luni, 11 februarie 2013

CONSTITUŢIA PETICITĂ


constitutia-romaniei
Am primit pe mail o varianta -pamflet a Noului Proiect de Constituţie. Cu menţiunea că varianta este primită dar am adăugat   acolo unde am simţit că este necesar, v-o supun dezbaterii.
Titlul I – Principii generale
Articolul 1 Statul roman
(1) România este un stat de hoţi, antinaţional, supus camarilei aflate la conducere, strâns unit în jurul acesteia în mod inalienabil. Orice naţionalitate sau minoritate, chiar şi ne conlocuitoare poate guverna dacă are cu ce să şantajeze sau să cumpere pe cei de la putere.
(2) Forma de guvernământ a statului român este supusă schimbării după cum dictează interesele de moment, fără a fi nevoie de consultarea poporului. În fruntea ţării va sta un preşedinte indiferent dacă e susţinut sau nu de popor, primează cei care reuşesc să fure cât mai multe voturi, cu condiţia să fi fie fost securist, fost informator, cu tată nomenclaturist. Nu se admite nici un candidat fără dosar penal.
(3) România este stat de sanchi, nedemocratic şi antisocial, în care demnitatea spăgii, drepturile şi libertăţile oamenilor de afaceri apropiaţi puterii, libera dezvoltare a conturilor bancare ale acestora, nedreptatea şi clientelismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor poporului român, şi sunt garantate şi apărate de instituţiile statului împotriva oricăror atingeri.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor — nici un hoţ să nu fie mai puternic decât altul, nici un om cinstit să nu poată accede pe funcţii de conducere.
(5) În România, respectarea Constituţiei  este obligatorie pentru cei mulţi şi proşti.
Articolul 2 Suveranitatea -
(1) Suveranitatea este o noţiune perimată. Lumina răsare de la apus, dar se poate schimba, după cum bate vântul.
(2) Suveranitatea naţională se subordonează Uniunii Europene sau oricărei puteri străine care garantează menţinerea la putere a clasei politice. Aceasta este menţinută de organele sale reprezentative, UE, NATO, FMI SUA SUE, Israel, Grupul Bildenberg, Masonerie, prin asociaţiile, societăţile şi concernele reprezentative: Gaz de France Suez, E.ON Ruhrgas, E.ON Energie, Veolia (ex-Vivendi), Lafarge, Saint-Gobain, Arcelor-Mittal, Danone, Tnuva, Carrefour, Cora, Auchan, Delhaize, Kaufland, METRO, SELGROS, şi alte multinaţionale, precum şi prin intermediul băncilor străine cu sucursale pe teritoriul României.
(3) Nici un grup altul decât grupul de hoţi transpartinic, şi nici un mogul independent nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Articolul 3 Teritoriul
(1) Teritoriul României, în mod surprinzător,încă mai  exista.
(2) Frontierele ţării sunt încă aceleaşi, dar nu pentru mult timp.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în feude ale baronilor locali, precum şi Municipiul Bucureşti. Se va trece la Federalizare, sub pretextul Regionalizării pentru o mai bună absorbţie a fondurilor, dar nu absorbţia fondurilor europene în România ci absorbţia zăcămintelor româneşti de către companiile străine,  concomitent cu enclavizarea zonelor de interes vital pentru fraţii noştri de la graniţele est şi vest. Ce vă mai rămâne pământ Românesc va fi condus de aceiaşi baroni.
(4) Până la venirea chinezilor în România cu vaporul, nu cu valiza, pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine. Excepţie fac evreii care deja au format câteva colonii în Moldova şi au libertatea garantată de Constituţie de a se stabili unde vor muşchii lor.
Articolul 4 Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1) Statul are ca fundament unitatea în cuget şi simţiri a poporului român şi solidaritatea supuşilor săi cu camarila prezidenţială. Cei cu obrazul mai gros formează elita, ei nu au nevoie de simţire, vor forma grupul de nesimţiţi de la conducerea ţării.
(2) România este patria comună şi indivizibila a tuturor cetăţenilor săi, mai puţin cei care au reuşit s-o şteargă în Spania, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Canada, SUA, Australia, Noua Zeelandă, care au fost rugaţi de preşedintele Băsescu să rămână acolo. Rugămintea va fi transformată în decret prezidenţial conform principiului „rugămintea şefului, este ordin pentru subordonaţi.”
 Articolul 5 Cetăţenia
