marți, 1 aprilie 2014

Bilanțul SRI printre rânduri


bilant sri
Bilanțul SRI a dat ocazia unor declarații să le spunem așteptate, ca la orice bilanț, dar și mai deosebite ținând cont că este ultimul bilanț la care domnul Băsescu a participat ca Președinte. Dar pe lângă cele spuse clar și direct, au fost strecurate și mici informații, dorințe, avertismente spuse mai mult sau mai puțin voalat. Despre ce e vorba ?
1. Chiar din informația cu privire la faptul că este ultimul bilanț la care participă ca președinte, domnul Băsescu lasă deschisă ușa participării ca prim ministru. Nu o spune, doar o lasă la vedere ca să înțeleagă cei prezenți, mai ales cei din eșaloanele secunde, că este posibil să se mai întâlnească. În mod normal ar fi trebuit să spună că este ultimul bilanț la care participă și punct, dar domnia sa a avut grijă să menționeze, ”ca președinte”. Aviz amatorilor de schimbare;
2. Ne mai informează domnul președinte că acum 9 ani, la descălecatul domniei sale, domnul general locotenent Florian Coldea actualul adjunct al SRI era un biet maior. Maior cu m mic. Într-adevăr ascensiunea acestuia a fost mai ceva ca a lui Făt Frumos cu mere de aur și bile de taur: în iulie 2005 este avansat lt.col, iar în martie 2006, colonel plin deși regulamentul interzice ca cineva să primească două grade în decursul unui an. În 2008 este avansat general de Brigadă, deci în 3 ani a luat  3 grade, mai tare decât Oprea. Pentru care merite avansări așa rapide? Păi să ne amintim că în aprilie 2007, în plin proces de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, liderul PSD, Mircea Geoană a prezentat presei două note scrise de Florian Coldea, despre situația dosarelor a trei judecători de la Curtea Constituțională a României, Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu și Ion Predescu. Următoarele două stele nici nu se mai pun. De ce însă a făcut domnul Băsescu această precizare referitoare la avansarea domnului Coldea sub aripa sa? Tocmai pentru a-l face pe acesta să nu uite cui îi datorează totul, după ce nu va mai fi președinte. Este posibil ca domnul Coldea să fie viitorul șef al SRI? Este! Așa că mențiunea făcută de Băsescu, este un  fel de ”mi se pare că eu v-am avansat domnule chestor”. Îi e teamă lui Băsescu să nu fie uitat și trădat după debarcare? De ce nu? Fidelitatea ține cât ține și puterea;
3. Ne mai anunță domnul președinte că după ce nu va mai fi președinte, nu va folosi informațiile primite în lupta politică. “I-am asigurat că, deși în aproape 10 ani am beneficiat de un volum enorm de informații, niciodată după ce voi pleca din funcție nu voi utiliza informațiile primite de la ei în bătălia politică“. Aș putea să întreb care luptă politică pentru că prin 2012 anunțase că după ce pleacă de la Cotroceni se va retrage din viața politică, inițial a spus că se dedică unei școli de ”învățământ politic”, apoi că se face agricultor, dar nu întreb pentru că este inutil. Se va ține de promisiunea făcută acum, așa cum s-a ținut și de cea că se retrage din viața politică și de cea cu masa verde și de altele, nu mai e nevoie de alte cuvinte. În plus, nu pe ei trebuia să îi asigure că nu va folosi informațiile, pe ei îi doare în dudă ce va face el cu ele, au și ei setul lor de informații la arhivă, cei care trebuiau liniștiți erau dușmanii și prietenii politici și personali. De fapt declarația are scopul invers, informația pe care o dă printre rânduri este un avertisment la adresa celor care speră că după plecarea sa au scăpat de el. În mod normal ar trebui să nici nu fi pomenit acest aspect pentru că este de așteptat ca acele informații să rămână la Cotroceni nu să le ia cu domnia sa, dar domnul Băsescu a spus că nu le va folosi, nu că nu le va lua cu domnia sa. Ceea ce este suficient. E suficient în zilele noastre de un stick de memorie, nu se mai pleacă cu camioanele cu hârtii. Știind că acesta le are, toți dușmanii politici vor umbla în vârful picioarelor pe lângă el. Șmecher matrozul. Dacă adăugăm la asta fi informația dată de domnul Maior cum că numai anul acesta a înaintat 3000 de informări, vă dați seama ce volum de informații a acumulat domnul Băsescu în 9 ani de domnie?
