luni, 14 octombrie 2013

S-a pus în aplicare L- 241, ce facem?


PENSII
A venit și mult așteptata lună, zi, de punere în aplicare a L241/2013 respectiv revenirea pensiilor ciuntite prin revizuiri succesive, la cuantumul din 2010. Prilej de bucurie pentru cei vătămați prin revizuiri dar și de reflectare, unele nemulțumiri și bineînțeles de întrebări.
Reflectare și nemulțumiri legate de blocarea cuantumului conform art.1 punctul 4 din legea menționată, respectiv cantonarea acesteia pe acest cuantum până n momentul în care prin creșteri succesive ale pensiilor fiecare beneficiar al legii va acoperi diferența de cuantum dintre ultima pensia din septembrie 2013 și Decembrie 2010 sau ianuarie 2011 si decembrie 2010. Asta înseamnă că pensiile vor fi blocate la actualul cuantum mulți ani de zile, atât de mulți încât cei mai mulți din noi nici nu o să o mai efectiv vreo majorare.
Al doilea aspect sau motiv de nemulțumire ar fi faptul că deși art. 2 punctul 2 al legii vorbește despre recuperarea diferențelor dintre cuantumul din decembrie 2010 și pensiile primite succesiv până în 2013 în termenul de prescripție de 3 ani sau cel puțin așa se înțelege din text, Ministerul Apărării Naționale nu are nici un gând să plătească aceste sume. Am trimis personal o scrisoare șefului Casei Sectoriale de Pensii pentru a cere lămuriri privind modul în care MApN interpretează și aplică legea 241 dar încă nu am primit răspuns. Iată scrisoarea, la care încă aștept răspuns pe puncte din partea Casei de Pensii, :
” Şefului Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale
Domnule Colonel,
Începând cu luna Octombrie, pensionarii militari ale căror pensii au scăzut prin revizuiri vor reveni conform legii 241/2013, la cuantumul din Decembrie 2010. Am înţeles din poziţia transmisă de Casa Sectorială de Pensii a MApN că nu va fi nevoie de nici o cerere sau intervenţie a celor ce vor beneficia de prevederile legii pentru a fi repuşi în drepturi.
Mai sunt totuşi câteva aspecte legate de aplicarea legii şi aş dori ca atât ca pensionar direct interesat în acest aspect, cât şi ca simplu cetăţean să fiu informat cu unele detalii care nu sunt pe deplin lămurite. În acest sens apelez la dumneavoastră pentru a lămuri unele nedumeriri şi anume:
1. Se vor emite noi decizii de pensie cu cuantumul din 2010 sau pur şi simplu modificarea va fi menţionată numai pe talonul de pensie?
2. Cum interpretează Ministerul Apărării Naţionale art 2 punctul 2 din Legea 241/2013? Mai pe înţeles ce se întâmplă cu sumele de bani diferenţă dintre cuantumul din decembrie 2010 sau octombrie 2013 şi sumele primite de pensionarii asupra cărora se aplică legea, în perioada ianuarie 2011 – septembrie 2013?
• Vor fi aceste sume înapoiate pensionarilor aşa cum sugerează Legea 241 destul de alambicat?
• Dacă nu, atunci la ce se referă Art.2 Punctul 2 din lege?
• Dacă da, cum se va efectua recuperarea sumelor?
• Există sumele în bugetul ministerului?
• Se vor da toţi odată, sau eşalonat pe o perioadă ce va fi stabilită de minister?
• Care va fi această perioadă şi cum se va face plata, la toţi pensionarii sau în ordine alfabetică eşalonat în funcţie de buget?
• Se va întinde pe perioada de 3 ani de zile începând cu Octombrie 2013, sau perioada începe din 1 ianuarie 2011? Textul legii prevede: “(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.” Deci când începe termenul general de prescripţie în accepţiunea MApN?
Consider că structura pe care o conduceţi este datoare cu aceste clarificări pentru a încheia speculaţiile şi discuţiile, întrebările care stau pe buzele tuturor pensionarilor militari pe acest subiect. În speranţa că veţi înţelege justeţea cererii mele prin prisma dreptului la informare şi veţi urgenta pe cât posibil răspunsul, vă asigur de aprecierea mea.
