sâmbătă, 9 august 2014

Atenție, se rup contracte !


Nu cărnii de vită, da cărnii de tun
MACELarie
Criza din Ucraina nu a adus probleme numai Ucrainei, manevrele economice și politice de o parte și de alta fac victime colaterale despre care știau toți, dar nu i-a interesat. Că Obama, Putin, Merkel au privit cu indiferență urmările economice asupra vecinilor Ucrainei nu mă miră, dar când președintele României face declarații inutile, gratuite și mai ales fără alt efect decât acela de a arăta unchiului Sam că are în el un lingău neobosit, lucrurile se schimbă. Băsescu și Ponta au fost primii șefi de stat și guvern care au vorbit despre sancțiuni împotriva Rusiei chiar pe vremea când UE nu luase în considerare aceste sancțiuni. A venit timpul ca România să plătească aceste declarații. Nu a venit încă iarna, gazul rusesc încă mai curge pe conducte dar va veni vremea când se va opri sau se va tripla ca preț și abia atunci românii vor înțelege adevăratul înțeles al proverbului”gura bate curul”. E la fel de adevărat că unii își freacă mâinile în așteptarea acestui moment, pentru a da cep exploatării gazelor de șist, ca ”unică salvare”, o altă afacere a SUA, pe care conducerea României o sprijină tot în defavoarea intereselor naționale, aruncând în ochii românilor praful independenței energetice care este mai degrabă o schimbare de creditor decât o independență. În loc că cumpărăm gaz rusesc de la ruși, cumpărăm gaz românesc pe la americani, epuizând resursele de gaz și contaminând apa, ceea ce înseamnă distrugerea agriculturii. Când vor începe exploatările prin metoda fracurării hidraulice, o să putem spune bye-bye exportului de orice fel și agriculturii cu toate ramurile sale.
Până una alta, aflăm că rușii au decis să răspundă și ei măsurilor economice prin măsuri economice. Suntem anunțați că Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia a stopat de miercuri importul de carne de vită din România pe motiv că au înnebunit vacile. Păi dacă toate vacile din România au înnebunit așa brusc și fără o explicație științifică, rămâne un singur motiv: boala le-a fost dată la toate, de bicul comunal. Deci românii nu mai pot exporta către Rusia carne de vită. Cum de nu s-a nu s-a inventat și o boală a traficului de armament?
Salvarea noastră însă vine de unde o așteaptă românii de prin 40. Americanii au aflat de intenția rușilor și au întins o mână guvernanților, oferindu-se să preia ei excedentul de carne românească și să o exporte acolo unde interesele o cer. În urma discuțiilor dintre reprezentanții români și partenerul strategic, CSAT a decis ca România să continue și în 2015 să exporte carne, nu de vită, ci de tun în Afganistan, cam la 1800 de capete și în total în eventualele ”centre desfacere a cărnii” pe care le vor stabilii partenerii strategici, undeva până la 3000 de bucăți. Nu ar fi exclus ca după ce rușii și americanii vor cădea la pace în ceea ce privește numărul victimelor din Ucraina, să fie trimisă carne românească și în țara vecină. Deocamdată partenerii se tro(ț)căiesc. Ce înseamnă să ai partener strategic!!! Până una alta, surse neoficiale dar credibile anunță că Putin, cel la care latră Chihuahua Traian, a dat ordin de mobilizare la cam 800000 de rezerviști pe care îi vrea marinari. Este posibil ca Marea Neagră să devină o a doua Mare Roșie. Doamne scapă-ne!
Jos pantalonii, zețe bețe!
CANDIDcandidat2014
