Vă mai amintiți Păpușile Muppets cu cei doi clevetitori din balcon? A fost un serial de mare succes, urmărit de români de toate vârstele. Nici nu conta ce se întâmpla pe scenă, toată lumea aștepta replicile celor doi, care făceau toți banii.
Cam așa s-au prezentat Iohannis și Ciucă la Summitul Aniversar NATO. Rolul lor a fost poate de a distra participanții, căci altfel nu văd, nu am aflat ce au făcut pe acolo și nici chiar jurnaliștii români trimiși acolo ca să proslăvească activitatea delegației române nu au spus nimic. Gâdea a luat un interviu Nassiryanului dar searbăd, pe măsura ambilor ”combatanți”.
Multă lume s-a întrebat ce a căutat Ciucă pe colo, că oficial nu prea avea ce căuta. Echipa de campanie a PNL a încercat să ne convingă că Ciucă ar fi fost invitat ”neoficial„ pentru că ar fi preferatul Casei Albe la mult prea amânatele și negociatele alegeri prezidențiale. Cel puțin așa ar fi dorit cei doi puppy să lase de înțeles. Numai că la dineul care a urmat nici unul, nici altul nu au fost prezenți unul supărat că nu i s-a mai dat nicio șăpcuță, celălalt pentru că nu avea ce căuta pe acolo iar Administrația Casei Albe nu a vrut să încalce protocolul pentru o … slugă, căci așa au ajuns reprezentanții României în fața Înaltelor Porți, slugi prea-plecate, mult prea aplecate. Degeaba a pus Iohannis țara, cu resurse, teritoriu, infrasturctura, tehnică militară și…militari la dispoziția partenerilor mai mult sau mai puțin strategici, nu a primit nici măcar un moț pe bască. Supărat ca prostul pe sat, ”nu a mai onorat” dineul oficial, iar Biden a pierdut ocazia să îl întrebe cei îi mai fac copii și cum e viața în… Stupidistan. Și toate astea se întâmplă după ce România a deschis larg granițele către toți samsarii și traficanții cu pașaport american, tot la ordin cotrocean, tot în speranța că va primi și el ceva la schimb.Și a primit, un sut în prezidențialul dos.
Odată ajunși acasă au trecut la activitățile zilnice. Iohannis a dispărut, Ciucă ne vorbește despre faptul că a decis să candideze la președinție și că suntem amenințați dar trebuie să ne păstrăm calmul. Iată ce spunea domnul Ciucă despre ”amenințările televiziunii ruse”: ” Televiziunea rusă de stat, care răspândește frecvent propagandă de război, amenință în mod deschis cu atacarea capitalei României. Nu cred că această amenințare este realistă în prezent și cred că ar trebui să ne păstrăm calmul. Datorită partenerilor noștri și Armatei României, suntem în siguranță.” Îmi pare rău să constat că un general al armatei române, fost ministru al apărării, fost premier, confundă televiziunea unui stat cu statul în sine și că deși s-a declarat deja ”doctor” în politică, nu știe să facă deosebirea între informare și amenințare. De când amenință o televiziune un stat cu război? A da, la noi, Radu Tudor poate amenința pe cine vrea el, inclusiv sau mai ales pe Putin, dar nu ia nimeni în serios ce spune măscăriciul regelui. Pe de altă parte, el ca om de stat ar trebui să comenteze declarațiile celor de-o seamă cu el, nu ale ”Tudorilor” din diferite televiziuni naționale sau locale. Dar catindatul Ciucă cu 30 și… ani în slujba țării încă mai crede în basmele lui Ispirescu, el ne vorbește despre partenerii noștri și Armata României. Care parteneri, care armată, care Românie? Îmi face impresia că domnul premier a condus România legat la ochi și habar nu are unde a dus-o. El, ca și renumita Veorica, ca și covrigarul Ciolacu adoarme cu articolul 5 sub perină. Dacă însă avem în vedere ultima declarație a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ar cam trebui să transpirăm, dar nu pentru că ar vrea rușii să ne atace ci pentru că NOI facem tot posibilul să fim atacați. Peskov spune: „Desigur, prezenţa concentrată a navelor NATO – acordăm atenţie Bulgariei şi României, statele de coastă care sunt membre ale alianţei (NATO) – desigur că aceasta reprezintă o ameninţare suplimentară pentru Federaţia Rusă, mai ales în situaţia actuală”, dar nici asta nu e amenințare, este doar o atenționare.
