luni, 21 octombrie 2024

Actualizarea pensiilor militare-perspective și riscuri

 

Suntem într-o perioadă marcată de haos cu privire la repararea unor inechităţi existente în cadrul sistemului de pensii militare. Problemele există încă de la inventarea L223/2015 şi au fost mereu amplificate de efectele unor intervenţii legislative  contradictorii şi interpretabile, intervenţii impuse doar de „rezolvarea” unor aspecte externe  pensiilor militare, deloc direcţionate către binele pensionarului militar. Aşa am ajuns în punctul în care NU EXISTĂ O SOLUŢIE MIRACULOASĂ care, completând şi/sau modificând actualele prevederi, ar putea conduce la o aşteptată echitate absolută necesară sistemului de pensii militare. Dacă adăugăm şi naivitatea juridică a majorităţii beneficiarilor de pensii militare, captivi unor aşa-zis lideri sau influenceri de carton, avem tabloul complet al şanselor de reparare a inechităţilor. Zilele trecute a izbucnit focul cu suta care nu se dă la toţi, deci suntem furaţi, sau au fost cazuri în care dintre cei care au primit-o au invocat eroarea acordării. Starea asta de analfabetism juridic prin necunoasterea propriilor drepturi, ar fi trebuit să nu existe, efectele noutăţilor juridice ar fi trebuit explicate de cei care îşi asumă rolul de conducători şi îndrumători ai pensionarilor militari încă de la apariţia publică a oricărui proiect cu influenţe posibile asupra pensiilor militare. Dar ce să-i faci, falşii dirijori nu ştiu nici ei cum se citeşte şi se interpretează un text  de lege, cântă după ureche „lasă că vedem noi când se va aplica!”. Vinovată într-o oarecare măsură este şi comunicarea deficitară a instituţiilor implicate în fenomenul pensiilor militare. Ele ar trebui să acţioneze preventiv cu precizări menite să combată orice indici de apariţie a fake-urilor, nu să se complacă în muţenie sau să emită comunicate doar după ce focul a ajuns la acoperiş.

Astăzi vă prezint situaţia efectelor celor două proiecte existente în piaţă. Din punctul meu de vedere, probabilul traseu legislativ corelat cu susţinerea politică reală nu cea afişată în media, fac ca şansele de punere în practică a oricăruia dintre cele două să fie mici. Totuşi, pentru a nu cădea şi eu sub criticile de mai sus, mă văd dator să fac publice efectele REALE ale implementării fiecăruia dintre cele două proiecte.

  1. Proiectul conceput la nivelul instituţiilor responsabile de sistemul pensiilor publice (proiectul MApN)

Despre efecte am făcut cîteva consideraţii preliminare aici , conţinutul în formă accesibilă şi pentru cei care l-au respins categoric doar pe motivul că paginaţia textului din emailul doamnei Pauliuc le-a provocat dureri de cap, îl găsiţi aici .

După o analiză metodică, un rezumat al acţiunii iniţiativei ar fi următorul:

Se va acorda, suplimentar de pensie  o indemnizaţie în cuantum net EGAL pentru toţi pensionarii care au în ultima lună cuprinsă în baza de calcul a pensiei ACELAŞI grad militar/profesional. Indemnizaţia de grad acordată va avea cuantumul valoric  egal cu cuantumul net al soldei de grad plătită personalului în activitate pentru acelaşi grad militar/profesional.Acest lucru necesită o reconsiderare a Mediei soldelor Brute reieşite din PRIMA baza de calcul pe L223 ŞI diminuarea acestei medii cu VALOAREA absolută a soldei de grad din ultima lună aleasă a fi utilizată în baza de calcul.Operaţiunea reprezintă o interesantă „RECONSTRUCŢIE” a cuantumului pensiei militare la zi, FĂRĂ A INTRA ÎN CONFLICT CU PREVEDERILE L 223/2015, o ipoteză de lucru de genul cum ar fi evoluat cuantumul pensiei dacă cuantumul soldei de grad ar fi fost extras încă de la recalcularea/stabilirea pensiei pe L 223/2015.

 O simulare care să reflecte concret efectele proiectului, vă prezint mai jos:

Cîteva observaţii:

  • Nu am avut în atenţie pensiile recalculate care au menţinut cuantumul avantajos provenit din legislaţia anterioarăL L223, pentru că situaţia e reglementată CORECT ŞI CLAR în cadrul proiectului: acestor pensionari calculul propus li se aplică la situaţia reieşită în decizia de recalculare conform algoritmului din L 223. În eventualitatea în care s-ar crea o situaţie defavorabilă netului pensiei actuale, acesta se va păstra în plată pînă la momentul în care evoluţia calcului nou introdus îl va depăşi valoric. Prin urmare, intenţia şi direcţia de legiferare clară a iniţiatorilor ESTE CA TOATE PENSIILE MILITARE SĂ SE MAJOREZE ŞI NICIUNA SĂ NU SCADĂ.
  • Foarte probabil, normele de aplicare vor lămuri şi câteva aspecte  induse de reglementarea legislativă. Astfel, aplicarea acestui proiect de la 01.01.2025 simultan cu aplicarea prevederilor art.59 din L 223 necesită o regulă de prioritate. În continuare, iniţiatorul trebuie să lămurească concret valoarea absolută care se extrage din media bazei de calcul, în funcţie de cuantumul real deja utilizat în cuprinsul bazei de calcul cu respectarea intervenţiilor legislative cu efect direct asupra cuantumului soldei (a se vedea tabelul prezentat în articolul anterior). Deasemenea necesită lămuriri şi aspectele juridice: spre exemplu, prin ce tip de act se oficializează şi se comunică beneficiarului această operaţiune.
  • Constatând că acest proiect instituie o procedură de reparare a unei inechităţi fără a apela la modificări de drepturi de pensie sau alte operaţiuni care să activeze incidenţa unor prevederi din L 223/2015, nici limitarea la net impusă de art.60 din respectiva lege NU este incidentă, prin urmare , situaţia actuală  rămâne neschimbată în ceea ce priveşte acţiunea şi adresabilitatea acestui articol.

În acest caz este evidentă direcţia de modificare şi completare a L 223/2015. Prin urmare, dacă se va adopta acest proiect, el trebuie să fie integrat în cuprinsul  legii respective. Şi mai evident este faptul că acest lucru conduce fără echivoc la aplicarea tuturor prevederilor în vigoare ale L223. Deşi m-am pronunţat de mai multe ori asupra slăbiciunilor juridice MARI de care dă dovadă, am purces la o simulare, chiar dacă conflictele de aplicabilitate sunt imense. Scopul proiectului este unul nobil, ca să citez de prin folclor, „ să avem şi noi valorile soldelor de funcţie şi grad pe care le au acum activii şi prin urmare, pensii la fel”. Or, sloganul ăsta s-a dovedit imposibil de atins cu fundamentele     L223/2015. Greu de înţeles de ce au uitat unii experienţa actualizării din 2017-mai ales concluziile şi căile de remediere. Să  readuci în atenţie o formulare care a condus atunci la destulă amărăciune nu mi se pare deloc acceptabil. Mai ales că între timp a apărut limitarea la net, iar actualizarea pe model vechi a supravieţuit oarecum OUG59/2017, dar doar pentru situaţia art.28- la înscrierea la pensie, dar din 2024 s-a transformat şi ea, devenind prin efectul L 282/2023 doar o indexare cu indicele preturilor de consum, necorelată cu elementele salariale la zi.

Deci iată cum vor evalua valorile unor pensii actualizate conform prevederilor proiectului acceptat de liderii de asociații:

Cîteva observaţii:

  • În acest caz calculul porneşte de la ultima decizie primită, respectiv decizia de actualizare pentru cei care erau pensionari militari la data de 29.06.2017, respectiv decizia de stabilire a pensiei pentru ceilalţi. Pentru cei care au trecut prin actualizarea din 2017 trebuie mentionat că se pleacă de la drepturile calculate corespunzătoare respectivei actualizări, şi nu de la drepturi anterioare menţinute în plată de obligaţia cuantumului avantajos.
  • Pentru simulare am folosit singurul algoritm de actualizare posibil juridic, respectiv identic cu cel de la art. 28 forma la zi, precum şi aplicarea prevederilor art.60 actual. Proiectul în sine impune o actualizare, aspect ce constituie modificare a drepturilor de pensie, prin urmare, acestei noi stabiliri de drepturi de pensii îi sunt incidente prevederile art.60 – în traducere, pensionarii care nu au fost loviţi de OUG 59/2017, după aplicarea acestui proiect vor beneficia şi ei de bucuriile limitării la net. În ceea ce priveşte termenul de ACTUALIZARE, refolosirea unui text căzut în desuetitudine NU conduce automat la efectele anterioare. Reamintesc că legislativ nu pot exista simultan în lege două tipuri de soluţii pentru aceeaşi operaţiune, respectiv actualizarea bazei de calcul. Altfel am avea o pură situaţie de insecuritate juridică: la stabilirea pensiei actualizarea bazei de calcul se face în funcţie de indicele preturilor de consum, dar la prima actualizare- consecinţă a majorării soldelor la activi, subiectul ar ieşi de sub incidenţa reglementării şi i s-ar aplica o altfel de actualizare la aceeaşi bază de calcul a pensiei. Mai mult, formularea propusă („se actualizează ori de câte ori se majorează solda… în funcţie de gradul militar avut la data trecerii in rezerva şi mediei soldelor….care fac parte din baza de calcul a pensiei …” nu este deloc fericit aleasă, neavând claritatea necesară care să conducă la acţiunea de aducere la valorile salariale actuale a unor cuantumuri mai vechi. Că înainte a mers şi aşa, e adevărat, acum după inventarea unei alte normări a operaţiunii de actualizare a bazei de calcul, nu mai merge cu asemenea formulări.
  • Această propunere nu garantează majorarea cuantumurilor nete actuale şi în plus, nu conţine prevederi de siguranţă prin reglementarea cuantumului avantajos. Astfel, devine şi mai incert rezultatul favorabil.

 

PS Persoanele (col.A –col.F) sunt aceleaşi atât în simularea nr.1 cît şi în simularea nr.2  şi reprezintă doar situaţii ipotetice. Orice asemănare cu situaţii şi persoane reale este doar o  coincidență matematică.

https://in-cuiul-catarii.info/2024/10/14/actualizarea-pensiilor-militare-perspective-si-riscuri-21312 

joi, 17 octombrie 2024

ACTUALIZAREA SOLDEI DE GRAD-EPISODUL ANCA

 

Joi seară cred că toată suflarea milităroasă a stat cu neveste, copii, părinți soacre, cățel și purcel cu ochi și urechile pe emisiunea doamnei Anca Alexandrescu, care anunțase cu surle și trâmbițe dis-de-dimineață că va elucida toate problemele pensiilor militare și totul va fi clar precum apa de izvor. Bineînțeles, toți cei care au prins știrea, credeau că în sfârșit doamna Alexandrescu va veni cu știri, informații și lămuriri din spatele ușilor închise, din budoarul cuplului Ciu-Cio. Și uite așa, cred că emisiunea respectivă a spart recordul de audiență, pentru că toți pensionarii militari care primiseră vestea emisiunii pe diferite canale, și-au blocat televizoarele pe canalul Realitatea.

Când am fost anunțat că urma să fie abordat acest subiect, inițial am spus că nu voi pierde timpul acolo, căci oricum nu acolo se votează legile și nici nu se iau deciziile. Știam că va urma un circ și mai știam că și că de fapt anunțul făcut de doamna Alexandrescu pe pagina de FB cum că are nevoie de cineva cere să cunoască subiectul, cu care să discute, avea ca scop să atragă cât mai mulți pensionari în fața televizoarelor. De la Dan Diaconescu încoace nu s-a schimbat nimic în intențiile televizioniștilor, celebra replică ”țineți aproape că nici nu știți ce pierderi” este în viață. își schimbă doar hainele și coafura.

Și a venit … momentul, a început emisiunea, militarii așteptau să fie abordat subiectul dar acesta a venit spre sfârșit, căci emisiunea avea nevoie de cât mai mulți urmăritori pentra a ridica ratingul și fondurile doamnei Alexandrescu. Ce a făcut în definitiv doamna Alexandrescu față de alte televiziuni? Nimic. La alte emisiuni s-au discutat problemele pensiilor militare mai mult timp și cu mai mulți reprezentanți ai pensionarilor. S-a rezolvat ceva? Nu. A rezolvat ceva doamna Alexandrescu? Nu și nici nu va rezolva, deși a promis că va mătura pe jos cu PSD și PNL. O cred că ar vrea, căci doamna  Alexandrescu, este prietenă de familie cu Hamsterul Liviuț și cum acesta nu mai este pe lista PSD, doamna îi critică pe cei care i-au mazilit vecinul de apartament. Dar să revin la emisiune.

