joi, 3 noiembrie 2011

VIZIUNEA PNL IN DOMENIUL APARARII

Joi, 03.11.2011 a avut loc la sediul PNL din Şoseaua Aviatorilor Bucureşti, o conferinţă de presă cu ocazia prezentării  Proiectului Strategiei  PNL privind Apărarea şi Securitatea Naţională. Activitatea a fost organizată de Generalul locotenent (r.) Corneliu Dobriţoiu, membru PNL şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale,cel care este nominalizat de PNL, pentru funcţia de Ministru al Apărării în cazul câştigării alegerilor.

Am participat la această activitate, invitat fiind de domnul general Dobriţoiu, încă de săptămâna trecută de la Craiova cu ocazia semnării protocolului dintre filialele doljene ale PNL şi SCMD. Cu această ocazie am realizat şi un interviu mai amplu, care a fost deja publicat pe Ziua Veche. Activitatea a fost deschisă de domnul Radu Stroe, secretar general al PNL, care s-a referit în deschidere la situaţia creată în Senat de către PDL sau mai bine zis senatorul Cezar Preda care pretinde că a prezentat un proiect de lege privind Modificarea Legii Siguranţei Naţionale. Domnul Radu Stroe a specificat cu această ocazie că acel proiect este de fapt o "şmecherie caracteristică lui Traian Băsescu. Ceea ce este  esenţial de reţinut este acestă duplicitate a puterii, prin care îl aruncă pe Cezar Preda în acest război, dar CSAT nu dă aviz acestui proiect" spune domnul Cezar Preda în comentariul său pe marginea acestui document. Mai multe  puteţi afla, ascultând înregistrarea cuvântului domniei sale. A urmat expunerea domnului Dobriţoiu, având ca temă "Viziunea PNLîn domeniul apărării"-proiect. Documentul va fi expus mai jos, iar intervenţia sa înregistrată, de asemenea postată aici . Nu am să comentez cele  prezentate în material sau discurs, las cititorilor această plăcere. Este de remarcat însă disponibilitatea vorbitorilor către o discuţie şi colaborare cu societatea civilă , cu organizaţiile militarilor şi aş putea spune în mod special cu SCMD fapt reliefat atât în mulţumirile adresate membrilor sindicatului prezenţi la eveniment,  exprimate de ambii vorbitori, cât şi pe parcursul expunerilor. La capitolul întrebări, sau alte opinii exprimate se înscrie punctul de vedere al domnului Mircea Dogaru, preşedintele SCMD, prezent la eveniment. Acesta a manifestat în stilul propriu punctul de vedere vizavi de cele expuse şi am să punctez ca pe un punct pozitiv prezenţa domniei sale  la această activitate, dupa boicotul de la altă activitate asemănătoare. De asemenea am să punctez ca pozitivă exprimarea disponibilităţii SCMD la colaborare cu toate forţele dispuse să scoată România din dezastru. Să vedem numai cum se va concretiza această disponibilitate. Voi posta toate aceste luări de poziţie aici, pentru a putea fi ascultate de toţi cei care ar fi dorit, dar nu au fost prezenţi la acest eveniment. La activitate a participat si preşedintele filialei Dolj a SCMD, invitat de asemenea la activitate de către generalul Dobriţoiu. Citiţi şi interviul integral al domnului Dobriţoiu.Comentariile vă aparţin.









Cuvantul  domnului Radu Stroe
>
Cuvantul domnului Dobritoiu
 >
Interventia domnului Dogaru
>

22 de comentarii:

