Ghişe
recidivează, omul ăsta nu învaţă nici din „greşelile” altora, nici din
ale lui. În vară, când Ponta şi Antonescu se dădeau la fund prin ţări
străine ca să nu fie în ţară la citirea hotărârii CCR cu privire la
suspendare, Ghişe se plimba în tricou de nebun prin faţa Cotroceanului.
Urmarea? ESTE DAT AFARĂ DE LA O RECEPŢIE A LUI Băsescu, ditamai
senatorul României, ca un infractor de drept comun sau terorist şi este
la un pas de a pierde nominalizarea partidului pe listă la alegerile
din iarna lui 2012. Orice om normal s-ar fi „vindecat” de opinii
separate şi ieşiri din cazan. Ghişe nu învaţă nimic.
Anul acesta doamna Cristiana Anghel un
alt politician ”neprofesionist” face opinie separată şi critică
conducerea USL pentru nerespectarea promisiunilor electorale. Imediat
sar în capul ei două televiziuni cu premier cu tot şi o linşează
mediatic fiind şi ea la un pas de a fi exclusă din partid, fiind
discutată în Senat şi având ANI pe urmele ei, deşi în cele 2-3 luni de
Senat nici nu a avut timp să ştie cu ce se mănâncă Senatul, da să mai şi
treacă la matrapazlâcuri. Dar aşa a fost ordin de la cel care regreta
că nu a lăsat-o să moară, aşa că unde e ordin, nu-i tocmeală. Nici din
acest exemplu Ghişe nu a vrut să înveţe.
Ieri,
pe 26.06.2013 domnul Ghişe îndrăzneşte să se ia de domnul Ponta cel
care recent s-a întors de la prietena sa Angela Merkel cu care a bătut
palma şi care s-a arătat foarte mulţumit de rezultatele „acordului de
colaborare„ semnat. NU A
MENŢIONAT DOMNUL Ponta că una din clauzele şi cauzele acordului şi
primirii sale a fost retrocedarea de către statul român a fostelor
proprietăţi ale GEG (grupului etnic german) către FDGR (Forumul Democrat
al Germanilor din România) şi către alte grupări ale minorităţilor
etnice. De menţionat că GEC este un grup nazist care a funcţionat în
România celui de-al doilea Război Mondial, grup ce a fost desfiinţat în
1944 dar ale cărui … drepturi juridice le–a preluat Forumul Democrat al
Germanilor din România, condus până mai deunăzi de ultima achiziţie a
liberalilor, herr Klaus Johannis.
Dar dacă Ponta a uitat să spună, nu a uitat Ghişe care a înaintat o Interpelare în Parlamentul României :
„Interpelare în Parlamentul României
Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal
Autorul interpelării – prof. Ioan Ghişe, senator liberal de Braşov
INTERPELARE
– “Privind restituirile fostelor proprietăţi ale GEG (grupului etnic
german) către FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România) şi către
alte grupări ale minorităţilor etnice”
Stimate domnule prim-ministru,
deputat Victor Ponta,
FDGR
(Forumul democrat al germanilor din România) a fost recunoscut prin
Decizia Judecătoriei Sibiu drept persoană juridică ce continuă juridic
GEG (Grupul etnic german), organizaţie nazistă care a fost desfiinţată
prin Decretul lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, la fel ca toate
celelalte organizaţii naziste.
Acest
Decret a fost obligaţia României faţă de Aliaţi prin Convenţia
Armistiţiu din 1944 concretizată prin semnarea Tratatului de pace de la
Paris între România şi Aliaţi la 7 feb. 1947.
Dacă
România restituie acum către FDGR un patrimoniu imobiliar care a
aparţinut unei organizaţii naziste, GEG, desfiinţată prin lege în 1945,
apare în mod logic întrebarea: “De ce nu s-a pus în recenta întâlnire de
la Berlin, între cancelarul german şi premierul român, problema
compensării datoriei de cliring din 1945 a Germaniei faţă de România cu
averile restituite acum?”.
Potrivit Legii 165 din 2013, confiscarea imobilelor în 1945 de către statul român NU a fost abuzivă şi atunci:
Care
sunt CHELTUIELILE statului român pentru CHIRII ÎN IMBOBILELE
RESTITUITE, dacă ACUM RESTITUIE proprietăţile imobiliare de miliarde de
euro către FOŞTII PROPRIETARI, însă România nu îşi recuperează datoria
confirmată a Germaniei faţă de România, creanţe estimate la nivelul a
16-18 miliarde de euro, în valută actualizată?
În ce anume concret constă câştigul României?
Bucureşti, 26 iunie 2013
Ioan Ghişe,
senator liberal de Braşov”
Iaca poznă, prin această interpelare Ghişe
şi-a asigurat nu numai ura şi răzbunarea lui Ponta care este mai
ranchiunos decât Băsescu, ci şi antipatia lui Johannis, ultima stea pe
bulevardul liberal, speranţa şi mândria lui Crin, deci implicit
apostrofări din partea lui Crin, care neavând pe cine să mai dea vina
pentru „eşecele „ sale şi pierderea candidaturii, nu doar a alegerilor
prezidenţiale, va lovi în tot ce i se pare lui că îi poate justifica
insuccesurile.
Stau
şi mă întreb cât va dura până ce ANI, DNA, sau mai ştiu eu ce
instituţie „independentă” va găsi nişte bube prin chelia lui Ghişe. Ce
spuneţi ?Nu e aşa că pe Ghioşe îl mănâncă ? Este o singură întrebare.
Cine îl mănâncă primul, Antonescu sau Ponta, ANI sau DNA ?
Pe Ghişe îl mănâncă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.