
Pentru că ştirile despre Elena Udrea, afacerile sale, declaraţiile,
oricât de obsedant şi insistent ar fi perezentate de televiziunile pro
sau contra, nu mai reuşesc să capteze atenţia şi banii publicului, se
caută noi bombe de presă. Noroc cu asasinarea liderului opoziţiei din
Rusia, că dă apă la moară speculaţiilor şi “analizelor” de tot felul. Nu
am să aglomerez rândul celor care spun cât de prost a fost Putin să
pună la cale asasinarea unui tip care nu reprezenta în faţa lui nici a
mia parte din ameninţările inutilului scut de la Deveselu, pe mine mă
preocupă mai mult ce spune Duşa, de exemplu , despre lipsa unui
“cadru legislativ care să clarifice modul în care se face pregătirea populației pentru apărare”,
sau ce declară preşedintele Iohannis la Berlin despre pericolul maghiar
în timp ce partidul de suflet bate palma cu UDMR-ul pentru răsturnarea
majorităţii parlamentare.
Religia, drept nu obligaţie !
Dar a mai apărut un subiect poate mult mai important, care va avea un
efect devastator asupra românilor de mâine, mult mai devastator decât
toate miliardele de euro pe care se bat politicienii, procurorii,
serviciile secrete vechi şi noi, româneşti şi străine, mafioţii într-un
cuvânt. Este vorba de amestecul bisericii, indiferent a cui ar fi ea, în
educaţia copiilor, viitorii votanţi de mâine.
Declaraţia Universală a Drepturile Omului, la art 18, spune :
“Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă
şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau
convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau
convingerea, singur sau împreună cu altii, atât in mod public, cât şi
privat, prin învăţătura, practici religioase, cult şi îndeplinirea
riturilor.”
Constituţia României, la art 29, spune :
“(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi
libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă.
Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o
credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”
Ce este religia? Nu dau definiţia lui Eminescu, deşi cred că foarte
mulţi români o acceptă. Definiţia cea mai simplă şi general acceptată
spune că este un “Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de
un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de
comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul
și universul; confesiune, credință”
Cu alte cuvinte este şi o activitate, o manifestare practică, nu numai o
convingere. Pe de altă parte acest gen de convingeri trebuie să vină
din eul persoanei, dorinţa intimă, este o opţiune de a se asocia unui
grup cu care se simte solidar, sub aspectul convingerii, al practicii
sau chiar studiului. Apartenenţa la o religie sau alta trebuie să vină
ca o urmare a educaţiei în sine de până la vârsta la care individual
este apt să îşi stabilească preferinţele religioase şi să studieze în
cunoştiinţă de cauză ofertele pieţei de capital religios. Fiind o
alegere de conştiinţă şi nu una de educaţie obligatorie, sau asumată de
întreaga societate,
RELIGIA TREBUIE SĂ SE MANIFESTE ÎN CONŞTIINŢA
UMANĂ CA O LIBERĂ ALEGERE, FĂRĂ ABSOLUT NICI O INFLUENŢĂ SAU ÎNCERCARE
DE RACOLARE, FĂRĂ NICI O OBLIGAŢIE SAU CHIAR NICI MĂCAR RECOMANDARE SAU
ORIENTARE DIN PARTEA UNEI ALTE PERSOANE, indiferent cine ar fi
aceasta. Copii neavând discernământ, nu trebuie să cunoască despre
religie, decât că există, eventual să ştie ce reprezintă, câte tipuri de
religii există şi ce presupun acestea.
Religia poate fi
studiată în şcoli în învăţământul primar eventual ca filosofie, fiinde
adusă la cunoştiinţa copiilor la orele de filosofie, ca informaţie, nu
de un preot.
Atâta vreme cât preoţii diferitelor culte intervin în mintea
copiilor, nu mai vorbim de educaţie religioasă ci de racolare,
pervertire în înţelesul literar al cuvântului, ceea ce deja depăşeşte
rolul educativ şi merge către cel al formării de adepţi sau supuşi
religioşi.
NIMENI NU ARE DREPTUL SĂ ÎMPINGĂ O MINTE NECOAPTĂ CĂTRE
UN CULT RELIGIOS SAU ALTUL. LĂSAŢI COPII SĂ SE FORMEZE, NU ÎI ÎMPINGEŢI
CĂTRE CONVINGERI DE CONŞTIINŢĂ DE CARE NU SUNT ATRAŞI SAU NU ŞTIU CE
ÎNSEAMNĂ.
