PARALELE INEGALE

Un locotenent tânăr, cu un dram de minte,, o conştiinţă civică nepervertită şi un curaj inconştient, trece pe stradă îmbrăcat militar şi întră în grupul de oameni care demonstrează de capul lor. Aşa ar fi trebuit să pledeze avocatul apărării la prezenţa locotenentului Alexandru în piaţa Universităţii. Nimeni nu putea dovedi altceva oricât ar fi încercat. Şi tânărul locotenent ar fi fost în armată şi acum, dacă luat de val nu ar fi încercat să arate el că schimbă lumea, pentru că cineva l-a pupat în piaţa universităţii. După această prezenţă fără aprobare pe marginea Dâmboviţei, ar fi fost cel mult amânat în grad.

Dar pentru că luat de val şi încurajat de capete creţe s-a apucat de ceartă cu amiralii pe sticlă, acum trage şi pentru ce nu a făcut. A fost judecat şi trecut în rezervă. Sunt două aspecte aici . Unul este că a fost învinuit de fapte pe care nu le-a comis, cum ar fi participarea la demonstraţii şi activităţi politice. Legea pentru el nu se aplică, se interpretează. I se mai pune în cârcă faptul că a participat la demonstraţie în uniformă, aducând prejudicii armatei. Un alt fapt nedovedit, declarat doar, dar practic imposibil de dovedit. Dacă ar fi să facem un sondaj de opinie, ar rezulta că fapta lui nu a adus prejudicii, dimpotrivă, părerea generală este că a făcut ca armata să fie privită cu mai multă simpatie de către societatea civilă, iar avocatul său chiar ar trebui să ceară un sondaj de opinie pe această temă, pentru a demonta acest cap de acuzare. Al doilea aspect este cel legat de faptul că celelalte fapte, pentru care locotenentul chiar se face vinovat, cum ar fi părăsirea garnizoanei declarate ca destinaţie, sau declaraţii date presei fără aprobarea comandantului acestea sunt atât de minore încât nu făceau obiectul nici al discuţiei în consiliul de onoare. Dar conducerea ministerului a legat faptele cele mai simple de pedepsele cele mai grave şi uite aşa combinând cele două elemente au forţat o condamnare sau o decizie abuzivă. Abuzivă prin imputarea unor activităţi nedovedite, doar interpretate, şi prin luarea unor măsuri neconforme cu faptele săvârşite. Asta dacă e să ne luăm după ceea ce a fost declarat oficial. Practic această decizie şi măsură luată împotriva locotenentului, a adus şi aduce mai multă dezonoare ministerului , Armatei, decât prezenţa sa în piaţa Universităţii.

În paralel, un şef al serviciilor secrete, activ, care se supune unor reguli privind activităţile politice chiar mai stricte decât tânărul ofiţer, este adus în viaţa politică, pus să formeze un guvern politic. Acesta contactează oameni politici, răspunde la ordine politice ale celui ce îi era şef pe linie de serviciu, lucrează la un document politic, cu alte cuvinte se spală în politică fiind încă şef al unui serviciu secret, pe care nu îl părăsise şi nimeni nu se sesizează. Când spun nimeni , mă refer la cei care trebuiau să îl tragă de mânecă şi să îl oprească din prima secundă. Ba mai mult, tânărul Ungureanu când i se spune că este în incompatibilitate cu funcţia pe care o îndeplineşte în cadrul SIE, şi este întrebat dacă va demisiona spune că o va face numai dacă va fi ales, ca şi când nu calitatea sa de membru al SIE era în discuţie ci funcţia de prim ministru ca şi când ceea ce făcuse el de când fusese nominalizat de preşedinte nu erau activităţi politice, ci activităţi specifice muncii de şef al serviciilor de informaţii externe. Alt deştept care ne crede proşti.

Este clar, Crystal Clear că faptele de care a fost învinuit Alexandru Gheorghe se aplică lui Mihai Ungureanu şi că cel care trebuie judecat este noul prim ministru. Întrebarea care se pune însă este cine să îl judece ? Ministrul de externe ? Nu poate, îi este subordonat. Preşedintele ? Nu are cum, el e cel care l-a împins să comită această ilegalitate. Curtea Constituţională? E subordonată preşedintelui. Avocatul Poporului poate sesiza parchetul. Sau parlamentarii opoziţiei. O vor face ? Pot pune pariu că se vor limita să sesizeze Curtea Constituţională ştiind că decizia va fi favorabilă făptaşului. Aşa au procedat şi în cazul Robertei Anastase. În loc să sesizeze parchetul pentru fraudă, au sesizat CCR, care bineînţeles a judecat la ordin. Şi uite aşa, ne facem că suntem în opoziţie. Ce fel de opoziţie mai avem ? Cred că am înţeles de ce USL spune că este în opoziţie. Sunt în opoziţie unii faţă de alţii.

PNL cere demisia parlamentară, PSD vrea numai proteste.

PNL respinge orice negociere cu un guvern trecut ilegal prin comisiile de specialitate ale parlamentului, PSD trimite 3 membri să umple golurile celor absenţi din parlament pentru a avea cvorum şi îşi declară sprijinul .. condiţionat, la fel ca şi UDMR.

PNL respinge orice negociere care nu pune în discuţie cererile lor, PSD o scaldă.

Asta da opoziţie. Cred că practic numai PSD este în opoziţie, dar…. faţă de opoziţie.

Revenind la subiectul propriu-zis, cred că asistăm la o nouă premieră mondială: justiţia românească, cei care sunt puşi să judece faptele cetăţenilor, sub comanda politică execută un exerciţiu la paralele inegale. Deşi cele două cazuri expuse mai sus sunt identice, în sensul că se referă la aceeaşi infracţiune, sunt tratate şi judecate cu unităţi de măsură diferite, inegale. Bineînţeles că nu se va lua nici o măsură de aducere a acestor două cazuri pe o balanţă justiţiară. Prinşi în caruselul evenimentelor, cu nasurile şi mintea îngheţate, nici nu vom observa că din cauza gerului s-a spart orice normă de legalitate şi că alunecăm pe o indiferenţă criminală. Asta în timp ce privim cum unii nebuni încă mai stau prin unele oraşe şi strigă de nebuni Jos Băsescu. Nu îi merităm.