Am două vești pentru ziua de azi, pentru pensionarii militari . Ca și în bancul deja cunoscut , una e buna, alta proastă. Cu care să încep?
Una proastă
Încep cu cea proastă, ca să închei într-un ton mai optimist. Așa cum toată lumea bănuiește, s-a încheiat controlul la casele de pensii sectoriale ale MAI și MApN. Asta ar fi trebuit să fie o veste bună. Numai că e proastă, pentru că deși oficial și practic la MApN controlul s-a încheiat pe data de 16.06, activitatea de ” îndrumare” a continuat, în sensul că au mai rămas oarece organe prin zonă care să ”îndrume” pe cei controlați pe drumul…. Ici nu se știe încă dacă este drumul aplicării deciziilor sau evitării acesteia. Cert este că decizia a fost luată dar, așa cum era de așteptat, a fost depusă o contestație, ceea ce împiedică aplicarea măsurilor propuse în decizie, indiferent care sunt acelea. Se pune întrebarea de ce s-a contestat decizia Curții de conturi în instanță? Conform legislației ÎNCĂ ÎN VIGOARE, ar trebui ca cei controlați să pună în practică cerințele Curții de conturi, dar au dreptul să conteste decizia care va fi soluționată de o comisie de soluționare a contestațiilor. Pentru cei care vor să cunoască întregul proces de … rezolvare a contestațiilor și ce pași urmează, rog intrați pe linkul de mai jos:
Una peste alta, Curtea de Conturi refuză să dea orice detalii privind controalele la cele două case de pensii, motivând că s-a făcut o contestație și se așteaptă soluționarea ei chiar dacă informațiile cerute nu au nici o legătură cu contestația și nimeni nu a cerut rezultatul contestației, ci doar concluzia controlului. Această fugă de răspuns spune foarte mult, există interes să nu se divulge deocamdată nimic. Bineînțeles că nici MApN nu răspunde la întrebări, trimițând către Curtea de conturi. Așa că se poate spune că din nou și actuala conducere a MApN ne trage clapa și nu dorește nici măcar să informeze, dar să mai și facă ceva. Constat cu regret că promisiunile făcute de ministrul Ciucă privind o mai bună relaționare cu asociațiile militarilor și mai multă transparență, fapt ce i-ar fi stat în putință, a fost o cacealma. Îmi e teamă că va fi cea mai mare dezamăgire pentru militari, pentru că toți așteptau, sau cei mai mulți așteptau ca un militar de carieră să se ocupe mai mult de problemele lor, dar în afară de promisiuni până acum niciun rezultat concret.
A doua veste
A doua veste, cea care trebuie să fie cea bună, este că astăzi a avut loc convocarea Forumului Structurilor Asociative din MApN și celelalte ministere din SNApOP ocazie cu care s-a schimbat conducerea Forumului. Aceasta va fi asigurată pentru un an de zile de....Una bună, una proastă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.