luni, 6 august 2018

Fifor vrea să fie prim ministru




Fifor vrea prim ministru?
Am auzit din ce în ce mai des că domnul Mihai Fifor ar juca la două capete. Încă de pe timpul renumitului  Congres al CPEx în care Dragnea, ca și Ceaușescu în 89,  își întreba supușii dacă îl mai vor la conducerea partidului, se auzea că o parte din miniștri și lideri ai PSD au dezvoltat o mișcare  de frondă aparte. Printre ei se numărau duduile  Andronescu și Firea și duduii Fifor și Pleșoianu. Opoziția Fiforului se spune că s-ar fi accentuat sau manifestat și sub alte forme. Recent acesta se spune că ar fi trecut de partea cotroceanului în ceea ce privește contractele armatei și că nu ar mai ține atât de strâns de partida partenerului strategic, căutând soluții pentru cumpărarea de tehnică militară pe filiera Bruxelles. Unii ar spune că asta nu înseamnă că îl trădează pe Dragnea ci doar că urmărește ”interesul național”. Ei aș ce e aia? Dar dacă tot vorbim de interesul național, un alt zvon care circulă este căFifor l-ar trăda pe Dragnea și cu Ponta, că  ar fi bătut palma cu Ponta și Oprea, mai ales că prin noile numiri la Departamentul pentru Armamente al Ministerului s-a recofirmat menținerea în prim plan a oamenilor lui Oprea, deși DNA-ul e pe ei. Deci motive de îngrijorare pentru Dragnea sunt. Numai că spectrul unei noi condamnări este așa de mare pentru Dragnea încât nu mai vede nimic altceva.
Dar toate astea nu sunt suficient de convingătoare. Numai că în ultimul timp faptele și vorbele lui Fifor mă duc pe mine la concluzia că zvonul nu este doar un zvon, că ceva–ceva e adevărat pentru că prea mult  o copiază pe doamna premier și nu cred că ar face asta, dacă nu ar urmări să îi ia locul. Și o copiază în vorbe și fapte. Să mă explic:

Oricare om îi e frică numai lui Fifor nu
Se știe, încă de pe vremea când era doar parlamentar European, că doamna Viorica este expert în gafe, lipsă cultură generală și muultă gramatică lipsă la cântar. Să mai exemplific? Le iau în ordine aleatorie : imunoglobina, Maliția în loc de Malița, macedonenii sunt macedoni, capitala muntenegrenilor este Priștina, ” oricare om îi este frică”, ”adversarii PSD au pus la bătaie un discurs alarmist pentru a contesta acest program care vă spun foarte sincer nu a făcut bine României” și câte și mai câte. Văzând domnul Fifor, cel care fusese chiar propozabil și era pe o listă de posibil prim ministru la concurență cu actuala deținătoare a tronului, că incultura, gafele bombele și plombele care fac deliciul presei interne și internaționale sunt la mare căutare și duc la promovare, a trecut la treabă și speră să recupereze teren, astfel ca la viitoarea răsturnare de guvern stil Dragnea, să nu mai ”are” contracandidat. A început timid, cu declarații șocante, ireale , imposibile economic dar corecte  politic, gramatical și semantic. Astfel am aflat de la domnia sa, că România va trece la construcția de submarine în regim propriu, în condițiile în care singura țară capabilă de așa ceva la această oră este China. Apoi a mai declarat domnia sa că a pus pe picioare  Institutul Cantacuzino în câteva luni, în condițiile în care pentru distrugerea lui a fost nevoie de 30 de ani și toată lumea știe că este mai ușor să distrugi decât să construiești și mult mai greu să repari.  Poveste domnia sa cum va produce anul acesta Polidinul și Cantasimul despre care nu știa decât cum se numesc. Ei, dar astea se pot trece la capitolul propagandă de doi bani. După simple declarații aberante, domnul Fifor a trecut la declarații hazlii. A făcut deliciul presei declarația privind atacurile multiple ale Rusiei la adresa României și provocările cărora domnia sa le face față cu brio din postura de ministru al apărării. Imediat, ca să se explice, dar să și ”liniștească populația” să nu creadă cineva că ni se poate întâmpla ceva, iar ”armata lui” nu este pregătită să ne apere, a ieșit pe post și ne-a asigurat că ”armata României e o armată profesionistă, o armată încadrată corespunzător și o armată pregătită pentru intervenții în orice moment.”  Cât la sută încadrare înseamnă corespunzător și ce anume înseamnă ”corespunzător” în sistemul metric Fifor, nu ne-a spus domnul ministru și nici cum a contribuit doamna Olguța cu Ordonanța 59 la ”încadrarea armatei” cu cadre de nădejde. În ceea ce privește intervențiile, probabil se referea la inundații, deszăpeziri drilluri pe stadioane, sărbătorirea fețelor bisericești și alte astfel de intervenții la cererea partidului, că alte intervenții nu văd cu ce, pentru că forțe navale canci (am reușit să pierdem și unica dronă marină pe care o aveam), supraveghere (atenție, am spus supraveghere nu apărare) aeriană ioc, transportoare și tancuri în faza de negociere, cine dă mai mult, ia contractul.Deci intervenție ciu-ciu dar el a spus, nu  a dat cu parul.