Cu mulţumiri anticipate,
Col (r)
Neacşu A F Marin ”
Acum întrebările. Întrebările sunt legate de variantele de acțiune ale celor care intră sub incidența legii. Ce e de făcut, să conteste sau nu? Ce se întâmplă dacă contestă, își pierd cuantumul obținut după 3 ani sau nu?
Fără a pretinde că ceea ce gândesc sau spun este adevărul absolut, am să încerc să dau răspunsuri și să propun moduri de acțiune.
Cei care se mulțumesc cu actuala stare de lucruri bineînțeles că nu vor mai face contestație și nici nu vor mai fi interesați de mersul proceselor, ei se pot culca și scula ”liniștiți”. Este alegerea lor, știu mai bine ce vor nu trebuie învinuiți nici că nu mai vor să lupte pentru ”onoare și demnitate” cum se băteau cu cărămida în piept alături de conducerea centrală a sindicatului care și ea a lăsat garda jos de când a bătut palma cu Oprea(iar palma e bătută de mult nu doar de când s-a anunțat oficial trădarea), nici că nu vor mai voi să facă parte din sindicat odată văzuți cu sacii în căruță. Sunt și ei ca și conducerea sindicatului, și-au urmărit propriile interese și atâta tot.
Cei care doresc să continue procesele, pot contesta fără probleme și această decizie fie numai pe partea de revenire la principiile L-164, fie în întregul ei, căci în forma în care a fost trimisă această pseudo-decizie de pensie MApN ne-a dat din plin dreptul de a o contesta.
Ce anume se poate contesta?
1. În primul rând formatul așa zisei decizii. Este vizibil pentru toți cei care au primit aceste hârtii de la Casa de Pensii că ceea ce au primit nu este o decizie de pensie ci o înștiințare că urmează să se pună în aplicare L-241. Nici vorbă ca documentul trimis să se poată numi decizie de pensie și acest lucru se dovedește și în instanță alăturând celelalte decizii anterioare de hârtia primită acum. Aceasta din urmă nu conține datele de calcul conform tipizatului și nici procedura de calcul așa cum cere legea ;
2. Apoi se contestă lipsa datelor de identificare a celor care au întocmit documentele, așa cum cere legea;
3. În al treilea rând se contestă punctul C de la așa zisa decizie deoarece conține datele unei alte decizii de pensie anterioare, ori se știe că legea prevede că fiecare nouă decizie anulează decizia anterioară. În acest caz mențiunea de la punctul 3 este inutilă și ilegală. Aici punctul meu de vedere este că acel punct a fost introdus pentru a se reveni oricând se va dori la acel cuantum, în baza faptului că este conținut în această decizie pe care unii se grăbesc să nu o conteste, iar acceptând-o recunosc implicit că acel cuantum este cel care i se cuvine, iar cel pe care îl primește prin L241(care între noi fie spus poate fi oricând abrogată) este doar o pomană,un gest de bunăvoință politică, dar de fapt noi ar trebuie să primim cuantumul stabilit prin OG1/2011. Acesta este motivul pentru care s-au emis aceste hârtii care nu respectă forma și conținutul unei decizii, pentru că în forma legală, varianta a doua nu ar fi fost posibilă. DECI TREBUIE CONTESTATĂ ACEASTĂ DECIZIE PENTRU CĂ ESTE ILEGALĂ.
4. În continuare se mențin contestațiile anterioare până ce instanța va da decizia, pentru că ceea ce decide instanța nu mai poate modifica o eventuală nouă lege.
Acesta este sfatul meu pentru cei care au primit hârtiile care se pretind decizii de pensie fie și numai pentru faptul că o nouă decizie de pensie emisă în formă și cu datele legale, va anula actualei decizii calculate pe principiul OUG 1/2011.
