duminică, 6 august 2017

Minciunile Olgutei

Olguta manipuleaza
Campania Olgutei
Începând cu trimestrul doi al anului 2017, guvernul dirijat de domnul Dragnea şi condus de doamna Olguta Vasilescu, ordonanţa sa, a trecut la atac într-o campanie anti-militară cum rar s-a mai văzut. Nici Boc, când a dat renumita ordonanţă  prin care a băgat în mormânt zeci de pensionari militari şi a distrus sănătatea a mii de rezervişti, nu a fost atât de pornit împotriva militarilor, nici atât de pervers, atât de agresiv  şi nici atât de mincinos. Ceea ce a început însă  doamna Vasilescu, care deşi e numai ministru al muncii ia decizii în ministerul Finanţelor, al Apărării şi cel de Interne, este o campanie de distrugere  totală a ceea ce mai rămăsese din imaginea armatei. Dacă până acuma stăteam prost la capitolul înzestrare, acuma armata va ajunge la 40% şi la capitolul încadrare şi sub 30% la starea moralului pentru că măsurile propuse, susţinute şi impuse de doamna Vasilescu practic distrug capacitatea de apărare a ţării. Indiferent că Ordonanţa va fi sau nu dată, că va conţine măsurile  actuale sau că va fi îmbunătăţită, răul a fost produs, s-au înaintat mii de cereri de pensionare în tot Sistemul Naţional de Apărare, structurile de comandă au fost practic decapitate, aproape toţi şefii de direcţii din SMG şi MApN au fost sau vor fi pensionaţi, nimeni nu mai vrea să vină în armată, pentru că toată lumea a văzut acuma clar că departe de a fi un loc sigur, armata este de fapt bătaia de joc a tuturor guvernelor.
Având în vedere tenacitatea cu care îşi conduce campania,agresivitatea,  răutatea cu care vorbeşte- ÎN NECUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ- despre pensiile militare şi militari, ura cu care a dezlăntuit această vânătoare de vrăjitoare Mc Carthystă sau Stalinistă, dar mai ales efectele produse, doamna Vasilescu împreună cu doamna Carmen Dan şi domnul Ţuţuianu  SE FAC VINOVAŢI DE DIMINUAREA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ŢĂRII, DISTRUGEREA MORALULUI ARMATEI, DECIMAREA STRUCTURILOR DE CONDUCERE DIN CELE DOUĂ MINISTERE DAR ŞI CEL AL SERVICIILOR DE  INFORMAŢII, CEEA CE POATE FI CUPRINS ÎN SINTAGMA “TRĂDARE”.  Dacă avem în vedere că toate aceste fapte au la bază minciuni şi informaţii neverificate, manipulatoare,tendenţioase, până şi trădarea mi se pare un cuvânt prea bland.
Minciunile
Pentru a nu fi învinuit eu de minciună şi manipulare, o să vin cu argumente:
1.      În mai 2017 în comisia de munca a Senatului, la propunerea Olgutei Vasilescu era aprobată înghetarea pensiilor militarilor. Motivul ?
“Salariile militarilor cresc şi cu 200 la suta. Vă dati seama ce impact este pe legea pensiilor şi nu numai la ei. Şi la magistrati e acelaşi lucru, la toţi cei care au pensii speciale.”, după cum spunea sus numita în comisie. MINCIUNĂ! În primul rând salariile activilor nu au crescut şi nu vor creşte cu 200% nici în 20 de ani. Apoi, nici o pensie a unui militar nu a crescut cu 200% ca urmare a creşterii salariilor activilor,  poate unele să fi crescut, dar nu aşa mult, dar ca urmare a recalculării, dar nu a actualizării cu salariile,  ceea ce e cu totul altceva iar dacă doamna Vasilescu nu cunoaşte termenii să se dea jos de pe scaunul de ministru şi să treacă în bancă, mai are de învăţat.
Ca să crească pensiile cu 200% ar trebui ca salariile să fi crescut cu cel puţin 400% dar soldele militarilor, din 2016 de când se aplică legea 223/2015 care îi dă coşmaruri Vasileascăi, nu au crescut decât în Iulie 2017, cu 15% şi numai cea de funcţie, nu  tot venitul,  iar pensiile nu au fost crescute  în baza acestei creşteri, ci au fost amânate până în 2018 aşa cum spune şi comunicatul CPS a MApN. DOAMNA VASILESCU A MINŢIT DELIBERAT,  CA SĂ CONVINGĂ COMISIA DE MUNCĂ SĂ ÎI VOTEZE PROIECTUL.
Pe data de 30 Iulie , la Antena 3 doamna Vasilescu anunţă :
”Am dat câteva exemple din legislația europeană, printre care se numără și vârsta de pensionare și anume 67 de ani în UE și tinde să se ducă spre 70 în foarte multe țări și că se egalizează vârsta de pensionare între femei și bărbați.
Nu am spus că avem de gând să creștem vârsta de pensionare sau că avem de gând să egalizăm vârsta de pensionare între femei și bărbaţi.
Deci nu înţeleg de unde au apărut iar aceste discuţii în spaţiul public. Vom ieşi şi vom spune care este varianta reală.
Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate în sistem sau că ne-am bătut joc de oameni, termenul ei de intrare în vigoare este undeva la data de 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă – şi probabil vor fi foarte muţi cei care vor să iasă la pensie – vor putea să o facă începând de mâine până la data de 15 septembrie, dar ei trebuie să ştie un lucru: nu li se mai actualizează pensiile cu salariile celor din activitate, ci cu rata inflaţiei. Adică nu le îngheţăm, dar le indexăm doar cu rata inflaţiei, pe un principiu mult mai corect. Statul nu-şi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată să plătească 66.000 peste câţiva ani”,
