marți, 29 mai 2012

Zvonuri …sindicale



Asa cum sugera cineva pe celălalt blog al meu, postez aici cea mai recentă fotografie a domnului Dogaru:

"Presedintele Dogaru, alaturi de ministrul apararii nationale, la adunarea generala a filialei Sector 6, din data de 28.05.2012. In stanga ministrului apararii nationale, domnul vicepresedinte Pricina, iar in spate (randul 2, de la stanga la dreapta)domnii vicepresedinti Nastase si Balan". Pentru vizualizare, faceti clic aici (pana va sar capacele)!

Ultimele zile au devenit neîncăpătoare.Voiam să fac un material despre ultima găselniţă a conducerii, când apare activitatea de la Sectorul 6. Am vrut să scriu despre sedinţa din sectorul 6, deschid blogul şi dau peste zvonuri prezidenţiale, o nouă porcărie marca echipa de zgomote. Vreau să scriu despre ea, sună telefonul şi dau de altele. Eu nu mai ştiu ce să fac, îmi e teamă să mă apuc de scris, că dau de alta. Să le iau pe rând:

1. Ultima găselniţă a conducerii sindicatului,până ieri, era apelul domnului Dogaru la întâlnire pe data de 10, ziua votului. Trecând peste faptul că are şanse minime să i se aprobe manifestaţia tocmai în ziua votului pe motiv că este o acţiune politică,o propagandă mascată, fapt ce este interzis în ziua votului, sau pe motiv că sunt probleme de securitate a secţiilor de votare şi nu sunt suficiente forţe de ordine pentru manifestaţia pe care domnul Dogaru o va aproxima din nou în stilu-i pompos la 10000 de participanţi, această demonstraţie este cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodată în condiţiile în care credeam că le-am văzut pe toate din partea CD.

Această acţiune nu se justifică prin nimic. În repetate rânduri membrii actualului guvern au declarat că sunt de partea sindicaliştilor, în 3-4 rânduri ministrul apărării a declarat chiar şi problemele pe care le întâmpină în punerea în aplicare a modificărilor de revenire la pensiile din 2010 şi o nouă lege a pensiilor sau modificarea ei şi a anunţat chiar şi un program etapizat care începe cu renunţarea la procesul de recuperare a banilor pe 2011 printr-o OUG, URMÂND CA ÎN MOMENTUL GĂSIRII FONDURILOR SĂ SE REVINĂ LA PENSIILE DIN 2010 PENTRU CEI CĂRORA LE-A SCĂZUT PRIN REVIZUIRE. Toată lumea a înţeles asta, toată lumea înţelege acest lucru, toată lumea acceptă o situaţie care la acest moment este fără ieşire, numai domnul Dogaru nu vrea, el vrea ACUM TOT şi amnistie pentru datoria din 2011, şi ADUCEREA ACUM a pensiilor la nivelul celor din 2010 pentru cei cărora le-a scăzut prin revizuire şi probabil vrea şi diferenţa de bani pe lunile scurse până în prezent TOT ACUM, PÂNĂ PE 10 IUNIE , altfel …face ce a făcut tata. Să fiu iertat dar o astfel de atitudine dovedeşte ori o neînţelegere a situaţiei, ori rea-voinţă, ori un joc deosebit de … mârşav prin care se doreşte decredibilizarea actualului guvern care până la ora asta s-a arătat dispus să redea militarilor nu numai pensiile pierdute ci şi demnitatea. Apelul, sau mai bine zis şantajul pe care îl propune domnul Dogaru pe pagina SCMD prin care dă ultimatumuri pretextând grija faţă de sindicalişti şi instigând la proteste împotriva unui ministru sau a unui guvern care până la această dată şi-a declarat în mod clar sprijinul faţă de drepturile noastre, este nu numai o prostie este un act IRESPONSABIL ŞI TOTAL ÎN DEZINTERESUL SINDICALIŞTUILOR. Spun asta pentru că prin acest protest vom reuşi să ne ridicăm în cap întreaga societate, care va spune :

„dar ăştia sunt nesimţiţi rău. Nu le ajunge că nu mai dau înapoi diferenţele pe 2011, nu le ajunge că începând cu 2013 vor fi toţi cu cele mai mari pensii pe care le-au avut vreodată, nu le ajunge că vor avea iarăşi pensii ocupaţionale,EI VOR TOTUL ACUM, ANUL ACESTA ŞI DACĂ SE POATE PÂNĂ ÎN ALEGERI. Avea dreptate Băsescu.”

