marți, 28 februarie 2017

Fabricat in Romania


made in Romania
Cred că suntem singura ţară din lume unde orice s-ar importa va purta ștampila importatorului. Era de mult o poveste cu un fel de concurs internaţional gen „meseria brăţară de aur” la care participă un japonez, un german, un american şi un român. Primul intră în concurs un japonez care face un fir de oţel subţire ca un fir de păianjen care însă rezista la tracţiunea unui portavion echipat complet. Juriul extaziat. Vine americanul ia firul şi îi dă gaură. Câtă preţizie, strigă Juriul. Vine neamţul şi dă filet. Wunderschön! Vine românul şi pune ştampila „fabricat în România.” Acesta este un banc de pe vremea lui Ceaşcă şi voia să arate cum le dădeam noi peste bot imperialiştilor.
Surprinzător, dar chiar dacă atunci era numai un banc, astăzi totul a devenit realitate.
Vin firmele ruseşti  să privatizeze combinatele siderurgice din România, susţinuţi frenetic de o Europă pusă pe dărâmat şi o conducere naţională pusă pe căpătuit. După un an, au fost transferate în Rusia toate utilajele care erau performante, iar ce a rămas este vândut la fier vechi. Bine, dar asta putea face şi clanul Bercea, nu era nevoie să vină ruşii. Nu contează, parcă sună mai bine când putem raporta că i-am „corupt şi pe ruşi”. Made in Romania.
Vin firmele ungureşti şi cumpără cam tot ce este industrie farmaceutică şi medicamente în România, ne punem pe butuci  industria vaccinurilor,cumpărăm din afară cu bani împrumutaţi  cam tot ce ne trebuie ca să ne menţinem în viaţi bolnavii de inimă, cancer, hepatită. Dar depozitele farmaceutice şi marile lanţuri  de farmacii nu le vând în ţară, ci le dau în afară, pe bani frumoşi, împreună cu toate medicamentele cu căutare, în timp ce românilor li se vând medicamente expirabile sau chiar expirate, pentru că fraierul de român nu are obiceiul să verifice termenul de valabilitate la produsele pe care le cumpără. Oare ştie cineva de la ministerul sănătăţii sau din binom că depozitele de farmacie şi farmaciile au target la vânzarea de medicamente expirabile?  Se aude, target  pentru vânzarea unor produse care expiră de cele mai multe ori până să fie consumate. Cine nu vinde este penalizat. S-a pus deja capac pe  ştirea cu medicamentele găsite prin Gorj. Made în Romania.
Vine Jeffrey Franks în România să impună papuaşilor  politica FMI şi să urmărească respectarea angajamentelor  României şi partidului de guvernământ  faţă de pretenţiile înrobitoare ale stăpânilor.  După 3 ani, ajunge cu pantofii rupţi luând sârba înainte pe la petrecerile  PDL şi făcând lobby pentru PDL în faţa şefului FMI. Made in Romania a rămas scris pe el.
Vine mister Gitenstein (e adevărat, totuşi, cu bunic  evreu din Botoşani) pe post de mare ambasador mare al Statelor Unite ale SUA la Bucureşti, să ne dea lecţii de democraţie şi să lupte împotriva corupţiei. Cât a făcut pe ambasadorul nu ştia să spună altceva decât că suntem corupţi, că trebuie să ne băgăm minţile în cap, să facem politica pe care o vor ei, să punem la DNA pe cine vrea el, să votăm la referendul cum vrea el. Atât de mult a urât birocraţia, hoţia şi corupţia din România încât la final de mandat  a rămas în România recompensat de Băsescu, drept mare şef  la Fondul Proprietatea. Made în Romania !
Vine Holzindustrie, firmă austrică şi se apucă de tăiat păduri pentru că la ei în ţară e interzis să tai copacii. La noi însă cu puţin sprijin din partea prietenilor, poţi şi să schimbi codul silvic în favoarea ta şi să continui să tai şi să vinzi chiar dacă urlă ziarele, aşa cum prietenul a continuat să primească chiria pe un imobil chiar şi când nu mai era a lui. Austriac austriac, dar pădurile le-a tăiat  cam cum l-au tăiat pe Mihai, adică fără milă, iar câştigul nu a fost deloc împărţit nemţeşte.  Made în Romania.
Să ne apropiem de zilele noastre.
Are loc Bi-lanţul DNA, care după ultimele scandaluri cu relaţia Coldea-Ghiţă- Kovesi, cu acordul de cooperare între SRI şi DNA, cu zdrenţele şi cârtiţele din sistem, cu dosarul mătrăsit al tatălui şefei DNA,  ar fi trebuit să fie declarat Bilanţul ilegalităţilor DNA. Ei aş, dacă ai fi ascultat datele şi rapoartele ai fi crezut că te afli în împărăţia cerurilor nu a putregaiului din sistemul judiciar. Mai era un pic şi sala se ridica în picioare şi scanda ” Kovesi cu  mânăria,  noi cu stima  şi mândria”, sau “ Her Iohannis nu uita, am salvat şi pielea ta!” Made în Romania.
Are loc prima remaniere a guvernului Grindeanu. Preşedintele Iohannis are din nou gura până la urechi, semn că este foarte îngrijorat. Felicită alegerile domnului Grindeanu  şi remarcă faptul că în sfârşit a făcut şi el nişte mutări. Săracul de el,  îi era necaz că Cioloş făcuse prima remaniere încă înainte de investire şi Grindeanu rămânea dator. Printre cei noi, a fost re-re- re- re instalată şi bunica de plumb, care mai are puţin şi bate în longevitate serialul Mica Mireasă unde eroina  principală  a devenit mica bunică. Fată bună bunica Plumb, în toate mandatele şi guvernele s-a remarcat printr-o inactivitate exemplară, dar dă bine pe sticlă, ştie să vorbeşte şi iese pe post exact  când  are şefu o pleaznă pe gârgălot. Pe când şi primar al capitalei ? Oricum, în sfârşit e pace sub salcâmi, cam două zile, apoi urmează alte dosare, alte scandaluri, Luluţa abia spălată trebuie să îşi dovedească recunoştinţa.
Made în Romania

Fabricat in Romania

Un comentariu:

  1. Trebuia sa zici, doua vorbe, si despre nemernicul ala de purtator de vorbe al BNR, care o tie ca proasta-langa, cu" BANCILE ROMANESTI" de la noi.

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.