Toate aceste lucruri ar fi trebuit să le vadă și să le recomande cei 60 de juriști cu care se lăuda conducerea SCMD plus avocații angajați de filiale, care se ocupă de procesele noastre, dar ei au alte gânduri, alte preocupări. Conducerea sindicatului se ocupă de organizarea din nou la Alba Iulia a CNR și menținerea pe scaun. Aceasta se va organiza de data asta pe 1 Decembrie iar domnul Dogaru dorește ca personalul care va participa la CNR să participe și la manifestările dedicate Zile Naționale. Și uite așa a reușit să îi aburească din nou pe șefii de filială care doreau să se organizeze la București. Până acum Sindicatul la ordinul lui Dogaru nu numai că nu participa alături de oficialități la zilele oficiale, dar organiza și manifestații de protest. Acum, de când conducerea sindicatului a bătut palma cu Oprea, nu numai că nu mai protestează la măgăriile pe care ni le bagă pe gât Oprea dar mai cere să și mergem să îi aplaudăm prezența. Pot pune pariu că domnul Oprea va fi prezent la Alba Iulia, va fi invitat de onoare la lucrările CNR și va fi aplaudat de membrii CNR care vor fi sfătuiți să vină cu însemnele sindicatului la ceremonie, ca să vadă toată lumea că Dogaru și Oprea sunt iubiți și reprezintă o forță. Doamne cât de ușor sunt de dus de nas foștii noștri comandanți, actuali președinți de filială. Atențiune, poziția ghiocel… luați!
Deci conducerea sindicatului nu are grija acestei legi și nici nu are cum de vreme ce toate punctele cuprinse în această lege sunt propuse chiar de conducerea sindicatului, în proiectul de lege pe care l-au înaintat și cu care se lăudau în primăvară. Mă mir că mai au tupeul să recomande contestarea lui, că este culmea nesimțirii, să ceri contestarea unui proiect de lege ale cărei prevederi le-ai inițiat chiar tu. Dar mai miră ceva la conducerea sindicatului care acuma susține și sprijină un personaj pe care cu un an înainte se făceau că îl contestă și îl ”spurcau” la toate colțurile. Să nu mire pe nimeni când conducerea sindicatului va cere deschiderea altor procese cu aceleași case de avocatură care nu au câștigat nici unul dar au cerut bani și iar bani, iar acest nou proces va contesta art. 1 punctul 4 din L241, punct susținut de chiar conducerea SCMD în proiectul de lege înaintat în aprilie către conducerea USL. Dar totul a fost bine calculat, pentru a menține sindicaliștii legați de sindicat. Dacă nu ar mai avea nimic de recuperat sau cerut, cine ar mai sta în sindicat în afară de membrii birourilor operative și nici ăia toți?
Și încă un sfat pentru cei care au angajat avocați prin sindicat: dacă vreți cu adevărat să câștigați, verificați când aveți procesele, verificați documentele aflate la dosar, stabiliți o strategie, si dacă puteți pregătiți-vă singuri intervențiile. În cele mai multe cazuri avocații nu au nici timp, nici cunoștințele necesare problemelor specifice militarilor și nici interes să se zbată, ei au primit banii, unii nici nu se prezintă la procese și vă treziți că ați pierdut procesul prin neprezentare. Nu vă bazați pe faptul că merge avocatul la proces și sparge avioane că nu e așa. E posibil ca la fel să se comporte și cei angajați individual pe bani mulți, așa că nu vă lăsați pe mâna lor dacă nu vă sunt rude sau prieteni apropiați.
În ceea ce priveşte interpretarea art 2 punctul 2 din L-241, am vorbit personal cu Şeful Casei Sectoriale de Pensii care mi-a confirmat că NU SE ARE ÎN VEDERE RETURNAREA SUMELOR PE PERIOADA 2011 -2013, articolul respectiv vizând alt aspect. Aştept răspunsul oficial pentru a fi sigur că nu am înţeles greşit.
Bineînţeles, fiecare face cum consideră mai bine pentru el, eu am ridicat numai o minge la fileu celor care nu se lasă păcăliţi de o lege care mai mult ia decât dă şi care practic ne obligă dacă o acceptăm, să acceptăm ceea ce am contestat timp de 3 ani de zile, ieşirea din circuit în ceea ce priveşte pesniile militare. Cine cască gura la promisiunile privind noua lege a pensiilor militare, să ia aminte ce spune Casa sectorială de pensii la răspunsurile pe care le dă cititorilor, vizavi de HG S1019: NU SE PALICĂ RETROACTIV. Dacă privitor la această HG se înşeală, în ceea ce priveşte aplicarea noii legi ESTE LEGAL CA ACEASTA SĂ NU SE APLICE RETROACTIV, deci nu speraţi degeaba. Cine promite că vor  beneficia de ea şi actualii pensionari,  MINTE.