Aşa vor gândi şi nu vor fi departe de adevăr, dacă trecând peste realitatea financiară a ţării, trecând peste drepturile altora cu o situaţie financiară şi socială mult mai precară, trecând chiar peste drepturile profesorilor care au primit prin lege şi prin decizie judecătorească irevocabilă dreptul la majorări de salarii, noi venim acum şi cerem în câteva zile de la instaurarea guvernului să ni se dea tot cât ai bate din palme. Să vă fie ruşine celor care susţineţi astfel de teorii care ne aduc numai deservicii.

2. Pe data de 28.05.2012 Filiala SCMD Sector 6 a avut o adunare generală pentru lămurirea câtorva aspecte legate de conflictul CD-Filiale. Totodată a organizat şi o întâlnire cu un candidat USL şi cu actualul ministru al apărării, domnul Dobriţoiu Corneliu. Toată lumea se aştepta să fie prezent şi domnul Dogaru, cel care nu vorbeşte cu secretarii de stat ci numai cu miniştrii. Numai că mai nou nici cu miniştrii nu mai discută, de când are 5  dintre ei la degetul mic, probabil că vrea să discute numai cu prim ministrul, sau cine ştie poate vrea să ajungă domnia sa prim ministru. Aşa se face că nu a binevoit să onoreze cu prezenţa adunarea sectorului 6, pentru că .. era organizată de Tudor. Bineînţeles că a găsit scuza, NU A FOST INVITAT. După câte ne amintim noi, şi la demonstraţiile organizate la începuturile noastre, nu se implica în protestele altor sindicate PENTRU CĂ NU FUSESE INVITAT. Texte Dogariene. Reamintesc celor care au uitat, că şi la adunarea de la Craiova a filialelor oltene  şi celor din  Bucureşti a fost invitat şi a dat 3 răspunsuri diferite la 3 şefi de filiale: unuia i-a răspuns că nu poate veni pentru că e bolnav, altuia că are maşina defectă, şi altuia că are o întâlnire cu conducerea USL. Deci acesta este domnul Dogaru, cel care aşteaptă invitaţie scrisă pentru a participa la adunarea unei filiale la care participă şi ministrul apărării. Am înţeles că la Buzău s-a dus. Probabil Buzăul a fost mai aproape, sau i s-a promis că va prezida adunarea, pentru că domnia sa merge numai acolo unde este acceptat  lider. Chestie de predestinare. În rest adunarea a fost ok, singurul subiect mai controversat fiind absenţa domnului Dogaru. Domnul ministru a răspuns tuturor întrebărilor puse de sindicalişti şi aşa cum comenta cineva  pe acest blog, a arătat că nu şi-a uitat colegii nu a făcut promisiuni electorale, a descris situaţia aşa cum este, realist.

3. Un ultim comunicat al domnului Dogaru zguduie liniştea sindicaliştilor. În stilul scenariilor cu care cuplul Dogaru –Pricină ne-a obişnuit, domnul Dogaru ne dezvăluie nişte zvonuri pe care le-a prins în somn. Este incredibil cu câtă şiretenie ne expune domnia sa unele opinii personale, unele dorinţe, cum ne vâră în ochi unele ipoteze şi cum ne înşurubează în suflete îndoiala vizavi de noul guvern, scoţând pe piaţă nişte „zvonuri” pe care nu le-am întâlnit nicăieri, nu le-a auzit nimeni, le ştie doar domnia sa. Metoda este veche, dar încă îşi mai face efectul cu atât mai mult cu cât mulţi s-au învăţat să gândească alţii pentru ei, probabil din comoditate. Iată ce încearcă să ne inoculeze domnul Dogaru:

- Oamenii lui Oprea mână în mână cu Ponta controlează guvernul . Domnul Dogaru scoate iarăşi pisica Oprea pe care o leagă când de coada lui Ponta, când de a lui Băsescu, de nu mai ştii unde să te uiţi şi vezi numai duşmani, dar nu pomeneşte nimic despre întâlnirea antrenorului secund al SCMD cu jucătorul Oprea şi cu madam Lupu. De ce oare ?

- „Toate televiziunile si intreaga presa promoveaza defetismul, strecurand electoratului ideea ca totul a fost degeaba, ca astia sunt mana in mana. Revolutionarii de serviciu ai Basescului, specializati in greva foamei, se pregatesc de altfel, sa declanseze primul miting antiguvernamental”Aici nu înţeleg eu care televiziuni sunt defetiste? Că cele ale lui Băsescu nici înainte nu îl lăudau pe Ponta aşa că de ce l-ar lăuda acum. Dar îmi place chestia cu revoluţionarii lui Băsescu care vor să declanşeze primul miting antiguvernamental. Nu înţeleg eu prea bine, sunt alţii decât cei care împânzesc CNSC (eu ştiam că nu mai e nici o asociaţie a revoluţionarilor care să nu cânte sub bagheta domnului Dogaru) şi dacă o fac care este problema, este gelos sau supărat că nu se înscriu şi ei în mitingul lui Dogaru de pe data de 10 ? Nu cumva aceştia au altul programat înaintea lui Dogaru şi îi iau faţa? Nu se poate, asta da nesupunere civică. Ruşine să le fie, ar putea să aştepte până pe 10 şi vor fi 3 care vor protesta, ei şi Dogaru. Dacă vor protesta pe 10 nu vor mai fi oamenii lui Băsescu, vor fi societatea civilă. Lipsă de orientare.
Apropo de cei care promovează defetismul  strecurând electoratului ideea că totul a fost degeaba , vă rog stimaţi cititori să revedeţi articolul "În atenţia preşedinţilor BO ale filialelor SCMD" punctele 1-4 şi 6 în care cei despre care spunea domnul Dogaru mai sus, s-au strecurat şi i-au băgat "vorbe în cântec" în timp ce redacta comunicatul. Ceea ce veţi găsi acolo, este exact ceea ce acuză aici domnul Dogaru. Aşa e când ai memoria slabă.
- Ce scenariu frumos a scris domnul Dogaru despre cum a pus la cale Obama cu Băsescu îmbarcarea şi debarcarea lui Ponta. Te înduioşează pus şi simplu câtă imaginaţie. Două lucruri uită să spună domnul Dogaru în scenariul său: a)la întâlnire a participat şi Oprea şi ar fi ştiut de acest joc, deci nu s-ar mai fi băgat lângă finul, ştiind că e sortit pieirii;
b) întâlnirea dintre Obama şi Băsescu la care face referire domnul Dogaru, a fost atât de scurtă încât nu au avut timp nici să rostească cuvântul Ponta. Abia au avut timp să se how-do-you-dească.

- “Si se mai mananca bors nu numai ca Ponta ar fi inteles cu Basescu, dar si ca presedintele SCMD s-ar vedea in secret, de 7-8 ori pe luna cu Basescu. La dame, poate, ca presedintele SCMD nu bea wisky!...”
TEXTE domnule Dogaru, nu a spus nimeni că de 8 ori pe lună, dar  dacă spuneţi dumneavoastră, nu vă contrazic, ştiţi mai bine. În ceea ce priveşte chestia cu băuturica, aveţi dreptate, TOATĂ LUMEA ŞTIE CĂ BEŢI VIN ALB , CHIAR ŞI BĂSESCU, aşa că nu v-ar servi cu Whisky. Doamne dar ce frumos vorbeşte domnul Dogaru, semnatarul documentului, despre Dogaru preşedintele sindicatului. Sunt convins că este un om educat, cu mult bun simţ, îşi deschide uşa la maşină când se urcă, se salută când se vede în oglindă, îşi scoate pălăria în faţa cuierului. Auziti cum se adresează sieşi:
 “Si se mai mananca bors ca presedintele SCMD s-ar vedea in secret, de 7-8 ori pe luna cu Basescu.”
 Observaţi cât respect, în vreme ce Băsescu este Băsescu, domnul Dogaru este “preşedintele SCMD” . Fineţuri domnule fineţuri.. mulţi vede puţini pricepe.