  1. Hai ca e bine incepem sa ne miscam...sice e cel mai bine e ca dupa filiale se misca si conducerea SCMD.Daca dl Dogaru a inteles ca asta e STRATEGIA si dorinta filialelor merita toata consideratia si i se iarta toate GAFELE.Sa nu uitam ca initiativa colaborarii cu USL apartine oltenilor si pentru asta merita felicitati.Pertinenta si realista viziune,excelenta prestatia dl gl Dobritoiu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Visezi batrane. Mie imi face impresia ca Dogaru a mers un pic fortat , de oameni sau de imprejurari. Ai ascultat discursul? Se simte greata caracteristica, pana si promisiunea e facuta cu jumatate de gura, in scarba. Ceva in genul " de ma voi scula, pre multi voi popi " .Acelasi discurs plin de absurd , laudativ si nerealist. Felicitari lui neacsu pentru calitatea inregistrarii. O fi inregistrat cu sculele cumparate din banii sindicatului ?Felicitari si oltenilor ca nu stau degeaba. Bine au facut ca l-au pastrat pe Neacsu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa o fi dar pana la proba contrarie sa ii acordam ,,credit si mandat,,....in rest toate bune.E timpul sa ne miscam si noi si chiar sa facem ceva pentru a SCHIMBA raul cu bine.In privinta oltenilor ,,jos palaria,,..stiam ca sunt celebrali si tin unii la altii, asa ca nu ma mira ca NEACSU e in echipa.Cinste lor ca isi spala rufele in familie...stiu ce doresc si se pare ca au devenit LOCOMOTIVA organizatiei.E timpul sa atasem toti vagonul nostru la acest tren al sperantei si redesteptarii...iar daca MECANICULUI SEF nu ii place directia in care merge trenul mai are timp sa coboare.CALATORIE PLACUTA CAMARAZI.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc celor ingrijorarti ca si celor ce felicita oltenii, vreau sa fac o precizare doar: Deocamdata slava domnului nu avem rufe murdare pe aici. Au fost si sunt doar invidii, fitile, sau neintelegeri provocate de persoane care urmaresc doar inteesul personal si incearca sa tina sindicalistii neinfomati sau dezinformati prezentand adevaruri trunchiate sau "completate"cu informatii false. Partea proasta ca acesti manipulatori se afla la varf. Dar cum spunea cineva, nu e timpul pierdut. Mai sunt halte.

    RăspundețiȘtergere
  5. Faptul ca PNL vrea sa ridice procentul alocat armatei la 2% din PIB in 4 ani mi se pare realist raportat la situatia actuala.
    Nu vad in viziune niciun cuvintel despre armata de rezerva si nu ma gindesc la pensii.
    Daca rezervistii nu se regasesc in viziunea PNL ce rost au intilnirile cu ei ? O sa joace doar roluri de propagandisti in viitoarea campanie electorala ?
    Vorbele nu le-am ascultat caci "verba volant...".

    RăspundețiȘtergere
  6. USL este singura formatiune care a spus si s-a angajat ca va reveni la pensiile ocupationale.Daca vrem ceva trebuie sa si dam ceva.

    RăspundețiȘtergere
  7. Stelian P
    Citeste si interviulsi te vei lamuri.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Neacsu
    L-am citit, am facut si capturi dar deocamdata vreau sa vad "Prioritatile PNL in domeniul apararii" de pe site-ul partidului si nu gasesc nimic.
    "Home
    >
    Rezultate cautare prioritatile-PNL-in-domeniul-apararii"
    NIMIC
    Program de guvernare: NIMIC

    Poate ca nu stiu eu sa caut. Ma ajuti cu un link ?
    Nu spun ca nu il cred ca persoana dar vreau sa vad ce spune si partidul, oficial.

    RăspundețiȘtergere
  9. Stelica Portocaliul a intrat si la tine pe blog Neacsule? Mai are ceva diversiuni de facut ? inca nu si-a dus la indeplinire toate sarcinile trasate de baselu ? sa fi tu veriga slaba a sindicatului de se gudura pe linga tine? Ce lo fi apucat asa deodata sa te citeasca ?

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu stiu cand va aparea documentul, proiectul pe site-ul sau blogul oficial. Deocamdata acesta este documentul care a fost inmanat presei si bineinteles ca reprezinta punctul de vedere al PNL nu al lui DobritoiIU. Mai multe despre ideile si modalitatile prin care vor ajunge la ceea ce isi propun, dupa cum spuneam gasesti in interviul pe care l-am luat,ma refer la cel integral, publicat aicipe blogul meu la pagina politica. Mai multe, dupa ce il vor completa. Deocamdata am inteles ca acesta a fost un proiect, va fi completat cu puncte de vedere ale celor interesati, dupa cum spune in inregistrare, apoi va urma intocmirea si discutarea documentului in cadrul USL. Asta am inteles eu.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Neacsu
    Acuma "vin" de la PSD. Ei au un program de guvernare si iata ce propuneri legislative au. Mai la vale mai au citeva, dar referitor la serviciile de informatii.