Și ca să semene cât mai mult cu doamna prim ministru, a făcut și domnul Fifor o vizită fulger, pe neanunțate, cu un zbor privat sponsorizat de .. beneficiar, direct acolo unde s-a dus și Viorica fără să îl anunțe pe președinte iar acuma este cercetată”in rem” pentru trădare. Să o caute nea Mișu cu lumânarea ? Nu ar fi exclus. Oricum nu este prima vizită a lui Fifor în Israel, anul ăsta a mai fost și se spune ba că vrea să mai cumpere (el, pe banii lui probabil) niște escadrille F16, ba vrea să facă ceva cu Spitalul Militar, cine mai știe? Oricum, acuma că vom avea un ambassador româno-americano-israelian în locul lui Klemm, să vă țineți bucurie pe Fifor.
Dar cea mai frumoasă declarație este cea cu rachetele de la Deveselu : „Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc?” Ei da, așa da. Doamne ce val de reacții din toate părțile a reușit să provoace aceste spuse ale lui Fifor, ce să mai spun, i-a luat fața și lui Trmp care nu e oricine , dă și el cu bățul în baltă de se sperie lumea. Dar nuu, ca Fifor nu e nici unul. Geaba a încercat el să spună că e o greșeală de interpretare, că e de comunicare, că e lumea rea, că el a gândit altceva,  racheta a ieșit și e intercontinentală.
Acuma s-ar mai pune o singură întrebare foarte serioasă: La ce capitol să încadrăm declarația lui Fifor? Este vorba de o greșeală, sau de o gafă? Dacă e greșeală, aceasta poate fi de exprimare, datorată grabei și mă rog, poate chiar a necunoașterii sensului cuvintelor. Nu este o rușine să greșești și nici să admiți că ai greșit, ba este chiar lăudabil să fii în măsură să îți asumi și recunoști o greșeală. Dar domnul Fifor spune că nu e o greșeală, că alții sunt de vină că îi interpretează vorbele și că el ”a vrut să spună” altceva. O fi vrut, dar a spus ceea ce a spus. De ce ? Dacă nu este o greșeală, așa cum susține, înseamnă că este o gafă. Și așa titrează toată media, că Fifor a făcut o gafă. Ce este aia gafă? Conform DEx,  gafă înseamnă ” gest, faptă, atitudine sau vorbă, nesocotită, neintenționată, care constituie o indelicatețe sau o jignire față de o persoană”. Deci nu este vorba de ceva greșit, incorect sau un neadevăr,ci despre un adevăr supărător, spus neintenționat sau un gest supărător, jigintor  făcut fără intenție. Dacă toată media a considerat că Fifor a făcut o gafă, nu o greșeală de exprimare, iar Fifor nu admite că a greșit, atunci situația este altfel decât se prezintă, iar  România, nu Fifor, are de dat niște explicații. Fifor dacă are de dat ceva este demisia, iar România multe , multe explicații, în primul rând poporului român pe care guvernanții l-au dus cu zăhărelul, că hemoro-izii face bine, că nu doare, că e bine dacă iei hemoro-izi chestii din astea.  Trec peste faptul că Scutul de la Deveselul, așa cum am mai spus, nu ajută România cu nimic, dimpotrivă, îi provoacă doar motive de discordie și constituie  un obiectiv strategic în plus  pentru orice inamic,dar nu ajută nici chiar Europei, pentru că până să se dumirească  ai noștri că a plecat balistica rusească, Deveselu nu e doar depășit ci chiar ocolit de câteva sute de ori. Dar după ce ni s-a spus că Scutul, pe care am dat bani buni, ne va apăra de porodici, de iranieni, de coreeni, de rusi, am fost sfătuiți să ne cumpărăm și niște rachete Patriot, care să apere Scutul. Urmează alte sisteme care să apere rachetele Patriot, în condițiile în care chiar administrația Trump a declarat că scutul de la Deveselu nu mai constituie o prioritate, nu mai merita să se investească în el, iar lumea occidentală știe că rachetele Patriot au dat rezultate și și-au atins țintele în proporție de cam 40%. Dar noi suntem buni de muls, buni de cumpărat second-handuri la preț de ultimul strigăt, pentru golirea cimitirelor militare ale partenerului strategic și salvarea de la faliment sau impulsionarea afacerilor  unor parteneri personali ai lui Trump, față de care a rămas el dator de la alegeri.