- “Si mai lanseaza Basescu zvonul, sustinut de Oprea, ca va schimba in curand cinci dintre ministrii lui Ponta, care-l deranjeaza, in frunte cu Marga, Dobritoiu si Florin Georgescu, Oprea urmand sa fie din nou ministrul Apararii. Si mai lanseaza Basescu zvonul ca, dispunand de un Guvern Ponta legat de maini si de picioare va sterge pana in toamna orice Opozitie.”
 Ptiu drace, care să fie ăia cinci, ăia de fac anticameră la Dogaru, care spunea domnia sa că se calcă în picioare să îi intre în graţii ? Doamne fereşte!

"Tututor acestor basme, le raspundem ca nici americanii nu au faţa de tampiti, nici liderii USL-ului de sinucigasi" şi nici sindicaliştii de fraieri (adaug eu). Nu ştiu de unde a cules domnul Dogaru aceste basme populare, ce echipă de ciripitori în retragere l-au intoxicat, dar deşi termenul folosit (aşa cum ne-a obişnuit domnia sa, civilizat, într-un mod elevat, de adevărat istoric) nu îmi place, subscriu şi citez: “Drept pentru care va recomandam sa raspundeti tuturor zvonurilor (şi zvonerilor, aş adăuga eu) prin trimitere la origini!”De răspândaci nu spun nimic, să spună alţii.

4. Ultimul subiect, este ceva mai delicat şi confirm ce spuneam cu foarte mult timp în urmă, şi anume faptul că TREBUIESC FĂCUTE PUBLICE DATELE CONTRACTELOR FĂCUTE ÎNTRE CONDUCEREA SINDICATULUI ŞI FIRMELE DE AVOCATURA BÂRLĂ ŞI GÎLCĂ.Când eu ceream prin scrisoare oficială trimisă domnului Dogaru la care încă nu am primit răspuns să mi se spună şi mie, printre altele, care sunt clauzele acestor contracte, primeam prin mail de la domnul Pricină răspunsuri jignitoare pe care nu le-am făcut publice pentru că îmi e mie ruşine de ce şi cum poate să scrie un ofiţer al armatei române. Dar uite că întrebările mele erau justificate. De ce ? Pentru că unele filiale deşi îşi găsiseră avocaţi, au fost “sfătuite" , îndrumate sau refuzate şi li s-a băgat pe gât Casa Gâlcă. Dar nu li s-au adus la cunoştinţă datele contractului semnat între domnul Dogaru şi casa respectivă, deşi filialele au cerut acest lucru. Acuma, cum unii colegi au câştigat procesul, la un an de zile de la terminarea procesului, departamentul juridic prin domnul Vasile Mihai îi înştiinţează pe sindicalişti care habar nu au cum arată domnul Gâlcă, fiind reprezentaţi de avocaţi locali –e adevărat, apropiaţi ai dmnului Gâlcă-să plătească onorariul de succes de 186 RON. Cum acesti oameni habar nu au avut de clauzele contractuale, nici nu au semnat vre-un contract cu numita casă de avocatură, ia ghiciţi dumneavaostră, cine va plăti aceşti bani ? Credeţi că domnul Dogaru, cel care a semnat contractual şi l-a pitit în seiful personal ? Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, SINDICALIŞTII, pentru că eu în locul celor puşi acuma în faţa acestui fapt, în condiţiile expuse mai sus, nu aş plăti. Să plătească cel care a semnat în locul meu şi care nu m-a informat cu termenii contractului. Este posibil ca acest contract să fi fost semnat în baza acelor tabele cerute la sfârşitul anului 2010 celebrele 5 tabele, dar şi dacă este aşa, DOMNUL DOGARU ERA OBLIGAT SĂ TRIMITĂ CAUZELE CONTRACTULUI ŞI SĂ INFORMEZE FILILALELE CU DESTINAŢIA ACELOR TABELE. Deci domnule Dogaru, bagaţi mâna în buzunar pentru că dacă plătiţi din cotizaţiile noastre, s-ar putea să nu îmi placă. Eu nu plătesc pentru încăpăţânarea, orgoliul, ambiţia, infatuarea şi lipsa de respect a dumneavoastră.

