vineri, 7 aprilie 2017

Scrisoarea lui Traian Brad către Hans Klemm



Traian Brad
Dragă domnule Hans, măi omule,
Prima ‘ntâi, ca un bun creştin ce sunt îţ  zic ziua bună. Mă numesc Traian Brad sunt din Poplaca , poate ai auzât dumneata de mine sau de fratemiu Ion, sau Johny cum îi zice pe limba voastră americănească. Dacă nu îi fi auzit, întreabă pe unu d-al vostru  din neamu lu Ezechiel  Walthrope dă prin Cedar City, că ăia sigur ne mai ţân minte şi acuma.
Măi omule, eu am fo pă la tine prin ţară, pă vremea când la voi nu se învâţa istoria neamului  vostru, că nu prea aveaţi, istoria voastră am făcut-o dară  noi, cu alţ ieuropeni dă veniră să vă populeze. Dragă domnule, să spui sincer,  mie nu îmi plăcu acolo la voi, că voi una două puşcaţi pă orcine nu vă plăcea, aşa că după ce am văzt io cum stă treaba  am venit înapoi  la mine la Poplaca, unde şi băutura are gust de prună, nu de ploşniţă ca a voastră. La noi, măcar dacă te supără cineva mai întâi îl sudui, dă mamă, dă tată, dă Dumnezei, dă ce o avea el prin ogradă, după aia îi dai o palmă după ceafă de îşi aduce aminte cum mergea când era ţânc şi abia a treia oară scoţi brişca la el. La voi nici una nici alta, poc şi gata, muşca ţărâna. Nu-i frumos,  nu-i creştineşte zău aşa. Aud eu că nici acuma nu v-a trecut patima asta cu puşcatu şi pentru că la voi acolo aţi terminat tot ce era de împuşcat, de la bizoni la indieni, aţi trecut gârla şi împuşcaţi peste tot pe cine vreţi voi. Uite asta nu îmi place mie şi de aia mă apucai să îţ scriu.Mi-o zis  mie un nepot, că dumneata  ai fi venit la noi în ţara noastră ca ambasador ceva  şi din plictiseală, sau nu ştiu de ce, te-ai apucat să faci la noi aci, ce faci şi la tine  de parcă ai fi la tactu acasă. Bă  dragă, acu io nu vreau să fiu nepoliticos, da dacă nu îţ spun io, ţ-o iei în cap ca frate-tău Ghittenstein şi nu mai pleci dă la noi.
Uite cum stă treaba. Noi românii suntem oameni primitori, la noi au venit şi alţii, cum spunea conu Mihail Eminescu, d’au cerut pământ şi apă şi le-am dat. La unii doar apă,la unii şi un codru de pâine,  iar la cei care s-au sumeţit şi şi-au luat nasu la purtare, şi un petic de pământ, să aibă ai lui une să-l jelească. Da, să nu uit, când ai venit dumneata prima oară la noi, când ai trecut hotaru, când ai călcat pe prima piatră românească, nu ai văzut cumva ce scria pe ea? Era acolo o inscripţie scrisă de un bun român, Geo Dumitrescu pe numele lui.  Dacă nu ai văzut-o,  ori că ţi-a scăpat din grabă, ori că nu te-a interesat, ia fă matale cale’ntoarsă şi când te întorci, dacă te mai întorci,  ia şi citeşte ce zicea omu ăla,  Geo, că nu vorbea el aşa ca să se afle în vorbă. Ca să nu cauţi prea mult piatra îţi spui io cam ce zice, aşa, un clue cum ziceţi voi:
„Îmi dai un sfat ? Te-ascult cu luare-aminte.
O mînă de-ajutor îmi dai ? Mulţam !
Dar nu cumva să-ţi bîiguie prin minte
că asta-i ţara cailor de ham !”
Asta zicea Geo şi asta zic şi eu şi cu mine toţi românii care auziră că îţi cam bagi matale nasul pe unde nu îţi fierbe ciorba. Nu sunt io un om prea cetit, dar oţâră de carte ştiu, ştiu  şi de Convenţia de la Viena, din 1961, privind relaţiile diplomatice şi ştiu şi ce scrie la articolul 41. Tălică ştii ? Dacă nu ştii, că eşti prea departe de Viena şi poate nu ai ajuns acolo, îţ spui tot io:
“ART. 41
1. Fãrã prejudiciul privilegiilor şi imunitãţilor lor, toate persoanele care beneficiazã de aceste privilegii şi imunitãţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredinţate misiunii de cãtre statul acreditant, trebuie sa fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra cãruia se va fi convenit.”
Apăi mă dragă, dacă aşa scrie la scriptură, ce căutaşi matale să te dai în bărci cu Todiraş, taman când omu ăla nu’ş mai vedea capu de treburi şi să îi schimbi direcţia? El săracu începuse aşa de fain lucrarea dă’ţi iera mai mare dragu, da ai venit dumneata, cum îţi zic io ţie, să-l întrebi dă sănătate,  dă greşi omu sfârşitu. Aşa nu e frumos domnule dragă şi dacă altul nu ţi-o spus apăi îţi spun io că nu e frumos ce ai făcut.Ce ai făcut dumneata nu puşcă cu scriptele şi dacă o ţii tăt aşe, s-o găsi cineva să îţi măsoare spinarea,  nu te teme. Pă de ce nu faci dumneata  aşa prin Rusia, prin China,sau alte ţări mai răsărite să vezi, mai apuci să duci lingura la gură, sau mînânci cu paiul? Ai dumneata mare noroc că ăştia de la noi care ar trebui să îţi dea peste mână, nu au cu ce îţi da, că dacă ridică mâna, nu mai au în ce să sprijini şi  cad în bot, dar să ştii măi Hans  dragule,  că nu sunt toţi românii merg în patru labe, iar ulcioru nu mere la fântână ori de câte ori vrea el.
Io îţi spusăi toate astea din pretinie dar să ştii că dacă nu te potoli, prieteşug prea mare nu faci cu mine şi întorc foaia ca la Verdun. Auzit-ai tu de Verdun? M-aş cam mira că nu te văd prea cetit, da dacă nu ştii pune măi ficior mâna pe buchii şi învaţă că uite nici Romulus al meu,  mucea ăl mic, nu ştia el prea multe când am fo noi pă la voi, da amu vorbeşte americăneşte mai bine decât vorbeşte Klauss româneşte şi vă ştie istoria ca pe Tatăl Nostru. Amu, adevăr e că nici nu e prea mare, că doar nu o aveţi nici cât stăpânirea romană în Dacia, da chiar şi-aşa, se cheamă că a învăţat ceva. Tu măi Hans când pui mâna pă carte?
Amu te las, să auzim dă bine şi ai grijă, mi-s cu ochii pă tine ca pă nevastă. Vreau să aud numai lucruri bune. Ai mare grijă, citeşte-l şi pe Geo, că nu scrie rău.
http://www.monitoruljuridic.ro/act/conventia-de-la-viena-din-18-aprilie-1961-cu-privire-la-relatiile-diplomatice-emitent-consiliul-de-stat-publicat-n-21262.html
Scrisoarea lui Traian Brad către Hans Klemm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.