UPDATE:
Aşa cum bănuiam domnul Dogaru nu are limite. Pe pagina SCMD tocmai s-a dat un comunicat sau cum i-o spune prin care suntem rugaţi să ” ne clarificăm situaţia/statutul de membru al SCMD sau mai clar spus, să ne plătim cotizaţiile în vederea , citez” In perspectiva organizarii actiunilor juridice ale SCMD pe linia recuperarii sumelor abuziv retinute din pensie, in perioada ian. 2012 – sept. 2013, precum si a actiunilor organizatorice de pregatire a Consiliului National al Reprezentantilor (CNR), programat sa se desfasoare in perioada 28.11 – 01.12.2013, la Alba Iulia, este necesar sa va clarificati/actualizati statutul dvs. de membri ai SCMD.”

Ei, ce spuneţi,  după ce astă primăvară trimitea ca propunere proiectul de lege aproximativ exact cum a fost promulgat acuma sub forma 241, cu ceva în plus privind Legea 329, dar fără a menţiona nimic despre recuperarea sumeor din 2011-2013,  conducerea sindicatului  are acuma tupeul de a cere sindicaliştilor să plătească cotizaţiile ca să poată să umple din nou conturile unor case de avocatură care nu au câştigat nici un proces al sindicaliştilor. Asta depăşeşte limitele bunului simţ.
Uitaţi aici proiectul de lege propus de Dogaru şi Pricină în Martie 3013 :
Proiectul SCMD
Ei, cum vi se pare tupeul? Când au avut ocazia să propună o lege, nu s-au gândit la recuperarea sumelor, deşi li se spusese asta în discuţiile avute cu şefii de filiale, dar acuma vor bani ca să se dea în procese fără speranţăm, dar cu onorarii substanţiale pentru casele de avocatură prietene. ALE CUI INTERESE LE REPREZINTĂ DOMNUL DOGARU?
P.S. Încercând să intru pe paginile SCMD din perioada ianuarie 2013- martie 2013, pentru a revedea unele postări am constatat că au fost ştzerse din arhiva blogului toate postările de pe pagina principală din perioada ianuarie-  aprilie  2013  inclusiv acest proiect de lege pe care il inaintase CD catre MApN. De ce ? Pentru a nu mai vedea oamenii ce prostii si aberatii au păostat în acea perioada si a nu mai fi traşi la răspundere de catre sindicalisti. ASTA ESTE CONDUCEREA SINDICATULUI.
S-a pus în aplicare L- 241, ce facem?

vineri, 11 octombrie 2013

România legumă

saving me
România riscă să nu se mai poată ridica niciodată de la pământ, pământ care deja aproape că nu îi mai aparţine , acesta a fost vândut, concesionat, dăruit tuturor celor care l-au dorit oferind un comision cum spun „investitorii” sau şpagă cum spun cei care o primesc pe ascuns.
Nu este vorba de o alarmă populistă, nici măcar „naţionalistă” este o realitate dură pe care însă cei care o favorizează o ascund iar cei care ar trebui să ceară socoteală autorităţilor se fac că nu o văd sau dau din mână a lehamite. România a ajuns deja la cea mai periculoasă stare a bolii, starea la care ORGANISMUL nu mai luptă pentru viaţă. Fie din cauza anestezicelor fie din cauza unei „medicamentaţii” greşite, fie din lipsa oxigenului care refuză să mai vină pe furtun, organismul românilor nu mai reacţionează la nimic, refuză să coopereze, „PACIENTUL” dă semne că nu mai vrea să trăiască. Din când în când mai mişcă câte un deget mai tresare un muşchi prin Piaţa Universităţii, dar este doar un reflex, un act mecanic aproape inconştient, corpul în ansamblul său nu mai reacţionează, nu mai conştientizează, nu mai simte ceea ce se întâmplă pe lângă el, priveşte, are ochii larg deschişi dar nu vede, are urechi dar nu aude, are gură dar nu vorbeşte, este ca un Zombi, sau un organism aflat în stare de legumă, în comă dar o comă indusă, indusă de „medicul” care ar fi trebuit să o salveze. Partea proastă este însă că starea de comă nu este indusă spre binele bolnavului pentru a-i lungi viaţa sau a aştepta o perioadă când se va descoperi medicamentul sau când va ajunge în secţie organul care trebuie grefat , această stare este indusă pentru a da voie „medicului”şi „asistentelor” să plece în concedii, să se distreze, să facă un ban „operând” în privat, să umble după ciubucuri şi bani nemunciţi. În timpul acesta pacientul priveşte cu ochii în tavan, vede cum medicul de gardă  îşi pipăie asistenta, consumă băuturi fine, fumează ţigări toxice lângă el, deşi ştie că îi dăunează, îi bagă cianuri în perfuzie, dar nu reacţionează, deşi are mâinile şi picioarele libere. Creierul nu mai reacţionează deşi ochii văd, văd o mulţime de lucruri pentru care altă dată ar fi sărit ca ars:
