Criza bacalaureatului de la liceul Dimitrie Bolintineanu a scos pe piaţă pentru a nu ştiu câta oară, corupţia care tronează societatea românească. Când spun corupţie, nu mă refer la coruperea unor lucrători din învăţământ. Aceasta se ştia, aşa cum am mai spus, există şi va exista cât va fi învăţământ, cât vor fi examene, cât vor fi oameni care vor dori să cumpere o diplomă fără să înveţe, fără să studieze, fără să merite. Într-o Românie în care locurile de premier se cumpără cu conştiinţa, cu funcţii, cu contracte de exploatare a gazelor de şist şi aurului (cu riscul otrăvirii si distrugerii pământului), titlul de doctor se obţine prin copy-paste, fotoliul de preşedinte se cumpără cu participări ale armatei la misiuni de “binefacere” în ţări care nu au cerut ajutorul, cu contracte de achiziţionare a unor epave plutitoare sau zburătoare, prin vânzări de flote, cedări de suveranitate, de teritorii, sau renunţări la datorii ale unor ţări suspuse către ţara pe care o conduci, când posturile de procurori se cumpără cu dosare ascunse sau fabricate, posturile de miniştri se cumpără cu obedienţă iar cele de parlamentari cu cotizaţii la fondul de campanie electorală, pe cine mai miră faptul că inspectorii în învăţământ şi directorii de şcoli sunt numiţi politic, la fel ca şi directorii spitalelor, că dau “darul” ca să fie numiţi şi apoi trebuie să facă tot pentru a recupera paguba? Şi cum să te mire atunci, că elevii încearcă să copieze? Asta se întâmplă de când lumea. Dar de la copiat până la aranjamente făcute de directori de liceu pentru a “uşura” examenele şi obţinerea unor diplomae, pasul nu l-au făcut elevii şi nici directorii, ci cei care au ajuns aşa cum au ajuns acolo unde au ajuns, cei care conduc această societate coruptă şi putredă până în cele mai mărunte rotiţe ale angrenajului. Peştele de la cap se impute, aşa se spune dar din păcate se curăţă de la coadă, asta ştie orice pescar. Cu alte cuvinte, deşi capul face, nu capul e cel care trage, ci ultima vertebră din sistem
Aşa se face că în cazul Autobuzele de la Bolintineanu în loc să fie demişi cei care au organizat această bătaie de joc, sunt pedepsiţi purtătorii de cuvânt şi şi asta aşa, ca să cadă un cap, nu pentru a se face dreptate. De ce a fost o bătaie de joc? Pentru că :
1. Acţiunea, sau flagrantul, a fost pregătit cu aproximativ o lună înainte, aşa cum a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, acarul Alexandru. După cum am mai spus, nu e nevoie să ai date despre o eventuală fraudă la un examen, trebuie doar să îţi alegi un obiectiv, un liceu, o şcoală şi să urmăreşti telefoanele unor profesori cu cam o lună înainte de examen. Este imposibil din 4 profesori urmăriţi să nu găseşti măcar unul in flagrant. Dacă SRI a filat Liceul Dimitrie Bolintineanu, nu a făcut-o „ la pont” ci la ordin, adică i s-a spus pe cine să urmărească, pentru că pe lângă directoarea liceului trebuia să mai cadă cineva. Nu întâmplător a fost aleasă Costica, nu întâmplător a fost „descoperit” filmul de acum 10 ani, totul a fost regizat, ca să dea greutate cazului şi să nu mai aibă nimeni nimic de obiectat. Se pune o întrebare la care cei care au organizat urmărirea şi flagrantul nu vor răspunde niciodată: de ce s-a aşteptat până la începerea examenului şi s-a continuat examenul în felul acesta, cu elevi percheziţionaţi, cu elevi nevinovaţi reţinuţi cu acel circ şi abuz absurd? Se putea acţiona altfel. Se putea ca „organele„ să conlucreze cu ministerul, să aibă pregătită o altă echipă de profesori examinatori care să intervină în ziua examenului după ce directoarea şi profesorii mânjiţi ar fi fost arestaţi pentru că probe existau, fuseseră interceptate telefoane, se cunoştea cine a dat, cât a dat, cui a dat, încă dinainte de examen. Şi atunci de ce s-a lăsat ca răul să se întâmple: De ce nu a fost pregătită o altă comisie care să preia imediat desfăşurarea examenului, fără reţineri, fără percheziţii, fără stress? Trei motive ar putea fi: primul ar fi faptul că nu au avut încredere că cei pregătiţi să înlocuiască pe cei mânjiţi vor păstra discreţia şi nu îşi vor anunţa colegii, al doilea, că nici nu s-au gândit la aceasta varianţă şi nici nu i-a interesat şi a treia că nu au dorit să facă aşa ceva, interesul era să fie cât mai mare impactul social, circul cât mai mare, şi de aici şi „reuşita„ acţiunii mai spectaculoasă. În acest caz pentru această organizare vinovată este procuratura iar procurorul general, cu şeful SRI, cu ministrul de interne şi toate persoanele şi instituţiile angrenate trebuie să răspundă.