După ce a dezbătut alte subiecte arzătoare, doamna a trecut și la pensiile militare și a discutat prin telefon cu domnul Budăi, fost ministru al muncii din partea PSD, iar  de la PNL cu domnul Guran, fost consilier al lui Mandolină, pe când Ciucă era un amărât de ministru al Apărării și îl ruga pe Guran să intervină pe lângă Ludovic să actualizeze pensiile militarilor. Am asistat la o nouă partidă de ping-pong politic între cei doi,  în care mingea era proiectul de actualizare a soldei de grad, partidă la care doamna Alexandrescu nu a fost nici măcar arbitru, ci un simplu spectator, căci situația îi convenea, timpul trecea, rezerviștii așteptau cu urechile fâlfâind să audă ceva nou de la aceștia sau de la ea. Au rămas cu așteptarea. Mai mult, domnul  Guran, care a venit cu un proiect de doi bani, a îndrăznit să înainteze un impact financiar de 300 milioane de euro necesari pentru actualizarea soldei de grad, care este o sumă imensă. Păi asta, la aproximativ 300000 de pensionari ar însemna câte 1.000. de euro/militar/an. 

Amnezia Olguței

Înspre finalul primei părți a emisiunii, doamna Alexandrescu a dat citire unui mesaj al Liei Olguța Vasilescu, în care aceasta a explicat varianta sa privind apariția OUG 59. Nici dânsa nu a spus nimic nou și cum era de așteptat, a dat vina pe MApN care a contrasemnat OUG 59 pentru partea aplicabilă militarilor, spunând chiar că ea a vrut să mărească soldele militarilor și  s-a opus șeful DMRU

(la acea vreme domnul general Lungulescu), pe motiv că dacă mărește soldele activilor trebuie să le mărească și pe ale rezerviștilor și nu are cum, așa că soluția găsită a fost ruperea rezerviștilor de activi.

Iată ce spune doamna LOV:

”În 2017, am fost surprinsă să văd că salariul soldatului era sub salariul minim pe economie. Am ridicat salariile la tot ce înseamnă personal militar la nivelul celorlalte salarii din sistem, polițiști, cea mai mare împotrivire am avut-o chiar de la DMRU a MApN. Mai târziu, mi-a explicat că e vorba de legea lor, care prevede că pensiile militare  se actualizează după salariile aflate în plată. Doamna Vasilescu uită să spună ceea ce a spus neoficial dar foarte tăios, când a auzit că este acționată în instanță: ”Lasă că o să vedeți voi coloneilor”. Dar trebuie să admitem că are dreptate când spune că documentele privind pensiile militarilor, din toate ordonanțele care au modificat Legea 223, au fost lucrate la MApN,  la ordin politic însă. Vina responsabililor din MApN este că nu și-au apărat colegii din rezervă, s-au mulțumit să aibă grijă doar de pensiile lor, prin sporuri și alte venituri care să le măreascaă baza de calcul a pensiei. Modul în care este făcut art. 28 din Legea 223, spune totul.

Trebuie spus că nici intervenția Olguței nu a adus nimic nou, același lucru îl spusese și în iulie 2022 la o întâlnire cu rezerviștii la Craiova.

Gafele Getuței

  A urmat o pauză de ajustare a microfoanelor și apoi  la partea a doua, o intervenție telefonică a doamnei Georgeta Gheorghe, ”președintele Asociației rezerviștilor militari din Interne și Armată” o asociație care la momentul la care vorbim sau vorbea doamna Gheorghe, nu exista, nu e înregistrată nicăieri, nici pagina de facebook  nu este accesibilă dar să zicem că asta nu contează. Numai că această titulatură pe mine mă duce cu gândul la Nassiryah și lucrări de doctorat. Ce ușor se obțin titluri în România, mai ales când ai nevoie doar de doi prieteni ca să zăci că ai înființat o asociație, să te declari președinte iar  prietenii să se declare  vicepreședinți.

Doamna a vorbit frumos despre pensiile militarilor, mai frumos aprooape decât Dogaru, dar cu același efect și cu aceeași dorință de a bate din bocăncior, dând verdicte fără acoperire. Spun asta pentru că doamna Gheorghe a făcut câteva greșeli nu doar impardonabile ci și chiar foarte periculoase, cu efecte dezastruoase:

  1. A afirmat că TOATE ASOCIAȚIILE MILITARILOR sunt de acord cu proiectul aflat în dezbatere în Parlament, dar pe de o parte nu a menționat care proiect, PLX 262, sau B447, iar pe de altă parte nu toate asociațiile militarilor, care sunt ”fără număr” au fost de acord, doar cele participante la discuții, ceea ce nu este totuna. Să ne amintim că inițial reprezentanții asociațiilor invitați la discuții au fost de acord cu amendamentul propus de Leoreanu, renunțând chiar la cel cu care veniseră la discuții, în cadrul Plx 262, cunoscut și ca Ordonanța Bayraktar. Apoi când doamna Pauliuc a venit cu alt proiect de lege separat, pe motiv că PLX 262 nu mai este viabil, asociațiile prezente la discuții au îmbrățișat acest proiect al doamnei Pauliuc, uitând de PLx 262. Ciudat, doamna Gheorghe, deși a afirmat că vrea să clarifice situația, dar nu a pomenit nimic de cel de-al treilea proiect, cel cu care venise tot doamna Pauliuc proiect inițiat ca urmare a unei înțelegeri între Ciucă și Ciolacu, lucrat la DGFC deși este cel mai complet și fiabil, celelalte fiind lucrate pe genunchi. Asta nu mi se pare clarificare a situației ci evitare, mascare a realității.
  2. Doamna colonel (rez) Gheorghe nu a solicitat și nici liderii asociațiilor care au acceptat aceste proiecte, o simulare măcar, din partea inițiatorilor sau MApN privind rezultatele aplicării proiectelor respective. Oare de ce ? Nu îi interesează, sau le e frică să afle adevărul ?
  3. Întrebată de doamna Alexandrescu, doamna Gheorghe a afirmat nici mai mult nici mai puțin, că PROIECTUL AFLAT ÎN PARLAMENT, RĂSPUNDE TUTUROR CERINȚELOR REZERVIȘTILOR, ADICĂ REZOLVĂ TOATE PROBLEMELE PENSIILOR MILITARE. Bă ești prost ? Proiectul respectiv nu doar că nu înlătură problemele ci creează noi probleme, dar, mai ales, duce la diminuarea pensiilor la 90% din pensionari. Posibil să scape (mai ușor) cei pensionați în anul 2023-2024. Să faci o astfel de afirmație este nu doar o inconștiență crasă ci și un cuțit înfipt în inima tuturor, pentru că dacă se aprobă acest proiect (unul din ele, 262 sau 447) indiferent de rezultatele lui, pensionarii militari nu mai pot revendica nimic, pentru că EI AU DECLARAT, PRIN DOAMNA GHEORGHE, CĂ LI S-AU REZOLVAT TOATE CERINȚELE. Inconștiență, prostie sau intenție? Să ne spună doamna, căci doar dânsa știe. De fapt după ce se va aproba, dacă se va aproba unul din proiectele aflate deja în fluxul legislativ, indiferent de rezultatele sale, nu vom mai putea cere nimic, nu ne mai putem plânge, pentru că noi am cerut insistent să fie votat.

În rest, problemele au fost expuse coerent, dar greșelile făcute îngroapă efectiv orice pretenție, solicitare, pretenție ulterioară. Măcar a înțeles că problema legii 49/1995 este o problemă falsă și nu a mers pe gogorița unora care pretind că respectiva lege este încă în vigoare. Legea a fost abrogată, dar nu de legea 223 cum a spus doamna Gheorghe, ci de legea 164/2001, prin articolul 88. Dar măcar nu a mers pe prostia pe care o susțin alții.

Și cu asta, se poate spune că s-a încheiat discuția pe tema pensiilor militare, totul a rămas ca în tren, chiar dacă doamna Alexandrescu a promis că mătură pe jos cu PNL și PSD dacă nu votează proiectul (care din ele???) fără a ști însă că pune osul la nenorocirea multor pensionari.

Una peste alta, emisiunea nu a clarificat nimic, deși așa promisese doamna Alexandrescu care  a urmarit de fapt să se lămurească ea, nu să lămurească pe altcineva, cum stau lucrurile cu pensiile militare, lucru pe care de fapt trebuia să îl facă în particular, nu să țină oamenii în fața televizoarelor să urmărească un circ electoral  în timp ce ea butona telefonul.

 O să postez aici  zilele următoare aici  o simulare care va prezenta cum vor evolua pensiile în varianta Pauliuc și varianta comună PSD/PNL, întocmită de Jianu, la care a făcut referire acum două zile Ciolacu.  Poate așa șefii de asociații își vor pune și vor pune întrebări și vor cere ei de la MApN date privind efectele respectivelor proiecte, pentru că până acuma nu au zis nimic, ca și cum nu ar fi fost vorba de pensiile lor și ale colegilor lor.

 https://in-cuiul-catarii.info/2024/10/11/actualizarea-soldei-de-grad-episodul-anca-21300

PROIECTUL JIANU, EXPLICATII SI COMBINATII

 

Exista o poveste pe vremea copilariei noastre, scrisă de Caragiale, despre Cănuță Om Sucit, un om atât de sucit că nici mort nu a stat ca toți morții pe spate. Credeam că  mai sucit ca el nu se poate, dar viața bate povestea. Liderii asociațiilor noastre au dovedit că Einstein a avut dreptate când a spus că nu e sigur că infinitul nu are limite și că băietul din povestea lui Caragiale era totuși un om normal în comparație cu ei.

De 15 ani politicienii își bat joc de pensionarii militari. De 15 ani tot vin cu propuneri abureli, proiecte, propuneri pentru ”rezolvarea nedreptăților” din pensiile militare, de 15 ani liderii asociațiilor au acceptat toate propunerile care pretindeau că ”ne dau și nouă ceva” nu conta cât, nu conta cât se lua. De 15 ani liderii asociațiilor militarilor au făcut joc de glezne și de câte ori au fost chemați la ordin, că altfel nu pot spune, și li s-a cerut să accepte variantele propuse, ei au acceptat totul fără să fie în măsură măcar să evalueze dacă nu să înțeleagă ce li se propunea, dar ei acceptau pentru că ”ne dădeau și nouă ceva”. Așa au acceptat inițial varianta de amendament al lui Leoreanu la OUG 28. Așa au acceptat apoi varianta 2 a lui Leoreanu pentru amendarea plx 282. Așa au acceptat după o lună-două și varianta de proiect pentru actualizarea soldei de grad  cu care au venit Pauliuc și Fenechiu, pretinzând că e lucrat de DGFC, ceea ce nu era adevărat, fiind făcut de un ageamiu. La acest ultim amendament, ”specialiștii” SCMD au venit cu amendamente mai proaste decât însăși proiectul, iar ceilalți lideri de asociații, neavând propriii specialiști lângă ei, au înghițit balivernele lui Năstase.

Se părea că totul se îndreaptă spre un dezastru, dar dintr-o dată, acum 2 zile  de ore a apărut pe piața de transferuri un alt proiect, pe care citindu-l, am recunoscut stilul lui Jianu. Am mai recunoscut în el și unele elemente despre care vorbisem cu generalul Jianu acum câțiva ani, și o combinație de expresii și proceduri care ar da dureri de cap celor care ar încerca să înțeleagă ce vrea proiectul. Trebuie să recunosc că lucrătura e măiastră deși are și unele scăpări. 

De două zile am răsucit articolele și prevederile proiectului pentru a vedea nu numai intenția autorului proiectului ci și modul în care va fi sau ar putea fi aplicat. De două zile discut cu Mateiaș și răsucim și răstălmăcim textul proiectului pentru a-i afla chichițele și cred că suntem  în măsură să dăm un verdict. De fapt Mateiaș a spus pe repede înainte, în articolul precedent, sperând că va fi de ajutor liderilor de asociații care mergeau la ”târg”,  ceea ce era mai important, fără a da explicații prea multe, pentru că trebuia să aibă loc  întâlnirea la care fuseseră invitați liderii de asociații de către doamna Pauliuc și a ca aceștia să cunoască  minimul necesar pentru a ști despre ce e vorba. Din păcate deși articolul lui Mateiaș  a fost accesat de zeci de mii de cititori în 24 de ore, se pare că nu a fost citit de cine trebuia sau dacă a fost citit a fost citit degeaba, pentru că orgoliile și prostia sunt prea mari la unii lideri de asociații.

Trebuie să spun că din toate cele 4 variante de proiecte/amendamente depuse sau fluturate pe facebook sau diferite pagini, acest proiect, fără a fi perfect, este de departe cel mai bun, exceptând proiectul depus de  Chelaru. Este singurul proiect înaintat de DGFC care nu conține, sau la care, chiar dacă nu e perfect,  nu sesizez nicio capcană.

