luni, 27 februarie 2012

Minciuna prin omisiune.



 A minţi este un păcat. Nu face parte din cele şapte păcate primordiale, dar se găseşte înscris în cea de-a noua poruncă : “Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”.Eeei aici păcatul poate fi interpretat. Dacă interpretăm ad literam “Să nu ridici mărturie mincinoasă asupra aproapelui tău” atunci păcatul de care voi vorbi în continuare nu este păcat. Pentru ca porunca a noua se referă la cei ce mărturisesc stramb, dar nu şi la cei ne nu mărturisesc, dar prin nemărturisire ascund un adevăr, ceea ce poate produce un rău la fel de mare. De fapt aş spune că acest gen de păcat este chiar tolerat şi consfinţit de biblie sau mă rog, feţele bisericeşti de vreme ce se folosesc de secretul spovedaniei pentru a ascunde păcate grave, inclusiv crime în faţa ochilor legii. Deci Biserica ascunde păcatul şi nu pedepseşte pe cel de are ştiinţă de crime deşi asta se numeşte în termeni penali complicitate. Indiferent cine ar fi cel ce afla, eu ştiu că toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu dar şi a legii şi ar trebui să ne supunem aceloraşi reguli. Atunci de ce preoţii ascund informaţiile vitale sub pretextul spovedaniei.

Şi uite aşa, din aproape în aproape, fiecare instituţie îşi produce propriile percepte si reguli care se scot de sub incidenţa legilor şi avantajează pe cei ce comit nu numai păcate, dar chiar fapte penale. Aşa apar conturile secrete ale unor dictatori sau criminali sau pur si simplu oameni de afaceri , mafioţi, bancheri, spălări de bani şi conturi secrete, pentru că există secretul bancar. Aşa se face că unii membri PDL ascund în băncile elveţiene şi belgiene conturi de miliarde de euro, sub scutul unor legi care numai democraţia nu o apără. Se spune prin lumea virtuală pe care ACTA vrea să o reducă la tăcere că domnii Videanu, Blaga şi Berceanu au fost muştruluiţi de Zeus şi ameninţaţi că li se fac publice conturile din băncile din afară, dacă miscă în front. Bineînţeles că cei trei crai aveau şi ei informaţiile lor şi l-au întrebat pe stăpân de unde are postavul de manta. Şi aşa s-a păstrat secretul bancar. Trăiască democraţia.

Se mai spune prin mediile interlupi că viitorul şef SIE este naşul de cununie al domnului Blejnar. Bineînţeles, acest secret se doreşte mai bine păzit decât cel bancar, şi bineînţeles că nimeni nu va da nici o dezminţire, dar şi asta este tot o minciună prin omisiune.

Şi uite aşa fiecare sistem, domeniu, are propriile sale reguli şi metode de a minţi prin omisiune. De ce ar face MInisterul Apărării Naţionale, excepţie? Aici de când cu recalcularea şi revizuirea pensiilor, s-au spus atâtea minciuni, s-au ascuns atâtea adevăruri încât te miri dacă mai există cineva sau ceva curat prin zonă.

S-a spus că noul mod de calculare a pensileor este un principiu corect, cinstit, bazat pe principiul contributiv. Care contribuţie, când şi copii de grădiniţă ştiu că militarii nu au avut contribuţii la sistemul Naţional de pensii decât foarte târziu. Şi atunci cum s-a făcut calculul pensiilor după noua lege fără ca perioade mari să intre în calcul ? Aleatoriu. După ureche, după nişte reguli stabilite de un agarici şi puse în practică tot după ureche de o lupoaică care şi-a renegat regnul. Că este aşa, nu mai trebuie dovedit, este devenit axiomă. Dar am să punctez câteva :

