Din când în când mai moare câte un erou

Fără a intenționa să fac din subiect unul politic, fără a da vina pe un partid sau președinte pe altul, nu pot să nu constat că în ultimul timp armata a devenit în mintea multor oameni de diverse categorii, fie un obiect al urii și invidiei, fie al persiflării, fie al bătăii de joc fie al promovării politice si foloaselor. Politicieni, oameni de afaceri, primari, prefecți, șefi de sindicat sau asociații chiar militare ajunși ofițeri pe ușa din spate, toți se înghesuie care mai de care să obțină un profit fără să îi intereseze că prin faptele lor coboară haina militară la nivelul preșului din fața ușii.

 Listele cu promovările lui Oprea au adus haina militară la valoarea unei trese sau cocarde puse pe piept la diferite ocazii festive. Toți ”bărbații” mari ai țării, formatori de opinie, politicieni, procurori, clienți sau prieteni de familie ai celor care împărțeau gradele precum fotbaliștii străini guma de mestecat când veneau în România, se voiau ofițeri, pentru că nu e așa, asta îi făcea mai ”adevărați”. După apariția listelor, unii au spus că habar nu au avut că au fost avansați alții că nu e nici o problemă, gradul este onorific, nu îi oferă nici un câștig, dar toți uită că haina militară și gradul militar se obțin totuși în mod normal prin efort, printr-o pregătire de specialitate, dar în primul rând prin dorința și calitatea de a fi militar.

 A fi militar nu înseamnă numai să îmbraci o uniformă, să pui o tresă pe umăr ci a gândi și a simți ca un militar. Nimeni nu poate înțelege ce simte un militar educat și pregătit într-o școală militară atunci când vede cum alții își bat joc ”onorific” de meseria sa, pentru că armata este o meserie înainte de a fi o jucărie a celor care se plictisesc de meseriile lor. Cum s-ar simți un profesor, unul adevărat, cu har și dragoste de meserie, dacă ministrul învățământului ar da grade didactice și ar face profesori universitari așa la plezneală, onorific? Titluri de doctori se mai dau, și lumea face scandal, cere demisii, cere pedepse, unii chiar pușcărie, pentru cei care au obținut titlu de doctor prin plagiat spunând că e furt și furtul indiferent de valoare se pedepsește penal. De acord, dar atunci de ce nu se consideră furt și plagiat și obținerea sau acordarea gradului militar ”onorific”, pentru că este vorba de acordarea unei calități, de militar, unui individ care habar nu are ce înseamnă meseria respectivă. De ce opinia publică, societatea civilă nu reacționează la fel, de ce nu se formează comisii de verificare a modului în care au fost obținute gradele și apoi să se trimită în instanță toate cazurile de obținere a gradelor militare, fie activ fie în rezervă, prin fraudă ? De ce populația civilă nu apără și dreptul militarilor la onoare și demnitate, la respect privind meseria armelor și acceptă această bătaie de joc amestecând de-a valma militarii de profesie cu purtătorii ilegali de uniformă, cu plagiatorii de grade militare?


Ce trebuie să se întâmple ca societatea să realizeze că armata nu înseamnă numai uniformă, nu înseamnă numai parade, sau un salariu ceva mai ridicat decât al majorității bugetarilor –din ce în ce mai puțini- dar insuficient pentru privațiunile și riscurile cărora se supun? Armata nu mai înseamnă de mult o categorie privilegiată, nu mai înseamnă de mult un post sigur,nu mai înseamnă de mult o pensie bună și o bătrânețe liniștită, nu mai înseamnă de mult nici măcar o pensie pentru că ne prăvălim prea devreme în țărâna din care ne-am ridicat. Toți știu asta, inclusiv cei care nu își mai lasă copii să meargă în armată, inclusiv cei care nu au fost repartizați din promoție, pentru că nu au fost fonduri, inclusiv cei care văd cum se moare prin teatrele de operații în interesul unor președinți care vor să își păstreze scaunul pe sângele vărsat de copii celor pe care îi forțează să părăsească sistemul pe cale naturală, câte 300 pe lună. Și cu toate asta bătaia de joc continuă, privirile piezișe către armată se aruncă, dar toți uită că armata nu înseamnă poate nimic din toate astea, pe lângă ceva ce nu îți dă nici președintele, nici ministrul și nici parlamentul: un sentiment special, o datorie de onoare, pe care nu o poți primi prin fraudă, și care nu pot fi răsplătite nici cu medalii, nici cu grade, nici cu prime, sentimentul datoriei, onoarea sacrificiului suprem, fiorii pe care îi simți când juri să nu precupețești nici sângele nici viața pentru îndeplinirea datoriei. Foarte puțini mai știu ce înseamnă a precupeți, dar foarte mulți au devenit precupeți ai gradelor și onorurilor militare obținute prin copy-paste.