În adresa (de la finele articolului), trimisă de doamna Pauliuc luni seara  liderilor de asociații prin care îi convoca din nou la discuții fără a le da timp să rumege proiectul, se înțelege că :

  1. Proiectul lui Leoreanu depus inițial de doamna Pauliuc și prezentat împreună cu Fenechiu, pretinzând că a fost lucrat cu DGFC și CPS a MApN, NU ESTE AGREAT DE MApN. Eu am spus de atunci că acel proiect nu putea fi nici măcar avizat de Jianu, care nu s-ar face de râs cu o așa porcărie. Motivul invocat pentru refuz, întemeiat de altfel, este că nu prea se poate modifica Legea 223 și nu se pot actualiza pensiile militare din cauză că ar contraveni înțelegerilor convenite prin PNRR. Dacă se poate evita acest aspect, fără a mai primi obiectii, cu atât mai bine. Și soluția a fost INTRODUCEREA PREVEDERILOR RESPECTIVE ÎN STATUT, CA LA MAGISTRAȚI, FĂRĂ A POMENI CEVA DESPRE ACTUALIZARE care ar fi explodat sub fundurile cârcotașilor useriști  
  2. Printre documentele trimise de doamna Pauliuc, care între noi fie spus nu cred că a înțeles nici ea ce a vrut Jianu (și nici nu avea cum, de vreme ce ditamai generalul fost șef DFC s-a uitat la el ca curca în lemne refuzându-l fără justificări), se afla și un tabel cu propuneri de amendamente în care liderii de asociații trebuiau să introducă eventuale propuneri la proiectul primit. Adevărul este că timpul avut la dispoziție a fost foarte scurt iar proiectul prea complicat pentru a fi măcar citit. Așa că sunt convins că liderii de asociații, în proporție de 90% l-au refuzat din comoditate sau neputința de a-l citi și a-l înțelege, nicicum să mai vină și cu propuneri.

Rezultatul a fost respingerea acestui proiect, deși este de 10000 de ori mai bun decât orice ar fi visat măcar unii pensionari.

Și acuma să vedem ce propune și ce prevede acest proiect:

  1. În primul rând, nu modifică legea 223 nu se atinge de ea, de prevederile ei, chiar dacă face referire la pensiile militare. Deci, nu poate fi respinsă pe motiv că face modificări la prevederi din legea pensiilor, că nu ar respecta prevederile PNRR.
  2. În al doilea rând prevederile respective fiind introduse în statut, nu vor mai putea fi modificate de oricine, singura structură care poate modifica sau abroga respectivele prevederi ar fi MApN și nimeni nu va mai putea spune că ”nu am făcut-o noi”, dând vina pe Olguțe, Ciolaci sau Velișcoi. Singura grijă ar fi ca la înlocuirea statutului, aceste prevederi să fie introduse și în noul statut.
  3. La articolul I (1):
  • Solda de grad este scoasă în afara bazei de calcul. Aici sunt aspecte, pro și contra.

 Aspecte pro:

  • Actualizarea acesteia, nemaifiind considerată de acum încolo modificare a drepturilor de pensie, nu va mai fi nevoie de decizii la fiecare actualizare. Așadar solda de grad, de acuma se poate actualiza periodic, fără a mai afecta baza de calcul și a mai necesita o altă decizie.
  • Solda de grad va deveni intangibilă, oricâte legi ale pensiilor militare se vor schimba, reprezentând cu adevărat un drept inalienabil, statutar.
  • Solda de grad se va acorda și moștenitorului, ca indemnizație, în procentul stabilit de lege, în caz că proprietarul decedează, ceea ce va fi un ajutor pentru copii, sau soție în caz în care nu pot primi pensie de urmaș.

         Aspecte contra:

  • Se micșorează baza de calcul a pensiei deci și cuantumul, dar solda de grad  se transformă în indemnizație neimpozabilă, deci cuantumul  primit ca soldă de grad  va fi mai mare decât dacă ar fi rămas în pensie. Deci se compensează inconvenientul micșorării bazei de calcul.

Art.I (2)  Prevede :

  • Cum se calculează baza de calcul după extragerea soldei de grad. Aici există o necunoscută, și anume ce se întâmplă cu indexările de la momentul ultimei decizii până la momentul recalculării. Se pierd sau nu ? În proiect nu se specifică și ar trebui menționat căci altfel cade sub incidența altor prevederi sau cutume, care prevăd excluderea indexărilor.  
  • Cuantumul pensiilor militare de stat se ”indexează” ori de câte ori se majorează soldele de funcție ale cadrelor militare în activitate, proporțional cu acestea, și începând cu aceeași dată”. Mulți se vor întreba ce e cu această indexare, dar citind definiția indexării, cine are cap va înțelege.

Este adevărat legea nu prevede cum anume, ce  înseamnă ”proporțional”, dar sper că  se va specifica fie  în lege, fie în metodologia de aplicare.

  • Prevederile de mai sus nu se aplică celor care primesc pensia având alt mod de calcul decât legea 223.
  1. La articolul II : Prevederile art.I se aplică și soldaților și gradaților.
  2. Articolele III și IV se referă la celeași modificări aplicate statutelor polițiștilor și celor de la penitenciare.
  3. Art V
  • Alineatul 1. Prevede faptul că PÂNĂ la data de 20 iunie 2025, toate pensiile aflate în plată SE RECALCULEAZĂ din oficiu, prin deducerea din baza de calcul prevăzută în decizia de pensionare, a cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional.
  • Alineatul 2 este însă o ghicitoare pe care nu ar fi dezlegat-o nici Oracolul din Delfi. De două zile mă chinui cu el, am înțeles cam ce vrea autorul, dar modul în care este redactată pare a veni din catrenele lui Nostradamus. Cred că ar trebui revăzut și reconstruit. De exemplu, în finalul aliniatului 2 se vorbeste despre ” aplicarea în mod corespunzător a legislației privind actualizarea și indexarea pensiilor militare de stat începând cu data de 1 ianuarie 2016 până la intrarea în vigoare a ACESTEI LEGI(????) ” Pai având în vedere că modificăm legea 80,  prin ”intrarea în vigoare a acestei legi”  se înțelege legea 80.
  • Alineatul 3 spune că pentru pensiile calculate conform alineatului 2, adică cele calculate pe alte legi decât 223, dacă prin recalculare se obține un cuantum mai mic, se păstrează cuantumul cel mai avantajos. DAR PENTRU PENSIILE RE/CALCULATE CONFORM MODULUI DE CALCUL AL LEGII 223, DE CE NU SE APLICĂ? Dacă o pensie acordata după 1 ianuarie 2016 prin recalculare este diminuată, se pune în plată cuantumul mai mic? Proiectul NU PREVEDE NIMIC EXPRES.
  • Alineatul 5 spune că pensiile recalculate se ”cuvin” începând cu data de 01.01.2025 și se plătesc începând cu 1 iulie 2025, deci în Iulie se primesc restanțele pe 6 luni. De ce  abia atunci ? Probabil pentru că atunci se va finaliza recalcularea și vor fi și alocate și fondurile necesare, dacă cumva prin limitarea la net nu se va pierde mai mult decât se va câștiga. Dar cum și proiectul avansat de Leoreanu/Fenechiu/Pauliuc va suferi același proces al limitării la net fără a păstra însă indexările, aici pierderile vor fi mai mici.
  1. Art . VI spune că normele de aplicare se întocmesc în 60 de zile de la apariția prezentei legi.

Ce mai trebuie spus aici ? Faptul că de vreme ce se modifică baza de calcul a pensiei, trecerea tuturor pensiilor pe limitarea la net este clară, inevitabilă AȘA CUM DE ALTFEL SE ÎNTÂMPLĂ CU TOATE PROIECTELE PROPUSE INCLUSIV CEL ACCEPTAT DE LIDERII DE ASOCIAȚII.  Repet, în acest caz legiuitorul ar trebui SĂ MENȚIONEZE PĂSTRAREA CUANTUMULUI CEL MAI AVANTAJOS PENTRU TOATE PENSIILE. Spun asta de luni de zile și nimeni nu înțelege, liderii de asociații când merg la întâlniri cer doar aplicarea cât mai rapid a legii, indiferent ce contine, ca să scape de stress, să se poată lăuda că au obținut o mare victorie,  victorie care pe  mulți îi va îngropa.

 

Deci acestea sunt prevederile proiectului asupra căruia liderii asociațiilor trebuiau să vină cu propuneri sau un răspuns de accept sau nu.

Cum însă timpul de studiu a fost foarte foarte mic, dar mai ales având în vedere complexitatea legii, liderii noștri, fără excepție au găsit că e mai ușor să refuze proiectul decât să caute să îl înțeleagă sau să ceară timp de studiu. Se pare că vor să scape cât mai repede de organizarea de proteste, pentru că cer aplicarea legii, orice lege, numai lege să fie, până pe 25 Octombrie, 2024, indiferent de consecințele acesteia, iar când în sfârșit apare un proiect care oferă cât de cât ceva dar oricum mult mai mult decât ce au propus ei, acești lideri preferă ușurica, dau cu piciorul găleții cu lapte pentru că e mai ușor decât să încerci să o înțelegi. S-au luat toți după cuvintele neacoperite ale lui Năstase care a spus că nu e bun proiectul, doar pentru că nu l-a înțeles sau i-a fost lene să îl descâlcească.

De altfel, emblematic exemplu de prostie crasă și infatuare, refuz de a gândi și necunoașterea realității îl constituie comunicatul dat de LADPM după această întâlnire, în care șeful LADPM declară că : – Pe parcursul discuţiilor, a fost adus la cunoștința participanților preocuparea M.Ap.N. care „având în vedere discuțiile din spațiul public” a analizat și a propus un proiect de lege… Fără excepție, cei prezenți au respins o asemenea soluție si care este una vadit dezastroasa pentru rezervisti daca s-ar adopta.”

De ce este una așa de dezastruoasă nu spune domnul Dima, dintr-a VII-a, pentru că nici măcar nu a înțeles-o. Dar dă verdictul și pecetluiește soarta tuturor pensionarilor prin 3 cuvinte: ESTE VĂDIT DEZASTRUOASĂ fără a menționa că aceasta este varianta cea mai bună și-culmea este acceptată de cei doi președinți de partid și DGFC a MApN. 

De fapt fuseseră chemați pentru a discuta acest proiect, puteau cere lămuriri, chiar dacă nu aveau cui, căci era nevoie de inițiator pentru a-l diseca, puteau solicita prezența lui Jianu, dar nu au făcut-o, fiind ”duri dar severi” pentru că voiau să își impună prostia de amendamente și propuneri, să se împăuneze că ”ei au făcut asta”. Ce au făcut, se va vedea dacă se pune în aplicare ce au acceptat și propus.

Așadar, după 15 ani de acceptare a tuturor aberațiilor propuse de MApN sau politicieni, aberații acceptate dar slavă Domnului nepuse în practică, singura dată când MApN vine cu ceva mai răsărit, liderii noștri refuză. Asta este ca în povestea cu Ionică și lupul. Sper ca citind acest articol să se trezească și să își facă timp să înțeleagă că își dau singuri cu stângul în dreptul acceptând porcăria propusă de Fenechiu și Pauliuc și completată și mai dezastruos de Dogaru și Năstase. Dacă nu vor reveni sau nu își vor reveni și se va aplica proiectul amendat de Dogaru, prevăd alegeri cu scântei în toate asociațiile.

Consider totodată că de vină la respingerea pe necitite a acestui proiect este și doamna Pauliuc, care: 

  • A trimis proiectul într-un format greu de viziualizat.
  • Nu a înțeles proiectul, a venit cu lecția neînvățată
  • Nu le-a explicat care a fost scopul întâlnirii, care trebuia să fie DISCUTAREA ACESTUI PROIECT.
  • NU S-A ACHITAT DE MANDAT

Propun celor care au lucrat la proiectul Jianu, căci acesta este proiectul despre care vorbeau atât Ciucă cât și Ciolacu că va fi un proiect comun, acceptat de Coaliție,  să mai organizeze o întâlnire cu asociațiile,  la care să participe autorul proiectului care să dea explicații și eventual să aducă și o simulare, căci oricât de supărat ar fi pe aceștia pentru respingerea proiectului fără a-l citi sau înțelege, e păcat să tragă toți pensionarii pentru o mână de oameni. Și mai propun sau solicit celor doi lideri de partid, care am înțeles că ar fi de acord cu acest proiect, să vină la acea întâlnire și să se angajeze fiecare personal că indiferent cine va câștiga alegerile, vor susține acest proiect așa cum va fi agreat. Se poate găsi o oră-două în calendarul personal, în care să vină la întâlnire. Hai că se poate !