1. S-a spus că nici o penşie sub 3000 nu va scădea. Au scăzut.

2. S-a spus că şi cele care vor scădea vor scădea cu cel mult 2-3 sute de lei . Minciună, au scăzut cu 1000-1600 lei.

3. S-a spus că se vor obţine economii . Aiurea, s-au trezit că nu au bani să plătească “economiile”.

4. S-a spus că recalculările au fost gata în Decembrie 2010. Minciuni, nici acum nu sunt gata.

5. S-a spus că mii de oameni au lucrat cu conştiinciozitate şi abnegaţie pentru a introduce date corecte. Abureli, după fiecare contestaţie apare o nouă decizie, care arată nimic altceva decât că se trec sume după ureche fără nici o bază legală, ceea ce demonstrează fie că cei care le introduc nu ştiu pe unde să bage aţa în ac, fie că se minte de la soldat la ministru. Aşa au ajuns unii să primească patru decizii în nici două luni, nici una identică cu cealaltă. Se lucrează pompieristic, la hei rup, se calculează după ureche, „să astupe gura reclamantului şi să raportâm activitatea terminată cu succesuri“

6. Şi se minte şi prin omisiune. Apar legi, ordine ale ministrului modificări sau completări ale unor ordine mai vechi care se păstreză la secret deşi sunt de interes social, afectează şi influenţează procesul de recalculare, unii beneficiază de el, alţii nu, dar Ministerul nu spune nimic, pentru a mai pune o cărămidă în zidul minciunilor. Este cazul deja mult discutatei Anexa 1 la HG 1294/2001 completată cu HG S-1019.2010, document apărut pe un blog privat. Ministerul nu spune nimic, domnul Frăţilă se face că nu ştie nimic, deşi ar trebui să iasă şi să spună cum stă problema. Poate nu e nimic adevărat, poate e doar o gogoriţă, dar de ce nu spune nimeni nimic ?

7. Şi tot la capitolul minciuni prin omisiune se află şi consecinţele unei alte legi, de data asta publicate în monitorul Oficial, L-263/2011 , ARTICOLUL 3, ALIN 2. CARE SPUNE : 2) In sensul prezentei legi, prin castig salarial brut/solda bruta/salariu lunar brut se intelege veniturile din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, conform prevederilor Codului fiscal. Cu alte cuvinte, la calculul pensiei se cuantifică şi salariile compensatorii şi ajutoarele primite la trecerea în rezervă a celor ieşiţi cu Ordonanţa 7, pentru că şi acelea sunt tot venituri asimilate salariilor asupra cărora s-a impus un impozit pe venit, conform prevederilor codului fiscal. Dar deşi legea este clară, cei care au calculat şi recalculate,  revizuit şi rererevizuit pensile nu au trecut şi aceste sume în calculul contribuţiei. De ce?Au omis. Aştia sunt profesionioştii pe care i-a lăudat domnul Oprea ? Asta înseamna profesionalism?

Domnul Frăţilă aveţi ceva de spus ? Dar doamna Lupu ?

De aia spun eu deci prin urmare, vorbă mare că pe undeva minciuna prin omisiune poate face mult rău şi ar trebui introdusă în Biblie la capitolul păcate majore. E VRE-UN DUMNEZEU PE AICI ?

19 comentarii:

  1. Dragă Marin, mă văd nevoit să nu fiu de acord cu ceea ce ai scris mai sus. Sau, mai exact, sunt de acord cu preambulul teoretic, despre Biblie și restul, dar nu sunt de acord cu catalogarea drept minciuni a punctajului tău, de la 1 la 7. Acestea sunt fapte de proastă guvernare, mult mai serioase decât minciunile.

    Ca să nu mai vorbim de punctul 5, unde zici că „se minte de la soldat la ministru” în redactarea noilor decizii de pensionare. Aici avem de-a face cu cazuri penale de-adevăratelea.

    Ia, uite ce zice Codul penal, la Art. 289: „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte.”

    Nu-i așa câ sună cunoscută această faptă? Dar asta, nu-i așa că tot cunoscută pare:

    „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.” (Art.246)

    Cam în termenii ăștia ar trebui să vorbim, într-un stat în care domnește legea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Hari,
      Daca eu as fi spus totul despre subiectul cu pricina, tu ce mai spuneai acuma ? Ma vad nevoit sa iti accept punctul de vedere si sa imi cer scuze ca parabola mea nu a fost suficient de deschisa. De la prima litera pana la ultima, se aplica cele doua articole de lege, iar spovedania a fost numai introducerea.