2. Modul în care au acţionat după declanşarea acţiunii, cu percheziţiile corporale, cu trimiterea autobuzelor pentru ridicarea elevilor, cu declaraţiile care se băteau cap în cap, cu bâlbele şefilor din structurile implicate reprezintă cea mai proastă organizare a unei acţiuni antifraudă sau cum or vrea ei să îi spună. Tot ce s-a întâmplat nu reprezintă numai un abuz grosolan şi o bătaie de joc la adresa elevilor, a părinţilor, tuturor celor implicaţi şi nevinovaţi, ci o lipsă de respect şi o indiferenţă de neiertat faţă de întreaga societate silită să plătească din banii proprii aceste monumente de prostie şi nesimţire care au făcut dintr-un examen un circ de prost gust, o bălăcăreală de nepermis. Efectiv, procuratura, ministrul de interne, ministrul învăţământului, au arătat că nu au nici un respect pentru cei care le plătesc salariile, fac ce vor ei, cum vor ei, declară ce vor ei, se contrazic în aşa fel încât cetăţeanului să îi fie lehamite să mai întrebe sau să mai urmărească subiectul.
3. Intervenţiile premierului, acest nou pretendent la postul de „jucător” naţional, au fost pe măsura bâlbelor propriilor subordonaţi. Nu s-a ridicat cu nimic peste prestaţia lor, reuşind prin intervenţia sa să creeze o şi mai mare confuzie şi să îşi dea singur cu stângul în dreptul. Văzând că lumea se întreabă în ce bază poliţia ridică cu autobuzele nişte minori, fără mandat, fără a le dea voie părinţilor să îi însoţească, fără a îi lăsa să îşi cheme avocaţii, îşi dă seama că lucrurile se îngroaşă şi –deşi ştia foarte bine ce se petrece, pentru că totul se făcea cu ştiinţa sa atâta vreme cât procurorul general îşi informează pe ministrul justiţiei iar acesta pe primul ministru, mai ales pe un asemenea caz- intervine făcând pe prostul dar şi pe indignatul: “Poliţiştii nu trebuie să ia niciun elev cu forţa, să facă bine procurorul să îi citeze. Ce e asta, luăm copii cu autobuze, suntem iaraşi pe vremea lui Morar, pe vremea comunistilor, cu luat oameni? Eu am întrebat, nu trebuia să fiu eu informat, dar acum am întrebat şi înteleg că nu există mandat de aducere, dacă nu există mandat de aducere, să facă bine să facă citaţie procurorul care are dosarul.” Bravos naţiune. Nu e aşa că nu s-a amestecat în treburile justiţiei ? Apoi continuă : “Ce să fac, nu am eu treabă de administrare a justiţiei. O să vorbesc cu ministrul Justiţiei să discute cu procurorul general, pe calea ierarhică, dar repet nu trăim în vremurile lui Daniel Morar şi ale comuniştilor să luăm oameni de pe stradă, şi cu atat mai puţin copii” . După această “neimplicare” a primului ministru în treburile justiţiei, ministru justiţiei vorbeşte cu procurorul şef iar acesta cu procurorul de caz şi acesta “ se răzgâneşte” şi nu mai interoghează elevii, amână acţivitatea. Procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu,declară “Nu pot spune câţi învinuiţi sunt, pentru câţi s-au emis mandate de aducere, pentru câţi au fost trimise citaţii. Libertatea de a aprecia asupra modului in care se desfăsoară o anchetă penala o are procurorul de caz. Din punct de vedere de procedură penală am fost informat că procurorul a acţionat procedural” dar purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, contrazice Poliţia declarând că “Tribunalul nu a emis mandate de aducere.”Şi totuşi ministrul de interne declară că aceste mandate au existat. Ba mai mult, aceste mandate au fost şi aduse premierului ieri, ca să se vadă. Păi dacă aceste mandate au existat, înseamnă că cel puţin procedural, ancheta trebuia să continue, iar intervenţia primului ministru a fost ILEGALĂ, CA ŞI ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII MANDATULUI.
