vineri, 3 august 2012

Imperiul Băsescu contraatacă



Decizia de azi a CCR s surprins pe toată lumea. Toți așteptau o decizie îmbârligată, în coadă de pește care să încurce decât să descurce lucrurile, o decizie care să nu avantajeze pe nimeni, și să scoată pe membrii CCR basma curată fără a putea fi învinuiți că au avantajat pe cineva.

Într-un fel decizia, sau practic amânarea, lipsa deciziei confirmă așteptările, amânarea este o gură de oxigen pentru toți, inclusiv pentru curte. În 40 de zile, practic un termen de parastas care va stabili decesul cuiva, este foarte posibil ca datorită bătăliilor care se vor da să asistăm la decesul politic al cuiva și nu mă refer la plevușcă gen Blejnar, ci la grei. Blejnar nu a fost și nu va fi niciodată un apropiat, un intim sau un protejat al lui Băsescu , el a fost o slugă. Decizia de azi a CCR dă practic timp celor două părți să înceapă războiul decisiv, pe viață și pe moarte. Cine va ieși câștigător ?

La o primă vedere, se pare că USL a câștigat, pentru că Băsescu rămâne încă suspendat și pentru că după cele 40 de zile, după actualizarea datelor se va vedea ceea ce știa toată lumea politică indiferent de culoare, pentru că toți au profitat de datele umflate oricât de mirați sau șocați s-ar declara ei și anume că jumătate plus unu nu înseamnă 9 milioane ci mult mai puțin și că practic este demis.

Asta la o primă vedere . La a doua vedere însă vedem că de fapt poate câștiga și Băsescu. În primul rând prin faptul că prin ca decizia a fost amânată și i se dă astfel timp să își facă socotelile și să se retragă prin demisie înainte de a fi demis prin referendum. În al doilea rând că i se dau 40 de zile să vadă ce face , pe cine strânge cu ușa, pe cine arestează, cui îi face dosar pe cine șantajează, ca să scape. Mulți o să spună că nu mai are ce face. Cine gândește așa nu îl cunoaște pe Băsescu dar mai ales nu cunoaște lumea politică românească. Câți pot băga mâna în foc pentru politicieni că nu sunt corupți, nu au afaceri dubioase, nu au făcut măcar odată trafic de influență? Eu nu. Nu vor scăpa nici cei care au fost la furat de mere de la 14 ani in sus, nici cei care au copiat la teză.

Se va începe cu cei care au votat de două ori la referendum. Băsescu când a cerut 50% plus unu, știa ce spune, știa lista de alegători are cam 2 milioane în plus și știa că e foarte greu să se atingă procentul, pentru că asta însemna că trebuie să vină cel puțin două milioane în plus față de 50% ceea ce în condițiile boicotului PDL, UDMR, PPDD și UNPR, părea imposibil. De asemenea Băsescu știa și că USL(știind și el de cele două milioane) va încerca să ”lucreze” pe ici pe acolo listele, pe unde va merge, ca să compenseze cele 2 milioane în plus. Din cauza asta a spus de la început că USL va încerca să umble la liste chiar pe numele celor în plus pe liste. Procedeele sunt cunoscute, iar pedeliștii din comisiile de votare știau clar ce să urmărească. După referendum, văzând numărul mare de votanți, Băsescu s-a cam îngălbenit dar s-a liniștit când a văzut că numărul nu a depășit cei 50%, a tăcut și nu s-a mai auzit nimic despre fraude din partea lui sau a prietenilor de partid. Numai că nu prevăzuse că Antenele pe care voia să le boicoteze ca și referendumul, au scos pe piață adevărul privind listele și numărul real de alegători, chiar cu riscul de a micșora numărul de parlamentari în toamnă, pentru că riscul rămânerii lui Băsescu era mult mai mare decât cel al micșorării numărului de parlamentari. Și uite așa timp de o săptămână au tot tocat listele cu alegători până ce și greierii seara cântau tot despre liste. Subiectul a devenit viral, atât de viral încât până și Curtea Constituțională, cu toate medaliile primite de la Băsescu cu o lună înainte referendum, nu au putut evita strănutul și a trebuit să țină cont de cele 7 milioane de voturi pentru demiterea lui Băsescu, plus cei care îl voiau jos dar nu au mers la vot, dar și de scandalul listelor. Dar cum nu aveau cum să dea verdict fără să își rupă gâtul ori cu Băsescu ori cu Populația, media și USL, au pus-o țuț și au dat teme pentru acasă ambelor tabere.