(1) Cetăţenia romana se dobândeşte, ca un blestem suprem, la naştere sau, dacă cineva este atât de idiot încât s-o vrea fără a avea fonduri şi intenţii ascunse,  la cerere. Cetăţenia română nu oferă nici un avantaj cetăţenilor de rând, dar le garantează dreptul de a fi minţiţi, manipulaţi, jefuiţi, înşelaţi, urmăriţi, ascultaţi, stresaţi, îmbolnăviţi, hrăniţi după un Codex Falimentarius cu substanţe cancerigene garantate de cei care le produc, batjocoriţi. Oricine nu va beneficia de aceste drepturi se poate plânge instanţelor Europene, cele care au cerut acest tratament şi garantează punerea sa în practică.
(2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere, dar acesta poate fi ajutat să renunţe de bună voie dacă nu e suficient de prost încât să accepte termenii acestei Constituţii.
Articolele 6-7
Abrogate.
Articolul 8 Pluralismul şi partidele politice
(1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a creării unei aparenţe de stat de drept.
(2) Partidele politice contribuie la păstrarea unei aparente de pluralism având ca scop, de fiecare dată, menţinerea aceloraşi hoţi la conducerea ţării fie prin migrarea lor de la un partid la altul după fiecare scrutin electoral, fie prin formarea unor partide de păsări migratoare care vor trece cu stolul sau stolojanul sau unepereul dintr-o parte în alta a eşichierului politic. Orice astfel de mişcare este permisă şi garantată de Constituţie atâta timp cât la putere rămân reprezentanţii aceluiaşi sistem corupt interpartinic. Se pot alătura şi uniunile înfiinţate pe criterii etnice dacă se numesc UDMR.
   Articolul 9 Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit obiectivului de a da populaţiei mijloace de refulare în momente de restrişte, iar agenţilor economici iluzia că-şi pot desfăşura activitatea fără să cotizeze la PDL/USL, ceea ce este, neîndoios, o iluzie. Din când în când, după ce şi-au pierdut credibilitatea, liderii de sindicat pot fi promovaţi în conducerile partidelor pe care le-au slujit cu credinţi şi aduşi în fruntea statului ca prim miniştri, primari sau preşedinţi. Cei care ies din front sunt trimişi în puşcărie până la deplină pocăinţă şi reevaluare.
 Articolul 10 Relaţii internaţionale
            România este un sclav supus şi obedient în fata Uniunii Europene şi a NATO, cu excepţia cazurilor când ar vrea ea să fie slugarnică, dar îi lipsesc resursele. Nici un stat sau formaţiune interstatală nu poate supune România dacă nu are în rândul ei eroi din neamul şi Iţic şi Ştrul.
 Articolul 11 Dreptul internaţional şi dreptul intern
Statul roman se obliga să facă totul pentru a părea că-şi respecta obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. De asemenea dreptul intern naţional se va supune fără excepţie dreptului inter naţional sau anti naţional.
  Articolul 12 Simboluri naţionale
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru reprezentând situaţia din România la această oră, galben ca lămâia cere li se stoarce în nas românilor de 20 de ani roşu ca fiind culoarea pe care românii s-au obişnuit să o vadă în faţa ochilor.
(2) Ziua naţională a României este cea pe care o vrea preşedintele şi poate fi ziua când merge la cumpărături sau ziua când i se mărită fetele.
(3) Imnul naţional vă fi stabilit de comun acord cu domnul Orban. Atunci când domnul Orban va vorbi, vom cânta şi noi.
  Articolul 13 Limba oficială
În România, limba oficială este limba rromana, mânca-ţi-aş şi dacă nu este acum va fi curând. În unele părţi, la cerere se poate accepta şi altă limbă, dacă este suficient de lată… zona în care se vorbeşte.
  Articolul 14 Capitala
Capitala României este municipiul Bucureşti dar odată cu regionalizarea România va putea avea şi alte capitale, în funcţie de zonele care vor mai reuşi să se menţină româneşti. Ultima capitală va fi cea unde va muri ultimul român nevândut.
Titlul II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
Capitolul I – Dispoziţii comune.
    Articolul 15 Universalitatea
Cetăţenii beneficiază de dreptul de a-l venera pe preşedintele lor şi pe persoanele agreate de acesta.
 Articolul 16 Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii Emil Boc, Elena Udrea, Adriean Videanu, Radu Berceanu sunt egali în faţa lui Traian Băsescu. Ceilalţi cetăţeni dragi lui Ponta, sunt şi ei egali între ei. Cei care se cred egali cu aceştia trebuie să confirme. În rest, nu mai contează. La drepturile pe care le vor avea conform acestei Constituţii,  nu va mai vrea nimeni egalitate.