 

NOTA: Pentru a evita sau exclude orice discutii inutile, fac mențiunea că aici am analizat textul de lege ca efecte, nu persoana care l-a întocmit, nici pe cel care l-a mandatat să îl facă, nici intențiile, nici posibilitățile de aplicare, nici șansele de reușită, care sunt toate subiective. TEXTUL DE LEGE ESTE PRIMUL LUCRU CARE TREBUIE ANALIZAT INDIFERENT CĂ EMPATIZEZI SAU NU CU CEL CARE L-A ÎNTOCMIT. Ori liderii asociațiilor au analizat și refuzat autorul care poate fi credibil sau nu, refuzand sa isi arunce ochii pe text. Aici au gresit.

https://in-cuiul-catarii.info/2024/10/04/proiectul-jianu-explicatii-si-combinatii-21277 

luni, 14 octombrie 2024

S-A STRIGAT BINGO-III

 

A apărut un nou proiect privind actualizarea soldei de grad şi de funcţie din  pensiile  militare

De data asta nu mai vorbim de aberaţii feisbuciste sau tv. Multe lucruri noi, neaşteptate  şi oarece probleme juridice de aplicare. Intervenţia pe statutele militarilor şi poliţiştilor încearcă să „evite” modificarea directă a L223/2015 a pensiilor militare din motive de PNRR, cu o intenţie destul de clară de a majora cuantumul acestora. Dar, ca şi la legea publică vor fi şi situaţii de micşorare, pe care iniţiatorii  nu le-au gestionat corespunzător (se prevede menţinerea cuantumului  avantajos doar pentru recalcularea pensiilor stabilite/recalculate potrivit legislaţiei anterioare , L263/2010,etc.).

Pe scurt, ca să nu pierdem timpul:

Se acordă solda de grad/salariul gradului profesional deținut, ca element distinct de pensia militară de stat, în cuantum net neimpozabil, actualizat, personalului militar, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare în rezervă/retragere, și diminuarea bazei de calcul a pensiei militare de stat prin eliminarea acestui element salarial.

În același timp, se reglementează indexarea pensiilor militare de stat, cu excepția celor stabilite conform Legii nr. 263/2015 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, sau a legislației în vigoare până la data de 1 ianuarie 2016, proporțional cu majorarea cuantumului soldelor de funcție/salariului de funcție ale personalului militar, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare în activitate, realizându-se astfel, echilibrarea sistemului pensiilor militare de stat cu cel al salarizării personalului militar, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare în activitate.

Doar ceva explicaţii de început, lăsând partea de indexare a soldei de funcţie să se mai stabilizeze, că e cam necoaptă juridic şi aplicativ. Ce presupune recalcularea: Se diminuează BRUTUL pensiei militare DIN ULTIMA DECIZIE DE PENSIE PRIMITĂ(de stabilire, recalculare sau actualizare) cu valorile BRUTE din următorul tabel, urmînd ulterior ca elementele salariale corespunzătoare soldei de funcţie să FIE INDEXATE pentru a se obţine NOUL CUANTUM BRUT AL PENSIEI. Pentru stabilirea cuantumului net SE VA APLICA art.60 forma în vigoare TUTUROR pensiilor supuse recalculării.

ATENŢIE: TOATE pensiile militare aflate în plată la data intrării în vigoare a proiectului SUNT SUPUSE RECALCULĂRII. Nu plecaţi pe fentă, precizarea că cele stabilite/recalculate pe L263/2010 nu beneficiază de indexarea soldei de funcţie e derutantă, dar ea în aplicare se traduce prin faptul că acele cuantumuri obţinute/recalculate pe L263/2010 şi care au supravieţuit ca şi cuantum avantajos, nu fac obiectul acestei proceduri de indexare ( propunătorul era grăbit şi excesiv de stresat, L263/2010 nu avea în calcul cuantumul soldei de funcţie ca element de calcul, prin urmare nu se putea crea o situaţie ipotetică de indexare a acestuia, poate doar în cuantumurile avantajoase stabilite pe L164/2001 să fi fost probabilă).

 

Pe talonul de pensie o să fie materializată o nouă pensie militară corespunzătoare drepturilor recalculate  şi mai apare o nouă rubrică Indemnizaţie lunară grad a cărei valoare va fi cea din ultima coloană a tabelului prezentat mai sus. Dar pînă la aprobare mai e cale lungă, plus că iunie 2025 e departe.

https://in-cuiul-catarii.info/2024/10/02/pensii-militare-s-a-strigat-bingo-iii-21255 

POHTA CE POHTESTE EL

 

Aș vrea să clarific de la bun început un lucru: nu abordez acest subiect pentru că este la modă, pentru că toate televiziunile îl rostogolesc, pentru că toată lumea îl comentează sau pentru… audiență. Persoana în cauză este atât de grețoasă încât nu merită nici măcar să te gândești la ea, dar nu am încotro. Nu am încotro pentru că văd că toate televiziunile discută acuma despre casele lui, despre nesimțirea lui, despre îngâmfarea lui, despre pretențiile lui, despre furturile, despre casa de milioane de euro care i se pregătește, despre dosarele lui ținute până acuma la secret și nepomenite decât de câte o voce răzleață și nebăgată în seamă dar nimeni nu vorbește despre pericolul pe care acest individ, pe nume..KW Iohannis încă îl reprezintă pentru români.

Am mai spus-o, acest specimen, căci este reprezentantul unei specii, o specie pe cale de multiplicare perpetuă o specie de indivizi, grupuri sau state care consideră că li se cuvine totul, că își pot permite orice, că interesul lor primează, că au lumea la picioare și pot călca peste cadavre fără să fie trași la răspundere,  el nu ține cont de nicio lege, este de un orgoliu nemăsurat,  privirea lui niciodată nu a exprimat empatie, compasiune, un licăr de umanitate măcar, este cruzimea și nesimțirea personificate  și tot ce s-a întâmplat și se întâmplă dovedește faptul că am avut și am dreptate.

Dar tot ce am trăit, îndurat și acceptat în toți acești ani de când serviciile și magistrații l-au cocoțat pe scaunul de președinte cu colaborarea tuturor partidelor politice și în  tăcerea complice a tuturor românilor care au știut că au fost furați, dar au tăcut, paltoanele aruncate pe mașină, croazierele prin țări cu care România abia dacă schimbase câteva acorduri în toată istoria ei dar acceptaseră să îl primească, zborurile cu avioane de lux în vizite fără obiectiv, orele de ski și apoi golf în momente în care românii așteptau o reacție la un eveniment de interes public,  perioada de pandemie când eram proști dacă nu purtam măști, sau dușmani ai patriei dacă nu ne vaccinam, discursurile pline de tăcere când abia îngăima două cuvinte și alea primite prin cască, toate umilințele, dar și împăunările cu ”partidul meu”, ”România luată înapoi”  ”Șeful armatei mele”, toate aceste dovezi ale nesimțirii Iohanesciene pălesc pe lângă ceea ce ne pregătește și dorește satrapul ultimilor 10 ani din istoria românilor.

Îmi amintesc cât de uimită a fost lumea când Iohannis, întors de la Washington a anunțat imediat într-un gest de ”transparență” nemaivăzut timp de 10 ani, acordul și prevederile acordului semnat cu Zelensky, fratele geamăn în ceea ce privește politica față de compatrioți, singurul care îl depășește în ceea ce privește egocentrismul și lipsa de compasiune, că nu mai poți spune empatie față de propriul popor. Ziarele titrau că Iohannis și-a revenit, a dat dovadă de transparență instituțională. Aiurea, de fapt se grăbea să bage bâțul prin gard, să îl întărâte pe Putin să facă declarații prin care să amenințe România pentru a justifica ”tratatele sale”. Ce urmărește de fapt Iohannis? Nimic altceva decât ce a urmărit în ultimii 10 ani și vrea în continuare.

Toate eforturile sale, plecând de la auto-propunerea la șefia NATO, apoi la șefia Comisiei Europene, cu care s-a făcut de râs nu doar în fața românilor ci și a lumii politice europene și europenilor de rând care cred că se întreabă dacă toți românii sunt atât de proști, toate încercările sale prin slugile politice de a candida pe listele PNL la Senat pentru a prinde apoi nu doar șefia partidului ci și a Senatului pentru a fi al doilea om în stat și a-și continua vizitele și plimbările ca al doilea om în stat, tot ce va face el de acum încolo se subordonează dorinței sale de a rămâne pe o poziție care să-i ofere nu doar posibilitatea de a-și face de cap ci și IMUNITATE în fața legii, pentru că uite, riscă să piardă ce a acumulat în 20 de ani de furturi și fapte penale, cele peste 20 de dosare riscă să se reactiveze și pierde tot, poate chiar și libertatea.

Singura șansă a sa de a rămâne în picioare de acuma, este războiul. Dacă România este atacată, dacă România intră în război, lucru dorit și de americani și de conducerea UE, nu doar de Iohannis, deci dacă se decreteaza starea de război urgență sau asediu,  mandatele parlamentarilor și președinteluipot fi prelungite.

Art 83 din Constituție spune ca: ” (3) Mandatul Presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa.”

Același lucru se întâmplă și cu mandatele parlamentarilor, conform articolului 63 din Constituție: (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.”

Așadar, atât Parlamentul, cât și președintele își pot prelungi mandatele. Cine decretează și stabilește aceste stări? Conform art 93 din Constituție,

”(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.”

Cât timp se pot prelungi mandatele? Cît timp ține starea respectivă? Cum starea de urgență este limitată rămâne starea de război care se poate lungi până când se semnează pacea.

Poate așa înțelegem de ce ambele alegeri au fost ”comasate” în aceeași perioadă și de ce așa târziu. Probabil s-a tot sperat ca până la sfârșitul anului Rusia să atace România sau cel puțin un stat membru NATO. Poate așa înțelegem de ce Zelensky și alți oficiali ucraineeni ne tot solicită să doborâm de pe teritoriul nostru dronele rusești de pe teritoriul urcainean. Poate așa înțelegem de ce se semnează astfel de acorduri și tot înființăm comandamente și centre de instruire a soldaților ucraineeni și NATO în România. E adevărat nu putem risca să declarăm noi război Rusiei și nici să o atacăm, dar facem tot ce ține de noi, sau mai corect și mai clar, conducerea României face tot posibilul să provoace o reacție militară a Rusiei împotriva noastră, prin declarații și măsuri provocatoare, care să ducă la acest rezultat și să justifice declararea stării de necesitate/asediu/mobilizare/război care vor conduce apoi,”firesc” la anularea/amânarea alegerilor și astfel, nu doar Iohannis ci și partidele parlamentare să își păstreze locurile și mai ales procentele.

Veți spune că nu e posibil, că e o aberație, așa ceva nu se poate întâmpla. Vă amintiți de câte ori ați spus în ultimii 10 ani în gândul dumneavoastră că ”așa ceva nu se poate”, începând cu recuperarea celor 10 procente dintre Ponta și Iohannis  de la alegerile  din 2014? Poate se va întâmpla, poate nu, dar cine garantează că nu există în mintea cuiva un asemenea plan, o minte bolnavă plină de ură împotriva românilor, o minte răsucită, care s-a declarat continuatoarea Forumului Etnic German numai pentru a pune mâna pe clădirile acestei organizații naziste care la rîndul ei le luase cu japca de la români?

Și să fim realiști, o asemenea variantă ar conveni și parlamentarilor actuali care și-ar vedea prelungit mandatul ”până la încetarea stării de război” în viziunea lui Zelensky conform planului său de pace în cinci puncte. Și pentru că veni vorba de acest plan, numit ”Victoria” probabil după numele doamnei Nulland cu al său ”fuck the UE”,  hai să vedem ce conține, ca să mai spunem odată ”așa ceva nu e posibil” și să mergem mai departe. Acesta conține de fapt dorința lui Zelensky de a primi arme mai multe și mai sofisticate, de a primi mai mulți bani, de a continua acțiunile, căci de ofensivă nu mai poate fi vorba, în Kursk, de a primi acceptul de a lovi adânc în interiorul Rusiei cu rachete cu bătaie lungă, de a-și elibera teritoriile aflate sub ocupație rusă. Acesta plan ”de pace” al ”victoriei„ nu este practic un plan este doar o nouă milogire și o nouă încercare de a atrage statele europene în conflict. În plus, Zelensky se joacă cu fundul gol pe lângă bariera ridicată cerând Europei să nu se sperie de ”amenințările,” de fapt avertismentele, lui Putin privind folosirea forței împotriva oricărui stat care se va implica fățiș în conflict, deși tot el a fost primul care striga încă de la începutul conflictului, că Rusia intenționează să atace alte state, nu doar Ucraina. Acuma interesul cere să minimalizeze intențiile și posibilitățile Rusiei pentru a ”încuraja” lărgirea conflictului și implicarea altor state. Și nu e culmea să vii cu un așa zis plan de ”pace” care de fapt să amplifice războiul? Se pare că vechiul dicton latin ” si vis pacem, para bellum” s-a transformat în ”dacă vrei război, vorbește despre pace”.

Zice Iohannis:

”România sprijină pe deplin Inițiativa de Pace a Președintelui Zelenski: este singura abordare care poate asigura o pace justă și durabilă, fiind în deplin acord cu Carta ONU și cu dreptul internațional”

Astfel de minți conduc țări și ridică pretenții.