      Ștergere
    2. Nu am mai studiat de mult Codul penal dar presupun ca ati redat corect textele respective. Imi permit sa fac citeva precizari. Ca o fapta sa fie considerata infractiune si deci sa fie sanctionata trebuie sa indeplineasca 3 (trei) conditii importante. Sa le examinam pe rind:
      1. sa fie prevazuta de legea penala.
      Este, deci prima conditie este indeplinita.
      2. sa prezinte pericol social.
      Avind in vedere ca provoaca nemultumiri care pot degenera in fapte antisociale putem considera indeplinita si aceasta conditie.
      3. sa fie savirsita cu INTENTIE (intentia impune si cunoasterea faptei si a consecintelor ei). Chiar in art. citat de dvs. apare expresia „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, CU STIINTA..."
      Daca puteti dovedi ca functionarul care a intocmit Decizia de revizuire, cel care a verificat-o precum si cel care a semnat-o, stiau ca adeverintele sunt false, introduceau date false in baza de calcul stiind ca ele sunt false etc. e cale lunga.
      Notorietatea nu e proba in procesul penal oricind. De exemplu e de notorietate ca la ora 13.00 e ziua si nu trebuie dovedit acest lucru.(E de notorietate ca doamna E.U. e amanta prezidentiala dar asta trebuie dovedit. Aveti probe ? Are cineva scrisori emanind de la sotul vinovat, filme, inregistrari audio...? Nu are nimeni dar toti stim "adevarul" si il postam in articole)
      Am facut o paranteza in speranta ca intelegeti ce am vrut sa spun si nu mai faceti afirmatii categorice despre cum ar trebui sa vorbim.

      Ștergere
    3. Mai este un articol de lege care spune ca necunosterea unei legi nu te absolva de consecintele ei domnule Stelian. Iar inscrisurile false cu sau fara stiinta se pedepsesc de lege oriunde. Elementul de intentie poate constitui agravanta , dar fapta ramane fapta cu sau fara intentie. Asa se intampla accidentele, asa apar denumiri de lovituri cauzatoare de moarte, moarte prin imprudenta, neglijenta etc.

      Ștergere
    4. Corect. Eroarea de drept nu se admite ca scuza. Hai sa discutam o speta clara. Cei de la Casa de pensii stiau ca adeverintele pe care le prelucreaza sunt false sau intocmite incorect ?
      Poti sa dovedesti asta ?
      Daca da atunci cei care le-au semnat (comandantii unitatilor sau cei de la arhiva) sunt si ei vinovati si in primul rind ei si abia dupa ei cei de la Casa de pensii. Corect ?
      Daca ai probe fa-le publice.
      Inscrisurile false au doua infractiuni distincte:
      - falsul (intelectual sau....)
      - uzul de fals.
      Daca pensia ta e urmare a uni fals (adeverinta plus decizie) tu esti vinovat ? NU.
      De unde stiau cei de la casele de pensii ca adeverintele sunt false. Poti sa-i acuzi si pe ei ?
      Comandantul arhivei de la Pitesti care semneaza adeverintele e vinovat de fals ? Omul stie legea dar daca un caporal din subordinea lui o incalca si pentru tine scrie mai putin iar pentru mine scrie mai mult, e vinovat comandantul ?
      Nu apar pe nimeni dar vreau sa spun ca nu trebuie generalizat, nu trebuie acuzat la gramada ci trebuie discutat si probat fiecare caz in parte.
      Ce probe ai vis-a-vis de cele scrise de mine mai sus ?
      La accidente exista fapta DIN CULPA adica esti pedepsit deoarece trebuia sa te gindesti ca mergind cu viteza poti derapa si comite un accident dar asta nu inseamna ca aveai INTENTIA sa comiti acel accident si sa lovesti persoana X. Aici e diferenta intre INTENTIE si CULPA. Si aici se judeca fapt cu fapt, nu sunt acuzati toti soferii la gramada.

      Ștergere
  2. Steliane , cand iesi pe post si declari ca s-au asigurat toate conditiile preluarii, introducerrii si preluarii corecte a datelor, cand garantezi calitatea muncii celor de sub tine si declari ca toate lucrurile sunt sub control inseamna ca ti-ai asumat toate eventualele greseli si ca raspunzi pentru ele. Asta a facut ministrul personal pe post si si prin cei doi, purtatorul de cuvant si sefa casei de pensii .Cei de la Interne si SRI au stat in banca lor si nu s-au laudat pe post . Oprea insa a considerat necesar sa isi bage singur capul sub ghilotina .