- În Ardeal urmaşii sau pretinşi urmaşi ai fosţilor grofi, sub oblăduirea autorităţilor care dau legi prin care favorizează reinstaurarea regimului de pe timpul lui Horty, scot oamenii din casă şi îi lasă fără proprietăţi. Mostenitorii grofului Iosif Grosz au primit in instanta, prin decizie definitivă şi irevocabilă 8.700 de hectare de teren, adică tot satul Nădas din judetul Arad şi pământurile aferente. România? Legumă!
- Reprezentanţi ai unor guverne străine fac presiuni asupra României să dea pământurile unor biserici şi reprezentanţi ai unor organizaţii străine de neamul românesc, dar nu spun nimic despre drepturile românilor care au fost despuiaţi de regimul austro ungar şi de cel al lui Horty. Autorităţile române fac sluj. România? Legumă!
- Între anii 2007 şi 2013, RMGC a extras din munţii Roşiei Montana, şi a trimis în afara graniţelor 142.000 de tone de zăcământ minier sub formă de carote. Dacă ne referim numai la concentraţia de aur, fără a vorbi de celeate metale rare din “probele “de steril trimise peste graniţă, asta înseamnă 200 de kilograme de aur, care pe piaţa noastră valorează şapte milioane de euro. Reprezentanții companiei canadiene infirmă cifrele, însă nu neagă trimiterea minereurilor în afara granițelor. Livrarea a început cu mulți ani în urmă și a atins apogeul în timpul guvernării Boc susţine http://stareanatiunii.com/rmgc-a-scos-deja-din-tara-o-cantitate-uriasa-de-minereu-aurifer.html România? Legumă!
- „Investitori” puşi pe căpătuială se „înfrăţesc” cu politicieni români şi înfiinţează companii de buzunar care primesc contracte şi drept de exploatare a pământului distrugând munţi şi otrăvind pământul, autorităţile forţează şi modifică prin şpagă legi în favoarea hoţilor; România? Legumă!
- Centrul de Instrucţie al Infanteriei – Poligonul de la Sfântu Gheorghe, un punct strategic pe harta României, un platou de peste 1.200 de hectare la înălţime, care străjuia întreaga depresiune, a fost dat de către prefectul Judeţului, în posesia comunei Breţcu, care a repartizat pământul pe sprânceană. “Primarul Antal Arpad declara nu de mult că etnicii maghiari din Sfântu Gheorghe sunt „intimidaţi” de prezenţa poligonului în apropierea oraşului. Zis şi făcut; beneficiind de lipsa de reacţie a diriguitorilor Armatei din 2003 încoace – de când a început „ruperea” poligonului bucată cu bucată – şi a prefecţilor – cozi de topor -, „şmecherii” din UDMR, prin primarii din Sfântu Gheorghe şi Arcuş (fostă Valea Crişului), au intrat abuziv în posesia poligonului” se spune în Cotidianul. România? Legumă!
- Firme care au obţinut prin şpagă terenuri în exploatare, nu respectă contractele de exploatare, devin stăpâni pe tot terenul primit spre folosinţă, forţează plecarea locuitorilor din apropierea zonei de exploatare prin extinderea extracţiei peste normele stabilite prin contract sub oblăduirea aceloraşi autorităţi, „doctori” şi „asistenţi” binevoitori şi degrabă închizători de ochi la şpagă. Apar cutremure în zona de exploatare iar „doctorii”, fără a face nici un fel de investigaţie fără o „ecografie” măcar, având la bază numai „fişa de observaţie” pusă la dispoziţie de „medicul privat” declară că „tratamentul” aplicat de acesta este corect, deşi au mai fost reclamaţii de „mal praxis” cu privire la acelaşi „doctor”; România? Legumă!