 Cam acesta este direcția în care mergem târâți de niște minți bolnave, dar noi continuăm să credem că este imposibil. Ferească Dumnezeu să rămână Klaus la putere, sau să își realizeze planul.

Notă: Nu numai la noi, în mai multe țări europene și nu numai, au loc alegeri acest an.

Nu numai la noi, în mai multe țări europene și nu numai, actualele conduceri si-au pierdut susținătorii.

Nu numai la noi, în mai multe țări europene și nu numai, au loc ”inundații, cicloane, catastrofe”.

Nu numai la noi, în mai multe țări europene și nu numai, există sisteme HAARP.

Ghinion.

https://financiarul.ro/actuale/sumele-cheltuite-cotroceni/

https://flux24.ro/video-iohannis-afirmatie-controversata-e-seful-armatei-mele/

https://www.digi24.ro/stiri/externe/presedintii-romaniei-si-ucrainei-semneaza-azi-un-acord-de-securitate-2857275

https://romania.europalibera.org/a/presedintele-klaus-iohannis-cere-parlamentului-sa-aprobe-infiitarea-unor-centre-pentru-pregatirea-si-sprijinirea-fortelor-armate-ucrainene/33126371.html

https://www.profit.ro/stiri/politic/sprijinul-militar-al-romaniei-pentru-ucraina-se-intensifica-baza-de-pregatire-maritima-pentru-ucraineni-si-trupe-speciale-navale-ale-sua-pe-teritoriul-national-tranzit-pentru-donatiile-suediei-21737115

https://in-cuiul-catarii.info/2024/09/29/pohta-ce-pohteste-el-21248 

UNA CALDA, UNA RECE

 

Cea rece, vine, după cum era de așteptat, de la clasa politică. După întâlnirile (”fructuoase” pentru această clasă repetentă ”in integrum”) avute cu reprezentanții asociațiilor (cele care mai mișcă pe ici pe colo), după 5 proiecte de amendare, OUG-uri, legi și ”depanări” ale unor prevederi ale  legii pensiilor militare, căruța s-a împotmolit. Ultimele oferte erau un proiect înaintat de doamna Pauliuc și/sau un proiect comun al PSD/PNL care să înlăture „toate inechițățile” existente în legea pensiilor militare,  deși modifică un singur articol, fără să specifice cum și ce anume, căci legea conține mai multe articole care grefează pensiile după interesele legiuitorului sau specialiștilor la diferite momente sociale sau politice. Iar acuma vin domnii din PNL în criză de voturi și ne spun că, cu un singur articol, repară tot. Închipuiți-vă un om lovit de tren, care nu mai are niciun oscior întreg, intră în operație la medicul oftalmolog să îi repare deviația de sept, iar acesta după operație îl externează  spunând că l-a vindecat, fără să țină cont de celelalte oase rupte.  Cam așa pretind acuma atât cei din PSD cât și cei din PNL că vor face cu pensiile militare și se mai și încaieră între ei, care să repare deviația de sept pretinzând că ne fac deplin sănătoși.

SE TRANȘEAZĂ PROBLEMA PENSIILOR MILITARE ÎN COALIȚIE

Deci după promisiuni, termene, avize  anunțate și .. aproape respectate, ne trezim că de fapt avizele sunt tot așa, unul alb, altul negru, dar cele negre sunt mai decisive. Degeaba au vorbit unii prin diferite consilii, Consiliul Legislativ e aproape hotărâtor. Și să nu uităm că urmează discuțiile în comisii, iar cea pentru Muncă din Camera Deputaților unde patronează prietenul militarilor Solomon, va fi ultima. Nu cred că se mai îndoiește cineva acuma, că PSD ul va pune frână proiectelor PNL și viceversa, iar aceasta nu este o noutate, este o strategie stabilită de la bun început, căci pe domnii din cele două clanuri, Clanul Ciu și Clanul Cio, nu îi interesează cu adevărat soarta pensiilor militarilor, ci SĂ NU CUMVA SĂ CÂȘTIGE CELĂLALT CLAN  VOTURILE MILITARILOR. Dacă mai are cineva un dubiu, să urmărească atent jocul în continuare, căci și așa nu are ce face. Și, colac peste pupăză, se pare că s-a rupt lanțul de iubirea, sau oiștea între…atelaje, că se pare că nu au căzut încă la pace pe legea Iohannis propusă de PNL, adică de a-l lăsa pe Iohannis să candideze la Senat pe listele PNL. Aici e buba mare și doare, nu pensiile militarilor. Partea interesantă este că Ciucă nu realizează că indiferent ce se va întâmpla, că Iohannis va candida sau nu pe listele PNL, că va ajunge sau nu senator, poziția lui în PNL va fi istorie, pentru că :

  1. Dacă Iohannis va fi senator, va fi și șeful Senatului și Ciucă nu va mai fi șef de partid, fie că va ajunge președinte și va fi obligat să își dea demisia, fie că nu va ajunge și va fi dat jos sau forțat să demisioneze tocmai pentru că nu a ajuns. Deci Ciucă își va lua adio de la președinția partidului și culmea culmilor este că se luptă serios pentru a atinge acest obiectiv;
  2. Ciucă nu a fost nici iubit nici dorit în PNL, a fost impus de Iohannis, la propunerea celor care l-au promovat și pe președintele Egiptului și pe al Cehiei, doar au fost colegi de cursuri peste mări și tări, care va spune ca și Iliescu, „revoluție și reformă, eu te-am făcut, eu te distrug!”
  3. Iohannis, fie că va ajunge senator fie că nu, va pretinde conducerea partidului și are toate pârghiile să obțină ce vrea, căci are dosarele scumpilor colegi de partid și toate informațiile de care are nevoie pentru a-i ”convinge” că e normal să se întoarcă în fruntea partidului. Numai teama că va ajunge Ciolacu președinte îl mai oprește pe Rareș Bogdan să îi dea deja la gioale lui Ciucă, pregătindu-se să pupe iarăși fundul sasului.
  4. Iohannis nu mai poate trăi fără funcție, s-a învățat să primească osanale, cadouri, case, avioane, mașini la scară și la cât este de fudul consideră că trebuie să le aibă pe viață.

Aceste aspecte se cunosc la cele mai înalte niveluri, dar toată lumea tace, ca să nu compromită șansele și așa destul de firave, ca Ciucă să ajungă președinte.

Dar, există un dar oriunde. E posibil ca Ciolacu să accepte până la urmă legea Iohannis și astfel, să se mai ”iubească” puțin cu Ciucă. Dar asta nu înseamnă că se va face ceva pentru militari, căci pensionarii militari sunt ultima grijă a celor două clanuri. Probabil Ciolacu negociază acuma direct cu Iohannis, nu cu PNL-ul soarta sa, căci vrea să rămână la butoane, la primul sau al doilea buton. Din câte se vede,  toată lumea trage în Ciucă. A mai apărut și un site fantomă care, ca și ”Politica Apocalipsei” trage din toate pozițiile în Ciucă, din motive proprii și personale, nu  ideologice. Noua pagină, alimentată de un postac, nu postaș așa cum se pretinde, și-a fixat cățeaua pe Ciucă și trage la foc automat de necaz că nu a ajuns și el general, că de, considera că merită. Unii zic că autorul noilor gloanțe ar fi trăgător plătit de Prostovanul, dar eu nu cred. Chiar dacă pe timpul campaniei postacul apocalipsei s-ar fi pus în slujba unuia și altuia îmbinând ura cu solda, el o face din ”pasiune”. Așadar lupta de clasă se încinge, o să mai urmeze lovituri la vintre căci miza e mare, pe timp de război se dau legi speciale, se rechiziționează bunuri, se mai trimit pe front adversari incomozi, cresc prețurile, înflorește specula, sunt multe oportunități pentru șacali și niciunul din clanuri nu vrea să piardă ocazia.

Așadar dragi pensionari militari, slabe șanse să obțineți ceva, nu vă mai uitați la glezne.

 https://in-cuiul-catarii.info/2024/09/25/una-calda-una-rece-21235

vineri, 4 octombrie 2024

DE UNDE NU E...

Recent, liderii unor  asociații membre sau nu ale Forumului, s-au întâlnit din nou cu reprezentanți ai PNL care cică ar dori să rezolve toate neregulile din pensiile militare, printr-un singur articol de lege, deși Legea 223 de la apariție până în prezent a suferit peste 100 de modificări din care marea majoritate, ca în bancul cu Volga, nu au dat, au luat. Și vine PNL acuma și ne spune că ne dau ei totul înapoi printr-un singur articol care de fapt, așa cum s-a spus în articolul anterior, mai mult ia decât dă. Trebuie să fii ori mort de foame și să accepți orice numai să ți se dea, ori dus cu pluta să nu îți pui și să nu pui întrebarea ”cum veți face?”

La întâlnirea respectivă, negociatorii, cam aceiași ca și la întîlnirea de la MApN din mai, ca și la cea cu Neacșu, ca și la întâlnirea cu doamna Pauliuc, s-au discutat aspecte pe lângă subiectul cel mai important. Și ca de fiecare dată, fiecare reprezentant a ținut să spună el câte ceva, ”să fie el”cel care propune, să îi fie admise lui propunerile.

Niciunul nu a întrebat și nu a cerut o simulare făcută de MApN, cu care autorul B-447 se laudă că au colaborat,  niciunul nu a întrebat la ce valorii se aplică actualizarea și când, niciunul nu a solicitat o măsură de protecție în caz că prin actualizare rezultatul final este nefavorabil. Ba, mai mult, din câte am înțeles, s-au propus unele modificări pe textul de lege, care sunt vai de ele.

Aceasta este legea propusă de PNL:

Articol unic: – Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat –

publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificarile și

completarile ulterioare, se completeaza și va avea urmatorul cuprins:

l.Dupa art. 59 se introduc trei noi articole, art. 591, art 592 si art 593 cu

urmatorul cuprins:

„ Art. 591 – (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizeaza ori de cate ori se majoreaza solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de functie/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și fiincționarilor publici cu statut special, in procentajele stabilite la art. 29, 30 și 108 și in functie de vechimea valorificata prin ultima decizie de pensie, astfel:

  1. a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii in rezerva/incetarii

raporturilor de serviciu și a mediei soldelor de functie/salariilor de ftinctie indeplinite in lunile consecutive de activitate care fac parte din baza de calcul folosita pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, la cererea persoanelor ale caror drepturi de pensie au fost deschise inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi;

  1. b) in funcție de gradul militar/profesional de^inut la data trecerii in rezerva/incetarii raporturilor de serviciu și media soldelor de funcție/salariilor de funcție deținute in lunile consecutive de activitate care fac parte din baza de calcul folosita pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, pentru drepturile de pensie deschise in baza prezentei legi.

Art. 592 – in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Casa de pensii sectoriala reactualizeaza toate pensiile aflate in plata in conformitate cu dispozitiile prevazute la art. 591.

Art 593 – Prevederile art. 591 nu se aplica pensionarilor militari care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, cat și celor care au calitatea de parlamentar, pe perioda exercitării acestor funcții.”

Nu mai comentez pe marginea acestui proiect, s-a spus AICI tot ce era de spus.

Iată ce s-a propus, de către SCMD și ceilalți au acceptat fără să clipească, urmând, conform promisiunilor domnului Leoreanu cu care au discutat, să fie introduse ca amendamente în comisiile Senatului până pe 01.10, urmând a fi apoi înaintate Camerei Deputaților pentru a fi discutate și votate în regim de urgență până pe 25 Octombrie. Așa a declarat domnul Leoreanu.

  1. Dupa Art. 59 se introduc doua noi articole, Art. 591 si Art. 592 cu urmatorul cuprins:

   „Art. 591 – Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizeaza ori de cate ori se majoreaza solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție ale militarilor/politiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în procentajele stabilite la Art. 29 si 30 și, în funcție de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:

  1. a) Potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/incetării raporturilor de serviciu, a mediei soldelor de funcție/salariilor de funcție și a drepturilor bănesti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii și valorificate în ultima decizie de pensie, a celor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;
  2. b) Fondurile necesare pentru plata drepturilor prevazute la alineatul precedent, in anul 2024, se suporta din bugetele aprobate institutiilor din SAOPSN.

                Art. 592 – În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casele sectoriale de pensii recalculează toate pensiile militare aflate în plată, în conformitate cu dispoziâiile prevăzute la Art. 591.”

Care sunt diferențele?