USL-ul probabil se va pune pe întocmit liste, cât mai aproape de cifrele reale, crezând că gata e rezolvată problema, trebuie doar să înmulțească numărul de 8.459.053 cu doi, să adauge 1 și gata. Numai că nu va fi așa de simplu. Băsescu, prin procurorii pe care încă îi are în subordine, Kovesi și Morar, prin STS care îi este încă fidel, va urmări tot, va verifica listele, va urmări telefoanele tuturor pentru a dovedi frauda, va scoate toate voturile duble sau votanții decedați, cu buletine expirate, va scoate tot ce a fost folosit fraudulos sau s-a greșit și va scădea acest număr din cel al votanților. Există două riscuri majore aici, unul ca cei din USL să nu știe efectiv câte voturi au aranjat și să se încurce la număr, pierzând la potou, și al doilea risc ar fi ca cei care au votat de două ori să fie ridicați de procuratură, strânși cu ușa și nevoiți să spună că cutare sau cutare i-au pus să voteze dublu, iar numele vor fi foarte sus puse .Bineînțeles că toate aceste cazuri vor fi trâmbițate puternic pe la curțile europene pentru a arăta că numărul celor care îl vor jos pe Băsescu este mult mai mic decât declarat de USL și că USL a fraudat alegerile. Probabil se va cere în ultimă instanță un nou referendum în speranța că la acela vor câștiga. Băsescu se va agăța de orice fir și nu va ceda decât cu o secundă înainte de a fi decapitat. Atunci va demisiona, pentru a păstra ce mai poate păstra. În plus bineînțeles că se va spune fie că membrii CCR au fost amenințați, nu e mare lucru să declare un membru al CCR simpatizant PDL, că a primit amenințări cu moartea și a fost nevoit să voteze cum a votat, fie că membrii CCR au fost cumpărați și uite așa CCR a fost politizată și democrația e iarăși în pericol. De data asta Europa nu va atrage atenția PDL că face presiuni asupra CCR și nici nu i se va cere să respecte statul de drept.

Cert este că Băsescu nu va ceda și va lupta până în ultima secundă. Faptul că după decizia CCR nu a ieșit pe post nu înseamnă că e distrus, ci că lucrează și se pregătește să distrugă pe alții. ATENȚIE USL, VEȚI TRECE PRIN CELE MAI GRELE ZILE DE LA ÎNFIINȚARE PÂNĂ AZI.

7 comentarii:

  1. mariane o tampenie mai mare cat casa. CCR daca nu invalida, trebuia sa ceara urgent actualizarea listelor si repetarea. asa o mai lungim cu nebunia, si un euro lejer va bate 5 ron. apoi economic sa vezi nebunie pe capul micului si marelui patronat.

    basescu gresite, fiindca se lasa prizonerul securistilor produsi si scoliti de tismaneanu, in frunte cu macovei. asta cu tampitul de cristian preda a ucis pdl-ul.partidul asta-i rupt in doua.vorba fratilor roncea: betiva asta a ucis pdl-ul, ea il va ucide si pe basescu. el trebuia sa fie barbat sa urce cu udrea de brat si cu boc, blaga, videanu, berceanu pe scena. oamenii care l-au facut de doua ori presedinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. punctul 2. basescu trebuie sa fie barbat si sa demisioneze daca vrea sa mai salveze ceva. sa o faca si apoi sa candideze din nou daca asa vrea muschii lui. daca candideaza pe putoii aia doi care conduc astazi tara, ii bate si la legatura daca-i cazul la voturi. daca nu o face moare.

    daca nu o face si referendumul se repeta, atunci fara ezitare votez pentru demitere. acum am votat impotriva demiterii, am fost la vot fiindca ratiunea mea merge pana la un anumit punct cu basescu. in unele chestii ratiunea mea si actiunile domnului presedinte se despart. chestia cu ascunsul adevarului spus in urne nu mi-a placut. aici a fost marea lor prostie. asa-i cand esti consiliat si periat de oameni care au fost doar numiti in viata, niciodata alesi. putea pierde dar pierdea frumos, pleca acasa cu 35-40% suficient dupa 8 ani de mandat si o decizie capitala care a rupt tara in doua. privati si bugetari.