Aceeași politică beligerantă și bălegăroasă se aplică și intern. Același bic anunță că va dezbrăca la pielea goală toți candidații la prezidențiale, ca să arate el ce ascunde fiecare. Multă lume regretă acum că din partea PMP candidează Cristian Diaconescu. Anunțul trebuie să fi speriat oarece candidați, căci iată, despre Iohannis deja au apărut brusc niște informații ascunse până acum,s-au devoalat unele dosare, cu ceva adopții fictive, cu incompatibilități, cu case, tot tacâmul. Urmează imediat și ceilalți, indiferent pe ce linie candidează, Iohannis s-a aflat în fruntea listei, sunt luați la dezbrăcat în funcție de șansele declarate. Este musai, ca cel ce va candida din partea dreptei să fie nu numai manevrabil, asta este obligatoriu în orice partid, ci chiar manevrat, de domnul Băsescu, pentru a scăpa de rușinea despuierii. Domnul Băsescu însă nu a luat în calcul că mai sunt și exhibiționiști, din cei cărora le place să stea dezbrăcați și se mai și laudă. Bunăoară domnul Ponta pare că stă liniștit. Presimțind amenințarea lui Băsescu, domnul Ponta a anunțat încă de la depunerea lacustră a candidaturii de la Craiova între cei mai importanți 5000 de români, că despre el se știe tot, nu are ce ascunde nu poate să mai scoată nimeni nimic. Pe undeva ar avea dreptate, de la Valer Marian încoace, nu mai e nimic de spus despre domnul Ponta, eu cred că e suficient pentru câteva dosare, ai acolo tot ce vrei, fraudă, trafic de influență, corupție, omucideri, sex cu minore, cam tot ce cuprinde codul penal. Dar totuși să nu uităm privatizarea Oltchim, a CFR Marfă, rezilierea contractului cu Bechtel și multe alte afaceri de succes, ca să nu vorbesc despre afacerile domnului Ghiță de care Ponta nu e străin. Deci în mare, Ponta are dreptate, ceea ce s-a spus, ceea ce a spus Valer Marian, deja se știe, iar el se simte ferit de amenințarea lui Băsescu, ce altceva s-ar mai putea spune despre el, a făcut de toate, practic este în fundul gol. Întrebarea este când se cercetează?
Și pentru că pe el nu îl atinge amenințarea lui Băsescu că le dă pantalonii jos candidaților, domnul Ponta sare la cap și denunță marele act de coabitare, cel care le-a asigurat scaunele celor doi, asta după ce Băsescu s-a lăudat că i-a tras-o lui Ponta cu ocazia Pactului de coabitare pentru că la momentul respectiv Ponta era pe cai mari în țară, având 70% susținere. Dar ce uită Băsescu să spună este că el la rândul său avea 100% sprijin licurici care se aprinseseră că este în pericol statul de drept. Drept este însă că dacă aveam un premier cum au polonezii, sau ungurii, sau cehii sau oricare alt popor, acesta ar fi ținut cont de decizia cetățenilor, nu a clienților din afară. Acum însă gata, s-a spart buba, pe nici unul nu mai interesează ce spune lumea din afară, se apropie alegerile, Ucraina fierbe, Marea Neagră s-a micșorat, Obama e contestat în SUA, Merkel are destule griji acasă, așa că fuck the coabitants, a intrat dihonia. Ce o vrea să însemne asta? Că s-au supărat, renunță la wrestling și trec la bătaie pe viață și pe moarte sau că semnează un alt act cu rolurile inversate? Varianta doi pare cea mai plauzibilă, licuricilor a început să le placă circul românesc și îl întrețin și ei cum pot lăsându-i pe cei doi, unul pilot și celălalt copilot, indiferenți la traseu, dar cu ochii unul pe celălalt. Aici cel mai avantajat este Băsescu, el poate sta cu un ochi la Ponta și cu unul la Kovesi. Unii spun că totuși lui Băse i se închid robinetele atât dinăuntru cât și din afară și că unii ar avea de gând să îi umble prin buzunare. Poate, dar asta nu înseamnă că va cădea singur. Am spus de mult, când Băse va cădea, vor cădea multe capete, pentru că el nu știe să piardă, nu știe să se retragă, el dacă nu e la timonă nu poate trăi. De un singur lucru îi e frică, să nu aibă soarta lui Munaf. Apropo, s-a mai auzit ceva de afacerea Haissam cel adus cu atâta tam-tam cu promisiunea că vom auzi multe de la el? Eu nu am mai auzit nimic, deci mai puțin decât auzeam cât era fugar. Să mai spună cineva că pușcăriile românești nu sunt sigure. Sau nu e în pușcărie?
Deci coabitanții se dau în stambă pe spinarea românilor și spre deliciul licuricilor. Cred că lunile astea vom vedea circ cât nu am văzut în nouă ani. La sfârșitul spectacolului ne vom trezi cu alt circar suit pe tron și va începe o nouă serie de filme cu comici estici ai micului ecran. Dar vom exporta în continuare carne de tun, fără îndoială.
Realizare grafică: Nicu Stopel

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.