Realitatea care nu ne convine

Mai sunt 24 de ore. Ministerul de interne a terminat de numărat de verificat, de periat listele electorale permanente sau nepermanente. Toata lumea vorbeşte numai despre ele, de parcă în ele ar sta soarta ţării. În ele ar sta soarta ţării, dacă această ţară ar fi una normală, cu conducători normali, cu o legislaţie normală, cu procurori normali. Dar noi trăim într-o ţară atipică, anormală, cu preşedinţi care îşi bat joc de voinţa populaţiei, cu o legislaţie făcută spre a fi călcată şi interpretată, cu legi anticonstituţionale, cu procurori care investighează cu biblia în mână, nu cu codul penal, o ţară în care practic nu mai există nici o lege valabilă, atâta vreme cât nouă oameni îmbrăcaţi în roşu,conduşi de un jurist consult cu probleme grave de vedere, cu certificat de handicapat, în loc să apere legea supremă o modifică.

Ei bine, cu toate acestea, există oameni care se încăpăţânează să creadă în continuare că 7.4 milioane de semnături sunt suficiente pentru a convinge doi preşedinţi, unul chior şi unul miop, să vadă demisia. Îmi pare rău să dezamăgesc atâta lume, dar cred că la această oră suntem mai mulţi cu probleme de miopie. Cei 7, 4 milioane, deşi au dreptate şi legitimitate să spere şi să ceară demisia, nu văd că această demisie nu va veni, nu aşa cum este normal şi firesc şi nu decisă de CCR. Zegrean mai degrabă îşi sparge ochelarii decât să voteze demisia lui Băsescu, cel care l-a ridicat acolo unde l-a ridicat şi care i-a dat şi scutirile de taxe şi impozite odată cu certificatul de handicapat şi salariul de 30000 de lei ca preşedinte al CCR. Şi aşa, cu sau fără ochelari, indiferent ce documente i se pun în faţă el vede doar un lucru :Băsescu.

Eu cred că CCR nu va vota validarea, pentru că :

1. După vizita secretarului secretarului de stat american :

a. Antonescu a dat o declaraţie la tv în care critica în termeni nediplomatici atât pe Barroso, Merkel, cât şi departamentul de stat al SUA. Cine are ochi să vadă şi nu să fie văzuţi, realizează că nici un preşedinte de stat ( candidat la preşedinţie, interimar cu speranţă la alegeri cu menţinerea provizoratului până la alegeri) nu face astfel de declaraţii atâta vreme cât speră sau crede că va avea o şansă cât de mică să reprezinte statul în continuare şi să fie responsabil ca preşedinte de politica externă a ţării. Nu cred că Antonescu ar fi atât de lipsit de diplomaţie sau orientare încât să iasă pe post cu astfel de declaraţii în perspectiva unei eventual şanse la preşedinţie. Deci această intervenţie a lui Antonescu arată clar că pentru el relaţiile viitoare cu Merkel, Barroso şi ambasadorul - Jucător Ghitenstein, nu există;

b. Ponta a declarat de două ori, odată pentru un ziar englez şi a doua oară la Iaşi, că o coabitare cu Băsescu nu este previzibilă. El ar fi de acord, ar încerca, dar nu crede că Băsescu ar fi în stare de o relaţie cu USL. De reţinut că Ponta nu a spus „în eventualitatea în care Băsescu ar redeveni preşedinte” el a spus direct că nu crede că Băsescu va demisiona. Bineînţeles că această declaraţie a fost dezavuată de Antonescu, dar porumbelul deja scăpase;

c. De la vizita emisarului Înaltei Porţi, Băsescu a renunţat la garaje şi sedii de campanie, a plecat –la intimidare – în teritoriu, ca să arate că nu îl mai interesează lupta politică şi imagologică, şi-a scos haitele de procurori la atac cu biblia pe post de cod penal, şi s-a dus prin secuime ca să dea subiecte de bârfă ziariştilor, să îi facă pe cei doi juniori să cadă în declaraţii antisemite, să insinueze că s-a dus acolo ca să îl convingă pe Puşcaş să voteze pentru el. Presa s-a lăsat păcălită, cei doi se pare că au fost mai înţelepţi. Băsescu practic îşi bate joc de adversari, de presă şi de toţi cei 7,4 milioane plus alte milioane care îl vor jos, dar nu au venit la vot pentru că nu îl vor nici pe Antonescu. El ştie că soarta îi este hotărâtă de mult şi CCR nu va face altceva decât să consfinţească ceea ce alţii din afară au decis.

2. Dacă Băsescu ar fi simţit măcar că scaunul îi este în pericol, şi-ar fi dat demisia, nu de onoare ci de frică. Există sau dacă nu există ar trebui inventată şi demisia de frică, în cazul lui de frică că îşi pierde privilegiile prin referendum. Băsescu este prea mândru dar şi prea avid de câştig, ca să lase din mână o ditamai vila, cu 2 milioane  de euro investite de curând , ca şi imunitatea preşedinţială. Este prea practic , prea mercantil ca să piardă asemenea avantaje. Deci dacă ar fi primit informaţii sau indicaţii să accepte demiterea prin referendum, ar fi ales demisia, pentru a nu pierde casa şi imunitatea;

3. Se aude că doamna Pivniceru şi-a dat demisia din magistratură, în speranţa că ar putea fi numită ministru de justiţie până să se întoarcă Băsescu. Oare se va realiza? Să vedem .

Aceste realităţi, adevăruri, concluzii logice le poate trage oricine, dar românul, acest gugustruţ fără egal preferă să se facă că nu vede, se supără dacă cineva i le spune şi preferă să doarmă cu capul în nisip decât să privească realitatea şi să acţioneze în consecinţă. Aşa se face că toţi stau cu ochii pe antene aşteptând argumente şi dovezi salvatoare. Salvarea nu vine stând cu capul în nisip şi refuzând realitatea. Ponta s-a făcut că nu vede listele umflate până s-a lovit de ele, sperând că nu se va ajunge niciodată la situaţia să fie nevoie de actualizarea lor. Uite că aceasta politică ne costă. Antonescu a tăcut din gură la celelalte declaraţii ale lui Ghitenstein sau oficialilor europeni, sperând că va fi preşedinte, dar uite că nu va fi pentru că după revenirea lui Băsescu el va trebui să îşi dea demisia din viaţa politică, şi aşa a decis să spună lucrurilor pe nume şi să îi certe pe cei care îşi bagă nasul în viaţa românilor. Mai devreme sau mai târziu, toţi trebuie să scoatem capul din nisip. Românii ce aşteaptă ?