joi, 28 iunie 2018

De ce ne mai mirăm ?



Cu toate riscurile de a fi catalogat drept veșnic nemulțumit, Gică Contra sau oricum ar vrea fiecare din cei ce îi susțin pe cei despre care voi vorbi, eu îmi fac datoria de a semnala un adevăr care pe  cât este  de supărător, pe atât este și de adevărat. Am spus mai de mult că ceea ce ni se întâmplă nouă, militarilor, fie ei activi sau în rezervă, modul în care suntem tratați  sau mai corect spus batjocoriți de politicieni indiferent de culoarea politică, nu este întâmplător și se datorează faptului că noi, militarii, suntem divizați, orgolioși, unii cu nasul pe sus alții ușor de manipulat, creduli și leneși, lași, cu fumuri nejustificate, impotenți și incapabili de a acționa ca alte categorii sociale dar și, independent de noi, lipsiți de orice posibilitate de a forța sau presa clasa politică, pentru că militarii nu au dreptul să facă grevă, nici măcar să iasă pe scările tribunalelor ca magistrații pentru a-și manifesta dezacordul față de anumite legi sau măsuri și mă refer aici la cei activi. În ceea ce îi privește pe rezerviști, sau pensionari, aceștia deși mai au ceva posibilități fie prin sindicatul Dogaru fie prin asociațiile în care sunt  înscriși, pierd și această șansă tocmai pe mâna celor pe care îi au în fruntea lor.
Două asociații sau mă rog, structuri asociative au luat fața celorlalte până în prezent, SCMD  și ANCMRR, care nu întâmplător, din orgolii și interese josnice ale liderilor lor se judecă prostește  pentru ambiții ale liderilor lor. Una prin vocea unui civil care se crede militar, pentru simplul motiv că socrul a fost prieten cu Ilie Ceaușescu, manipulator de meserie, educat și format la școala  propagandei, cealaltă prin număr, contând pe atitudinea ghiocelistă, a majorității dar și conducerii acesteia, care s-a făcut,  de la formare până în prezent preș în fața conducerilor de partid și de stat indiferent cine a fost la putere și ce a făcut cu militarii.
Acesta este de fapt motivul principal pentru care militarii nu vor reuși să facă niciodată nimic, deci nici să convingă sau determine clasa politică să țină cont de drepturile sau nemulțumirile lor. Oricât ar striga, protesta, cere unii sau alții, toate acțiunile au fost și vor fi blocate, redirijate, manipulate de conducerile acestor asociații, care se pretind lidere de opinie, fruncea frunții, buricul pământului. Ambele pretind că ele reprezintă de fapt interesele rezerviștilor încercând sub diferite forme să preia conducerea și erijându-se în entitatea reprezentativă a armatei, ba chiar a societății civile. ANCMRR a încercat să preia conducerea Forumului Structurilor Asociative printr-o lovitură de palat care din păcate pentru ea , a eșuat. Este edificator faptul că în structura de conducere a Asociației s-a votat nu apartenența la acest forum, ci direct preluarea conducerii Forumului, ca și când ar fi fost rugată în genunchi să preia conducerea forumului și mai lipsea doar acordul lor. Tare orgolioasă organizație. Cealaltă, SCMD, prin El Lider Maximo Dogaru, s-a autodeclarat lideră  a Societății civile, pretinzând că reprezintă interesele și doleanțele a zeci, sute de mii de români care așteaptă doar un semn pentru a invada piața politică și apune ordine în țară. Fanfaronade!
Ce au făcut conducerile celor două asociații în aceste zile când se decide soarta Ordonanței 59? Hai să vedem :

