luni, 5 februarie 2024

CPS a MApN se străduie

 

 

Titlul nu este gratuit, și chiar dacă nu mă pot declara 100% mulțumit de răspunsuri, se vede o strădanie de a răspunde-chiar dacă nu în termenul legal și nu complet- și poate chiar o schimbare din partea conducerii CPS a MApN în modul de abordare a solicitarilor petenților în ceea ce privește dreptul la informare în înțelesul legii 554/2001.

Concret:

În 29 noiembrie 2023, având în vedere timpul relativ scurt rămas până la punerea în aplicare a legii 282/2023, faptul că legea era ambiguă în ceea ce privește aplicarea impozitării, dar și indexării pe anul 2024, dar și faptul că termenul de modificare a metodologiilor de aplicare a legilor specifice afectate de L282,  era de 60 de zile DUPĂ APLICAREA LEGII, solicitam CPS a MApN lămuriri în acest sens dar și pe alte aspecte care țineau de asigurarea unor drepturi pentru pensionarii militari ca și altele ce țineau de activitatea CPS a MApN.  În mod normal, având în vedere natura întrebărilor așteptam răspuns în termenul legal(10 zile), pentru că nu era vorba de ceva ce respectiva structură să nu aibă în datele sale. Iată întrebările puse :

1.       Având în vedere perioada lungă de sărbători legale de la sfârşitul/începutul anului, luând în considerare intrarea în vigoare a Legii 282/2023 şi aplicarea concomitentă a prevederilor art. 59 din Legea 223/2015, EXISTĂ posibilitatea întârzierii calculării şi plăţii pensiilor militare  pentru luna ianuarie 2024 după  data standard de 10 ianuarie 2024 ?

2.       Pensionarii militari care au optat pentru primirea talonului de pensie în format electronic vor  primi electronic şi talonul pentru drepturile de transport gratuit? Dacă nu, sub ce formă și când îl vor primi?

3.       Câţi beneficiari ai Legii 8/2006  sunt în evidenţa CPS MapN ? Precizaţi minimul şi maximul aflat în plată în luna decembrie 2023 pentru indemnizaţiile acordate în baza Legii 8/2006, suma totală  precum și media sumelor acordate.

4.       Bugetul CPS a MapN  foloseşte ca resurse pentru plata drepturilor de pensie  doar alocarea primită de la Bugetul de stat sau există şi alte transferuri spre exemplu de la Bugetul de asigurări sociale ?

5.       Pentru plata pensiilor militare către beneficiari care  provin din alte instituţii decât MapN, bugetul CPS MapN este completat cu sumele corespunzătoare prin transfer din bugetele instituţiilor din care provin respectivii beneficiari sau la proiectarea bugetului se solicită sumele totale necesare fără a se folosi transferul din bugetele altor instituţii ?

6.       În raportul  de audit financiar al Curţii de Conturi nr.622.12.10.2023  pentru anul 2022, la pct. F5, efectuat la Ministerul Apărării Naționale, CPS a MApN este evidenţiată cu o neregularitate “în situațiile financiare încheiate pentru anul 2022 a unor sume de recuperat în valoare de 3.458.951 lei, încasate necuvenit de beneficiari”. Având în vedere faptul că termenul de contestare a deciziei Curții de Conturi, stabilit de art 204 și 227 din Regulamentul de organizare și funcționare a Activităților Specifice  Curții de Conturi  a trecut,

–        a) Consideraţi juste aspectele semnalate şi veţi pune în aplicare recomandările Curţii de Conturi sau  ați apelat  la contestarea lor?

–        b) Cine se face vinovat de respectiva neregularitate?

–        c) Cum vor fi recuperate sumele fraudate din bugetul MApN?

Rog respectuos răspundeți la solicitare în termenul prevăzut de lege.”