Și un ultim aspect, recunoscut de altfel oficial, da, cu sistemul de la Deveselu se pot folosi și rachete balistice sau rachete de atac, nu doar de apărare, depinde doar dacă ai și dacă intenționezi să le întrebuintezi și  în acest scop. Acesta nu e un secret pentru nimeni, se cunosc capacitățile tehnice și operative ale dispozitivelor. Singura necunoscută  pentru publicul larg este dacă au fost aduse sau se vor aduce astfel de rachete și ce încărcătură ar avea ele. Bineînțeles răspunsul cel puțin oficial este NU, așa cum a fost și în cazul închisorilor CIA pe teritoriul României. Nu ar fi exclus, ca peste un timp, un secol un mileniu, când vom avea alt partener strategic, SUA să ne învinuiască că am deținut sau deținem rachete balistice.
Deci până la urmă Fifor a greșit sau a gafat?
https://adevarul.ro/news/politica/viorica-dancila-gresit-sase-denumirea-crizei-spune-arezolvat-o-ma-refer-imunoglobina-1_5a9fe1bfdf52022f754e850b/index.html
https://adevarul.ro/news/politica/viorica-dancila-gafat-mesajele-condoleante-i-a-gresit-numele-academicianului-mircea-malita-1_5b051c23df52022f7550a7dd/index.html
http://evz.ro/viorica-dancila-iar-a-gafat-a-fost-primul-prim-ministru-care-a-s.html
https://www.youtube.com/watch?v=QiWCF1Llegg
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/video-noua-gafa-a-premierului-dancila-sa-ne-anexam-pe-preventie-965372
https://stirileprotv.ro/stiri/politic/un-colaj-video-cu-gafele-premierului-viorica-dancila-a-ajuns-viral-pe-facebook.html
http://www.mediafax.ro/politic/mihai-fifor-intr-un-interviu-pentru-ap-nu-cred-ca-exista-o-zi-fara-provocari-din-partea-rusiei-asupra-spatiului-aerian-si-asupra-apelor-teritoriale-apartinand-romaniei-17300539
http://www.national.ro/dezvaluiri/fifor-dat-in-urmarire-in-israel-631645.html/
https://www.g4media.ro/israel-vrea-sa-vanda-romaniei-avioane-de-vanatoare-f-16-ministrul-mihai-fifor-oferta-foarte-foarte-interesanta.html
Fifor vrea să fie prim ministru

sâmbătă, 4 august 2018

Pensiile, asociațiile militarilor și frecțiile




De două săptămâni, din motive obiective dar și subiective, am cam luat o pauză în comentarea activității asociațiilor militarilor și a pensiilor. Motivele obiective nu le mai menționez, sunt de natură personală, dar cele  de natură subiectivă sunt legate de faptul că am vrut să las lucrurile să meargă așa cum merg ele, fără a încerca să deturnez sau să influențez deciziile sau opiniile unora sau altora, ca să nu aud expresii de genul ”așa am zis și eu” sau ” ce te bagi mă tu, ești mecanic?”. Nu sunt mecanic dar nici născut ieri. Așa că după ce am lăsat să se manifeste fiecare cum l-a tăiat capul (mai ales domnul Fifor, care s-a luat la întrecere cu Viorica în emiterea de gafe și declarații idioate) ca să nu spună că i-am încurcat cu ceva. Urmarea? Hai să vedem evenimentele:
Cenzură să fie, dar să știm și noi
Pe data de 19 iulie 2018 conform Comunicatului dat  de Forumul Structurilor Asociative ale Militarilor si… bla bla bla, semnat de domnul Gropan și postat de proaspătul ales purtător de cuvânt al Forumului, Col. Tudor Marian, a avut loc o adunare a reprezentanților asociațiilor componente. De la început trebuie spus că la întâlnire nu au participat nici jumătate din asociații, dar sau deși au fost anunțați. Cum în protocol este stipulat faptul că fiecare decide dacă participă la unele acțiuni sau altele, neexistând obligativitatea participării decât dacă ești de acord cu ea, nici prezența nu este obligatorie, ca atare, logic este ca deciziile să fie luate de majoritatea participantă și să fie opozabilă participanților și eventual celor care după informare, se declară de acord și semnează că participă sau este de acord cu cele decise. Spun asta, pentru că în cadrul ședinței s-a pus problema legitimității adunării în condițiile de absenteism masiv. Pe de altă parte, eu am mai spus, mulți șefi de asociații sunt depășiți de evenimente, timpuri, posibilități și tehnică așa că participă doar la ”marile evenimente” și votează cum spun cei care i-au adus acolo sau ca în Parlament, adică ”la deget”.