- Undeva mai departe dar nu prea departe, în alt „cabinet”, alte autorităţi, aceleaşi apucături. Autorităţile dau aviz de „operare” unei „echipe de medici” care vrea să folosească metoda de operare prin trepanaţie sau fracturare susţinând că nu aveau nici un motiv să nu acorde autorizaţia de construcţie. Aceleaşi autorităţi însă se fac că nu ştiu nimic despre efectele fracturării şi mai grav uită să spună că „sala de operaţie” este proprietate privată a unor persoane care nu au fost nici măcar întrebate dacă sunt de acord. Nu-i nimic, înarmate cu autorizaţia, firma Chevron va intra pe pământul vasluienilor cu buldozerele iar autorităţile vor da din umeri spunând că „este legal, au autorizaţie, nu avem ce să le facem” deşi autorizaţia este obţinută ilegal şi abuziv, pământul este proprietate privată a cuiva care nu şi-a dat acceptul; România? Legumă!
- Acelaşi lucru se întâmpla la alt capăt de ţară, în comuna Brusturi, Bihor unde o companie „multinaţională”de prospecţiuni a intrat la „ verificat” pe pământurile oamenilor. Autorităţile o scaldă, în timp ce compania îşi vede de lucru. Primarul comunei Brusturi, Ioan Petruţ, se apără şi spune că firma străină a primit licenţa de explorare de la Agenția Națională de Resurse Minerale Utile dar şi că au primit autorizaţie de explorare de la Consiliul Judeţean Bihor. Şeful cabinetului Preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, spune însă că “Firma care astăzi a fost reclamată că face explorări de gaze şi petrol la comuna Brusturi nu are aviz de la Consiliul Judeţean, în speţă, certificat de urbanism.”Şi aici, ca şi la Izvoarele, ca şi în Vaslui, oamenii vor fi scoşi cu bulgozerul sau cu cutremurul de pe proprietăţi uite aşa, pentru că “doctorii” au primit şpaga; România? Legumă!
- În plus, din cabinetul “doctorilor” se vede cum aceştia se bat, se înjură, se ameninţă, se scuipă, se zgârie se fac de râs învinuindu-se unul pe altul de furt, înşelăciune, fraude, minciuni, mal praxis, trădare, crime economice, însuşire de foloase necuvenite, trăgând fiecare de pacient fiecare cu “echipa” lui de asistenţi şi asistenţe, fără nici un pic de ruşine, fără să le pese că aud pacienţii sau lumea din afara “ spitalului”. România? Legumă!
Cam astea şi multe alte lucruri sunt văzute de pacient care practic nu mai reacţionează, „anesteziat” fără voinţă, fără dorinţa de a mai trăi măcar. România Legumă asistă neputincioasă fără reacţie, fără să clipească măcar, aşteptând momentul când i se vor decupla aparatele şi va trece în nefiinţă.


P.S. Acum 3 ani „frumoasa  tatii”, încercând să arate Europei cât de „liberală” este ea, susţinea cauza etnobotanicelor.”Pacientul „ nu a zis nimic, a considerat că etnobotanicele sunt plantele alea din care  se face ceaiul de tuseE Astăzi  emisiunile de ştiri anunţă într-un colţ de ecran, aşa ca să nu zică lumea că nu au anunţat, că „doctorii” intenţionează să legalizeze CANABISUL .. Maine, în Românie vom cânta la un ison”ieftineşte doamne heroina!”


Surse
http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Prospectiuni+controversate+Localnicii+dintr-o+comuna+bihoreana+s
http://www.cotidianul.ro/nadasul-un-sat-furat-cu-biserica-si-cu-cimitir-cu-tot-217633/
http://stareanatiunii.com/rmgc-a-scos-deja-din-tara-o-cantitate-uriasa-de-minereu-aurifer.html
http://www.cotidianul.ro/poligon-strategic-al-armatei-romane-disparut-in-vazul-lumii-220605/

România legumă

joi, 10 octombrie 2013

DAR EU PENTRU CINE PROTESTEZ?