Sper că nu a mai apărut nimic nou în timp ce scriam eu acest articol. Vă rog eu domnule Dogaru, mai lasaţi-mă să respir.

UPDATE
ÎNTR-UN NOU COMUNICAT IRESPONSABIL, DOMNUL DOGARU ÎI AMENINŢĂ DIN NOU PE CEI DIN USL CARE PRIN MĂSURILE PE CARE LE IAU, DAU DE ÎNŢELES MILITARILOR CĂ ÎŞI RESPECTĂ PROMISIUNILE ŞI TREC LA REPARAŢIILE AŞTEPTATE.
Ciţiţi ultimul comunicat şi vă cruciţi. Dacă mai are cineva îndoieli vizând intenţiile domnului Dogaru, se poate convinge acuma. Perspectiva revenirii pensiilor la valorile din 2010 pentru cei cărora  le-au scăzut , deci încheierea proceselor şi retragerea sindicaliştilor i-a luat minţile. Acuma ameninţă iarăşi cu demonstraţii de protest, după ce cu o zi înainte spunea că "Revolutionarii de serviciu ai Basescului, specializati in greva foamei, se pregatesc de altfel, sa declanseze primul miting antiguvernamental"

Aveţi grijă, cei care veţi da răspuns apelului domnului Dogaru, care a comutat "pedeapsa" pe data de 13, să nu fiţi confundaţi cu revoluţionarii de serviciu ai lui Băsescu. E mare primejdie.
Citiţi şi vă cruciţi stimaţi sindicalişti :
30.05.2012