După cum se vede, întrebările nu se referă la date și informații ce nu puteau fi date publicității și nici care nu ar fi fost la dispoziția structurii în momentul solicitării. Numai că respectiva structură a decis prelungirea termenului de răspuns la 30 de zile, conform legii pentru că nu știau ce să pună după virgulă.  Nici după cele 30 de zile nu am primit răspuns, nu comentez motivul deși îl intuiesc, cert este că s-a sperat probabil că mă voi opri aici ca și până acuma (mea culpa). De data asta nu m-am mai oprit și în data de 18.01.2024 am trimis conform aceleiași legi 544/2001, reclamație administrativă solicitând explicații privind lipsa răspunsului. Drept urmare, azi, 02.02.2024 am primit mult așteptatul răspuns, după cum urmează:

Deci, dacă nu renunți poți primi răspuns. După cum am spus într-un articol anterior, mai trimisesem o altă  solicitare de informații și pe data de 04.01 2024, cu alte întrebări la care am primit răspuns dar incomplet și voi înainta și acolo o reclamație administrativă pentru că răspunsul primit este incomplet și nu răspunde la unele întrebări, fapt ce juridic este interpretat tot ca o nerespectare a prevederilor legale, pentru că legea cere raspunsuri la toate întrebările așa cum au fost cerute și mai ales, art 21 din Legea 544 specifică faptul că ” (1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.”

Rezultă că un răspuns primit peste termenul legal, incomplet sau dat în dorul lelii, fără legătură cu întrebările puse, așa cum obișnuia CPS să procedeze până acuma, este considerat REFUZ TACIT și va fi taxat ca atare. Pentru cei care se vor mai lovi de astfel de situații, este bine să știe că legea 544 la art.21(3) prevede că

 ” Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.”

iar la Art. 22, că: ”În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.”

Voi merge mai departe și pe cealaltă solicitare, până când voi primi satisfacție, dacă e cazul, în instanță.

 În ceea ce privește răspunsul la solicitarea din data de 29.11.2023 menționată mai sus, din lecturarea răspunsurilor  aflăm,  după ce deja am primit pensiile, că :

