" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
sâmbătă, 4 martie 2017
Tinerii şoferi iresponsabili şi liberi
Tinerii frumoşi şi părinţi lor inutili
Departe de a generaliza faptele prezentate aici, departe de a spune că în toate sectoarele de activitate se întâmplă la fel, ceea ce va urma se doreşte un moment de reflexie şi analiză. De la un timp tot aud vorbindu-se despre tinerii care uite, s-au deşteptat, sau redeşteptat şi ne dau o lecţie de civism. Nici acest subiect nu vreau să îl dezvolt, conflictul între generaţii, chiar dacă există, nu este cel la care fac trimitere marii analişti, psihologi, sau sociologi, pentru că ar fi absurd să pretindem că ura care răzbate din partea unora sau altora indiferent de vârstă pe la anumite manifestaţii, ţine de generaţie. Pe lângă cei care manifestă civilizat şi de bună credinţă, sunt cretini, îndoctrinaţi, manaipulaţi sau plăţiţi şi de o parte şi de alta, iar banul nu are nici miros şi nici vârstă, sărăcia este singurul drept care se acordă românilor indiferent de sex, religie, apartenenţă politică, pregătire sau vârstă. Eu totuşi nu pot să uit că am fost şi eu tânăr şi să nu admit că tinerii frumoşi de azi sunt neputincioşii inutili de mâine cu atât mai inutili şi neputincioşi, cu cât se cred acuma mai frumoşi şi intangibili.
Ceea ce vreau să spun acuma este legat de un fapt care tinde să devină fenomen social.
„Şcoala de şoferi”
Acum două luni eram în Auchan Complexul Comercial “Electroputere” . Fac o pauyă scurtă, ce ironie tragic, marele complex industrial a devenit complex commercial, adică consummator, nu producător. Revin. Eram la etaj, cosumam o chinezismă şipriveamîn jur. Undeva la maxim 10 m în faţa mea 3 tineri, între 16-18 ani lăfăiţi în nişte fotolii balon se jucau cu joy-stickul pe nişte ecrane mari. Unul dintre ei făcea pe şoferul. Cum pe vremuri am “participat “ şi eu la Formula 1 pe computer, m-am uitat să văd cum conduce tânărul. Îmi amintesc cum mă înfierbântam când eram depăşit de cineva sau ieşeam în decor. Puştiul despre care vorbesc nu participa la nici un circuit, el doar conducea o maşină pe nişte străzi. M-a apucat durerea de cap privind la modul în care conducea tipul. Nu făcea 10 metri fără să lovească ceva, un stâlp, un pom, o altă maşină, o casă, un perete, orice îi ieşea în drum. Norocul lui era că maşina orice s-ar fi întâmplat cu ea, mergea mai departe, avea ţ vieţi şi şi şoferul la fel, chiar dacă se răsturna cu ea sau intra în stâlpi în plină viteză. M-am uitat la faţa puştiului crezând că e roşu de furie pentru că tot lovea maşina la fiecare 5 secunde. Da de unde, nici un rictus, nici o tresărire pa faţa sa, era absolut din piatră, apăsa pe butoane şi pleca mai departe. La un moment dat a intrat cu maşina în altă maşină. Maşinile erau de o parte şi de alta a drumului fumegând. Din cealaltă maşină, a “rivalului”iese un tip care se îndreaptă spre personalul manevrat de puştiul meu se ceartă apoi “puştiul” primeşte o palmă. Credeam că va începe caftul, dar nu. Puştiul se duce la maşină, scoate de acolo o puşcă cu ţeavă scurtă, gen Lupara, îl împuşcă pe rival, se urcă în maşină şi pleacă mai departe. Am rămas blocat privind la faţa puştiului care bănuiesc că a manevrat personajul din joc şi a decis să îl împuşte pe celălalt. Din nou nimic, nici o tresărire. M-am îngrozit, toată ziua numai la asta m-am gândit, voiam să descriu cazul într-un articol dar mi-am spus apoi că poate sunt eu absurd şi o iau prea în tragic, dar atunci am avut o revelaţie şi am realizat de ce se întâmplă atâtea accidente comise parcă de iresponsabili. Aceşti tineri minunaţi învaţă să conducă autovehiculele pe calculator. Aici, din aceste jocuri învaţă că orice s-ar întâmpla, ei nu păţesc nimic pentru că aşa e programul, se pot da peste cap, pot intra în copaci, pot distruge orice, pot da peste oricine, pot chiar să împuşte pe oricine, ei sunt şi rămân intangibili. Cu această lecţie de circuţaie rutieră, la 18 ani tinerii noştri frumoşi fac o şcoală de şoferi de florile mărului, pentru că ei oricum se suie la volat cu câţiva ani înainte şi trag nişte linii sau rifturi, şi şi acolo învaţă acelaşi lucru, că pot face orice, nu li se întâmplă nimic. După ce iau şi carnetul, ca la Piteşti, trec la fapte pe străzi, cu maşini reale şi participanţi la trafic real. Nu am scris articolul atunci, de teamă căvoi fi considerat absurd.