  1. La art. 591 a fost scos din procesul actualizării art.108 al legii 223/2015 deși și acesta trebuie actualizat cu noile valori ale soldei de grad și/sau funcție după fiecare modificare. De ce l-au scos? Să explice cei care au propus.
  2. La același articol 591 la punctul a) a fost introdusă expresia care fac parte din baza de calcul folosita pentru stabilirea pensiei militare de stat”. Aceasta nu era conținută în proiectul avansat de doamna Pauliuc. Acuma însă, odată cu introducerea acestei expresii, dacă cineva mai avea un dubiu privind aplicarea articolului 60, acesta i-a fost risipit pentru că această expresie face trimitere la modificarea bazei de calcul, care oricum era vizată, dar putea fi evitată printr-o întoarcere din condei, așa cum prevedea de exemplu amendamentul introdus de Chelaru la PLX 262. Grație acestei completări aduse de SCMD, căci ei au venit cu propunerea, nu se mai poate scăpa de aplicarea art.60 la cei pensionați înainte de 2016, deci obligatoriu pensia va fi limitată la media neturilor elementelor din baza de calcul a pensiei.
  3. Tot la art.591a) s-a propus ca pensiile să fie actualizate DIN OFICIU, nu la cerere, așa cum prevedea proiectul Pauliuc. Aici domnul Leoreanu s-a plâns că iară li se dă de lucru. Așadar nu întâmplător era trecut acolo ”la cerere”, domnii inițiatori sperau să aibă mai puțin de lucru, unii să nu știe cum să facă cererea, alții să nu știe de apariția legii, unii să treacă Styxul.  
  4. La punctul b) al aceluiași articol, introdus de către aceiași specialiști, se menționează că sumele necesare se plătesc din BUGETELE APROBATE instituțiilor în cauză. Iarăși ne faultăm singuri. De ce ? Pentru că PE ANUL  2024 NU AU FOST APROBATE ȘI NICI INCLUSE ÎN BUGETUL MINISTERELOR, FONDURI PENTRU ACEASTĂ ACTUALIZARE și conform nu doar legii fiscale cât chiar a acestui articol, NU SE POT LUA FONDURI DIN ALT CAPITOL, orice finanțist știe asta, numai specialiștii SCMD nu.  Așadar dacă fără acest articol s-ar mai fi putut,  fie prin rectificare bugetară, fie prin economii la bugetul de pensii,  lua bani și plăti sumele necesare, prin acest articol introdus de SCMD, banii se vor plati NUMAI ȘI NUMAI DIN FONDURILE APROBATE, evident Caselor de pensii.
  5. S-a propus modificarea termenului de aplicare a prevederilor legii, de la 90 la 30 de zile, deși așa cum am mai spus, în mod real, este nevoie de cel puțin 2 ani pentru a se finaliza procesul, așa cum s-a întțmplat și în 2017, când CPS a MApN era încadrată aproape 90% și avea specialiști, nu ca acuma. Dar SCMD ne-a obișnuit cu solicitări imposibile, una în plus sau în minus nu mai contează.
  6. A fost propusă scoaterea art 593, introdus la cererea expresă a domnului senator Ciucă, pentru a evita speculația cum că și-ar acorda singur măriri de pensie. De acord cu propunerea, nu pentru că m-ar interesa pensia altuia ci pentru că dacă s-ar fi acceptat așa ceva, am fi păcătuit de două ori: în primul rând că s-ar fi ales praful de principiul conform căruia solda de grad se acordă gradului, nu persoanei, indiferent de situația sa sau poziția socială și în al doilea rând pentru că s-ar fi acceptat ca legile să fie făcute conform intereselor personale ale unora sau altora, căci vrem-nu vrem, articolul era introdus pentru a face pe plac domnului senator Ciucă, (așa cum a spus chiar domnul Leoreanu), care urmărea să nu piardă, sau chiar să căștige voturi. Dacă vrea cineva să mă facă să cred că bătălia asta dintre PSD și PNL pentru pensiile militarilor se dă din dragoste pentru militari, o dragoste fulgerătoare dar nu la prima vedere, și nu din dorința de a nu pierde sau de a câștiga voturi, să se lase păgubaș!  Deci corect este LA GRADE EGALE, SOLDE EGALE. Dacă se acceptă varianta Pauliuc/Ciucă, ce facem cu militari care vor ajunge parlamentari în ”stagiunea” 2028, le luăm  diferența la solda de grad? Nu se poate, că e un drept câștigat.
  7. La articolul 592propus de SCMD, acceptat se pare de ceilalți lideri de asociații și înaintat domnului Leoreanu, se prevede că ”în termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi, Casele sectoriale de pensii recalculează toate pensiile militare aflate in plată…” De ce a ținut să modifice SCMD  varianta ”reactualizează”  din proiectul inițial cu RECALCULEAZĂ? Asta nu pot ști, știu doar că recalcularea se face când e vorba de trecerea de la o lege cu un mod de calculare la alta cu alt mod de calculare, dar aici nu e cazul. Nici când cineva aduce noi elemente în calculul pensiei nu se spune recalculare, se spune revizuire, chiar dacă procedura matematică implică o recalculare, dar procesul  recalculării termenul financiar,   este diferit de cel al actualizării, așa cum de fapt se poate constata și din metodologia de aplicare a legii 223, care vorbeste separat de recalculare și de actualizare. Dar asta nu știu specialiștii din SCMD.
  8. Aici fac o întoarcere la art 591și am lăsat această modificare la sfârșit pentru că este bomboana pe colivă, ”la creme de la creme”, quintesența gândirii financiare secemediste. Se mai prevede în propunerea la art 591a), ca actualizarea să se facă ”…conform legii și valorificate în ultima decizie de pensie, a celor ale căror drepturi de pensie au fost deschise inainte de intrarea în vigoare a prezentei legi”. Expresia boldită este de cascadorii răsului și dovedește că inițiatorii habar nu au cum se ”modifică legile”. Voi explica:
  • Această lege, de fapt proiect, înregistrat ca B447 la Senat, va deveni LEGE DE MODIFICARE/COMPLETARE A LEGII 223, PENTRU CĂ MODIFICĂ/COMPLETEAZĂ art. 59 din legea 223.
  • Odată promulgată, articolele din prezentul proiect se vor introduce în legea 223 așa cum s-a procedat cu toate modificările făcute la ea și am spus că sunt peste 100.
  • Devenind prezentele modificări parte componentă a legii 223, dacă se menține expresia ”înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi” cel care aplică legea este obligat să o aplice așa cum scrie LITERA LEGII adică va actualiza doar pensiile  existente ÎNAINTE DE APARIȚIA LEGII 223. Asta vor specialiștii SCMD? Sunt convins că nu. Sau da??????

Acestea sunt ”mici reglaje” pe care asociațiile, (CELE CARE MĂCAR MAI MIȘCĂ, căci 90% din ele nici nu există decât cu numele) le fac la proiectul propus prin doamna Pauliuc. E adevărat unele sunt ok, unele nu conțin efecte negative, se constituie doar în pretenții nerealiste, dar unele sunt catastrofale. Am ținut să fac aceste precizări nu pentru a mă da rotund, nu pentru a lovi în cineva, ci pentru a arăta că dacă mergi la ”negocieri” cu lecția neînvățată, dacă nu ești atent la detalii, acolo unde se ascunde diavolul, riști să îți rupi singur piciorul, iar inamicul abia așteaptă să spună apoi: ”păi nu voi ați cerut?”Liderii de asociații vorbesc de unitate, de conjugarea eforturilor, dar fiecare s-a dus la discuții cu propriile idei, asociațiile au trimis fiecare ce i-a dat prin cap unuia sau altuia, nu s-a făcut o așezare a eventualelor propuneri, a vorbit care a avut mai mult tupeu și s-a crezut mai ”reprezentativ” însă, repet, niciunul nu a cerut o simulare, nu a cerut o clarificare a procedurii și efectelor recalculării. Ba, unul dintre cei prezenți la discuții a spus: „Deci eu am înțeles că domnul Nicolae Ciucă este de acord să se repare această inechitate, CUM… știți mai bine dumneavoastră, soluția e la dumneavoastră” Bun așa! De 15 ani ei au dat toate soluțiile, numai noi nu ne învățăm minte. De ce îi lăsăm ? Pentru că este mult mai ușor să îi lăsăm pe alții să facă decât să facem noi. Din februarie de când s-a ridicat problema actualizării soldelor, liderii de asociații nu au fost în stare să se pună de acord asupra unui proiect viabil, fiecare a venit cu varianta lui sau fără nimic, s-a discutat la modul general, dar dacă prin absurd astăzi le spune cineva: ”veniți cu un proiect” ACUMA și îl accceptăm, NU AU CU CE SĂ SE DUCĂ. Pretenția că prin acest proiect se rezolvă toate problemele este nu o himeră ci o sinucidere. Odată acceptată această lozincă, asociațiile nu vor mai putea emite nicio pretenție încă 30 de ani de acum încolo, pentru că ei au lăsat la latitudinea politicienilor ”CUM SĂ FACĂ”  și au  admis că acest proiect rezolvă toate inechitățile. Cum să le rezolve când nu se specifică nici măcar la ce valori,ce elemente și la ce moment se face actualizarea, la orice modificare a soldelor de acum încolo, sau la toate creșterile care s-au acordat de la ultima decizie de pensie, pentru că O LEGE NU SE POATE APLICA DECÂT PENTRU VIITOR.  

Dacă lucrurile merg prost, liderii de asociații s-au scos, au pe cine da vina, ei și-au făcut datoria, au cerut, de unde să știe ei CUM se va rezolva?

Proiectul sau modificările propuse nu sunt rodul colaborării asociațiilor ci o dovadă a incompetenței și lipsei de implicare colectivă, de coordonare și de seriozitate.

Așa că dacă asta e soluția finală, nu pot spune decât că de unde nu e nici Dumnezeu nu poate cere.

PS Pe ici pe colo mai circulă zvonuri, unul zice că PSD va veni și el cu un proiect de lege care să repare nu știu ce, probabil ce strică PNL, altul că PSD și PNL și-au dat mâna și vor scoate o compilație care va fi șlagăr la prima audiție, dar nu se știe când va fi lansat. Domnule, e concurs mare, dar nu care să rezolve ceva ci care să culeagă mai multe voturi de la cei care așteaptă soluții.

Mă întreb dacă nu cumva domnii din PNL se grăbesc să voteze acest proiect în Senat, pentru a fi votat așa prost cum este, și apoi să ajungă să fie introduse amendamente în Camera Deputaților și să fie oprit pentru a se propune alt proiect, cum s-a întâmplat cu plx 262, care a fost oprit pe motiv că nu ar respecta principiul bicameralismului și că ar dura prea mult să se revină la Senat și apoi iarășila Cameră, de parcă nu ar exista posibilitatea discutății în ședințe comune ale comisiilor.

https://in-cuiul-catarii.info/2024/09/19/de-unde-nu-e-21221 

S-ASTRIGAT BINGO (II)

 

Daca pădurea n-ar da coada securii, pădurea n-ar putea fi tăiată!

Inflaţie de acţiuni politice în repararea nedreptăţilor din pensiile militare. Bietul destinatar e năucit, 7 ani a bântuit prin instanţe şi pe la diverse trepte ale administraţiei centrale, la Parlament, la Avocatul Poporului, la ministere, ba chiar şi la statuia lui Cuza, căutînd în van dreptatea iar acum se trezeşte că se înghesuie politicienii să vină cu dreptatea la el . Parcă a prins curaj şi vrea şi mai mult,  şi solde compensatorii, şi pensia suplimentară, ba chiar şi puncte de stabilitate,etc. Dacă se dă, de ce să nu îşi încerce norocul ?  Ce nu ştie el, sau nu vrea să accepte, e că pensionarul militar e captiv într-un spectacol de iluzionism. Cel mai proaspăt truc inventat e iniţiativa înregistrată la Senat cu nr. B447/2024. Rafinament, realism la vedere, cum să suspectezi că e doar o scamatorie cînd designerul politic vine cu exact aceleaşi prevederi de reglementare care au existat anterior şi au fost bune? (Bine, exigenţii ar putea spune că slăbiciunile descoperite în aplicare la  actualizarea din 2017 ar fi repetabile şi în cazul revenirii dorite, dar asta esta e deja răutate). Are vreun rost să ne întrebăm de ce proiect nou şi nu se continuă demersul cu amendamentul Leoreanu la ordonanţa Bayraktar– eventual cu adăugarea la actualizarea soldei de grad şi a actualizării soldei de funcţie, mai ales că e la o treaptă de adoptare, sau de ce nu participă efectiv ministerele cu responsabilităţi în zona pensiilor militare la niciunul din proiecte – responsabilii nu se (mai) opun, dar nici nu pun umărul la desluşirea efectelor acestor demersuri ? Dacă totul e bine şi frumos de ce să ne mai stresăm ? Mai ales că suntem şi admonestaţi dinspre ceva deţinători de titluri pe la asociaţii de rezervişti că ţinem partea duşmanului  ŞI CĂ NU AR TREBUI SĂ COMENTĂM NEGATIV CALITĂŢILE UNEI  ASEMENEA OFERTE, că o dată în viaţă vine norocul peste pensionarii militari şi calul de dar nu se caută la dinţi.