 Nici un militar de carieră, nici un militar care a gândit măcar odată în viață că are sânge kaki în vene, nu caută astfel de beneficii pentru că marea sa satisfacție și bucurie, onoarea sa, bunul cel mai de preț, îl reprezintă educația militară care printre altele îi cere să se jertfească pentru alții, să dea dovada sacrificiului suprem, viața sa, pentru a salva viețile altora sentiment și gând cu care pleacă în viață odată cu depunerea Jurământului Militar. Această onoare nu o va lua nimeni militarilor adevărați și asta face diferența între precupeții de grade și adevărații militari. Din când în când trebuie să mai moară câte un militar, câte un pilot, câte un erou, pentru ca lumea să vadă diferența dintre un Turcescu sau Onțanu (ca să folosesc cele mai cunoscute și mediatizate nume de precupeți) și un militar de carieră. Din când în când câte un militar mai cade din ceruri pentru a se ridica la cer pentru că  atunci când îi apare în față o situație de viață și de moarte, și prin minte îi trece Jurământul Militar, EL  MILITARUL SPRE DEOSEBIRE DE OMUL POLITIC, NU ÎȘI POATE PERMITE SĂ SPUNA : AM FOST POATE BEAT, CÂND AM JURAT. Fie și măcar numai  pentru asta, militarii adevărați trebuie respectați.

Ministrul Oprea cel care pentru ”stabilitatea țării” a făcut și face în continuare, pe rând pact cu toate partidele care vin la putere, făcând din gradele sale simbolul trădării, a înființat o medalie, un ordin numit ”Onoarea Armatei Române”pe care l-a împrăștiat cu larghețe pe piepturile tuturor prietenilor sau șefilor de partid și guvernare. Acel ordin nu reprezintă onoarea, ci dezonoarea armatei române și cer actualului ministru, domnului Dobrițoiu să îl desființeze sau blocheze cumva. Militarii de carieră nu vor accepta niciodată rușinea de a intra în aceeași categorie cu cei cărora domnul Oprea le-a conferit prin fraudă acel ordin făcând din ei plagiatorii gradului militar și ai onoarei militare.

Domnule ministru Dobrițoiu, vă propun să cereți sau propuneți înființarea unui nou ordin, care să reprezinte cu adevărat simbolul onoarei militare și acest ordin să se numească simplu, ”Ordinul Comandor Aurelian Cojocaru” pentru fapte de bravură și spirit de sacrificiu. Iar condițiile de acordare a acestui ordin să fie astfel stabilite încât să nu aibă acces la ele decât cei care merită cu adevărat și fac dovada curajului, devotamentului față de semeni, spiritului de sacrificiu și datoriei. Acest ordin ar fi respectat și nimeni nu va îndrăzni să îl confere unor vânduți pentru merite de partid, fără a înfrunta furia militarilor adevărați.

De ce trebuie să mai moară din când în când cate un om, ca să ne reamintim ce înseamnă haina militară? De ce uităm așa de repede, după ce am îngropat un om, că acolo se află un simbol care nu trebuie uitat niciodată? Comandor Aurelian Cojocaru, înainte de onorurile oficiale ai respectul și dragostea adevăraților militari!