei dar cu alte simţăminte faţă de Constituţia ţării în care trăiesc. De 20 de ani ni se pare normal să îi auzim ridicând pretenţii. După alţi 20 de ani o să ni se pară normal să nu mai răspundem şi să nu mai reacţionăm la pretenţile lor, iar după alţi 20 de ani o să începem şi noi să ne cerem drepturi în ţara noastră, eventual dreptul de a vorbi în limba română în familie. Cine va mai întreba atunci de ce are girafa gâtul lung ? Nimeni !
Nimeni, pentru că nimeni nu se întreabă acuma ce ne trebuie regionalizare şi la ordinul cui o facem ? Lumea deja s-a obişnuit cu ideea că “trebuie” să ne divizăm şi federalizăm şi o vom face treptat, pas cu pas, bucată cu bucată   până când vom uita că am fost cândva o ţară.

De ce are girafa gâtul lung ?

6 comentarii:

  1. Nu te mai citeste nici dracu ! Nu-ti mai chinui talentul, piticantrop chelbos !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti un needucat. Il citesc eu si eu nu sunt dracu. Iar Neacsu o avea chelie dar are si ceva sub ea? Tu ai ceva sub chelie sau n-ai nici chelie?
      Cititorul.

      Ștergere
  2. TOP GUN
    PETER PAN,
    Sa mai destindem un picut atmosfera, bun prilej de un zambet..... si sa sparg eu gheata...
    Io cred ,ca girafa are gatu' lung ,sa-i dea peste bot... io stiu,sa zicem LEULUI,animalului sau banului,adica monedei!In alta ordine de idei,io cred, ca ne-ar fi mai bine si misto sa zicem ,sa fim COLONIE AMERICANA,banuiesc ca avem voie sa alegem .....si daca-i la alegere,atunci americana sa fie ,nu-i asa?
    O zi exceptionala si sa fii iubit!

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim-ului de marți, februarie 12, 2013 4:39:00 PM. Nu-l citesc cei ca dvs.,ANONIMI in fapt si in creier. Anonim sunteti,anonim ramaneti.Dragos Icleanu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Regionalizarea? O mare greseala si o mare tampenie. Practic regiunile de dezvoltare sunt stabilite. La ce mai trebuie divizarea tarii (si asa dezbinata, ca nu se mai intelege roman cu roman) si "guvernatori" cu consilieri, secretare, masini de serviciu, etc, etc si toate astea suportate din banul public? Ca doar avem bani, dau pe dinafara (datoriile)... Cat spera USL ca va mai trece pana a nu fi confundati cu pedelacii? Oare chiar isi doresc asta?

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.