SCMD, întâlniri de gradul 3
SCMD prin vocea și acțiunile domnului Dogaru a stat acasă, lăudându-se cu procesul împotriva lui Băsescu și întâlnirea cu ministru Toader, fără a spune însă ceva concret. Despre procesul (inutil, de altfel, intentat doar ca să spună că a făcut ceva și ca să mai poată cere niște bani cotizanților) domnul Dogaru spune în Comunicatul din data de 18.06.2018, ziua în care era pe ordinea de zi a Camerei Deputaților OUG 59, că a a avut niște întâlniri de gradul 3 adică extra terestre, fiind invitat la CNCD pentru a-și susține plângerea împotriva matolitului, apoi s-a întâlnit cu Tudorel Toader pe problema Ordonanței, să îi explice el ce și cum cu Constituționalitatea OUG 59, ca și când Toader făcea parte din Consiliul Intergalactic și nu știa nimic despre asta. Dacă ar fi fost cu adevărat decis să facă ceva domnul Dogaru ar fi trebuit să îl ia la întrebări pe domnul Toader, dacă era în stare, nu să îi prezinte un maldăr de hârtii privind OUG 59, pe care acesta oricum nu le va băga în seamă. De fapt însă, mesajul acestui comunicat era altul și pentru asta s-a strofocat domnul Dogaru să dea comunicatul. El de fapt dorea să își convingă cotizanții că SCMD este viabil, se mișcă, dar mai ales, are … REPREZENTATIVITATE. Iată ce spune domnul Dogaru în comunicat: ” Am depus de asemenea documentele statutare care imi atesta calitatea de președinte al S.C.M.D. iar sindicatului pe cele care ii atesta calitatea procesuala activa.” Citind acest pasaj m-am întrebat ce l-a apucat pe domnul Dogaru să facă această precizare, deoarece CNCD nu este instanță și nu are nevoie de aceste documente pentru a accepta o plângere împotriva cuiva, pentru că CNCD nu judecă și nu are treabă cu astfel de probleme. Și fiindcă l-a mâncat undeva să facă această precizare, mi-am spus că nu strică să verific ce se mai întâmplă cu procesele și calitatea procesual activă a SCMD.
 Surprize suprize
Chiar pe data de 18.06.2017, data la care Ordonanța urma să fie votată în Camera Deputaților iar domnul Dogaru avea întâlniri de gradul trei, la Tribunalul București se judecase procesul pe dosarul 36253/3/2017*, prin care 19 pensionari militari pierdeau procesul împotriva MApN prin anularea cererii, pentru …. ghiciți? Dacă nu ghiciți, citiți: ” Admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate pentru membrii de sindicat în numele cărora a formulat acţiunea.”
Document: Hotarâre  4947/2018  18.06.2018
Dovada, aici! http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000813525&id_inst=3 Din pură curiozitate am intrat și pe Curtea de Apel București să văd dacă mai sunt și alte procese rămase definitive cu aceeași … rezoluție.
Alt dosar, altă surpriză:

Nr. unic (nr. format vechi) :        36647/3/2017* (1903/2018 )
21.06.2018
Ora estimata: 9:00
Complet: S7 C.11A AS-LM
Tip solutie: Schimbat total
Solutia pe scurt: Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active. Admite apelul. Schimba in tot sentinta apelata. Respinge actiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuala activă. Definitiva.
Document: Hotarâre  2880/2018  21.06.2018. Astea sunt cele mai recente, dar nu singurele . Dacă veți răsfoi  dosarele SCMD în diferite instanțe veți constata că astfel de  decizii apar din ce în ce mai des, pentru că MApN deja știe unde e punctul slab al SCMD și nici nu se mai chinuie să se apere, se limitează să ceară SCMD să își dovedească calitatea procesuală și reprezentativitatea,  ceea ce, ( spuneam eu de ani de zile și mai clar acum câteva luni),  Dogaru nu  poate dovedi în instanțe dar se laudă că l-a .. dovedit în fața CNCD. De ce nu a făcut dovada și în instanțe? Pentru că nu are cum, iar comunicatul prezintă o situație falsă.Iată încă câteva decizii ale instanțelor care confirm ceea ce spun eu și arată că domnul Dogaru își minte colegii de sindicat:24246/3/2017*
SIRBU DRAGOS FLORIN PRIN SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE Reclamant
SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII Pârât
21.05.2018
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. Respinge cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
6773/3/2018
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE Contestator
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Intimat
SERBU ELENA Contestator
CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE Intimat
20.06.2018
Respinge excepţia de necompetenţă teritorială. Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active. Respinge contestaţia ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

47257/3/2017
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE Reclamant
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Pârât
CAZACU CRISTACHE Reclamant
CASA DE PENSII SECTORIALA A MINISTERULUI AFACEROLIR INTERNE Pârât
30.03.2018
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, invocată din oficiu. Respinge cererea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

42223/3/2017
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN NUMELE ŞI PENTRU MEMBRUL SĂU DE SINDICAT LACHE TOADER Reclamant
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Pârât
CASA SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE Pârât
26.03.2018
Respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cauzei invocată de pârâta M.Ap. N. ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate invocată de pârâta M.Ap. N. Respinge cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate.
QED.