Religia, disciplină de studiu sau doctrină?
Religia la modul general, nu este o disciplină de studiu ci o
organizaţie, un stat în stat, o formă de organizare cu scopuri mai mult
sau mai puţin oneste, multe urmărind atât sufletul cât şi averile
adepţilor. Personal o să accept să discut religie cu un preot sau
călugăr care vine la mine îmbrăcat în sac, pe jos, nu cu robă cu
fireturi de aur şi Maybach.
Pe de altă parte, având în vedere numărul mare al cultelor religioase, a
preda în şcoli religia cu preoţi practicanţi ar însemna să se dea ore
de religie şi săli pentru toate cultele existente nu numai în ţară, ci
şi în lume, pentru a se acorda tuturor şansa de a îşi prezenta oferta
spirituală. Este posibil aşa ceva? Nu! De ce doar preoţii ortodocşi sau
catolici să aibă acest drept şi nu şi părinţii spirituali ai altor culte
şi curente recunoscute? De ce Dumnezeul unei religii are mai multe
drepturi decât cel al altor religii? Pentru a evita toate aceste
întrebări, discuţii, dar şi pentru a respecta Constituţia şi drepturile
copiilor, Religia nu trebuie predată în şcoli decât ca noţiune
filosofică, la orele de filisofie, cel puţin până la nivel liceal, iar
acolo eventual să se studieze, istoria religiilor, dar tot cu profesori
de filosofie , nu cu preoţi practicanţi, pentru că atunci se vor crea
discriminări faţă de o religie sau alta şi vor trebui aduşi preoţi
pentru fiecare religie sau cult religios.
Sunt de acord cu opinia Asociaţiei Tinerii Elevi pentru România, care cer ca
“în
cadrul ciclului gimnazial elevii ar trebui să studieze Istoria
religiilor, „urmând ca abia în ciclul liceal elevii să poată opta pentru
studiul unei religii în mod confesional cu profesori avizaţi de catre
cultele recunoscute de către stat”. „Aceasta modificare
este absolut necesara pentru a respecta libertatea de constiinta a
copiilor care se află în procesul de dezvoltare
Deci nimeni nu are dreptul să decidă în numele altuia ce religie să urmeze atât ca practicant cât şi ca învăţătură.
Copilul, spirit liber sau miel ?
De la acest punct trebuie plecat. Mergem mai departe. Copii şi minorii
nu au discernământ, conform legii nu sunt responsabili pentru faptele
lor, nu au capacitatea de a discerne de a stabili nici măcar ce e bines
au ce erău. Până la apariţia şi consolidarea unor norma morale, toate
aceste valori sunt direcţionate de către părinţi şi şcoală. În marea
majoritate a ţărilor lumii, părinţii decid în numele copiilor tot ce
ţine de viaţa lor până la majorat şi apoi cel puţin moral până la
decesul părinţilor. Nimic pe lume nu va putea să scoată din mintea şi
inima părinţilor sentimentul patern, dorinţa de a-şi proteja copii chiar
şi când la rândul lor au copii. Sub acest aspect tuturor ni se pare
normal să decidem, să alegem, ce e bine sau rău pentru copilul nostru,
în măsura în care şi putem. Dar sunt ţări, chiar din cele considerate
cele mai democrate, cum sunt Canada, ţările nordice, unde părinţii nu
mai au dreptul, conform legii, să stabilească nici măcar ce medicamente
să administreze copilului când este bolnav, fără voia sa. Dacă copilul
este răcit iar părintele vrea să îi dea un sirop de tuse amar, iar
copilul nu îl vrea, sau plânge, părintele poate fi pedepsit. Poate nouă
ni se pare exagerat, dar sunt şi astfel de interpretări vizavi de
drepturile copilului. Iar noi, discutăm despre dreptul părintelui de
a-şi îndoctrina religios copilul? Este mult prea mult. Doctrina
religioasă, mai ales la vârstă fragedă, indiferent de cult, acţionează
ca un drog picurat strop cu strop, duce la anihilarea voinţei
individului. Ne convine sau nu, acesta este adevărul. Dacă se începe aşa
zisa” educaţie religioasă” de la vârsta la care copilul face tot ce i
se spune, vom scoate din el nu un copil docil şi cuminte, util
societăţii, ci un miel în turma preotului, nici măcar a lui Dumnezeu,
pentru că copilul va face şi va crede ce îi spune preotul, nu Dumnezeu,
căci Dumnezeu dacă vrea să intre în mintea copilului, intră fără
ajutorul preotului, chiar religia ne spune asta. Şi atunci de ce doresc
preoţii să se interpună între copil şi Dumnezeu atunci când aceştia
practic nu ştiu cine este sau dacă există Dumnezeu? Privind lucrurile
astfel, vom înţelege că practi marea bătălie nu este pentru educarea
copiilor, ci pentru manipularea, racolarea, stăpânirea minţii lor.
