S-a umplut facebookul de postarea cu mesajul unor actori mai mari sau mai mici, mai tineri sau mai în vârstă care brusc și-au descoperit vocația socio-politică. De data asta, clipul, sau mesajele încep cu un ”recital” Oana Pellea, care spune:”Aud foarte des în jurul meu, nu mă interesează politica”. Apoi urmează o pledoarie pentru actorul, omul, cetățeanul, românul, implicat, motivat, responsabil, care vrea și trebuie să meargă la vot. Touching, ar spune cetățeanul britanic, cooool americanul, merveilleux francezul iar românul… mai bine nu spun.
Ce să spun? Eu mă chinui de cam 10 ani să conving oamenii, prietenii, românii, colegii, să iasă la vot, chiar dacă nu au pe cine vota și își vor anula buletinul, important este să meargă și să își pună singuri ștampila, unde vor ei, ca să nu le-o pună alții unde vor ei și după aia să înjure că au fost proști. Degeaba, cu fiecare votare numărul participanților la vot a fost din ce în ce mai mic, deși listele electorale se umflau de ziceai că românii se înmulțesc cu ocazia alegerilor. Cunosc pe cineva, nu spun cine, hamster important, care a fost condamnat pentru că a cerut oamenilor să iasă la vot. Stau și mă întreb, oare domnii și doamnele care au realizat clipul și și-au pus talentul actoricesc în slujba ”binelui public” oare nu au auzit de Livia Stanciu? Ei nu au auzit că nu e bine să chemi oamenii la vot la referendum? Se pare că nu, sau nu îi interesează, poate au pe cineva acolo sus care îi iubește. În alte condiții, la alte alegeri, la alt scrutin electoral, aș fi riscat și eu alături de ei și aș fi spus la fel, dar de data asta, cu toată părerea de rău, voi spune și eu ”nu mă interesează”. Voi merge la vot, voi vota, dar nu mă interesează jocul acestor actori, pentru că ei joacă un joc, așa cum Guță cântă un cântec. Între Guță care spune ” Hai, române, hai, hai, la urne Dacă vrei viața mai bună” și Medeea Marinescu, care spune că nu are dreptul la fericire dacă nu merge să voteze, nu e nici o diferență. Ba este, de fapt Guță spune pe față cine a regizat clipul lui, ceilalți actori pretind că o fac dezinteresat, fără a fi de partea cuiva, dar de fapt ei cer românilor să iasă la vot ca să se poată valida referendumul, care – speră ei- trebuie să iasă cum vrea domnul președinte. Și fac asta deși rezultatul este pur contemplativ, practic nu votăm eliminarea corupției, ci schimbarea corupților.
Numai un orb nu ar vedea de ce cer cu atâta ardoare acești actori, românilor, să iasă la vot. Culmea este că nici măcar nu sunt alegeri prezidențiale, parlamentare sau locale pentru a putea spune că își votează viitorul. Nu, ei cer românilor să iasă la vot pentru ca un număr de politicieni corupți să se poată spurca între ei și împreună România, în parlamentul European drept pentru care vor beneficia de o pensie de 5000 de euro lunar, după 4 ani de plimbări și înjurături. Păi bine oameni buni, nu ați găsit un scop mai nobil să cereți românilor să iasă la vot decât pentru alegerile europene sau ați intrat și voi în secta euro-atlantică ? Nu am văzut actori mobilizați până acuma la alegeri, ca acuma, la alegerile europarlamentare. Ce să spun, viitorul românilor, fericirea lor, stă în aceste alegeri. Oare să nu vadă ei, actorii, că indiferent câți români ies la vot, ce partid câștigă mai multe voturi, noi tot sclavii altora rămânem? Cred că văd, dar nu îi interesează, ei cântă, ca și Guță după partitură, sau își joacă rolul dat de regizor. De la Gută nu am pretenții, el este manelist de profesie, dar ei, cum pot să interpreteze aceste manele politice cu atâta amatorism? Pe mine, cu toată părerea de rău, nu mă interesează. Nu mă interesează jocurile politice, nu mă interesează propaganda indiferent cine o dirijează, pentru că –din păcate- România nu are politicieni, are doar hoți, profitori, gargaragii, analfabeți, care își cumpără locurile pe listele de candidați.
Dacă apelul actorilor ar fi fost unul venit din inimă, pentru alegerile locale, care chiar mai contează cât de cât pentru români, dacă nu ar fi fost organizate în același timp cu referendumul cerut de Iohannis, poate aș fi crezut în bunele intenții ale acestora, dar în situația actuală genul ăsta de spectacol nu mă atrage iar rolul jucat de aceștia este cel ai prost rol pe care îl puteau accepta. Imaginea lor este la fel de jalnică ca și a bietului Dănăilă, un medic chirurg de renume, târât în mocirla politică pentru imaginea impotenților din PNL. Ar fi fost mai bun Ciomu.
Pentru aceste motive, eu spun tuturor acestor Guțiști, un NU MĂ INTERESEAZĂ ! Nu mă interesează acest spectacol de prost gust, nu mă interesează nici maneaua lui Guță, nici cea a actorilor, NU ÎMI PLAC MANELELE.
La fel de parșivă este și campania ”eu YES la vot,” care de fapt nu este o campanie sau numai o campanie pentru ieșirea oamenilor la vot, căci prin acel YES îndeamnă oamenii și cum să voteze, nu doar să voteze. Dar de data asta procurorii, cei care urmăresc corectitudinea campaniilor electorale, nu văd nimic.
PS: Și totuși, mesajul din spatele lui Guță, este corect, România
merită mai mult decât să fie reprezentată de impostori, pușcăriași,
lipitori, sugative, analfabeți, coorvete, mitocani înstelați pe care îi
interesează doar cașcavalul. Din păcate după ce a fost folosită
atâta timp de un partid al moluștelor, și această sintagmă va avea
soarta ”interesului național”, se va devaloriza lumea va evita să o mai
folosească.
Nu mă interesează !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.