    RăspundețiȘtergere
  3. Perfect de acord cu tine. Pentru asta ar trebui sa-si asume declaratiile si sa demisioneze. De aici insa si pina la a-l acuza de fals si uz de fals e cale lunga si nu e cazul la el. Cu atit mai putin nu poti sa-i acuzi de fals si uz de fals pe ceilalti doi. Poti daca vrei sa-i acuzi de dezinformare.
    Comentariul meu a pornit de la faptul ca am vazut aici extrase din Codul penal care nu aveau ce sa caute in speta asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnul Stelian P., nu m-ați convins, chiar dacă sunteți procuror de meserie. În concret, orice procuror ce ar cerceta falsul în întocmirea unei decizii de revizuire a pensiei poate strânge suficient de repede multe dovezi cum că cel sau cea ce a redactat documentul știa că ar trebui să menționeze anumite lucruri acolo dar nu a făcut-o, sau știa că trebuie să ia în calcul anumite elemente dar, tot așa, nu a făcut-o. De ce? Pentru că nu i-a păsat sau nu i-a păsat șefului sau șefei de corectitudinea acestei activități. Bineînțeles că nici nu s-au gândit că, vezi doamne, săvârșesc o infracțiune pasibilă de închisoare. Ei sunt la fel de senini ca dumneavoastră că, cel mult, pot primi o pedeapsă administrativă și gata.

    Este dreptul procurorului să vadă sau să nu vadă o infracțiune într-o faptă sau alta.

    Cert este că faptele s-au produs exact cum sunt ele descrise de codul penal, făptuitorii există, iar consecințele sau „vătămările legale” ale faptelor lor le resimțim din plin. Nu numai cei ce și-au văzut pensiile diminuate, ci toți cetățenii care contează că statul își îndeplinește partea sa din contractul social.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu dvs. ca orice procuror poate stringe dovezi dar pentru numele lui Dumnezeu, spuneti-mi unde sunt ? Pentru proba falsului trebuie sa avem adeverintele emise de arhiva. Le aveti ? Le-ati comparat cu modalitatea de calcul din Decizie ? Concorda ele sau nu ? Concorda adeverintele cu datele din statele de plata ? Puteti sa prezentati statele de plata ? In asemenea cazuri procurorii nu merg de capul lor la arhiva si compara...ce anume ? Prezentati aceste PROBE (statul de plata, adeverintele) faceti o plingere penala si lasati-i pe altii sa constate daca este vorba despre fals nu faceti afirmatii la modul general.
      Ati facut plingere penala ?

      Ștergere
    2. Domnule prim-procuror,
      Subsemnatul Hari..., domiciliat în ..., formulez prezenta plângere penală împotriva făptuitorului cu identitatea necunoscută, din cadrul Casei de Pensii Sectorială, din Ministerul Apărării Naționale pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de Art. 289 Cod Penal.

      Motivele plângerii:
      În fapt, o persoană neidentificată de mine, din cadrul Casei de Pensii Sectorială din Ministerul Apărării Naționale, aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a falsificat un înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.
      Am constatat această faptă cu ocazia primirii Deciziei nr.... privind revizuirea pensiei în baza OuG nr.1/2011...
      Din aceste documente, rezultă că făptuitorul, cu știință,

      A atestat următoarele fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului:
      a. a înscris mențiunea „Pensie pentru limită de vârstă”. Acest lucru nu poate fi adevărat, deoarece eu nu am vârsta de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de legislația în vigoare, nu am făcut nici un demers pentru a primi o asemenea pensie și nu cunosc nici un act legal sau normativ prin care să mi se impună un asemenea statut, de pensionar pentru limită de vârstă.
      b. a făcut mențiunea că anumite date și fapte au fost constatate „examinând actele aflate la dosarul de penisonare al d-lui/d-nei ...”,
      Înscrierea unor date privind salariul este falsă, deoarece eu nu am primit niciodată salariu, pe timpul serviciului militar activ, ci doar solde, despre care nu se spune nimic în acest „act”. Am primit însă sporuri de vechime și alte sporuri, care sunt ignorate în coloanele corespunzătoare din tabel, ceea ce constituie neadevăruri flagrante.