Dar să revin. Ce s-a întâmplat în ședința din 19, se poate vedea direct din sursă, AICI. Ce nu s-a spus în comunicat, dar se poate verifica întrebându-i pe cei prezenți, este că  un domn general, deranjat de prezența unui ”intrus” a cerut   eliminarea acestuia din ședință, ( pe motiv de ”gură mare) este vorba de domnul Comandor Dan Buzescu. S-a supus la vot cererea și aceasta nu a fost aprobată, specificându-se că acesta are dreptul să rămână ca invitat, sau –de ce nu- spectator fără drept de … exprimare. Aici s-a greșit, avea dreptul la opinie, însă nu drept de vot. Deci o palmă celor care au decis că poate rămâne , dar să tacă. De ce să tacă? Pentru că așa a vrut șeful ANCMRR PE CARE ÎL INCOMODEAZĂ GLASUL CELOR CARE NU ÎI CÂNTĂ ÎN STRUNĂ. Ce nu s-a mai spus în Comunicat dar poate fi verificat în caz că cineva, nu spun cine, va spune că nu e adevărat, este că același șef de asociație  a pus problema cuiului lui Pepelea, adică a subsemnatului și paginii mele care prezintă lucruri pe care „nu trebuie” să le prezinte, fie că incomodează conducerea ministerului fie pe cei care lustruiesc clanțele ministerului și se întâlnesc singuri cu ministrul,  pentru a da raportul probabil. Și fiindcă tot veni vorba, același domn a prezentat și dovada faptului că la întâlnirea cu doamna Kati, fusese invitat (e adevărat cu doar 24 de ore înainte), prin mail, nu prin telefon, și domnul Gropan, care a ajuns chiar și în aceste condiții la întâlnire, deși se spera să nu ajungă. Ceea ce mai trebuie spus totuși este că domnul Gropan menționase anterior că nu fusese informat despre această întâlnire. Concluzia ar fi că nu prea te poți încrede în ceea ce spun generalii sau că trebuie să te întrebi serios ”oare ce a vrut să spună”?
Una peste alta, cert este că domnul Băhnăreanu este foarte pornit împotriva celor care ”spun ce nu trebuie să se știe”. Vă înștiințez domnule general că eu voi spune întotdeauna ceea ce colegii TREBUIE SĂ ȘTIE.
Fă-te că lucrezi șefu
Ordinea de zi  întâlnirii este cea precizată în comunicat. O să iau pe scurt fiecare punct:
  1. Referitor la întâlnirea cu ministrul a domnului Băhnăreanu, acesta nu a prezentat nici o informație, mai puțin faptul că dânsul ar fi dorit să meargă cu domnul Gropan dar acesta ar fi devenit persona non grata, pe motiv că ar fi cerut demisia ministrului. Asta este tot ce a precizat domnul Băhnăreanu legat de acea întrevedere, fără a spune la inițiativa cui a avut loc, ce s-a discutat concret, la ce concluzii s-a ajuns și DE CE S-A DUS ACOLO.