Trebuie să ne îngrijoreze această atenționare? Dacă avem în vedere declarația lui Iohannis de la Washington și tratatul semnat dar încă neratificat cu Ucraina, ar trebui să ne pregătim de ripostă din partea Rusiei, dacă promisiunile lui Iohannis privind extinderea prezenței americane la Marea Neagră și baze și comandamente americane vor deveni realitate. Așa că scumpe domnule Ciucă, eu zic să vă schimbați consilierii care vă împing la declarații de campanie. Vedeți dvs, Iohannis în 8 ani de mandat a învățat să tacă. Știe el de ce. Declarațiile catindatului, spuse la balcon, sigur ar fi provocat hohote de răs.
Politica externă a României între sterilet și Senatul American
Mergând pe firul păpușilor mai aflăm oarece știri care ne-ar face să râdem dacă nu ar fi de plâns.
Aflăm din media că o fostă deputată PSD, medic ginecolog fără nicio pregătire în diplomație, nici nu îi dau numele, ”s-a ales” consul la Bilbao. Întrebată ce legătură este între ginecologie și diplomație doamna în cauză a spus : „Să știți că este o foarte mare legătură, pentru că atât medicina, cât și postura aceasta de consul general presupun să lucrezi cu oamenii și cu nevoile lor, să știi să le gestionezi emoțiile, sentimentele, nevoile.” Păi dacă e așa, atunci cei mai potriviți pentru aceste posturi sunt medicii urologi și proctologi. Sunt convins că doamna doctor va reuși să rezolve nevoile românilor din Spania, că pe ale celor din PSD sigur le-a rezolvat, altfel nu ar fi câștigat postul.
Și tot legat de politica externă, de la Europa Liberă aflăm o știre devastatoare. Cum care Europa Liberă? Europa aia care de câte ori vrea să dea direcții de conduită românilor îl intervievează pe Vladuț, Șeful SMAp și spune el tot ce trebuie. De data asta RL merge direct, nu mai apelează la nimeni și ne transmite direct din Capitoliu, că o comisie de politică externă a Senatului American ne critică cu mânie proletară pentru că ne permitem să mai avem relații cu China. Vă amintiți când ni se spunea să nu mai cumpărăm telefoane chinezești că ne sunt interceptate convorbirile și să le folosim pe ale lor, că oricum ne interceptează și la WC? De data asta senatioții americani sunt supărați că „Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din România are un acord oficial de cooperare cu Universitatea de Inginerie al Armatei PLA din Nanjing”. I-auzi dom’le, nu le-au ajuns serviciile secrete, justiția, armata, contractele economice, militare, acuma se bagă ăștia și în învățământ. Eu stau și mă întreb de ce mai plătim noi 500 de parlamentari, dacă avem Senatul american care prin comisiile sale dirijează viața internă a românilor? Eu zic să comasăm alegerile parlamentare cu cele americane și să alegem și noi tot senatorii americani. Nu ar fi mai bine așa, că și așa ai noștri, după cum se vede, habar nu au ce vorbesc iar legile nu se fac la București, ci prin alte capitale.
Ce nu ne spune Senatul SUA este ce datorie are partenerul nostru strategic către China și cum a ajuns la suma respectivă.
Săracă țară bogată, numai cine nu vrea nu te calcă în picioare !
Și dacă tot suntem la capitolul humor extern, trecând peste faptul că Trump a ajuns și la propriu și la figurat într-o ureche, gluma anului a devenit încercarea democraților de a acredita ideea că Trump și-ar fi regizat atentatul ca să câștige în popularitate și să se victimizeze. Nu îi știam pe susținătorii lui Biden atât de glumeți, dar dacă îl susțin în continuare pe Biden se pare că au un simț al humorului și ridicolului foarte dezvoltat. Și încă o idee și gata, eu am spus încă de pe acum 2 luni că Trump nu va fi lăsat să candideze și am fost la o secundă de a deveni proroc. Am ratat, dar… mai e mult până departe.
https://www.facebook.com/IonelNicolaeCiuca
https://in-cuiul-catarii.info/2024/07/18/matusile-puppets-21059
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.