Minciuna 1: “Nu avem de gând să creştem vârsta de pensionare“. MINCIUNA   ESTE DEMONTATĂ DE DOMNUL  PRIM MINISTRU CARE ÎN DATA DE 2 August declară: “Deocamdată, o să mai crească cu un an-doi, probabil începând cu peste un an, peste doi ani”. DECI SE INTENŢIONEAZĂ CREŞTEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE .
Minciuna 2 : “Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate în sistem sau că ne-am bătut joc de oameni, termenul ei de intrare în vigoare este undeva la data de 15 septembrie.”
Despre ce predictibilitate vorbeşte doamna Vasilecu dacă ea spune pe 30 Iulie  că nu va creşte vârsta de pensionare, iar după două zile intenţiile sunt altele ? Sau ce poate fi predictibil când pe data de 31 Iulie apare o variantă de OUG în care sunt cuprinse toate pensiile speciale plus cele militare, apoi în aceeaşi zi, seara,  aceeaşi doamnă anunţă la tv că Ordonanţa va afecta numai  pensiile militare, nu şi pe cele speciale ( uite că de data asta a ştiu care e diferenţa între ele), spunând că pensiile celelalte trebuie analizate şi gândite mai profund.  Dar pe data de 03.08. sunt reintroduse şi celelalte pensii în Ordonanţă, mai puţin cele ale magistraţilor. Asta da predictibilitate. Bănuiesc că tot aşa şi-a planificat şi cariera. Oricum, nu mă miră faptul că magistraţii au fost “amânaţi” . Aşa sunt ei, “oamenii de onoarere” se amână unii pe alţii, unii cu legea, alţii cu dosarele.
3.Pe data de 30 iulie Olguţa minţea:
„Foarte mulţi dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârstă foarte mică în pensie, pentru că aşa cum arată legislaţia la ora acuală, poţi să pleci şi cu o pensie de 120% fară de salariu, după care se actualizează pensia respectivă în funcţie de creşterile salariale ale celor care sunt activi. Se ia 85% din brut şi se adaugă sporurile şi ajunge la mai mult decât ia în mână. Asta înseamnă că dacă anul viitor vom creşte salariile cu 25%, li se actualizează pensiile cu 25%”.
MINCIUNĂ  doamnă ministru. Nimeni nu are prin calculare pensia mai mare decât salariul pentru că există un articol pe care poate nu îl cunoaşteţi în Ordonanţa 57 din 2015 art 40, care spune ( si se aplică, nu numai spune) că “Pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.”iar lucrătorii de la CPS a MApN nu pot să treacă peste prevederile legale.
Deci doamnă ministru, MINCIUNILE dumneavoastră sunt contrazise de o lege   CARE CUPRINDE EXACT CEEA CE PRETINDEŢI CĂ VREŢI DUMNEAVOASTRĂ CĂ  SĂ INTRODUCEŢI.
Vreţi să faceţi un lucru corect ? PLAFONAŢI TOATE PENSIILE CARE LA ORA ACTUALĂ DEPĂŞESC SALARIUL GRADULUI ŞI FUNCŢIEI SIMILARE, PÂNĂ LA EGALIZARE , NU TOATE PENSIILE AŞA AIUREA, PENTRU CĂ ASTA NU E CORECTITUDINE E PEDEAPSĂ NEMERITATĂ PENTRU CEI CARE AU PENSII CARE NU DEPĂŞESC SALARIUL.
În plus, minţiţi şi când afirmaţi că dacă vor creşte salariile cu 25% vor creşte şi pensiile la fel. Minţiţi pentru că,   dacă nu ştiaţi, solda reprezintă numai o parte din baza de calcul a pensiei. Dacă solda activilor creşte cu 25% iar aceasta reprezintă doar 60% din baza de calcul a pensiei, înseamnă că pensia va creşte cu 25%din acei 60%. E o artimetică pe care şi un filolog o ştie. În nici un caz prin această actualizare pensia nu va depăşi solda activilor, dar ne vom trezi din nou cu situaţia ca cel ieşit la pensie in 2020 să aibă pensia mai mare de două ori decât cel ieşit în 2010. Şi asta înseamnă egalitate în drepturi în stil vasilescian.
Tot pe data de 03.08,la  Romania Tv Olguţa decretează:
„Nu se poate suporta bugetar ritmul de creştere al acestor pensii. Eu înţeleg frustrările şi nemulţumirile unora. Nu are nicio legătură cu contributivitatea. Nu am umblat pe baza de calcul sau vârsta de pensionare. Am corectat o nedreptate faţă de toţi ceilalţi. Bugetul nu permite. Nu am tăiat nicio pensie aflată în plată. Nu mai lăsăm pensiile să se ducă în ceruri.”
Doamnă ministru, vreţi să insinuaţi că aceste pensii vor creşte de capul lor, că se hrănesc singure din buget? Cam cu asta speriaţi dumneavoastră populaţia, că pensiile astea ale militarilor şi-au luat-o în cap şi cresc de capul lor iar dacă nu luaţi măsuri să le împuşcaţi pun stăpânire pe bugetul ţării. Mai mare tâmpenie, aberaţie şi manipulare nu am văzut până acuma şi am şi eu 60 de ani. Păi doamnă, aceste pensii nu cresc decât în condiţiile legii, legi făcute tot de dumneavoastră, dacă  promiteţi pe hârtie creşteri salariale  dar le amânaţi aplicarea sau dacă inflaţia o ia razna din cauza proastei conduceri şi a unor guverne pe cioflingari, vor creşte şi pensiile, dacă nu nu. Dar în nici un caz salariile militarilor nu au crescut şi nu vor creşte niciodată ca ale “aleşilor neamului”.Deci din nou MINCIUNĂ.