  2. În ceea ce privește planul de activități al Ministerului Apărării Naționale în vederea îmbunătățirii colaborării cu Asociațiile militarilor, plan pe care eu nu l-am văzut afișat nicăieri, nici la Minister nici la asociații, deși l-au primit, se întâmplă să știu mai multe despre el, pentru că eu cunoșteam de existența lui  și chiar am făcut propuneri privind acest plan în varianta inițială.  Acest plan a fost inițiat și întocmit imediat după întâlnirea din 19 Noiembrie 2017 de către SMAp, nu dau nume. După ce a fost trimis la asociații pentru puncte de vedere, planul final a fost înaintat, așa cum cerea procedura, la aprobare către ministru. Aici a fost confiscat de către departamentului domnului Nasta, nu comentez de ce, dar știu prietenii, iar celor de la SMAp li s-a spus că de acum de plan se va ocupa departamentul sus menționat. Acum, după 6 luni acesta apare, bineînțeles modificat așa cum vor politrucii, nu cum voiau militarii, iar cei care lustruiesc clanțe sunt gata să se laude că au reușit un lucru minunat, ”strângerea relațiilor de pretinie ”cu ministrul. Aștept să fiu contrazis.
  3. Despre întâlnirea cu reprezentanții Casei Sectoriale de Pensii ce să mai discutăm? Frecție la picior de lemn. Eu așteptam să se ceară un comunicat care să ne spună și nouă bilanțul recalculării și actualizare, cu date și cifre, nu să le primim de la Olguța și oarece răspunsuri privind aplicarea art 61 din legea 223 la militarii angajați. Dar nu, Forumul vrea să se întâlnească cu conducerea CSP, ca să li se poată spune: am luat notă de problemele dumneavoastră, vom informa conducerea ministerului. Frecții.
  4. Întâlnirea cu secretarul general al PSD? Păi de ce ? Ce să facă Neacșu? Să le spună că partidul e în toate și că îl va informa pe domnul Președinte  că există niște indivizi care își spun pensionari militari și care se bat cu cărămida în piept că dacă nu sunt primiți fac ce a făcut tata? Asta știe și Dragnea, dar nu îl interesează, pentru că știe el ce știe. Nu la Neacșu, Nasta, Safta sau Solomon trebuie mers ci direct la Dragnea, care trebuie ambuscat, urmărit, blocat, tras de mânecă, împiedicat când vrea să meargă la WC, până când se va opri și va spune ceva concret, fără ocolișuri. Dar nu are cine să facă asta. Sarcina organizării întâlnirii a picat pe Bistrița. De ce Bistrița? Probabil că acolo locuiește  băiatul lui Maria a lui sora, a lu Stela de la bancă care va vorbi un un văr de-al lui care i-a fost caporal   în armată vărului șoferului domnului secretar general.
  5. S-a mai discutat și stabilit acordarea unui mandat pentru întâlnirea de gradul 3 cu Fifor.Numai citind cine cum și de ce trebuie sau poate să se întâlnească cu domnul Fifor, te apucă durerea de cap. S-a stabilit o delegație care urma să se întâlnească cu el pe data de 30, zi stabilită de și anunțată ca dată de întâlnire între Fifor și Băhnăreanu. Ce să mai povestesc? Ca în filmele cu proști. Ei s-au consultat, au propus, au întocmit documente, s-au pregătit, dar pe 30 la întâlnirea dintre Fifor și Băhnăreanul au fost toți, mai puțin cei doi care au dat, probabil de comun acord, pas. Să fiu sincer, nu m-ar mira să aud că s-au întâlnit singuri în altă parte. Probabil la viitoare întâlnirea a Forumului, pe ordina de zi va fi un punct care va dezbate DE CE DE DATA ASTA DOMNUL BĂHNĂREANU ESTE SINGURUL CARE NU A VENIT LA ÎNTÂLNIREA CU DOMNUL FIFOR  la care a lipsi și domnul Fifor. De unde a știu domnul Băhnăreanu că Fifor nu a venit și îl va trimite pe Nasta? Nu este de râsul lumii, batjocora batjocorii? La întâlnirea programată  și trâmbițată, dintre Fifor și Băhnăreanul au fost toți, mai puțin Fifor și Băhnăreanu. Și sunt sigur că va urma un comunicat care va spune că întâlnirea a fost un succes.
  6. S-a mai discutat în Forum ce și cum în problema secretariatului inițiat de doamna Kati Andronescu. Trei asociații au declarat că nu sunt de acord cu secretariatul, celelalte au îmbrățișat ideea. Domnul Băhnăreanu personal a fost în contra înființării secretariatului, dar a votat pentru, că se poartă să spui una și să faci alta. Una peste alta, problema s-a pus greșit. Nu trebuia votat pentru înființarea acestui secretariat, pentru că nu noi îl înființam și indiferent ce spunem noi, partidul și guvernul fac tot ce vor, cu cine vor, cum vor. Trebuia pusă problema participării la discuții și informării cu privire la scopurile și obiectivele acestui secretariat.