PING - PONG CU SOARTA MILITARILOR SI POLITISTILOR IN REZERVA
In atentia tuturor membrilor SCMD
Dupa cum se stie, discutiile din comisiile munca si aparare ale Camerei Deputatilor, in ceea ce priveste amendamentele la OUG 1 ( Legea 165) / 2011 si Legea 329/2009, au fost sistate pe motiv ca se astepta o hotarare de guvern sau o OUG, vizand anularea platilor retroactive pe “regularizare” si revenirea la cuantumul din decembrie trecut la “asistatii” cu “ajutoare sociale lunare” scazute prin “revizuire”. Inca de luni si MAI a anuntat ca are sumele necesare, toate ministerele, mai putin matusalemul Gheorghe Gherghina de la finante, si-au dat avizul , iar dna. Gl. Maria LUPU, plina de entuziasm fata de noul guvern (ca si numitul Mihai ILIESCU de la ANCMRR, care a uitat ce propaganda a facut in ultimii doi ani) a trimis un accept la Ministerul de Finante, ilustrativ pentru inteligenta oamenilor de baza ai regimului Basescu – Oprea: a anuntat ca bani sunt si vor fi si in continuare, intrucat numai la MApN se inregistreaza “in medie, 250 de iesiri din sistem, pe cale naturala”. Cu alte cuvinte, bani vor fi si pe mai departe, deoarece, executand ordinele lui Boc si ale lui Basescu, noi , “asistatii” din MApN, avem bunul simt sa crapam cate 250 pe luna. E de presupus ca si la MAI si SRI este la fel, drept care, cu banii care nu se vor mai plati mortilor, vor fi asigurati supravietuitorii. In ceea ce ma priveste voi dona, bucuros, lunar, diferenta de 865 de lei in brut, reprezentand executarea mea prin “revizuire”, pentru coliva si pomenile dnei. Maria LUPU si ale stapanilor ei. Revenind la sedinta de guvern de astazi, 30 mai, USL a procedat politic, ca si in cazul semnarii Contractului social cu CNSC, pasand mingea pana dupa alegeri. Pe scurt , nu s-a dat o OUG, nu s-a adoptat o HG , ci un Memorandum prin care se anuleaza doar plata retroactiva a sumelor stabilite prin “regularizare” (oricum am stopat “regularizarea” prin zeci de procese castigate in instanta). In ceea ce priveste revenirea “asistatilor” neimplicati politic alaturi de Oprea si Basescu la cuantumurile din decembrie trecut, aceasta va fi decisa (daca va fi decisa) din nou, de Camera Deputatilor, in sesiunea extraordinara din 11 sau 12 iunie a.c. De acord, domnilor guvernanti, prelungim STAREA DE VEGHE proclamata la mitingul din 1 Mai 2012, cand dl. Ponta a coborat in mijlocul nostru si ne-a promis ceea ce ne-a promis, pana in 13iunie a.c. Treaca de la noi si alegerile locale! Dar daca pe data de 12 iunie a.c. cel mai tarziu, situatia nu este rezolvata, cu sau fara semnarea Contractului social, de a doua zi iesim in strada si nu mai plecam pana nu vom fi siguri ca dl. Gherghina Georghe va imparti aceeasi celula cu dnii. Oprea, Igas, Maior, iar dna Maria LUPU cu Udrea, Anastase, Ritzi si Boiangiu!
Honor et Patria!Vae Victis!
Presedintele SCMD, Col.(r) dr. Mircea DOGARU

12 comentarii:

  1. Iata si alte exemple de iresponsabilitate marca DOGARU, afirmaţii periculoase ale preşedintelui SCMD, care conduc la o percepţie negativă din partea societăţii civile cu privire la SCMD si pot ridica probleme privind existenţa în continuare a sindicatului:
    - afirmaţia conform căreia rezerviştii ar deţine arme (vezi articolul “Ori SCMD, ori Basescu”);
    - la o întâlnire cu preşedinţii de filiale din Bucureşti şi judeţul Ilfov, la întrebarea preşedintelui filialei 2 sector 4 cu referire la ce se va întâmpla dacă membrii SCMD nu vor participa la mitingul de 1 MAI preşedintele a răspuns că va aduce la Bucureşti 8000 de mineri.
    *

    RăspundețiȘtergere
  2. Aduce pe ........iresponsabil, fanfaron, ce poti cere ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la varu!
      Varule azi citii(a plouat toata ziua )tot ce am descoperit legat de problemele noastre. Sunt indignat,mai ales ca-l cunosc pe Dobritoiu si nu cred ca nu se va tine de cuvant. M-am interesat(am si eu surse) ca MEMORANDUMUL ESTE DE FAPT MOTIVATIA SI ACORDUL GUVERNULUI PENTRU A SE LUA IN DISCUTIE CAT MAI URGENT LA CAMERA DEPUTATILOR MODIFICARILE LA o.u.g 1.Atata filozofie facuta de multi din colegii nostri nu am vazut de mult. Scepticismul a patruns adanc in constiinta multora dintre noi. Trebuie sa fim lucizi si sa nu cadem in plasa si pacatele lui Dogaru. Sindicatul e recunoscut si de catre ministru si de majoritatea politicienilor USL DAR ASA CUM ITI SPUNEAM MAI DEMULT , MULTI S-AU EXPRIMAT CA E BINE SA STEA DE VORBA CU ALTI REPREZENTANTI de AI NOSTRI(cred ca pricepi).Lucrurile se vor rezolva dar fara tam-tam deoarece nu trebuie sa se dea"apa la moara " si altor categorii sociale. Ministrul va veni la Cluj. te voi tine la curent cu "ce ne soptim" cu adevarat.