  • Pensiile ”vor fi” plătite la timp în Ianuarie 2024. După cum reiese din răspunsul CPS a MApN, acest lucru nu era cunoscut în luna Decembrie, pentru că nu au putut să răspundă la întrebare. CPS a aflat că pensiile ”vor fi plătite la timp” abia după data de 10 ianuarie 2024, probabil după ce a primit sesizări privind modul de calcul al impozitului.
  • Taloanele de călătorie ”vor fi” trimise prin poștă în decembrie 2023, tuturor pensionarilor. Nici acest lucru probabil  nu era cunoscut la data solicitarii, căci altfel ar fi răspuns.
  • La MApN există 1327 beneficiari au prevederilor legii 8/2006, sau pe românește, beneficiari de indemnizații ca membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, și aici intră muzicanți, scriitori, jurnaliști, pictori, cameramani, fotografi, cam tot ce presupune creație, artă. Cam puțini pentru o armată care a fost plină de ”tromboniști, trompetiști, toboșari,” care cântau sau băteau toba pe sub diferite ferestre. Indemnizația, conform legii se ridică la maxim 50% din pensie, dar nu poate depăși două salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată. Cea mai mare indemnizație plătită unui pensionar militar se ridică la suma de 6600 lei. Având în vedere că 6600 reprezintă maximul acordat de lege, deci două salarii minime pe anul 2023, se poate concluziona că de fapt reprezintă mai puțin decât jumătate din pensie. Așadar respectivul ridică 6600 lei numai pentru că a compus o melodie/odă,  a fotografiat, pictat sau interpretat rolul cuiva sus-pus sau agățat. Glumeam. Mă întreb și o să întreb câți pensionari militari au pensii sub această indemnizație. Cred că peste 60-70% iar el primește numai ca  indemnizație de artist,  care este 50% din pensie, o sumă la care alții doar visează. Nu e vorba de capră aici, ci de un minim de decență. Încurajez cultura, arta, dar a celor care produc valori, și nu prin indemnizații extra(vagante) peste o pensie deja substanțială. Bineînțeles, nu CPS este de vină aici, așa e legislația.
  • La punctele 4 și 5 mi se răspunde că MApN plătește din fondurile sale de pensii, de la Bugetul de Stat, pensiile magistraților militari,  atât partea care ar trebui plătită din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (e vorba de partea considerată contributivă) cât și partea suplimentară. Problema consta în faptul că sunt magistrați militari care au optat pentru primirea pensiei in baza legii 303/2022 deci pe sistem contributiv, si ar trebui să primească pensiile de la CNPP din BASS. Dar nu, Armata mama bună plătește. Păi e frumos? Oare ce lege prevede ca CPS a MApN să plătească din fondurile Bugetului de Stat partea de pensie contributivă a MAGISTRAȚILOR MILITARI care au ales să beneficieze de pensie de serviciu în baza L303/2004/2022) ? Nu mai pomenesc faptul că aceștia sunt cu fundul în două luntrii fiind și popă și hoț (unii zic că ar fi hoți îmbrăcați în popi, dar eu nu achiesez), fiind tratați când ca militari, când ca magistrați, în funcție de cum le e mai bine. Și asta fară să mai spun, că rolul lor, așa cum îmi spunea un căpitan magistrat acum ”Ț” ani, era să pedepsească militarii, nu să îi apere în conflictele cu societatea (când e cazul), cum se întâmplă prin alte țări. Și aici e ceva putred, nu numai în ceea ce privește activitatea CPS ci și legislația. Există și aici un vid legislativ, o lipsă de procedură care face ca unele plăți să se facă ”a la lejere”. Apropo, oare cum or fi fost impozitați pensionarii magistrați/militari anul acesta, pe punctul b) sau c) din art. 101(2)??? Oricum au făcut-o, fără o precizare (inexistentă până acuma) în acest sens, tot după ureche s-a făcut. Aha, după ureche, deci și aici avem ”artiști” care o să ia pensii cumulate cu indemnizațiile.
  • În ceea ce privește auditul Curții de Conturi în urma căruia s-a constat o pagubă de 3.458.951lei, CPS spune că s-a întocmit un ”plan de acțiune” pentru ”implementarea recomandărilor” menționate de raportul Curții. Aha, deci CPS nu a contestat în instanță decizia, așa cum a făcut cu cea privind impozitarea din 2017, a acceptat spășită paguba și a ”trecut la acțiune”. Eu știu că la acțiune treci când vrei să faci ceva, când ești prins cu pantalonii în vine, ”iei măsuri” de îndreptare sau eliminare a lipsurilor. Dar poate am eu o viziune retrogradă a noțiunilor, că înainte se vorbea despre concentrare, acuma de focusare. Mi-am pierdut antrenamentul. Deci  nici la această întrebare nu mi s-a răspuns complet, căci nu au găsit niciun vinovat nu se știe cine se face vinovat de paguba produsă, nu se știe cum se va recupera, dacă se va recupera,  planul de acțiune nu prevede nimic concret, doar vorbe răsucite. Să mai spună cineva că la CPS nu sunt oameni pregătiți. Și stați așa că anul 2024 încă nu a început. Păi dacă domnul general Livadariu, în răspunsul său spune că nu prea au avut timp în Decembrie să răspundă la 6 întrebări, mă întreb ce vor face acuma când sesizările și cererile privind …nu știu ce,  vor curge precum Cascada Niagara pe tema impozitării? Nici eu nu voi renunța la întrebările fără răspuns din 04.01.2024.  Prevăd ape tulburi la CPS

O ultimă concluzie, și cu asta închei: domnul general Livadariu ar trebui să se gândească la un jurist care să își facă meseria, nu de alta, dar răspunsurile primite de la acesta sunt apă de ploaie pe lângă cele pe care le semnează personal, chiar dacă nici ale sale nu sunt perfecte sau complete. Dar măcar ”se străduie”.


CPS a MApN se străduie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.