Concluzia cu exprimarea voinței păstrării unității în cadrul Forumului este așa cum era pe vremuri chestia cu pretinia între popoare. Vacs Albina.
Cam atât despre întrunirea Forumului din data de 19. Urmează întâlnirea  de pe data de 30 și dezbaterea din Septembrie.

https://www.asociatiaromil.ro/9-articole-romil/activitati/88-comunicat-al-forumului-asociatiilor-militarilor-veterani-in-rezerva-si-retragere-din-sistemul-apararii-ordinii-publice-si-sigurantei-nationale
Pensiile, asociațiile militarilor și frecțiile

vineri, 3 august 2018

Suveranitate jucată la alba –neagra ?



„Vreau tratate de asistenţă care să ne asigure hotarele, dar ştim că nimic nu ni le poate chezăşui mai bine ca forţa noastră militară. Dacă am realizat statul unitar român, trebuie să consolidăm instrumentul destinat să-l apere şi care este armata.”Nicolae Titulescu
Când l-am auzit prima oară pe matolitul Băsescu vorbind despre cedarea de suveranitate am sărit în sus, pentru că mi se părea de-a dreptul incalificabil ca tocmai cel care jurase să apere și să fie garantul respectării Constituției, să încalce chiar articolul 1 al cărții de căpătâi al Nației. De atunci au trecut ani și ani, nu am văzut nicăieri ca altcineva să fi luat atitudine, nici atunci nici de atunci încoace.
Ieri, pe un post de televiziune o știristă matinală, cu ochii cârpiți de somn, probabil în căutare de senzațional ne anunța că un bombardier rusesc a călcat spațiul aerian al NATO în apropiere de Constanța.
Inițial mi-am spus că fetița nu are noțiunea spațiilor sau suveranității statelor și a greșit, pentru că bombardierul fusese… ”interceptat” de câteva avioane britanice și de aici confuzia, avioane NATO, deci spațiu NATO. Pe lângă asta mai era și faptul că de fapt  Suhoy-ul nu încălcase nimic, pur și simplu testa vigilența ”aviației NATO” zburdând în spațiul aerian internațional fără a călca nimic. Dar fătuca primise ordin să dea știrea asta ca să aibă ce toca aliații și să dea motive de scandal. Cui folosesc aceste dezinformări și manipulări? Bineînțeles, celor care urmăresc să pătrundă cât mai adânc acolo unde tratatul de la Montreux nu le dă voie și care vor să îi scoată pe Ruși din Marea Neagră așa cum au încercat să îi scoată și din Crimeea tot fără a reuși. Nu m-ar deranja ce vor unii sau alții, dacă nu  s-ar încerca scoaterea castanelor din foc cu mâna noastră, a românilor. Cine nu vede asta e ori orb, ori are alte interese decât cele naționale. A doua greșeală a donșoarei este cea legată de sintagma ”spațiul aerian al NATO”. Păi de când are NATO spațiu aerian propriu? De unde și l-a tras? Din cauciucurile avioanelor, sau din cala bucătarului Donald? Să fim serioși, nu există așa ceva decât în exercițiile NATO dar tovarășii militari, civili și jurnaliști, au transformat o expresie de literatură militară în una juridică, considerând că e normal să vorbim de spațiul aerian NATO la Marea Neagră, ceea ce este fals, dar mai ales periculos pentru ca așa, tiptil, noaptea ca hoții, se împământenește ideea că NATO ar deține oarece drepturi și spații în România.  Este adevărat, și baza militară de la Mihail Kogălniceanu, și celelalte sunt denumite eufemistic ”baza americană”  așa cum Soho este considerat cartier chinezesc, pentru că este locuit –MOMENTAN- de chinezi, dar China nu are nimic de a face cu asta. Baza de la Mihail Kogălniceanu este momentan folosită de americani în baza unor convenții, dar ea este tot a României nu este nici a NATO și nici a americanilor.  Este un teritoriu românesc dat spre folosință, temporar, Alianței, pentru scopuri comune. Să nu uităm cum a fost cu baza NATO de la Incirlik sau cu bazele americane din fosta RFG sau cele ale ”Tratatului de la Varșovia” din Germania de Est. Ce au făcut rușii și americanii după reunirea Germaniei, și-au luat spațiile cu ei? Nu, și nici nu au cerut despăgubiri, pentru că spațiile respective aparțineau Germaniei.  Dacă la noi cineva și-a permis să semneze mai mult decât un împrumut temporar, mare greșeală a făcut.