Manelizarea interpretativă a legii pensiilor militare

Peste tot online găseşti o  grămadă de specialişti în aplicarea L223/2015. În general specialişti în tastat idei trăznite pe care să le aprobe un grup restrâns de aplaudaci. Sau tot felul de „influenceri” atotştiutori în nimic şi în toate (doar un exemplu din sute „NOI rezerviștii militari NU trebuie să „spunem” cum să se facă, NOI rezerviștii militari îi „somăm” să o facă “ – adică dormi liniştit pensionarule militar, că lupii au grijă de tine).  Cu ei nu am nimic de împărţit, nu sunt în concurs, scopul scrierilor mele nefiind competiţia, ci desluşirea aspectelor destul de încâlcite ale unor prevederi legale (voit scrise aşa pentru a favoriza executantul şi a bulversa beneficiarul). Din păcate, interpretările eronate generate cu nonşalanţă de unii produc aşteptări nepotrivite şi dezamăgiri nemeritate care ar fi evitabile dacă în asemenea momente de răscruce pentru pensiile militare am asista la o mai mare atenţie la fake-urile servite drept adevăruri şi mai ales dacă pensionarii militari ar fi mai atenţi la ce se ascunde în spatele fiecărei informaţii servite.

Pe de altă parte, atunci când e vorba de reprezentanţii oficiali ai pensionarilor militari, cei care au la îndemână accesul la factorul politic decizional şi care au fost investiţi cu încrederea membrilor asociaţiilor pe care le conduc să lupte pentru binele celor în rezervă/retragere, nu pot accepta nepriceperea juridică şi aplicativă când vorbim de legea pensiilor militare. Nu te poţi prezenta la luptă fără arme, nu poţi participa la iniţierea unor politici şi reglementări privitoare la pensiile militare fără să poţi pricepe propria decizie de pensie şi fără să fii în măsură să explici pe înţelesul tuturor ce reglementări propui şi cum se vor aplica, argumentând juridic. Poate că liderul nu trebuie să fie superexpert, poate că alţi membrii pot asigura o mai bună expertiză pe domeniu, cu toate astea, abecedarul legii pensiilor militare trebuie să-l viseze orice conducător. Or, constat cu tristeţe că multele nemulţumiri pornite încă de la recalcularea pe L223/2017, singura actualizare din 2017, etc. pentru care unii lideri au luptat încercând să le îndrepte şi să le desluşească, au fost uitate, asistând astăzi la o veritabilă repetare a unor greşeli de apreciere, impuse foarte probabil de mai noi veniţi. Mă întreb oare ce au luat în considerare bătrânii gladiatori ai luptei cu nevolnicia reglementărilor legislative atunci când au închis ochii la prostirea impusă de  interesul doar al unora dintre tinerii pensiilor militare? Chiar e inexplicabil, să fi obosit atât de rău să nu le mai pese nici măcar de propria pensie sau mieii au reuşit să-i adoarmă?

Exemplu de creaţie în echipă. Valabilă şi pentru anumite asocieri de rezervişti. A se constata faptul că interpreti diferiți merg pe același text și aceeași linie melodică, deși cântă prima oară împreună.

Socoteala din tîrg nu se potriveşte cu cea de acasă

Despre actualizare. Dorită de toţi pensionarii militari,  actualizarea este înţeleasă pueril ca o simplă egalizare a drepturilor salariale folosite pentru calculul pensiei, prin simpla majorare a soldelor mai vechi aducându-le la nivelul celor actuale, generând în consecinţă pensii egale. Operaţiunea, care pare doar aritmetică pură, conţine în spate o grămadă de diferenţieri generate de politici salariale cu efecte directe asupra cuantumului pensiei, astfel încât perfecta egalitate devine practic utopică. Mai mult, tot prevederile legale pot genera micşorări ale cuantumului pensiilor ca urmare a aplicării procedurii de actualizare a pensiilor militare. Situaţia am mai prezentat-o, există decizia CCR (eventualele diferențe negative apărute ca urmare a recalculării nu reprezintă o consecință a unor norme presupus arbitrare, ci sunt consecințe inevitabile ale implementării deciziei legiuitorului”) , există decizia ICCJ, completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept nr.63/2020, “Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, noțiunea de „actualizare“ înseamnă „a face ca ceva să devină actual“, „a aduce în prezent“, „a face să corespundă cerințelor prezentului“ (Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2016) și nu este neapărat sinonimă cu noțiunea de majorare.”“Pentru a răspunde punctual întrebării instanței de trimitere, aceasta poate semnifica inclusiv diminuarea bazei de calcul “. În concluzie:  rezultatul unei operaţiuni de actualizare conduce la majorare sau micşorare în funcţie de conţinutul prevederilor legale, negarantându-se mereu majorarea.

Ce presupune actualizarea. Actualizarea pensiei militare conform art.60 forma în vigoare pînă la OUG59/2017, presupunea operaţiunea de modificare, de actualizare a bazei de calcul -ce constituia punctul de plecare pentru stabilirea cuantumului drepturilor de pensie, cu aplicarea ulterioară a celorlalte prevederi legale incidente. Actualizarea bazei de calcul o regăseam şi la înscrierea iniţială la pensie, precum şi la recalcularea stabilită de art. 109 şi 110-trecerea pensiilor din contributive în militare. Materializarea actualizării bazei de calcul este absolut identică pentru cele toate trei posibile situaţii. În concluzie, primul pas al oricărei modificări de drepturi de pensie, respectiv actualizări/recalculări/deschidere drepturi de pensie,  îl reprezintă actualizarea bazei de calcul.

Revenind la calul de dar, B447/2024, am căutat să ignor penibilele erori (actualizarea cu cerere pentru unii, chestiunea cu privarea de actualizare pentru cei aflaţi în funcţii de demnitate publică,etc.) datorate preluării cu copy-paste a prevederilor vechi sau inventate din alte considerente politice. E interesant că acestea au fost păstrate chiar şi ”după o lună de consultări printre alţii şi cu rezervişti militari”. Spuneam că am ignorat prostiile şi am integrat în corpul legii 223/2015 forma proiectului aşa cum a fost înregistrată la Senat. Am procedat la o simulare a aplicării, cu luarea în considerare a TEXTULUI ÎN VIGOARE al L223/2015. Cîteva precizări iniţiale pentru a înţelege aspectele folosite în simulare:

  • actualizarea din proiect, reglementează în partea principală MOMENTUL aplicării- ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie , iar în alin. (b) stabileşte legătura cu art.28 pentru cei care şi-au deschis drepturile de pensie conform L223/2015. Ori, aici apare prima problemă interpretativă pentru că de la 01.01.2024 actualizarea bazei de calcul potrivit art.28 forma în vigoare la zi are o altă reglementare, respectiv, ea nu mai presupune translatarea cuantumurilor noi ale sodelor de funcţie şi grad cu efectul implicit,  la elementele din baza de calcul veche,  ci baza de calcul veche primeşte o majorare directă, proporţională cu indicele preţurilor de consum la data ivirii situaţiei ce impune o actualizare. Ştiu că o să generez discuţii cu această variantă, dar există precedentele în care interpretările mele s-au potrivit cu interpretarea oficială, chiar dacă mulţi nu au crezut. (Vă aduc aminte că şi limitarea la net introdusă prin OUG 59/2017 vorbea de „La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netã nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete” care ar conduce la o interpretare că limitarea la net se aplica doar la momentul înscrierii la pensie, în anul următor sau la prima modificare a pensiei ar fi scăpăt de impunerea limitării- chestiune care s-a dovedit nereală). Sintagma la stabilirea pensiei nu se referă DOAR la momentul acordării pensiei, ea e aplicabilă şi ulterior, când apar modificări ale drepturilor de pensie, situaţie considerată O NOUĂ STABILIRE a pensiei. Nici critica privitoare la posibilitatea de a beneficia de actualizarea pe stil vechi acordată prin invocarea prevederilor art.XVI alin.(5) din L282/2023 ( Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc cerințele legale pentru obținerea unei pensii de serviciu în baza reglementărilor din legile prevăzute la alin. (1) în vigoare anterior modificărilor și completărilor aduse acestora prin prezenta lege pot solicita, până la data de 31 decembrie 2028, acordarea pensiei de serviciu conform reglementărilor respective.„) nu poate fi primită, această excepţie de la cadrul general este adresabilă doar persoanelor care NU sunt înscrise la pensie dar îndeplineau condiţiile la 31.12.2023.
  • eventualul rezultat nefavorabil pensionarului militar nu mai este salvat printr-o prevedere de menţinere a cuantumului avantajos, vechea prevedere în acest sens a fost abrogată începînd cu prevederile OUG 59/2017. Orice alte susţineri de menţinere a cuantumului avantajos prin alte posibilităţi cum ar fi invocarea unui considerent dintr-o anumită decizie CCR este nesusţinut de jurisprudenţa constantă a CCR privitoare la protecţia cuantumului pensiilor de serviciu. Inclusiv proaspăt intrată în vigoare lege a pensiilor din sistemul public are prevăzută menţinerea cuantumului avantajos pentru cazurile de rezultate nefavorabile pensionarului, chiar dacă cuantumul pensiilor contributive este constant protejat de deciziile CCR.
  • bineînţeles, toate pensiile actualizate vor fi supuse limitării la net prin aplicarea formei în vigoare a art.60.

 

Unde dai şi unde crapă

Simulare nr.1 Pensionar A. înscris la pensie militară în anul 2016. Ultima decizie, decizia de actualizare corespunzătoare actualizării din 2017 generată de L152/2017.

Cuantum brut  calculat  actualizat la 30.06.2017 = 4748

Cuantum brut aflat în plată = 4861

Cuantum brut acordat  = 4861

  • cuantum net = 4574

Cuantum brut 01.09.2024  = 6558

  • cuantum net = 5996

Aplicare prevederi actualizare conform proiectului

IPC  iulie 2017-august 2024 = 156%

Cuantum brut  actualizat 30.09.2024  = 7414 (cuantumul brut calculat din ultima decizie x IPC)

  • cuantum net limitat conform art.60 = 4337

Situaţia după actualizare : pensie netă MAI MICĂ decât cea anterioară

Simulare nr.2  Pensionar B. înscris la pensie militară începînd cu 30.11.2023

Cuantum brut din calcul  = 12712

Cuantum net  din calcul  = 11641

  • cuantum net  limitat, pus în plată = 7395

Cuantum brut 01.09.2024  = 14466

  • cuantum net = 8416

Aplicare prevederi actualizare conform proiectului

IPC  decembrie 2023-august 2024 = 103,43 %

Cuantum brut  actualizat 30.09.2024  = 13149 (cuantumul brut calculat din ultima decizie x IPC)

  • cuantum net limitat conform art.60 = 7692

Situaţia după actualizare : pensie netă MAI MICĂ decât cea anterioară

Măsoară de mai multe ori şi taie o dată

Propunerile legislative trebuie precedate de o activitate de documentare și analiză științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților şi problemelor generate de completările şi modificările L223/2015. Un studiu de impact şi de analiză a efectelor este absolut obligatoriu pentru identificarea dificultăților care ar putea fi întâmpinate în aplicarea noilor dispoziții precum şi a beneficiilor rezultate prin implementarea proiectului de lege. „Pentru propunerile legislative inițiate de deputați sau de senatori, studiile de impact se întocmesc prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare.”