protest
În România continuă cutremurele. Pe lângă cele de la Izvoarele, „enigmaticele” cutremure cărora marii specialişti seismologi mai mult sau mai puţin fideli politic, mai apare şi un cutremur mai mare în Vrancea, venit prin grija Domnului la momentul potrivit pentru a arăta cetăţenilor din Izvoarele care dorm cu sufletul la gură de aproape 3 săptămâni, că ce se întâmplă la ei este bagatelă, aşa că să se liniştească.
Pe lângă astea rămâne încă în picioare cutremurul politic declanşat de afacerea de familie a PSD Roşia Montana cu ai săi „eco anarhişti” la care se adaugă cutremurul mai nou declanşat de, schimbarea celor doi procurori care s-a simţit până la Ambasada SUA . Cu atâtea cutremure este de mirare că până acum nu au apărut conflicte.
Colac peste pupăză hop şi cutremurul Legii Insolvenţei care produce valuri şi replici deloc dorite de o guvernare care începe să bubuie şi să scârţâie mai rău decât cutremurele din Galaţi. Cred că –aşa cum se spune şi despre cele 200 de cutremure, „s-a activat” o falie „temporală”, ca să parafrazez o şefă CNA.
Cine crede că între ele nu e nici o legătură, mă refer la cele politice, dar şi la modul în care este gestionată situaţia la Izvoarele, se înşeală .
Dacă până acum 3 zile nimeni nu îndrăznea să pomenească cuvântul „exploatare petrolieră” legată de Izvoarele, acum sunt din ce în ce mai multe voci care ridică problema, chiar dacă timid. Bineînţeles „specialiştii” din care domnul Radulian şi domnul Grigore Adrian, specialist numit de conducerea de partid şi de stat să doarmă cu sătenii ca măsură împotriva fricii. Acuma unii moderatori tv mai îndrăznesc să amintească de investiţia OMV în zonă dar nu insistă, că ratează viitorul contract de publicitate cu OMV care va reînnoi contractul cu statul român din 2014. În plus Chevron tocmai a spart gheaţa cu exploatarea prin aceeaşi metodă ca la Izvoarele şi la Gazele de şist în Vaslui şi valurile din Izvoarele legate de exploatare nu dau bine, nimeni nu vrea să rişte o mişcare gem RMGC. Aşa că specialiştii dau în continuare din umeri a „nedumerire” umeri care se ridică la ordin, dar fără a şti despre ce e vorba, „au convingerea” că lucrurile se vor linişti în câteva zile” Nu e culmea demagociei? Nu ştim ce este, dar suntem convinşi că se va termina în câteva zile. Suntem români, înghiţim orice.
Protestele împotriva RMGC continuă, comisia parlamentară lucrează în draci, decisă să înainteze cât mai repede raportul şi să raporteze cu supuşenie că nu s-au lăsat influenţaţi în luarea deciziei de eco- anarhiştii depistaţi de domnul Maior şi că nimeni nu a pus piedică proiectului. Mă întrebam acum o săptămână cât va dura până când vor apărea între demonstranţi „protestarii violenţi” care vor provoca jandarmii şi vor face ca aceştia să „ se apere” rupând iarăşi câteva picioare în strigăte demne de noaptea cuţitelor lungi. Uite că s-a ivit ocazia. Cearta pe procurori a dat ocazia apariţiei şi altor protestatari, „apărătorii justiţiei” care sunt îngrijoraţi că încheierea mandatului domnului Papici reprezintă un moment de cotitură în istoria justiţiei din România. Haida de! Dar când domnul Gittenstein dădea indicaţii privind rocada Morar – Kovesi unde erau protestatarii? Dar când justiţia aservită a anulat suspendarea legală a unor membri ai CSM, unde erau protestatarii? Dar când au apărut în presă stenogramele cu încercările doamnei Hăineală de a influenţa deciziile membrilor CSM cu privire la modul de votare, unde erau cei care sunt acum îngrijoraţi de soarta justiţiei? Părerea mea este că chiar dacă printre protestanţi pot fi şi oameni de bună credinţă, acest protest a fost iniţiat de oameni care doresc să inflameze protestele din Piaţa Universităţii şi să rezolve cu mâinile altora, fără să rupă actul de coabitare, divergenţele dintre capii ţării. Deja au avut loc conflicte între cei care protestează împotriva RMGC şi cei care „îl sprijină” pe Papici, procurorul cu biblia, după cum spunea Ponta. Situaţia este ideală pentru guvernanţi, de acum pot în orice moment să treacă la rupt oase „pentru reinstaurarea ordinii de drept”. Uraaaaaaaaaaa. Două dintr-o lovitură.