Din păcate conducătorii de azi ai României fac jocuri politico-strategice în interesul altor state sau alianțe,  uitând sau pur și simplu neglijând interesul națiunii. Din cauza asta donșoara de la tivu își permite să facă greșeli care frizează Constituția,  care spune că România este stat SUVERAN și oricine atentează la suveranitatea ei este considerat dușman, sau dacă e român, trădător.  Dar ce este mai grav este că există și oameni cu pregătire militară care consideră că duduia nu a greșit, pentru că noi facem parte dintr-o alianță și vezi Doamne, când am semnat acordurile ne-am pus curul la bătaie pe românește, sau cum spune vorba aia cazonă, am jurat, am semnat am .. b p. Bine-bine, dar conducătorii noștri au jurat cu mâna pe Constituție să o apere, să îi apere prevederile și să apere țara. Cu jurământul ăsta  ce facem ? Alți șmecheri spun că odată cu aderarea la UE  suntem obligați să respectăm legile UE care au prioritate față de cele naționale. Da, așa spune, dar, în primul rând,  înțelegerea se referă la legislație, nu la Constituție, peste care nu poate trece nimeni, nici Papa de la Roma. În al doilea rând, eu cred că ar trebui să existe o limită peste care aceste legi să nu treacă, altfel ne trezim că peste 50 de ani, datorită politicii ”înțelepte” în problema refugiaților,  vom avea o majoritate parlamentară europeană de origine musulmană și cu o lege care spune că religia oficială în UE este cea musulmană. Ce facem atunci, dărâmăm frumusețe de catedrală a mântuirii neamului? Cei care s-au obișnuit să stea cu capul plecat și consideră că tot ce vine de la Stăpâni e bun, să își bage doar propriul  cap în jug și să tragă până or crăpa.
Mă miră și mă doare să văd că există militari români care pun în fața intereselor și drepturilor și suveranității naționale, interesele, drepturile și suveranitatea aliaților vremelnici. Mă miră și mă doare să văd că sunt unii care consideră că sunt în trend și de bon ton dacă laudă și trag pe nări  orice răsuflată  a partenerului strategic  numai și numai pentru că ”nu avem altă opțiune”. Și totuși există țări membre NATO care nu au baze militare americane în teritoriul național, care nu și-au trimis copii să moară în Afganistan de dragul afacerilor americane, care nu au cumpărat tehnică militară second-hand care până să fie  și folosite aduse se uzează fizic și moral, care nu și-au dăruit resursele strategice companiilor americane și totuși ”rezistă” și chiar mult mai bine decât noi, cei care ne-am făcut preș, gumă de mestecat, scrumieră  și pampers pentru partenerul strategic și alți aliați europeni, după cum a putut fiecare lider de partid și de stat. La noi guvernanții se bat între ei nu pentru binele României ci pentru interesele celor pe are îi slujesc, fiind de  multe ori slugi la mai mulți stăpâni. Cine spune că nu e adevărat, să întrebe de ce e anchetată Viorica ”in rem”.
Repet, că asta este profesia de credință a clasei politice nu mă miră, dar mă miră și mă doare să văd că sunt militari care au uitat că au fost vremuri când lucrurile stăteau exact invers și pupincureau tot ce vine de la răsărit, cu același sârg. Cei care au absolvit cursuri la West Point sau alte școli de renume euroatlantic, să ia aminte că astăzi – în cele mai multe cazuri pe nedrept- sunt blamați cei care au făcut Academia Frundze, unii sunt doar priviți cu îndoială, alții învinuiți de afinități slave, alții sunt considerați depășiți, pentru că au învățat ”alte cărți” alții învinuiți de trădare. Au fost dintre ei și condamnați pentru ”răspândirea de manuale și învățături străine”, pentru același motiv, că au învățat în școli străine. Nu sunt departe vremurile și nu garantează nimeni că nu se vor întoarce, iar ceea ce azi este literă de lege, mâine va fi considerat trădare. Asta ca să nu mai spun că mulți, azi mai mult decât ieri, merg cu slugărnicia și proslăvirea prietenului de la Apus mult mai departe decât s-a mers spre Răsărit iar cei dinainte  au pierit sau au fost condamnați pentru nici o zecime din ceea ce fac azi urmașii lor întru prostie.  Singura cale pe care trebuie să mergem fără a risca nimic este calea despre care vorbește și marele Titulescu de care mulți au uitat iar alții habar nu au. Cineva mă învinuia pe FB că sunt depășit în gândire, că am rămas ancorat în trecut. Nu domnule dragă, nu am rămas ancorat în trecut, doar îmi amintesc de acel trecut, văd prezentul și privesc mai departe de el. Dumneata însă ești ancorat doar în prezent  și nu vrei să vezi că mâine va fi ce a fost ieri dacă nu ai înțelepciunea să înveți din greșeli, cele din trecutul pe care nu îl mai vezi.