      Ștergere
  3. De ce credeti ca nu au fost puse la dispozitia filialelor contractele cu casele de avocatura? Pai contractele, pentru ca este vorba de trei (a se intelege 3 contracte diferite)au fost facute pe genunchi, fara consultarea filialelor si a unor juristi cu carte (nu de tipul State) si le stiu probabil numai cei din departamentul juridic si Dogaru. Daca avocatii cer onorariu de succes oare contractele respective prevad si masuri de penalizare a casei de avocati pentru nereprezentare clientului in instanta? *

    RăspundețiȘtergere
  4. Al dracului de-adevarat. Am stiut eu de ce s-a meritat "postata" fotografia aia de pe "Punct ochit, punct lovit!". Pe alt blog, m-am si dat in comentarii zicand, printre altele, cam asa: "...Cum adica, vine in "casa ta", ca invitat, ministrul apararii nationale, iar tu nu te deranjezi sa-l onorezi cu prezenta ?! Bun, am inteles ca atunci cand s-au intalnit aia din nush ce comitet al SCMD cu un secretar de stat din MApN, si nu cu ministrul Oprea, a fost motiv de shucareala, ca de, un secretar de stat nu-i de nasu' comitetului director. Da' acum, cand insasi excelenta sa ministrul vine la o activitate a sindicatului, ce motive s-or mai fi existat de n-a venit taman sindicalistul sef ? Ce dreaq sa mai inteleaga lumea normala la cap ? Eu unul am ramas siderat cand am vazut ca ministrul Dobritoiu intra in sala, iar "greii" Dogaru si/sau Pricina, care "papa bun" din banii mei de sindicalist, nu ! In rest, "Să auzim de răbdare şi încredere", cum zice prietenul Neacsu !" Zau ca lipsa domnului Dogaru mi-a produs disconfort. Si altora, din sala. Asta am vrut sa spun, chiar daca s-ar mai putea aminti si de alte cele dezbatute, sau, pur si simplu, doar "aruncate" asa, la "vrajeala" pe-acolo, prin sala: cum se cheltuie banii sindicalistilor, in general si cum nu se cheltuie ei, mai in particular, la unele filiale, cum se fac ele unele (!) alimentari cu carburant doar la un singur autoturism, doar intr-o singura zi si doar de la o singura si aceeasi pompa, in cantitati ce exced normalului, etc. Da', astea, sunt numa' si numa' vorbe si risc sa ma umplu de sugiuc, mustiuc, maimuc, samd, de la prietenii de serviciu pe la casetele cu "Comentarii", de la mai toate blogurile pe unde imi place mie sa "navighez". Domnilor, va respect "opiniile", insa, deja, ati dus ridicolul la perfectiune ! De ce nu va intalniti, periodic, fata in fata si ochi in ochi ca sa va injurati pe indelete si pe saturate ? Nu ca ar avea legatura cu postarea de mai sus, insa...Numa'bine pentru toti, pensie multa si frumoasa ! Leonymus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Shefu ce vezi dumneata pe acolo pe alte bloguri este arta "futurista" pura. Te deranjeaza cumva? Nu citi daca-ti cade rau la pipota!

      Ștergere
  5. Gherghina Gheorghe a devenit noul Osama Bin Laden al fuhrerului Dogaru, pentru ca nu vrea sa vomite bani acuma pentru Dogaru. Vrea nu vrea, are nu are , Gherghina, un om care nu are nici o putere si nici fabrica de bani acasa, a devenit noul dusman al sindicalistilor pentru ca asa vrea Dogghy. Cine e prost sa puna botul la balivernele lui Dogaru nu merita nici sa i se aplice masurile ce se vor lua. Si nici Dogaru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i tin partea paranoicului de Dogaru, dar ia vezi, documenteaza-te nitzel cu privire la acest Gherghina si-o sa-ti schimbi parerea despre el.