Primul accident,un fleac, s-au ciocnit
Acum o lună prin faţa blocului meu pe o stradă nu chiar aşa de aglomerată, foarte largă, având chiar lăţimea unei autostrăzi, cu două benzi de circulaţie pe sens şi linie continuă dublă între ele, o maşină intră în depăşire în viteză, pentru a depăşi un cortegiu funerar şi trece pe contrasens. Din dreapta de pe o stradă laterală, vine o dubiţă, căreia cineva din cortegiu, amabil îi face semn să treacă prin faţa cortegiului. Şoferul dubiţei se încrede în cel care i-a făcut semn să treacă şi vrea să o ia la stţnga spre sensul celălalt , către coada cortegiului şi acroşează maşina care intrase în depăşire peste linia dublă continuă. Maşina angajată în depăşire a ricoşat în stânga a lovit o maşină parcată pe care a împins-o în altă maşină parcată lângă ea, care a fost la rândul ei mutată şi împinsă într-un copac. Nu mai intru în amănunte, maşinile parcate au fost grav avariate, cele aflate în circulaţie uşor înfundate. Vinovat a fost găsit cel cu dubiţa care ieşise în drum deşi i se dăduse liber. Cel care depăşise pe linie continuă dublă a fost găsit nevinovat de poliţiştii care au venit la faţa locului, pentru că…aşa au considerat ei de cuvinţă. Din fericire, nimeni nu a fost lovit, rănit, nici măcar zgâriat. Mă întreb ce se întâmpla, la viteza celui care intrase în depăşire, dacă era cineva pe partea stângă pe trotuar sau între cele două maşini parcate. Soferul maşinii care a depăşit neregulamentar, în vârstă de aproximativ 35-40 de ani, nu a păţit nimic, a fost considerat victimă.
Al doilea accident, un fleac, a fugit
Duminică seara, în exact acelaşi loc, din aceeaşi direcţie ca şi în cazul precedent, venea un BMW. Din spatele lui, un Mercedes cu numere de Anglia, cu volan pe dreapta. Supărat că stă în spatele unui amărât de BMW, Mercedesul intră în depăşire tot peste linia continuă dublă şi exact în acelaşi loc unde se ciocniseră două maşini cu o lună înaninte, loveşte o femeie de 71 de ani care traversa strada, e adevărat neregulamentar dar a fost lovită cu partea dreaptă a maşinii exact pe linia continuă, aruncată un metru în aer, ca o păpuşă, a căzut pe maşină şi apoi pe carosabil, 15 metri mai în faţă. Conducătorul Mercedesului nici măcar nu a schiţat o frînare, nimic. A oprit maşina mai jos la aproximativ 50 de metri, a parcat maşina pe stânga pe trotuar, s-a dat jos, s-a dus puţin în spate, a văzut că se aduna lumea, după care s-a întors la maşină şi a plecat împreună cu încă un tănăr şi o fată cu care era în maşină. Au abandonat maşina şi femeia lovită şi au fugit. Înainte de a fugi, fata a fost auzită de cineva din blocul din faţa maşinii lor, vorbind la telefon şi spunând ”să vină cineva cu carnet”, de aici rezultând că cel care condusese maşina nu avea carnet de şofer. Smurdul a venit la faţa locului după cam 20 de minute, poliţia după 40. Interesant este că deşi femeia era grav rănită având probabil fracturi la membre sau de bazin şi sigur fractură craniană deschisă, maşina salvării a aşteptat până a venit poliţia. Aşa o fi protocolul, să moară pacientul în maşina salvării, pentru că domnii agenţi s-au mişcat mai lent? Cineva a atras atenţia unui agent că au venit cam târziu şi mai avea un pic şi era ridicat, pentru că domnul agent nu suporta să fie apostrofat de oricine. Pentru asta are şefi nu ? Vizavi de accident mai menţionez că Mercedesul, conform martorilor oculari, avea viteză excesivă, dar constat din cele declarate de Poliţie că acest lucru nu a fost reţinut în sarcina şoferului. Totuşi nimeni nu a vrut să “vină” cu carnet, aşa că la poliţie, la două ore după accident s-a prezentat se pare şoferul care condusese fără carnet. Nu m-ar mira să aud că va fi cercetat în stare de libertate, pentru că are Mercedes şi nu a făcut nimic rău, el doar era la volan. El era tipul de şofer pe care îl văzusem la Auchan.Are 31 de ani.
Conflict între generaţii?
Nu mai intru în detaliile accidentelor, dar nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva acest comportament iresponsabil este format şi de acele jocuri “nevinovate” pe calculator, care fac din tinerii frumoşi şi liberi şoferi iresponsabili care cred că au 9vieţi şi nu dau socoteală nimănui. Să fie asta conflictul dintre generaţii? Nu ştiu, dar ştiu că noul cod rutier prevede că cei peste 70 de ani să dea anual teste de conducere, deşi mulţi dintre ei nu au avut nici măcar o contravenţie în 50 de ani de circulaţie iar statistica arată că cele mai multe accidente, covârşitor de multe şi cele mai grave sunt comise de tineri între 18 -35 de ani gen Huidu, nu de cei între 50-70. Oare nu ştim să analizăm şi dăm legi aşa după ureche?
http://www.gds.ro/Local/Dolj/2017-02-27/craiova-retinut-pentru-24-de-ore-dupa-ce-ranit-grav-o-persoana-si-fugit-de-la-locul-accidentului/
Tinerii şoferi iresponsabili şi liberi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.