4. Acuma intervine o contradictie. Practic lucrătorii de poliţie au acţionat în baza unui mandat legal. Că acesta era sau nu just, este o altă problemă pe care nu o ridică nimeni şi nu e de mirare. Nu e de mirare, pentru că aşa cum am spus mai sus, tot acest circ a fost premeditat, dar nu s-au luat în calcul aspectele care ţineau de vârsta copiilor şi dreptul lor de a fi asistaţi de părinţi şi avocaţi. Au fost practic toţi trataţi ca virtuali infractori şi “organele” au fost atât de sigure că prin amploarea desfăşurării de forţe, a “dovezilor” existente, a “antecedentelor” directoarei care dezbrăca copii la un bal, nimeni nu se va mai uita la amănunte. Aici au greşit, aici fie nu au gândit fie nu i-a interest. “Greşeală” de calcul, de organizare, de interpretare, de acţiune. Dar “greşeala” aceasta ne scoate în evidenţă modul în care lucrează sistemul, cât de puţin Îi interesează modul în care sunt respectate drepturile fundamentale ale cetăţenilor, dispreţul cu care tratează cei din fruntea sistemului pe simplii cetăţeni, cei care i-au cocoţat cu votul lor acolo unde sunt fiecare. Acum două săptămâni arătam cum conduce primul ministru Camera Deputaţilor, cum face el programul Camerei şi cum introduce la vot o lege, atunci când vrea el. Acuma s-a văzut cum conduce primul ministru anchetele şi justiţia cum dă indicaţii preţioase poliţiştilor şi procurorilor. Mai are cineva cel mai mic dubiu vizavi de “separarea puterilor în stat”? Domnul Ponta, odată cu semnarea actului de neagresiune cu Băsescu, a semnat practic pactul cu diavolul, preluând de la acesta cele mai proaste obiceiuri, printre care dispreţul faţă de cetăţean, nerespectarea angajamentelor, conducerea dictatorială, amestecul în toate structurile ţării, cu sau fără drept.
5. După toate acest abuzuri, bâlbe, bătăi de joc, este găsit vinovat un purtător de cuvânt, nimeni nu dă explicaţii vizavi de marile probleme care pleacă de la organizarea flagrantului, şi încă nu se termină, treburile merg mai departe, primul ministru se strâmbă la ministrul de interne pentru că acesta face parte din alt partid, dar nu spune nimic de ministrul justiţiei pentru că îi e rudă. Ministrul de interne spune că a avut mandate, dar nu spune că mandatul era abuziv şi nu trebuia pus în aplicare în cazul minorilor iar el trebuia să spună acest lucru lucrătorilor, sau să îi pedepsească pe cei care au spus : “ AVEM HÂRTIE DE LA PROCUROR, SUNTEM OK”. Nu sunteţi ok domnule ministru, sunteţi nişte păpuşari, lăutari care cântaţi nu după note ci după ureche. Demisia scrie pe dumnevoastră şi pe toţi cei care au acţionat şi au dat ordine nerespectând drepturile fundamentale şi nici măcar procedurile. Mandatul de aducere se emite numai după ce martorul a fost înştiinţat să se prezinte şi nu s-a prezentat. Dar dumnevoastră nu i-aţi înştiinţat pe elevi, iar în cazul minorilor, pe părinţii acestora, ba mai mult, aţi vrut să îi băgaţi în dubă pe părinţii care voiau să fie lângă copii lor şi să îi protejeze de abuzurile unui regim mai rău decât cel al lui Ceauşescu.
6. În încercarea de a acoperi abuzurile şi ilegalităţile comise de la premier până la procurorul de caz şi agenţii care au ridicat copii, domnul Ponta se face că cere explicaţii, promite remanieri în toamnă, ca să astupe gura presei şi a cetăţenilopr convins fiind că gugulanul va uita până în toamnă totul, că vor apărea alte subiecte, că trimiterea în judecată a directoarei va fi suficientă pentru a potoli setea de “ sânge” a presei şi cetăţenilor mai revoltaţi şi chiar mai mult, se va alege cu un bonus, va scăpa sau ţine la respect pe anumiţi miniştri care nu îi sunt pe plac, având acuma un motiv să îi demită, pe care îl va folosi la primul act de nesupunere. Nimeni nu îi va cere lui demisia, pentru că, nu e aşa, a avut grijă să dea tuturor tot ce vor: lui Băsescu scaunul de preşedinte la referendum, licuricilor subsolul ţării, opoziţiei 180 locuri ilegale în parlament, ungurilor autonomie, bisericii catolice şi evreilor pământuri şi case, bisericii ortodoxe bani pentru catedrală şi drepturi pe care nu le are nimeni în ţară, adică de a se folosi de bani fără să dea socoteală nimănui, moştenitorilor organizaţiilor naziste ale etnicilor germani vechile proprietăţi, iar românilor, multă UE. Iar românii, pentru că sunt români şi nu greci, nici turci, nici bulgari, nici egipteni, deschid gura ca la sfânta cuminecătură şi spun “bogdaproste”
“Surpriză”, încep să apară şi alte cazuri de fraudă la alte licee. Ce să spun , nu se aştepta nimeni la aşa ceva. Pentru mine supriza ar fi să aud că undeva, într-un liceu, la o şcoală, nu a existat nici un elev care să încerce să copieze şi nici un profesor care să ia şpagă pentru un examen, o corijenţă, o notă mai mare, sau o motivare de absenţă. Îmi e teamă că noile cazuri sunt scoase pe piaţă acuma ca să îndrepte atenţia în altă parte, să se uite de măgăriile făcute cu acest caz Bolintineanu, CEA MAI MARE PORCĂRIE REGIZATĂ VREODATĂ ÎN ŢARA ASTA , DE LA CAZUL RĂPIRII ZIARIŞŢTILOR DIN IRAK ÎNCOACE
Bogdaproste domnule prim ministru !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.