Interesant este că în alt articol, din data de 10 Iulie aflăm că un alt avion rusesc, sau poate același, cine știe, a făcut același lucru, numai că atunci ”a intrat în spațiul aerian al României”.
Iată  ce eram informați atunci : ”Un avion de supraveghere rusesc a fost interceptat de fortele britanice de la Mihail Kogalniceanu dupa ce patrunsese in spatiul aerian romanesc, a anuntat, marti, la Constanta, comandorul Chris Ball, seful escadrei britanice de la baza aeriana Mihail Kogalniceanu.”
Eu nu mai înțeleg nimic, al cui e spațiul ăla, al ROMÂNIEI sau al NATO? Cine lămurește problema?
Bomboana pe colivă însă, la această dispută legată de spații și suveranitate, este declarația domnului ministru al apărării, care nu putea să nu se bage în seamă, mai ales că este deja specialist în atacurile ruse. Iată ce a declarat domnul Fifor despre acest incident: Am spus-o de multe ori si imi mentin afirmatia: nu este un lucru nou ce s-a intamplat. Astfel de lucruri apar frecvent. Tocmai de aceea exista politia aeriana, care se face de pe ‘Mihail Kogalniceanu’. Acolo sunt colegii nostri britanici, care opereaza cu cele patru Typhoon-uri. Alaturi de ei sunt si fortele romane, care executa misiunile de politie aeriana.Este, daca vreti, o forma de manifestare a Federatiei Ruse cu care noi ne-am obisnuit. In ultima instanta, sunt provocari la care NATO raspunde, asa cum se intampla de fiecare data, cu aceste misiuni de politie aeriana. Nu discutam doar de spatiul romanesc, discutam de spatiul NATO si pentru asta suntem pregatiti sa aparam acest spatiu”
După cum se vede, și domnul Fifor vorbește despre spațiul aerian al NATO, dar mai vorbește despre ceva poate și mai grav. Nu știu dacă a sesizat cineva nuanța, dar conform declarației domnului ministru, nu avioanele britanice sunt aici pentru a ne ajuta pe noi, care nu avem nici măcar cu ce să ne  interceptăm posibili inamici, ci noi, românii, cu avioanele noastre suntem aici să îi ajutăm să apere spațiul NATO, pentru asta ne pregătim noi românii, să apărăm spațiul NATO.  Spune domnul Fifor că  ”alături de ei sunt forțele române care execută misiuni de poliție aeriană”. Să moară Ceacanica? Păi cu ce domnule ministru, că avioanele noastre sunt consemnate la sol după ultimele prăbușiri. Pe omul ăsta îl verifică cineva când vorbește? Auzi, PENTRU ASTA NE PREGĂTIM NOI, SĂ APĂRĂM SPAȚIUL NATO! Am devenit o forță mondială, ce spun eu mondială, planetară, intestelară, dacă nu ne mai limităm la apărarea propriilor granițe, iar ”flota noastră aeriană” apără spațiul aerian al NATO. Fifor se crede Jean Luc Picard și nimic altceva. Asta e de râs. De plâns este faptul că nu mai avem doctrină națională, nu am mai auzit pe cineva vorbind despre așa ceva de nu știu când, iar armata nu se mai pregătește pentru apărarea granițelor, ci pentru apărarea intereselor prietenului strategic, oriunde o cere acesta.  În ceea ce privește spațiul carpato-danubiano-pontic, acesta  a devenit spațiu NATO, nu mai e treaba noastră. Așa spune ministrul apărării.
După aceste spuse de domnul Picard, se mai ridică o întrebare: care este misiunea principală a armatei române și pentru ce se instruiesc tinerii noștri studenți în școlile militare?Oare știe cineva?

Suveranitate jucată la alba –neagra ?