Apropo, sublimă imaginea pensiilor care o iau către cer. Lipiţi lângă ea imaginea pensionarilor care intră în groapă şi aveţi tot tabloul.
Mai sunt câteva minciuni spuse pe post şi anume cele potrivit cărora “ nu intervin modificări nici în ceea ce priveşte alegerea perioadei de şase luni din ultimii cinci ani în vederea calculării pensiei”. Ei bine, predictibil sau nu , tocmai aici aţi umblat. MINCIUNĂ!
O altă minciună spusă este aceea că “baza de calcul, condiţiile şi procedurile de stabilire a pensiilor militare nu vor suferi modificări”. Păi dacă dumnevoastră modificaţi articolele care privesc baza de calcul din lege şi mai scoateţi şi condiţiile de muncă din baza de calcul, cum nu umblaţi la baza de calcul ? MINCIUNĂ
DAR, MINCIUNA CEA MAI MARE RĂMÂNE CEA CARE INCLUDE PENSIA MILITARĂ ÎN RÂNDUL PENSIILOR SPECIALE, DIN RÂNDUL CĂRORA AŢI DAT EXEMPLELE ACELEA DE 34 000 DE LEI.
Doamna Vasilescu, LEGEA 223/2015  a fost votată şi promulgată drept  “Legea Pensiilor Militare”. Nu are în componenţa ei nimic special şi  aşa cum scrie chiar  în motivarea ei, era de fapt o revenire la normalitate.  Pensii  speciale sunt  cele obţinute în afara legislaţiei de profil, prin prevederi  ascunse în statute şi precizări, altele decât cele prevăzute în cele două legi ale pensiilor votate ca atare.
O ALTĂ MARE MINCIUNĂ  ESTE  aceea că pensiile militarilor distrug sistemul de pensii. Este o mare MINCIUNĂ, pentru că pensiile militare nu fac ăparte din sistemul Casei de Pensii şi Asigurări sociale. Pensiile militare nu pot distruge acel sistem cât sunt pltite de ministerele de resort, dar pot salva acel sistem dacă sunt reintroduse aolo şi EU CRED CĂ DE FAPT ASTA URMARITI, CA SA PUTETI MANEVRA ACELE FONDURI DIN NOU AŞA CUM VREŢI DUMNEAVOASTRĂ. AICI E DUREREA.
Dar în actuala organizare, oricât ar creşte pensiile militarilor, acest lucru nu va influenţa în nici un fel fondul de pensii, pentru că pensiile militarilor sunt platite din bugetul MApN, nu al Casei de Asigurari Sociale.
Minciună cu datele în faţă
Şi staţi să vedeţi cum minte doamna Vasilescu cu datele în faţă. Într.o seară a venit la tv, la televiziunea lui Ghiţă cu nişte date primite de la secretara Carmen Dan, o altă ordonanţă a domnului Dragnea de pe vremea când lucra prin Alexandria, şi ne arată cum au crescut pensiile unor poliţişti de-a lungul anilor, datorită “ actualizării” pensiilor cu salariile. MARE MINCIUNĂ.
Pensiile respective nu crescuseră datorită actualizării, pentru că actualizarea se face abia din 2016 încoace. Acele pensii au crescut datorită : creşterii ratei inflaţiei, creşterii punctului mediu de pensie, scutirii de plata CAS a pensiilor, neimpozitarea pensiilor până la 2000 de lei şi altor măsuri populiste luate de guvernele PSD. Iar acuma doamna Olguţa vine şi dă vina pe pensionari că le-au crescut pensiile, ca şi cum  legile le-ar iniţia, vota şi promulga pensionarii. Dar ce este cu adevărat mârşav este că ascunde acest adevăr şi vrea să arate că acele pensii au crescut prin creşterea salariilor şi de aceea trebuie modificată legea. MINCIUNĂ!
Doamna Olguţa ar dori ca unul care a ieşit la pensie în 1988 cu 300 de lei pensie  să o aibă şi acuma tot 300 de lei. Păi doamnă, cu banii ăia să  trăiţi dumnevoastră. Dar nu, dumnevoastră v-aţi asigurat fundul, aţi propus şi votat creşterea cu 300 % a salariilor aleşilor locali şi cu 100% a parlamentarilor.  De ce nu spuneţi şi asta pe post ? Lăsaţi minciunile doamnă că ne-am săturat de ele.
Carmecita
Şi pentru că tot a venit vorba de doamna Carmen Dan, iată cum minţea şi domnia sa  în  Aprilie 2017:
“La nivelul conducerii ministerului nu există nicio intenţie de modificare a legii pensiilor militare şi îmi doresc să rămâneţi în sistem până când vă veţi îndeplini condiţiile de pensionare, pentru a împărtăşi din experienţa dumneavoastră şi colegilor mai tineri. (…) Niciodată nu voi susţine iniţiative care reduc drepturile oamenilor din acest sistem. Unele din aceste probleme au fost moştenite din trecut şi nu pot fi rezolvate peste noapte. E nevoie de timp, de dialog şi de încredere reciprocă pentru a le rezolva”
Recunosc că mi-au dat lacrimile citind ce a spus. Doamne, ce mi-a plăcut chestia aia cu împărtăşirea. O fi luat-o de pe facebookul Preafericitului sau din cântecele părintelui Pomohaci?
Ce spune doamna Carmen acuma, în plină criză legată de modificarea legii pensiilor ? Păi se face că nu ştie nimic  şi se gândeşte la încadrări : “Am discutat cu premierul şi sunt discuţii să aducem în sistem 4.000 de angajaţi în perioada următoare şi să intervenim pentru dotarea cu echipamente de intervenţie, în primul rând a poliţiştilor de ordine publică.” Nimic despre minciuna turnată acum câteva luni. Ea nu a mâncat nici usturoi,  nici …
Doamnelor, nu v-aţi săturat,   că puteeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee.
http://www.graiulsalajului.ro/pensiile-speciale-si-militare-ingheata-pana-in-2019-a-55468
adev.ro/otwzpv