    "PROIECT România Corectă – România Socială
    ...........................

    ii) Revizuirea cadrului legislativ pentru armonizarea legislaţiei
    naţionale cu cea a UEşi NATO, prin:

    Adoptarea unei noi Legi privind statutul cadrelor militare şi implementarea unor măsuri pentru creşterea motivaţieişi a atractivităţii
    profesiei militare, în scopul diminuării migraţiei personalului către alte
    instituţiişi a atragerii de personal ce doreşte să urmeze o carieră militară;

    Adoptarea unei noi Legi a apărării care să asigure
    dezvoltarea parteneriatelor strategiceşi relaţiilor bilaterale în plan militar;

    Exercitarea reală şi credibilă a controlului democratic şi civil
    asupra Armatei.
    .........................
    NIMIC despre rezervisti dar macar PSD-ul are un program.

    Repet, poate ca omul e bine intentionat, dar daca parerile sale nu apar (sub o forma concentrata si evident, oficiala, nu am mare incredere. Am experienta a 21 de ani de promisiuni fara acoperire facute de TOTI politicienii. Sigur, pina la alegeri mai e timp si documentul poate fi completat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Stelian P
    Si eu sunt satul de vorbe. Din cauza asta am pus intrebari punctuale in interviu, ca sa vad daca mi se vand promisiuni frumoase sau se tine cont de realitate. Nici PSD nu exceleaza in masuri concrete. " adoptarea unor...." pot sa spun si eu. CE ANUME, SI CE CONTIN NU SPUNE NIMENI. LA ACEASTA ORA, CU ATATEA GUVERNARI LA ACTIV, CU ATATEA NEMULTUMIRI ALE OAMENILOR, SI PNL SI PSD TREBUIA SA FI FOST IN STARE SA VINA CU LEGILE IN PROIECT SPRE A FI DEZBATUTE, NU CU PROIECTE DE PROIECT. Am murit cand o domnisoara deputata mi-a spus ca dansii nu au expertiza, sa facem noi militarii un proiect de lege cum vrem noi si dansii il vor analiza. De parca eu nu am facut toata viata decat legi, am fost parlamentar si membru in comisia de aparare. Dar asa se raspunde cand nu ai chef sa faci, doar sa promiti.

    RăspundețiȘtergere
  13. Fratilor, va cer scuze pentru ca intervin in problema > REZERVISTI.
    Aici, nimic nu mai este de zis, de facut!
    Rezervistii stiuti de noi, au fost inlocuiti prin Lege de ... > VOLUNTARI.
    Asa ca ... s-a gatat cu ce stiam noi.
    De aceea, niciun partid nu mai ridica aceasta problema! Ma insel cumva? Ma contrazice careva?

    RăspundețiȘtergere
  14. Vasile, ai dreptate...in acest moment. Dar nu uita, nici o lege nu e vesnica, nici macar Constitutia. Iar Stelian asta voia sa stie. Ce si cand se face daca vrea sa faca cineva ceva . Si apropo de legi, cel mai usor de schimbat sunt legile adoptate prin raspundere.

    RăspundețiȘtergere
  15. @Admin
    Legislatia actuala NU exclude rezervistii (asa cum ii stim noi) in favoarea voluntarilor. Iti dau mai jos principalele prevederi legale. Legile respective au suferit in timp unele modificari care insa nu afecteaza subiectul in discutie. In concluzie nu ne-a furat nimeni statutul de militar in rezerva si nici gradele daca ne gindim sincer la rolul nostru in apararea tarii. Daca ne gindim doar la valoarea pensiei atunci trecem discutia in alt domeniu.

    LEGEA Nr. 45 din 1 iulie 1994 Legea apararii nationale a Romaniei
    ......
    ART. 14
    Resursele apararii nationale se constituie din totalitatea resurselor umane, financiare, materiale si de alta natura, pe care statul le asigura si le angajeaza in sustinerea eforturilor de aparare a tarii.
    ART. 15
    Resursele umane se constituie din intreaga populatie apta de efort pentru apararea nationala. Pregatirea populatiei pentru aparare se realizeaza potrivit legii.

    Legea privind Statutul soldatilor si gradatilor voluntari, legea nr. 384/2006
    ..............
    Art. 51
    (1) Soldatii si gradatii rezervisti voluntari sunt cetateni romani care consimt, pe baza unui contract incheiat cu unitatile militare, pe durata determinata, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale, sa indeplineasca functii militare in structurile fortelor destinate apararii.
    Art. 64
    La instituirea starii de urgenta, a starii de asediu, precum si la declararea mobilizarii si a starii de razboi, soldatii si gradatii rezervisti voluntari inclusi in planurile de mobilizare ale unitatilor militare sunt considerati concentrati sau mobilizati in conditiile legii.