(2) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele alese în acest scop de conducerea politică, la recomandarea birourilor permanente ale celor care investesc, sponsorizează şi cotizează.
Articolele 17-20
Abrogate.
Articolul 21 Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime dar nimeni nu garantează că i se va face dreptate. Dreptatea în România este vremelnică, trecătoare, îndoielnică, supusă revizuirii, prescriptibilă.
(2) Justiţia nu va lua nici o măsură pentru satisfacerea unor astfel de cereri. În cazuri excepţionale, după scurgerea unei perioade de tergiversare de 15-20 de ani, se pot îngădui rezolvări ale unor cazuri în spiritul dreptăţii, dacă petentul se mai afla în viaţă şi dacă prin actul juridic nu se aduce atingere imaginii sau intereselor unui potentat al zilei sau acoliţilor acestuia.
Capitolul II – Drepturile şi libertăţile fundamentale. Cui mai trebuie?
Articolele 22-28
Abrogate
Articolul 29
            Libertatea gândirii şi a opiniilor favorabile conducerii statului, precum şi libertatea credinţei creştin-ortodoxe nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie critică faţă de conducerea ţării ori faţă de Patriarhul BOR.
Articolul 30 Libertatea de exprimare
            Libertatea de exprimare a gândurilor de mulţumire faţă de părinţii naţiunii ca şi a oricăror ode adresate acestuia este inviolabilă. Nimeni nu poate fi constrâns în dorinţa sa de a îşi exprima gratitudinea faţă de scumpii noştri conducători. Nimeni nu poate fi obligat să laude conducerea ţării, dar este indicat şi bine primit un astfel de obicei. Pentru aceasta, vor fi tipărite afişe şi bannere din material ignifugabil şi rezistent la intemperii, cu dosurile membrilor parlamentului şi guvernului pe care cetăţenii să exerseze pupatul Se va organiza anual un festival în genul concursurilor Kiss dar fără maşini.
Articolul 31 Dreptul la informare
            Dreptul persoanei de a avea acces la orice manipulare, diversiune sau intoxicare lansată de Conducere este garantat şi nu poate fi îngrădit.
  Articolul 32 Dreptul la învăţătură Nu mai este necesar.
Oricum nu ajută la nimic, cu cât ştii mai multe cu atât eşti mai nefericit aşa cum spune şi Biblia:  Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este România. Învăţământul va fi înlocuit  cu “învârteala”.
   Articolul 33 Accesul la cultura – inutil.
Articolul 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii înlocuit cu dreptul la deces.
Dreptul la deces se garantează românilor oriunde s-ar afla, acasă, pe stradă, la muncă, dar mai ales în spitale. În acest sens se extinde dreptul de liberă practică oricăror felceri care consideră că pot duce la exprimarea cât mai intensă a acestui drept pacienţilor aflaţi în holurile de aşteptare, saloane, mesele de operaţii, sau UPU.
34.1. Se vor acorda prime substanţiale şi va fi impulsionată această activitate prin măsuri legislative prin care pensionarii vor avea la început dreptul apoi obligaţia de a renunţa la reţetele de orice natură, sau să treacă strada prin locuri nemarcate sau pe culoarea roşie.
Articolul 35 Dreptul la mediu sănătos. Pierdut în spaţiu.
  Articolul 36 Dreptul de vot
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Se recomanda cetăţenilor să voteze, ori de câte ori au ocazia, candidaţii care îi mint mai frumos. Cadourile electorale vor fi din ce în ce mai mici şi mai ieftine pentru a nu costa prea mult pe candidaţi. Recomandat a se folosi minciuna, nu costă nimic.
  Articolul 37 Dreptul de a fi ales
Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute de jocurile de culise ale partidelor. Cu cât şpaga va fi mai mare, cu atât şansele eligibile vor fi mai mari. Dosarele penale şi cercetările diferitelor parchete sunt un atu în plus pentru ce vor să candideze.
             Articolul 38 Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, Elena Băsescu, Gigi Becali şi, în mod excepţional alte persoane asemenea lor, au dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European. Carte multă nu se cere, prost să fii, prostul nu piere.

Continuarea aici 

CONSTITUŢIA PETICITĂ

Un comentariu:

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.