https://www.legalis.ro/legalis/chapterview-document.seam?tocId=nvxv6mrqge3v6mbugazv64br&documentId=nvxv6mrqge3v6mbugazv64brl5wf64dbojwgc3lfnz2hk3c7geytkxzsgaytoljqguwtena&utm_medium=link&utm_campaign=acte-mo&utm_source=stire-legalis&utm_content=Lege-115-2017&utm_term=MO-403-2017
https://www.dcnews.ro/modificare-legea-pensiilor-militare-carmen-dan-nu-exista-nicio-intentie_538189.html
http://www.prolex.ro/2017/03/27/amendamente-la-proiectul-de-lege-pentru-aprobarea-oug-nr-92017-ca-solutii-la-revendicari/
http://www.consult-avocat.ro/versiune-tiparire/stiri/Proiect-de-lege-masuri-in-domeniul-pensiilor.html

http://www.stiripesurse.ro/se-pensioneza-degeaba-guvernul-nu-schimba-legea-pentru-militari_1211059.html

http://www.fsanp.ro/wp-content/uploads/2017/07/OUG-modificare-pensii-31.07.2017.pdf
https://www.antena3.ro/politica/olguta-vasilescu-dam-ordonanta-pentru-modificarea-legilor-pensiilor-sunt-aberatii-in-actuala-lege-426293.html
http://www.stiripesurse.ro/noi-precizari-de-la-lia-olguta-vasilescu-despre-pensiile-speciale_1211405.html

Minciunile Olgutei

Un comentariu:

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.