duminică, 22 iunie 2014

Auto-vopsitorie Tico



Azi după ce m-am întors de la moşie, mi-am anunţat nevasta că mă privatizez, îmi deschid auto-vopsitorie Tico. Mi-a spus că sunt nebun, noi nu avem bani să ne achităm băncile şi eu vorbesc măscări. I-am spus că nu costă nici un leu, dau anunţ că garantez auto-vopsire Tico gratuit în 24 de ore indiferent de anotimp şi atât. Dacă dau pe OLX, nu plătesc, mă doare-n pix.
Abia după ce i-am arătat fotografia s-a convins că proiectul meu e viabil.
2014-06-15 16.07.57
Sâmbătă am fost la o nuntă. Vineri când am plecat de la ţară am vorbit cu Lupi şi cu Tico, puiul de lup şi le-am spus să fie cuminţi că eu merg la o nuntă şi o să vin înapoi la ei, ca de fiecare dată. Nu ştiu ce o fi înţeles Tico, dar a crezut că vin înapoi să îl iau la nuntă şi cum e fudul nevoie mare, a zis că nu poate merge la nuntă nearanjat aşa că şi-a vopsit părut. A găsit prin magazie un tub de vopsea şi… s-a vopsit după cum se vede. E adevărat, culoarea e reuşită, e în degrade, culoare pastelată, dar mă întreb dacă e bine să înceapă de la 3 luni cu vopsitul părului. Eu am 57 de ani şi încă nu mi-am vopsit părul, deşi la cât mai am, m-ar costa foarte puţin, iar el deja a trecut la vopsit. Mă gândesc cu groază să nu vină cineva de la protecţia persoanelor non-umane, eventual domnul deputat Cernea să mă decadă din drepturile de părinte. Supărat nevoie mare am întrebat-o pe Lupi cum a reuşit Tico să se vopsească şi mi-a răspuns:
2014-06-15 16.14.32
„ÎNCEPĂTOR, L-A AJUTAT VOPSEAUA!”
Auto-vopsitorie Tico

Un comentariu:

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.