      Ștergere
    2. Nu- tin partea lui Gherghina, dar ia citeste matale aici ce scrie si ce a spus Dogaru si poate o sa-ti schimbi si dumneata parerea despre el. In ceea ce-l priveste pe gherghina, acesta este un reoprezentant am ministerului de finante, nu este nici ministru de finante nici prim ministru, asa ca hai sa nu speriem copii cu bau bau.

      Ștergere
  6. Da, da ! Vezi sa nu ! Uite acu' o sa cred eu ca "dna. Gl. Maria LUPU, plina de entuziasm fata de noul guvern (...) a trimis un accept la Ministerul de Finante" ! Hai, ma leeesi ?! De cand doamna Lupu are competente d'astea, institutionale parca le zice, de a-si da cu parerea, pe la alte ministere ? Texte de atatat zvonacii. Leonymus.

    RăspundețiȘtergere
  7. Catre varu
    Varule,
    Neincredere nu exista, exista numai gulgute ale lui Dogaru. Domnul Ministru a probat de 3 ori ca vede in sindicat un partener de dialog. S-a intalnit cu sindicalisti din 3 filiale in nici doua luni de la numire. A dat un interviu a spus clar si raspicat ce intentioneaza sa faca, a spus ce probleme intampina si cum le vede rezolvarea,pe etape. Singurul care nu vrea sa accepte este Dogaru, pentru ca de fapt el este cel care pierde prin rezolvarea problemelor sindicalistilor si pentru ca NU IL BAGA NIMENI IN SEAMA dupa ce atata timp Felix s-a folosit de gura lui pentru rating, promitandu-i marea cu sarea. Acuma se vede trecut pe linie moarta si face ca trenul Eu il inteleg, dar el nu intelege ca i-a zburat puiul cu aţa. Nici amenintarile cu CNSC , cu protestele nu mai tin, toata lumea vede si stie pe ce se poate baza Dogaru, de la ultimele proteste, unde a promis cand 10000 de sindicalisti, cand 8000 de mineri, cand 600000 de oameni, si de fapt abia a strans 500 de oameni care acuma pe 13 nu vor mai veni nici ei pentru ca s-au convins ca merg degeab si nu se regasesc in amenintarile si ura nejustificata a lui Dogaru. Devine din ce in ce mai penibil.
    Vizavi se şoapte, stai linistit, nu veti avea ce sa va soptiti, domnul ministru spune pe fata tot ce are de spus. Pana la aceasta ora nu are secrete fata de rezervisti sau activi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, 500 de oameni cu tot cu cei de pe la cefere, invatamant, sanatate, mai nush care asociatie a revolutionarilor din 89, etc. La ultimul miting, mai de Doamne ajuta, cel din fata Academiei Militare, aproape ca si cei de la presa erau plictisiti ! Ce sa vada, cum colegii de la Filiala Botosani (de ex.) s-au reintalnit cu cei de la Pitesti sau Constanta ? Zau, a fost ca un fel de reintalnire generala a promotiilor, numa' de cei cocotati in tribuna n-avea lumea chef ! Toata lumea se pupa si se imbratisa cu toata lumea, ba de bun gasit, ba de bun ramas (vorbesc de militarii nostri). Ceea ce era si normal, dupa parerea mea, atata timp cat, buna parte din sindicalistii militari nu se mai simteau reprezentati asa cum trebuie, in bulibaseala aia generala de cenesecisti. Nici mie nu mi-a cazut bine sa ma vad amestecat cu "societatea civila". Nu pentru asta m-am "inregimentat" eu in sindicat ! Si nu ca mi-ar trece prin cap sa dezertez acum, da' uite ca nu-mi convine si, pentru asta, am dreptul sa clampanesc. Si prin viu grai, dar si pe blogorile necenzurate (sau, mai rau, cum nefericit s-a intamplat de curand printr-o filiala din Bucuresti, inchise de-a binelea, de catre proprietarul general). Leonymus.

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.