Religia ca formă organizatorică, urmăreşte mintea nu mântuirea
sufletească, supunerea, anihilarea voinţei pentru a putea apoi profita
de individ. Aceşti copii, astfel formaţi, vor deveni cetăţeni docilil
care vor face ce spun preoţii, vor vota cum le spun preoţii, ca cel din
Satu Mare, vor vota în Parlament legi prin care să dea preoţilor
terenuri, fonduri şi privilegii mai mult sau mai puţin cuvenite. Să nu
ajungem cumva ca în viitor să fim conduşi de preoţi, aşa cum acuma
suntem conduşi de procurori şi servicii secrete.
Deocamdată, parlamentarii României refuză, din grijă pentru copii,
mărirea alocaţiei. Dar sunt sigur, vor vota obligativitatea religiei în
şcoli pentru că de acolo le curg şi lor oarece profituri şi
“blagoslovenii”, eventual voturi. Dacă copii ar fi dat şi ei din
alocaţia lor un ce profit parlamentarilor, atunci poate aceştia ar fi
votat mărirea.
Mai este creştinismul singura religie valabilă?
Dacă tot vorbim de religie, să ne aplecăm puţin şi asupra unor
cuvinte ale Papei Francisc I cel care se pare că va revoluţiona cu
adevărat religia. După ce a vorbit despre posibilitea existenţei unor
alte vieţi în univers, acesta a mai spart un tabu milenar, declarând că
toate religiile sunt reale, Dumnezeii acestora există, pentru că există
prin cei care cred în ei, nu prin cei care pretend că îi propagă
învăţăturile sau credinţa:
”Toate religiile sunt adevărate,
pentru că sunt adevărate în inimile celor care cred în ele. Ce alt fel
de adevăr există? În trecut, Biserica a fost dură cu cei pe care îi
considera că greșesc din punct de vedere moral sau că păcătuiesc.
Astăzi, nu mai judecăm pe nimeni. Ca un tată iubitor, niciodată nu ne
condamnăm copii. Biserica noastră este destul de mare pentru
heterosexuali și homosexuali, pentru viață și pentru alegeri! Pentru
conservatori și liberali, chiar și comuniștii sunt bineveniți și ni s-au
alăturat. Cu toții îl iubim și ne închinăm la același Dumnezeu.”
Şi atunci, de ce să ne îndoctrinăm
copii cu ce spune unul şi altul? Să lăsăm copiilor dreptul de a
cunoaşte pe Dumnezeu atunci când vor fi pregătiţi.
Români, aveţi dreptul să vă vindeţi sufletele şi conştiinţele
cui vreţi, lui Ponta, lui Băsescu, lui Iohannis, lui Kovesi, lui
Helvig, ( este o coincidenţă oare că toţi au origini alogene?) dar măcar nu vindeţi şi sufletul şi mintea copiilor. Lăsaţi-le măcar dreptul de a şi le vinde ei, când vor fi majori, s-ar putea ca altceva să nu mai aibă de vândut.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18545811-cum-vad-elevii-religia-scoala-dupa-ccr-decis-nu-mai-este-obligatorie-doua-asociatii-elevi-tineri-transmis-parlamentului-propunere-punere-acord-legii-educatiei-decizia-curtii-constitutionale.htm
http://yoganonymous.com/pope-francis-hell-fire-adam-eve-real/
http://www.imediaethics.org/News/4303/Fake_quote_alert__pope_francis_didnt_say_no_literal_hell_or_adam___eve__a_fable_.php
https://diversitychronicle.wordpress.com/2013/12/05/pope-francis-condemns-racism-and-declares-that-all-religions-are-true-at-historic-third-vatican-council/
Ore de religie sau propagandă?