Proiectul necesită o urgentă modificare privitor la cel puţin următoarele aspecte:

  1. Este necesar ca MApN să prezinte de urgență beneficiarilor, o simulare și o explicare a efectelor acestei actualizări.
  2. obligatoriu prevederea păstrării cuantumului avantajos pensionarului militar pentru situaţia actualizării propuse;
  3. reformularea în întregime a prevederilor  de actualizare cu prevederea expresă a soluţiei legislative intenţionate, respectiv actualizarea elementelor salariale cuprinse în vechea bază de calcul prin majorare corespunzătoare elementelor salariale actuale, evitând expres un alt posibil tip de actualizare indus ca efect colateral;
  4. prevederi mai mature cu privire la perioada de punere în practică, procedura de modificare a drepturilor de pensie cu toată digitalizarea şi efortul susţinut al aplicanţilor nu poate fi realizată în termen de 90 de zile( nu vorbesc de hilare propuneri de 30 de zile). Sunt necesare norme de aplicare, actualele prevederi sunt perimate şi neclare.https://in-cuiul-catarii.info/2024/09/17/s-a-strigat-bingo-ii-20850

FUGA DUPA VOTURI

 

Spuneam în articolul precedent că PSD-ul și PNL-ul s-au călcat în picioare care să dea înapoi  suta de lei furată militarilor prin Legea 244 când au ridicat pragul sumei de impozitat de la 2000 la 3000 de lei, uitând că ”melitarii e și ei oameni”. În numai o săptămână însă, s-au bătut efectiv pe „înlăturarea unei nedreptăți„ pe care tot ei, aceleași două partide o comiseseră când  au inițiat și votat legea respectivă, aplicând-o printr-un amendament introdus pe NV la comisia pentru muncă a Camerei Deputaților de către domnul Solomon. Faptul că a fost introdus acel amendament prin care militarii erau exceptați de la acea măsură adoptată de Senat a fost sesizat și de Seidler, care chiar dacă nu e chiar prietenul militarilor, s-a simțit lezat personal prin faptul că ei în comisie au votat ceva iar în plen a ajuns altceva, ridicând acest aspect în plen. Urmăriți pe pagina de Youtube a Camerei deputatilor, ședința din data de 03.09.2024 de la minutul 17, pentru a vă convinge.

https://www.google.com/search?q=https%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DANZneKf3_C4&client=firefox-b-d&sca_esv=a66cce0409c10300&biw=1143&bih=600&tbm=vid&ei=PzjkZozJCvzFi-gP_tbSqQ8&ved=0ahUKEwjM5Ifa_b-IAxX84gIHHX6rNPUQ4dUDCA0&oq=https%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DANZneKf3_C4&gs_lp=Eg1nd3Mtd2l6LXZpZGVvIipodHRwcy8vd3d3LnlvdXR1YmUuY29tL3dhdGNoP3Y9QU5abmVLZjNfQzRI_S1QgwpYgwpwAHgAkAEAmAG0AaABpQKqAQMwLjK4AQzIAQD4AQGYAgCgAgCYAwCIBgGSBwCgB5YB&sclient=gws-wiz-video#fpstate=ive&vld=cid:bb7d9f4d,vid:ANZneKf3_C4,st:0

Așadar până și faptele bune se fac cu încălcarea legii, totul e să le iasă jocul de glezne. Că există posibilitatea ca cineva să atace legea la CCR, pe onorații legiuitori nu îi interesează, ei au marcat momentul, au arătat că vor, dacă CCR se va sesiza și va constata încălcarea procedurii de adoptare, pe ei nu îi mai interesează, se spală pe mâini.

Dacă mai avem în vedere și faptul că în ședința de guvern care a discutat și aprobat OUG de aplicare a acestui prag și militarilor,  s-au bătut cap în cap două proiecte cu același subiect,  prezentate unul de un ministru pesedist și unul de un ministru penelist, pentru că și unii și altii voiau să apară în fața militarilor drept mari iubitori de haină Kaki, avem imaginea completă a circului politic.

Și acuma despre  un alt circ, acela privind o altă ”reparație” sau depanare cum se spune în termeni tehnici, a unei alte legi propuse și votate de aceleași partide aflate la guvernare, renumita ordonannță Bayraktar, OUG 26, prin care se mărea solda de grad a activilor și rezerviștilor voluntari dar nu și a rezerviștilor APV. De atunci au început protestele adevărate ale  pensionarilor militari, atunci s-a pus bomboana pe coliva pensionarilor militari. Constatând ei, guvernanții  din PNL  că totuși sunt în cădere liberă și protestele nu se opresc, dar și că la fel ca și în cazul pragului de impozitare, există riscul ca ”partenerul” de coaliție să se facă că dă el primul acei bani militarilor, pe data de 11.09.2024, doamna Pauliuc însărcinată politic, a adunat împreună cu domnul Fenechiu o sumă de lideri de asociații și sindicate din armată, poliție și servicii, aleși după criterii necunoscute,  în regim de urgență, fără să îi anunțe despre ce e vorba, cu ce să se pregătească, după modelul întâlnirii din Mai, că știau ei că vor veni ca gâștele la boabe.

Și au venit și acolo, și… surpriză. Domnul Fenechiu i-a anunțat că la intervenția domnului șef de partid a primit sarcina să rezolve TOATE INECHITĂȚILE DIN SISTEMUL PENSIILOR MILITARE. Vă dați seama ce a fost pe capul săracilor lideri de asociații, nu le vedea să creadă unii se închinau, alții scuipau în sân, alții au rămas cu gura căscată fără să scoată un sunet, ce să mai povestesc, daună totală. Iar când au văzut și proiectul inițiat de binefăcători cu consultarea CPS a MApN și DGFC a aceluiași minister, un proiect de o pagină cu un singur articol, cu 3 subpuncte, unii erau să cheme salvarea. Și nici nu poți să nu te damblagești constatând că după 14 ani de chinuri, sute de întâlniri cu prim miniștri, miniștri, deputați, senatori, generali, secretari de stat, primari, portari, șoferi, când toți au spus că nu se poate, că nu sunt fonduri, că nu e legal, că nu vor  UE, Banca Mondială, NATO, Kim Ir Sen, Mao tze Dung, Stalin, Lenin, Engels, Buda, Mahomed, și toți dumnezeii Universului, vine Fenechiu și dă cu toți de pământ și rezolvă el TOATE INECHITĂȚILE DINTR-UN FOC. Bine că nu am fost în sală că mai făceam un infarct.

Și ca să nu se piardă momentul, cât ei cereau aer să respire,  doamna Pauliuc le-a cerut celor invitați să își dea acordul imediat, ca să nu se piardă ocazia, căci -zicea ea- ACUMA E MOMENTUL. Spuneam că nu am fost acolo, dar cunoscând participanții pot să-mi imaginez reacția fiecăruia. Unii s-au repezit să spună, după citirea cacealmalei prezentată pe post de proiect reparator,  că sunt de acord. Nici nu mai contează cine, pentru că, săracii, nici dacă le cădea Bayraktar în poală nu erau mai năuciți.

Alții au dat din umeri iar alții au spus că un asemenea răspuns nu se dă în 15 secunde, că trebuie să își consulte cotizanții și colegii de Forum. Deși era prezent acolo și un general fost șef de DFC nici acesta nu a putut da un răspuns coerent.

Eu dacă aș fi fost acolo aș fi spus că:

  1. Este practic imposibil să înlături toate inechitățile unei legi mutilate care conținea ea însăși o grămadă de inechități și îmbârligături fără a mai vorbi de multiplele modificări făcute în 9 ani, cu multiple implicații și conexiuni cu alte legi și măsuri, pe care nici cei care le-au inițiat nu le mai pot rezolva, nici măcar în 3 ani, dar în 3 luni. Să nu uităm că ultima și singura actualizare în ultimii 10 ani, a durat doi ani. În plus, în proiect nu se vorbește de metodologia de aplicare fără de care CPS-urile se vor învârti în cerc ca o oaie beată.
  2. Inechitățile din sistemul pensiilor militare nu se rezolvă cu modificarea unui singur articol, oricare ar fi el, căci chiar dacă OUG 59 a anulat actualizarea pensiilor, o simplă reintroducere a actualizării (nu reactualizării așa cum prevede proiectul) făcută pe genunchii doamnei Pauliuc (bine că nu pe ai doamnei Iohannis) nu rezolvă aproape nimic.
  3. Pe lângă art 59 mai trebuie avute în vedere articolul 60 care împarte pensionarii în mai multe categorii, mai multe forme de aplicare a legii) articolul 74, 109, 111 dar mai ales art 28 care este generatorul celor mai mari diferențe dintre pensiile celor pensionați acum 5-10-15-20-30 de ani și cei care se pensioneză acuma.
  4. Toți se bucură că se vor actualiza pensiile, dar nu văd că în ultimii 15 ani au avut loc mai multe creșteri ale soldei de funcție și vreo trei ale soldei de grad, dar marea diferență între pensii este dată de fapt de  existența sau inexistența sporurilor care le mărește venitul unora cu 100-150% față de cei pensionați înainte. Așa se va merge și în continuare, se vor acorda SPORURI ȘI INDEMNIZAȚII  pentru creșterea veniturilor militarilor, soldele vor rămâne relativ aceleași pentru a nu fi obligați să  mărească și pensiile, DACĂ SE VA APLICA ACEST PROIECT, dar în niciun caz nu se va aplica retroactiv. Ce s-a dus e bun dus.   
  5. Nu cred că acest proiect a fost făcut de DGFC unde șef este un as al sistemului care nu și-ar pune semnătura sau nu ar gira o asemenea porcărie cu pretenție de act reparator. Dar dacă Jianu a făcut-o, înseamnă că deja a trecut din casta militarilor în sleahta politicienilor.
  6. Proiectul, dar mai ales inițiatorii, organizatorii întâlnirii, nu spun ce se întâmplă cu indexările acumulate din 2017 încoace, care se vor pierde prin actualizare/recalculare, diminuând pensiile cam cu 25-35% fiecare, și nici cu pensiile celor pensionați până în septembrie 2017, care vor fi limitate la net ca la colegii pensionați după 2017.
  7. De asemenea nu se pomenește  și nimeni nu a ridicat problema, ce se întâmplă dacă prin recalculare se obține o pensie mai mică. Nu a cerut nimeni un articol care să păstreze în plată cuantumul cel mai avantajos.
  8. O astfel de inițiativă sau un astfel de obiectiv nu se rezolvă așa, asta nu e consultare, nu e colaborare cu structurile asociative, nu e în favoarea militarilor e DOAR ÎN FAVOAREA INIȚIATORILOR, CARE VOR SĂ CULEAGĂ VOTURI.
  9. De ce e nevoie să se inițieze o nouă lege când Ordonanța Bayraktar este încă în discuție la Camera Deputaților, oprită la Comisia pentru Apărare și așteaptă votul pe un amendament care cerea exact același lucru, chiar dacă tot printr-o propunere făcută după ureche sau pe alți genunchi de damă. De ce nu a trimis sau măcar susținut domnul senator Ciucă prin aceeași doamnă Pauliuc, așa cum a promis, amendamentul propus și de domnul general Chelaru? Pentru că atunci când l-a primit și a promis că îl va introduce, era pe cai mari, credea că va câștiga sigur alegerile. Acuma situația e un pic altfel și PNL are nevoie de voturi.

Vâzând că liderii nu vor să semneze pe loc, doamna Pauliuc i-a păsuit până luni. Imediat după întâlnire, presa a explodat, anunțând că militarilor li se face dreptate, că vor primi o gămadă de bani, că există pace sub măslini.

În ”Evenimentul Zilei”, un domn liberal, Gabriel Andronache spune că se reinstituie „mecanismul de raportare a actualizării/indexării si la componenta soldei de grad. Este o măsură reparatorie necesară după ce în perioada guvernării socialiste acest mecanism a fost abrogat”. Habar nu are săracu de el, că salariile nu se indexează, că pensiile s-au indexat și până acuma, deci nu se reinstituie indexarea pensiilor, confundă indexarea cu actualizarea și mai vorbește că actualizarea a fost abrogată în perioada socialistă. Omul ăsta face balonașe de săpun cu inocența unui copil de 3 ani.

La rândul său, ”Cotidianul” menționându-l pe același Andronache spune „ că la întâlnirea de ieri cu asociaţiile cadrelor militare în rezervă am ajuns cu toţii la concluzia că aceasta este calea procedurală corectă şi constituţională pentru ca legea să producă efecte fără riscuri în materie de constituţionalitate”.

Bineînțeles că domnul respectiv minte cu nerușinare, dar cine stă să verifice?

Cel mai mult însă minte domnul Fenechiu care spune că PNL a inițiat o lege, după ”multe discuții cu militarii”: „Partidul Național Liberal a introdus în circuitul legislativ două legi, una dintre ele, pe care am inițiat-o și prezentat-o public, care se referă la eliminarea inechităților din sistemul militar (…). Acolo am venit cu o soluție dorită de tot sistemul, ca pensiile să se actualizeze odată cu orice evoluție a soldelor de grad și de funcție. A fost bine primită de lumea militară, se găsește în circuitul legislativ, eu sper ca până de Ziua Armatei să putem să o avem promulgată în Monitorul Oficial (…).

Este parțial adevărat, și aici se vede că iarăși militarii au fost manipulați, căci întâlnirea nu a fost făcută pentru consultare ci pentru a le da ocazia să spună că ”s-au consultat și au acordul mediului asociativ militar” și deși au oferit termen până luni pentru răspuns, domnii din PNL au introdus proiectul în sistemul legislativ la Senat chiar în aceeaşi zi pe 11.09.2024 FĂRĂ SĂ MAI AȘTEPTE PUNCTUL DE VEDERE AL ASOCIAȚIILOR. Proiectul a fost introdus cu nr B 447/2024. Deci… îi doare în fața dudei ce credem sau vrem noi, ei trebuie să se facă că ne vor binele, căci sunt mulți pensionari militari care nu au internet, nu sunt membri ai unor asociații și nu sunt la curent cu situația reală, ei cred ce văd la tv.

Dacă mai e un singur militar care nu vede jocul făcut de partidele politice pe spinarea militarilor, atunci își merită ”actualizarea”.

https://evz.ro/gabriel-andronache-despre-echitatea-in-sistemul-de-pensii-militare-propunerea-facuta-de-liberal.html

https://www.cotidianul.ro/ce-noroc-pentru-pensionarii-din-sistemul-militar/

https://www.senat.ro/legis/PDF/2024/24b447FG.PDF?nocache=true

https://in-cuiul-catarii.info/2024/09/13/fuga-dupa-voturi-faza-pe-armata-21189