      A omis cu știință de a insera următoarele date și împrejurări:
      a. A omis menționarea temeiului legal al emiterii unei decizii de „pensie pentru limită de vârstă”, în condițiile în care singurul act menționat ca temei legal în decizia întocmită de făptuitor, respectiv OuG nr.1/2011, nu se spune nimic despre transformarea pensiilor militare de stat în pensii pentru limită de vârstă și nici vârsta de la care se pot acorda aceste pensii pentru limită de vârstă.
      b. A omis menționarea faptelor adevărate pe baza cărora s-au constat cele înscrise în decizia întocmită de făptuitor și declarând mincinos, cu știință, că s-au examinat „actele aflate la dosarul de pensionare”.
      ...
      În drept, fapta săvârșită de autorul neidentificat din cadrul Casei de Pensii Sectorială din Ministerul Apărării Naționale constituie infracțiunea de fals intelectual și este descrisă de Art. 289 Cod Penal astfel: „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

      În dovedirea plângerii penale, înțeleg să mă folosesc de următoarele probe, sub formă de înscrisuri:
      - Decizia nr. ..... privind revizuirea pensiei în baza OuG nr.1/2011.
      - Înscrisul primit odată cu Decizia nr. ..... și intitulat „„Dosar .... Mandat: ....”

      Ștergere
    3. Vezi Hari, de ce m-am limitat in a trata subiectul dpv religios ?

      Ștergere
    4. Foarte bine ati facut. Nu doresc sa comentez mai departe continutul. Ce raspuns ati primit ?

      Ștergere
  5. "Corect. Eroarea de drept nu se admite ca scuza. Hai sa discutam o speta clara. Cei de la Casa de pensii stiau ca adeverintele pe care le prelucreaza sunt false sau intocmite incorect ?"

    Stelian P.
    Domnule, dumneata ai o logica complet gresita. Totul, in integrum este un fals! De ce? Pentru ca pleaca de la un fals! O ipotetica contributivitate a militarilor la fondul (bugetul) de pensii!
    Mai studiaza, mai studiaza mon cher...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am studiat mon cher dar din pacate logica juristilor este intotdeauna gresita. De ce ? In instanta judecatorii (altii cu o logica gresita, dau sentinte NU PE LOGICA ci pe fapte dovedite)
      Din cauza asta puscariile sunt pline cu oameni absolut nevinovati deoarece juristii nu au logica si in general condamna oamenii doar ca sa-si justifice ei salariile mari.

      Ștergere
    2. AL DE SUS- Mare ti-e gradina si multi ii sar gardiul!!

      Ștergere
  6. TOP GUN
    Peter Pan,
    Foarte bine ca te-ai limitat sa tratezi subiectul strict doar dpv .religios,unii rautaciosi,nu ca ar fi cazul lui Stelica,or sa spuna ,de fapt ,decreteaza ca :
    -Mon cher(cu accent pe e,dar nu le am foarte tare cu IT.) Minciuna prin omisiune e considerata tot un ADEVAR!!!!!Acu',il rog pe Stelica,eminenta cenusie, sa precizeze daca chestia asta, e o axioma sau un sofism,ca cu legile ne lamuriram si cu juristii amatori asa ca el,nu va lasati pacaliti dragii mei, el nu este,procuror,avocat,sau jurist,cocheteaza cu ideea asta,ii place sa faca pe nebunul si mai cauta unul,(adica cifra unu )ca el e mandru-n toate cele,cum e fecioara intre sfinti .....blabla,blabla,si hi,hi,hi!
    Stelica,io zic sa-ti cumperi bilete la Amara ca sa incurajezi turismul pierdut a lui nutisor si sa lasi Monte Carlo,Ritz,ptr.cei cu sange 'albastru' ,(veritabil) nu de alabastru!!!!!!
    I'm kidding,zau ,asa......
    O ZI EXCEPTIONALA SI,SA FITI IUBITI!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.