    RăspundețiȘtergere
  16. Legea 51/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldatilor si gradatilor voluntari
    ................
    3. La articolul 3, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    "Art. 3
    (1) Gradele militare ale soldatilor si gradatilor voluntari, in ordinea lor ierarhica, sunt: soldat, fruntas, caporal clasa a III-a, clasa a II-a, clasa I."

    Lege privind pregatirea populatiei pentru aparare, 446/2006
    ..................
    Art. 3
    (1) Serviciul militar se indeplineste de catre cetatenii romani, barbati si femei, care au implinit varsta de 18 ani, in formele prevazute de lege.
    (2) Serviciul militar se indeplineste in urmatoarele forme:
    a) activ;
    b) alternativ;
    c) in rezerva.
    (4) Serviciul militar in rezerva se indeplineste in calitate de:
    a) rezervist voluntar;
    b) rezervist.
    Sectiunea 3 - Serviciul militar in rezerva
    Art. 14
    Cetatenii romani, barbati si femei, care au indeplinit serviciul militar activ sau in rezerva sunt luati in evidenta ca rezervisti.

    Art. 15
    (1) In functie de modul de utilizare, resursele umane din rezerva fac parte din:
    a) rezerva operationala;
    b) rezerva generala.
    (2) Rezerva operationala cuprinde rezervistii din planurile de mobilizare ale institutiilor cu atributii in domeniul apararii si este formata din:
    a) rezervisti voluntari care consimt, pe baza de contract, sa incadreze functii in statele de razboi ale unitatilor;
    b) rezervistii care au indeplinit serviciul militar activ in ultimii 5 ani.
    (3) Numarul de functii, compunerea pe categorii de personal a rezervei operationale, precum si criteriile de admitere se stabilesc prin ordine ale conducatorilor institutiilor cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale.
    (4) Rezerva generala cuprinde cetatenii incorporabili si rezervistii care nu fac parte din rezerva operationala si pot fi incorporati, concentrati, respectiv mobilizati, pentru instructie si completarea fortelor destinate apararii pe timpul starii de asediu, al mobilizarii si al starii de razboi.

    RăspundețiȘtergere
  17. @Neacsu
    Ai dreptate. Din cauza asta insist si eu sa vad un program de guvernare, un plan, un document, asumat oficial de partid. Chiar daca nu il respecta pot macar sa-l scot din sertar si sa-i intreb:
    - domnilor, ati semnat asta ? De ce nu va onorati semnatura ? (lucrez deci cu materialul clientului, asa cum spun multi despre mine).
    Dobritoiu spunea " În loc de răspunsuri care încep cu dacă…vă rog să apelaţi la priorităţile PNL în domeniul apărării, care sunt publicate pe site-ul partidului cu multe luni în urmă."
    L-am crezut, m-am dus la site-ul partidului si nu am gasit nimic. Sa-l cred in ce spune ?

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu pot da sfaturi in acest domeniu. Sper doar ca dansul sa citeasca acest comentariu si sa raspunda.

    RăspundețiȘtergere
  19. Domnule Neacsu,
    Spuneti ca in capitala Olteniei nu aveti ,,rufe murdare'', iar prin aceasta afirmatie, lasati sa se inteleaga ca filiala SCMD Craiova, este condusa numai de oameni care nu sunt inregimentati politic, nu doresc sa parvina politic,nu manipuleaza fraierii si nu participa la jaful banilor stransi din cotizatii, ba dimpotriva urmaresc cresterea nivelului de trai a celor care au servit in armata.
    Fals, tin sa va reamintesc ca presedintele filialei Craiova este membru marcant local PNL, consilier al unui lider national PNL, parlamentarul Voicu. Si nu intamplator la Craiova s-a semnat primul acord cu USL.
    Cat priveste viziunea PNL in domeniul apararii, hai sa o lasam mai moale, si spre aducere aminte:
    -opunerea la proiectul ,,Cobra''
    -numirea celui mai prost ministru la aparare (Atanasiu);
    -incercarea de retragere a trupelor din Irak fara anuntarea prealabila a aliatilor;
    -nerespectarea obligatiilor asumate in fata de NATO privind dotarea armatei(inarmarea fregatelor, etc);
    -afacerea transportoarelor blindate cumparate din Elvetia;
    Si daca veti spune ca Tariceanu nu avea bani pentru dotare, atunci poate ne veti spune si unde sunt cele 3 miliarde de euro obtinuti in urma vanzarii BCR-ului, sau a celor rezultati in urma vanzarii subsolului Marii Negre.
    In rest propaganda si cersetorie de voturi.