Cu insolvenţa alt circ, Ponta săracu nu mai poate de grija românilor şi ridică licenţa unicului post tv care nu îi pupă mâna lui sau lui Băsescu. Aici cei doi se înţeleg extraordinar, ca şi în cazul protestelor anti RMGC de altfel, dar Ponta nu e de loc preocupat de sutele de oameni pe care îi lasă fără loc de muncă, de la şoferi la şefi de departamente, aşa cum nu este interesat nici de nerespectarea termenului de depunerea a banilor de către prietenul Gruia Stoica. Ba mai mult, intenţionează să lungească cu 4 luni termenul de depunere a banilor după ce a lungit cât a putut acest eveniment prin pasări ale „subiectului” către Parlament, Preşedinţie, CSAT doar – doar o găsi Gruia banii. Îmi amintesc ce spune domnul Ponta despre privatizarea OLTCHIM şi cum l-a tratat pe DD făcându-l să vină cu punga de bani. Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, deoarece Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat sa o plătească pentru titluri. Ponta nu i-a dat nici un minut în plus lui Diaconescu, aşteptându-l cu cronometrul la ora stabilită de angajament. Cum acesta nu a reuşit să aducă banii, a pierdut garanţia şi a pierdut şi pachetul. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu domnul Gruia care a tot fost amânat sub diferite motive şi va primi un nou termen de graţie de 4 luni să se caute prin buzunare. Dacă ar putea, domnul Ponta i-ar da bani de la partid, dar şi partidul are ceva datorii la unele firme private şi conform Legii Insolvenţei, ar trebui să intre în insolvenţă şi să se desfiinţeze, dar .. aşa ceva nu se poate, PSD nu este televiziune, nu reprezintă un „pericol la adresa siguranţei statului” cum îl reprezintă media, sau acea parte a mediei care nu este supusă.
Între timp Ponta şi Băse se mai spurcă, se mai ameninţă, Antonescu cade în cursă şi sare şi el la cap, toţi trei fac declaraţii găunoase care arată nu numai caracterul flecar al fiecăruia ci şi lipsa de orientare şi maturitate politică. Dau din gură ori de câte ori li se pare că au „prins” un os de ros şi apoi se trezesc că le-a rămas osul în gât. Aceşti oameni se cred crema cremelor, aleşii neamului deşi ei ştiu mai bine decât noi cum s-au ales, cine „i-a ales” şi în ce condiţii umilitoare au fost acceptaţi de licurici. Unii au pupat mâna de 11 ori, alţii au promis tot numai să nu fie daţi jos din căruţă, umblând stingher printre şefi de stat care le făceau semn cu degetul la cap că le lipseşte o rotiţă, alţii au zâmbind frumos scoţând în faţă „ză madăr end ză fadăr of ză constituşăn”, doar- doar primesc şi ei o strângere de mână.
În timp ce aceşti circari se fac că se bat, românii încep să se bată între ei de-a binelea. Infiltracii, provocatorii aruncă fitilele, apoi se retrag protejaţi de jandarmi că doar sunt colegii lor cu care „au rezolvat” atâtea proteste, iar fraierii care au ieşit cu adevărat animaţi de spirit civic, puţinii care au mai rămas, primesc pulane şi bătăi fără să ştie nici de ce, nici de la cine. Şi aşa vor fi liniştiţi şi ultimii mohicani pentru că după o asemenea experienţă, când vor constata a nu ştiu câta oară că iarăşi le-a fost confiscată mişcarea, „revoluţia” şi au vărsat sânge de pomană, se vor linişti, vor sta în casă şi vor spune ca Ţuţea: „ am ieşit în stradă pentru un popor de idioţi!” Asta vor şi cei trei magi.

DAR EU PENTRU CINE PROTESTEZ?