    RăspundețiȘtergere
  3. daca este demis, in septembrie, vreau o fata noua. un partid nou. sa nu fiu pus sa aleg intre MRU, antonescu sau diaconescu. ar fi o tragedie conform constiintei mele. MRU este un soft politic, un produs de laborator (axa soros)antonescu a fost curand pe la psihiatrie in viena, si ar avea probleme cu prafurile (asta sustine ioan coja pe blogul personal(coja e anti basescu, si pro demitere, nu de azi de ieri))diaconescu?nu cred ca mai este cazul sa comentez

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariuse, PDL-ul nu mai are nici o sansa la alegerile parlamentare, ii vor vota doar oamenii lor se vor vota doar ei, sefii de pe la filiale si atat, oamenii pe care contau si ii cumparau pana acuma , nu vor mai pune botul,In plus, nu mai au nici posibilitatea sa controleze votul die prin primarii fie prin STS si BEC.Sunt terminati. MRU este o figura jalnica, cu toata moaca lui de interelctual, este un surogat de politician, chiar mai prost decat Boc,i-am urmarit speechurile, este un fel de mircea badea, gura mare si atat , fara substanta, nedirijat nu stie ce sa spuna .Noul val, Macovei, Preda Vass, se-a decredibilizat deja in campania referendum, nu au reusit sa convinga pe nimeni.Iar Basescu va demisiona doar atunci cand va avea certitudinea ca nu mai poate castiga , dupa ce a cosit cativa grei din USL, dar nu din onoare, pentru ca nu are ci din calcule pur materiale si de protectie. Co va spune ca e din onoare , e treaba lui. Este posibil sa vedem si un alt ferefendum, pentru ca CCR inca nu si-a spus cuvantul, doar a amanat ca sa ii lase pe toti sa isi faca jocurile, in speranta ca se va lamuri ceva in 40 de zile si fie Basescu se va retrage, fie Europa va face presiuni de o parte sau alta. Peste 40 de zile, nu ar fi exclus ca CCR sa mai produca o surpriza numai ca atunci nu va fi amanare, ci o decizie care .. poate surprinde.

      Ștergere
  4. Marine, habar nu ai cat am putut rade!
    Uauu, ma doare burta! Pacat ca ai dreptate,
    iar problemele sunt cu adevarat grave!
    Oricum, cele 41 de zile sunt valabile si prind bine tuturor!
    Gandesc ca poate le va veni mintea la cap si unora si altora!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nea Vasile,
    Nu e nimic de ras, situatia nu este de loc roza, poate e o salvare pentru politicieni, dar pentru amaratii cu imprumuturi in valuta nu este de loc de ras.Pe mine nu soarta lui Basescu sau a USLA ma ingrijoreaza ci a mea si a celor ca mine . Politicienii au primit poate o gura de oxigen, toti si simp sa isi ascuta cutitele, sa isi incarce mitralierele, tunurile si chiar sa traga orbeste in disparerae, dar asta se va face in timpul in care trebuiau sa se ocupe de noi, nu unii de altii.Inca 40 de zile de batalii televizate sau dosare puse pe rol nu pot aduce nimic bun romanilor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Din pacate, dl Neacsu are dreptate, iar pct sau de vedere este identic celui al meu, publicat in site-ul SCMD sau pe Facebook. Lipsa de reactie fata de lipsa de profesionalism(?) a lui Rus (nu stiu ce-l recomanda! sau poate stiu?), Opris (functionarea telefoanelor STS la locuinta din Primaverii nu a fost sistata), Corlateanu (stia ca expira prelungirea prelungirii mandatului lui Morar si a avut timpul necesar selectionarii unui inlocuitor), a lui Ponta vs Patru (ce-a facut cu banii special destinati registrului electoral?),a lui Antonescu vs Kovesi(episodul de la ANEP este dincolo de legalitate, caci interventia parchetului se face la sesizarea cuiva sau prin autosesizare, dar numai dupa incheierea procedurilor referendumului)dau si vor da batai de cap USL. Marga si Antonescu nu au avut replica (personna non grata?) la ingerintele budapestanilor intre granitele noastre nationale si la cea a lui Gitenstein; ambasadorii trimit informatii din tara unde sunt acreditati, iar comunicatele de genul celui difuzat sunt de apanajul Departamentului de Stat (nu insa si presiunea indusa cu "au fost stabilite niste reguli la bun inceput si ele trebuie avute in vedere de catre CCR" reprezinta o nemernicie a ambasadorului care-l sustine pe Base, chiar daca Admin.SUA il sprijina acum pe Ponta, caci d' aia l-a trimis pe Wesley Clarck). Acum, dupa semi-esecul matrozului, iar intervin "soldateii" lui Merckel, care ne santajeaza cu intrarea in schengen (ne admit daca il repunem in functie pe dobitoc?).

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.