4. Domnul Maior ne dă și domnia sa o informație printre rânduri, care nu știu dacă va fi exploatată de media. Se referă domnia sa la un moment dat la viitorul președinte și spune ”domnul sau doamna președinte”. Aparent este o expresie să spunem politicoasă, sau nediscriminatorie, vrând să arate că nu se știe cine va fi președinte, dar este prima oară în 25 de ani când cineva referindu-se la viitorul președinte pune problema în așa fel, spunând domnul sau doamna, cu atât mai mult cu cât nici nu s-au anunțat candidaturile la președinție și nu știm dacă va candida măcar vre-o doamnă sau nu. Dar domnul Maior știe, știe că va candida o doamnă și deja știe și cam ce șanse va avea și poate își pregătește terenul de acuma ”ați văzut doamna președinte, eu de acum 7 luni am prezis că veți fi președinte”. Ciudată, tare ciudată această menționare în condițiile în care nu se cunosc  oficial candidații. Eu totuși sunt gata să pun pariu că doamna Udrea va candida. Nu știu dacă va câștiga, dar sunt sigur că va candida, mi-a spus-o domnul Maior printre rânduri;
5. A mai anunțat domnul Maior că nu va candida la președinție. De ce oare? Mai avea timp să se gândească și răzgândească. Da, poate, dar având în vedere că vom avea un candidat cu fustă și domnia sa tocmai a pomenit de el, era normal să dea asigurări,așa, oficial, în cadru solemn, nu doar la birou,  că nu îi va pune bețe în roate prin candidatura sa;
6. La sfârșitul ceremoniei, domnul Băsescu a avut o ieșire gen Colombo. Domnului Băsescu îi plac gesturile teatrale,gesturi pe care le-a probat de multe ori cu bilețele date la ceremonii de investire, hârtii înmânate la fotografii de grup, scrisori deschise trimise la punct fix. De data asta, când toată lumea strângea hârtiile să plece după bilanț, domnul Băsescu se .. răzgândește și îi mai pune o ultimă întrebare domnului Maior, legat de nește documente privind cercetarea nucleară pierdute, rătăcite sau cine știe, furate/vândute. Domnul Maior, a rămas blocat, luat prin surprindere nu de întrebare, pentru că știa răspunsul, cunoștea cazul, nu poți fi șeful SRI și să nu știi un dosar vechi de ani de zile, încheiat parafat și clasat chiar de tine. Pe domnul Maior l-a surprins faptul că a fost întrebat și mai ales că a fost întrebat ACOLO, mai ales că președintele știa răspunsul.Ca să nu se observe surprinderea, s-a întors către domnul Coldea care i-a șoptit ceea ce și el știa. Apoi a dat un răspuns evaziv, cum că dosarul nu era chiar așa de important. De fapt domnul Băsescu a vrut să îi amintească și domnului Maior, cum i-a amintit și domnului Coldea, că este legat de el și oricând poate pune pe tapet ceea ce aflase chiar din informările primite de la domnul Maior. Ceva scârțâie la acel dosar iar Băsescu l-a amintit acum pentru ca mai târziu, dacă va fi nevoie, să poată spune: ”țineți minte, încă din martie 2013 am avut nedumeriri cu privire la cazul acesta, dar am primit asigurări că totul este în regulă, puteți verifica înregistrările.” Mi se pare că eu v-am avansat domnule Chestor.
Prin Iulie 2011 scriam un articol vizavi de documentele dispărute de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) – Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti. Spuneam atunci că se va mușamaliza totul și că până la urmă nu va fi găsit nici un vinovat sau poate doar  un acar Păun nevinovat. Așa s-a întâmplat. Ce i-a venit domnului Băsescu să dezgroape acest caz acum, la 3 ani, când i se apropie sfârșitul mandatului, la bilanțul SRI? Nu e greu de bănuit. Probabil  că a vrut să atârne un clopoțel la gâtul domnului Maior, sau o piatră de moară, el știe mai bine.
Cine a spus că nu avem politicieni abili?
PS Priviți fotografia de la bilanț. Priviți mâna lui Băsescu și expresia lui Maior și aveți imaginea bilanțului.
http://neacsum.blogspot.ro/2011/07/romania-o-tara-suspect-de-linistita.html
Bilanțul SRI printre rânduri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.