    RăspundețiȘtergere
  20. Anonim 10.09
    De regula cand fac afirmatii, le fac fondate.
    1. In filiala Craiova nu sunt rufe murdare . Din cate cunosc eu, este adevarat.Nu am spus ca toti oltenii sunt ingeri, sau nu are nimeni nici un defect, am spus doar ca deocamdata nu s-au facut magarii vizavi de interesele membrilor de filiala. Daca ai alte dovezi, sunt gata sa le gazduiesc pe blogul meu.
    2. Da, presedintele filialei este mambru al PNL, dar asta nu este o rufa murdara, este o optiune politica pe care nu i-o poate contesta nimeni. Da , este consilierul domnului Voicu, si sunt primul care a anuntat acest lucru si la un moment dat a, pus in discutie incercarea de a politiza sindicatul. Am urmarit atent activitatea si pot spune ca nu si-a neglijat sarcinile sindicale in defavoarea celor de partid.
    3. Cat de mult incearca sa parvina unii oameni, sindicalisti sau nu, tine de profilul lor moral, si nu se poate spune ca cineva nu are ce cauta in sindicat, pentru ca doreste sa se afirme si pe plan politic.
    4. Pot spune ca pana la acest moment, Craiova nu participa la jaful banilor stransi din cotizatii. Daca ai alte date, le astept.
    5.In ceea ce priveste viziunea PNL pentru aparare, eu nu am laudat aceasta conceptie, ci doar disponibilitatea PNL in a colabora si cu alte forte , chiar si sindicale , la elaborarea acesteia. Chiar ii spuneam lui Naon ca sindicatul ar trebui sa raspunda prezent, daca ar fi invitat la astfel de activitati la toate partidele, indiferent din care parte ar face parte, atata vreme cat se discuta aspecte care ne intereseaza in mod direct.
    6.Personal nu sunt nici incadrat si nici simpatizant al vreunui partid politic si nici macar simpatizant, desi am fost facut UNPR-ist pentru ca am participat tot ca invitat la conferinta judeteana a UNPR, iar acuma de dumneata PNL-ist pentru ca am participat la conferinta de presa a PNL. Ma voi duce la toate activitatile la care sunt invitat sau de care am cunostiinta ca cetatean , ca jurnalist si voi prezenta aspectele de pe o pozitie -sper- echidistanta.
    7.Nu discut acuma politicile paertidelor, am facut=-o cu alta ocazie, prin alte materiale, te poti insa convinge ca nu sustin la ora actuala nici un partid. Personal, nu ma atrage nici unul dar asta nu inseamna ca nu pot lua atitudine sau nu pot avea o potiune la momentul votului.

    RăspundețiȘtergere
  21. Daca in opinia ta sa faci parte dintr-un partid e ceva murdar inseamna ca negi chiar DEMOCRATIA si institutiile sale.In filiala Craiova sunt membrii in toate partidele chiar si de la putere,si sa sti ca sunt respectati.Tu faci un atac la persoana,dar inainte ar trebui sa sti ca cei din BO au afirmat public CA NU VOR CANDIDA la functii in administratie.Nimeni nu manipuleaza pe nimeni,aici deciziile se iau prin vot.Daca ataci persoane din conducere ca sa fi credibil ar trebui sa semnezi comentariul.Ce bine ar fi daca tot mai multi dintre NOI ar fi apreciati si bagati in seama de liderii politici dar din pacate.....Daca tu cel care ataci pecei care cu adevarat construiesc ceva ,ai valoare , fa ceva util pentru colegii tai.

    RăspundețiȘtergere
  22. Initiativa OLTENILOR de a se apropia de opozitie se extinde si se pare ca incepe sa DERANJEZE si sa INGRIJOREZE,iar prima masura e sa ataci la persoana,sa semeni confuzie ,sa decreblizezi,sa lansezi teme false si cine stie ce va mai urma....sa ne pregatim pentru mult mai multe rele.

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.