ACMRR și independența filialelor
Imediat după amânarea discuției și votului asupra OUG 59 în CD, pe FB, prin ”amabilitatea” președintelui Filialei SCMD Târgoviște apare pe FB următoarea informație :„Mâine 21.06, începând cu ora 10.30, la sediul Cercului Militar din Târgoviște, dl Ministru Fifor oferă posibilitatea membrilor structurii al cărui președinte de onoare este (ANCMRR) să facă selfiuri alături de domnia sa.”
Ironic. Ironic, dar .. adevărat. Gândind că totuși nu ar fi rău dacă conducerea centrală a ANCMRR s-ar deplasa până la locul faptei pentru a încerca , de față cu membrii filialei Târgoviște, să afle care este poziția oficială a ministrului Fifor față de Ordonanță și de ce nu și-a onorat promisiunea făcută pe 20 noiembrie 2017 în fața reprezentanților asociațiilor rezerviștilor de a nu lăsa lucrurile așa, am trimis președintelui și primului vicepreședinte al ANCMRR, un mesaj prin care îi întrebam următoarele : Domnule general, este corecta informatia ca maine la Targoviste membrii filialei ANCMRR se intalnesc cu ministrul Fifor? Daca da, veti participa si dumneavoastra? Daca nu, de ce? Daca da, il veti intreba in plen, care este pozitia MApN in problema Ordonantei si de ce nu si-a tinut promisiunea facuta pe 20 Noiembrie la intalnirea cu reprezentantii Asociatiilor Militarilor ? Daca nu, de ce ?
La întrebări mi-a răspuns doar primul vicepreședinte, președintele fiind probabil prea ocupat, sau considerând că subiectul este lipsit de importanță. Nu mai comentez. Iată ce mi-a răspuns domnul prim-vicepreședinte ANCMRR : ”Cred că sucursala AORR Dâmbovița este pe fază, înțeleg că este o acțiune locală și au totala independență să se exprime! Legat de ANCMRR, domnul general Băhnăreanu nu are cunoștință de o întâlnire organizată specific de filiala Dâmbovița
Nu știu de ce, dar răspunsul ăsta mi se pare copiat, ca atitudine din răspunsurile primite de la MApN. Auzi,”este o acțiune locală” și „au totală independență”, iar  domnul Băhnăreanu nu are cunoștință despre o acțiune organizată ”specific”. Măi să-mi trag ceasul! Ce am întrebat eu și ce a răspuns domnul prim ? Păi ce, eu îi cerusem să anuleze întâlnirea sau să îi certe pe cei din Târgoviște? Nuuuuuuuuuuuuuu, eu cerusem doar să profite de ocazie pentru a încerca o ultimă lămurire din partea domnului Fifor, iar domnul Bălăceanu îmi răspunde că filiala AORR are independență totală.Eu îl întrebasem în calitatea pe care o are de prim vicepreședinte al ANCMRR, nu de președinte al AORR. Bine că nu a răspuns în calitatea de membru CIOR, să îmi fi spus că CIOR nu se amestecă în problemele interne ale României.
Păi când reprezentanții noștri, cei care se pretind apărătorii cauzei rezerviștilor, se declară chiar, pe unde pot, reprezentanții rezervei armatei și a societății civile, ne mint în halul ăsta și ne dau astfel de răspunsuri făcându-se că nu înțeleg mesajul, de ce ne mai mirăm că politicienii ne tratează la fel ?
Câtă vreme vom avea astfel de oameni în fruntea ”luptei pentru apărarea drepturilor” să nu cerem rezultate. Și câtă vreme vom aștepta să facă alții ceva pentru noi, să nu cerem respect.
PS: Desi ”activitatea organizată specific” a avut loc, nimeni nu a dat un comunicat sau o informare cu privire la limbile care au spălat urechea ministrului Fifor. Așa se obține statutul de asociație de utilitate  publică.

http://sindicatulcmd.blogspot.com/search?updated-max=2018-06-20T10:36:00%2B03:00&max-results=7&start=3&by-date=false
http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000813525&id_inst=3
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000795578&id_inst=2

De ce ne mai mirăm ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.