duminică, 2 aprilie 2017

Săptămâna pătimiţilor


doi papi
A mai trecut o săptămână din viaţa românilor privitori la tv şi degrabă vărsători de sânge nevinovat. Am decis să declar săptămâna aceasta ca fiind a pătimiţilor, dar merge şi a pătimaşior. Să vedem de ce.
Vai de părinţii care au copii
Aud că încă se mai protestează sau rezistă pe la Victoria doar că acum au rămas numai oamenii serioşi, cei care ştiu de ce se duc acolo, ştiu şi cine îi împinge şi cine îi plăteşte şi acceptă cu convingere. Să fie sanitari! Am auzit că după ce au manifestat împotriva unei legi care era legală şi constituţională, au început să protesteze şi împotriva CCR care a decis că DNA îşi face de cap neconstituţional. Tinerii ăştia frumoşi şi liberi chiar seamănă cu cel care i-a chemat în stradă şi se pişă pe ea de Constituţie aşa cum şi deputatul mitralieră se pişă pe legitimaţia de revoluţionar acum că a început să îl ia potera la bani mărunţi. Apropo de tinerii frumoşi şi liberi, când am citit  ce a declarat făt -frumosul ăla  de lider studenţesc, Andrei  Popa, fiul iepei, m-am întrebat de ce vrea el să scape de părinţi şi bunici la referendum  şi de ce a spus ceea ce a spus. Apoi analizând cine îl inspiră şi poate chiar dirijează  mi-am adus aminte că persoana nu este nici părinte nici bunic, deci nu este atins de blestemul junelui revoluţionar. Chiar şi-aşa.
Ori la bal ori la spital
Cică deputatul mitralieră după ce a ameninţat pe cei din Piaţa Victoriei  şi-a adus aminte că e bolnav şi are nevoie de tratament prin Austria. Unii zic că ar fi jucat ruleta rusească cu arma aia de panoplie fără ţeavă şi fără percutor şi şi-a tras un glonţ în cap. A avut noroc, capul fiind sec nu i-a fost atins nimic, deci e ca şi înainte. Numai lui i se putea întâmpla aşa ceva. Acum pe lângă procurorii care vor să vadă în ce condiţii a pus el mâna pe armă,  cine i-a dat-o, cui a aparţinut, sau de unde a fost declarată pierdută, mai dă de lucru şi doctorilor care trebuie să  afle  cum poate exista viaţă fără  creier. Mare patimă, zău aşa!   Omul ăsta  trebuie împăiat şi cât mai repede până nu îl pierdem.
Scuipingliş?
După recitalul ministrului muncii care a fericit UE cu engleza învăţată la cursurile de Karate, uite că o altă starletă politică uimeşte mapamondul cu iscusinţa limbii. Luluţa  a vrut să arate că nici ea nu sare mai sus de genunchiul broaştei la engleză şi că ştie să plagieze şi la oral cel puţin 4%,  de data asta  din opera Olguţei. Aşa că se duse fata la un colocviu pe teme de corupţie, unde este meseriaşa – meseriaşă  şi ferici  norodul cu limba ei. E adevărat a ei  este mai lată decât a Olguţei, care e ascuţită rău la limbă, dar la fel de împleticită. Cred că discursul ei a făcut deliciul ascultătorilor şi astfel a mai câştigat câţiva susţinători care o vor sprijini numai să se poată distra la fel  şi la activitatea de anul viitor. Nu mai pătimiţi engleza! Apropo, se spune că UE a decis să o însărcineze pe Olguţa să negocieze cu briţii ieşirea din uniune. Motivul este clar, dacă iese prost, vor da vina pe englezi că nu îşi cunosc propria limbă.
Băsescu se aniverseşte
Domnul Băsescu, noul cavaler al luminii de la capătul răbdării, a devenit mai activ decât era  ca preşedinte, deşi se lăuda că se retrage să îşi crească nepoţii. Ei, chiar aţi crezut, probabil o fi fost beat când a spus asta. Aud că a fost să o aniverseze pe mama Elenei Udrea, pe care o iubeşte sincer. Pe mamă, nu pe Elena. E adevărat că se apropie mai mult de vârsta mamei decât de a Elenei, dar ce mai contează vârsta? Apropiaţii spun că la cât dor îi e de întâlnirile şi şuetele cu Nuţi,  ar merge să aniverseze şi zilele de naştere ale gândacilor din bucătăria ei, luaţi unul câte unul, nu pe serie de eclozare. Patimă mare şi asta.
Întâlnirea papilor
Papa Noel cum îi zic francezii lui Santa Klauss a mers la Vatican să se întâlnească cu Papa Francisc. De ce le trebuia românilor această vizită, nu ştiu, dar doamnei Carmen sigur i-a prins bine, nu mai fusese scoasă prin curtea şcolii de multă vreme şi începuseră să se i se înţepenească telescoapele. În plus lumea se întreba tot mai des ce se întâmplă cu prima profesoară a ţării, de ce nu ne mai arată genunchii?  Chiar devenise mai rară ca capra neagră. Uite că a fost scoasă pe strasse şi încă la Vatican adică în inima creştinătăţii. Se spune că atunci când au dat mâna cei doi s-au prezentat protocolar : „ Papa Francisc” – a zis  purtătorul de fes . „Papă…… Lapte” ar fi răspuns purtătorul de fese în stilul propriu. Păi ce numai polonezii să aibă papă? Patimă grea patima asta a plimbatului.
Mucea
Şi totuşi câştigătorul premiului săptămânal este domnul Nicuşor Dan, cel care ne delectase la începutul anului parcă, cu gângăvitul de bebeluş. Săptămâna asta a vrut să ne convingă că chiar este mucea şi la propriu şi la figurat. Aflat în plină emisiune domnul Nicuşor a început să îşi maltrateze cu furie nasul care nu voia să elibereze biluţe la ordin. Aştept să îl văd la o viitoare filmare cum i se schimbă pamperşii care oricum erau coloraţi la gândul că îi ia Cioloş partiduleţul. Pătimaş băiat. Care aveţi o fasole, că de muci nu duce lipsă  copilaşu.
Pătimaşi sunt românii ăştia. Sau pătimiţi?
http://www.b1.ro/stiri/monden/elena-udrea-aparitie-de-senzatie-la-aniversarea-mamei-sale-rochia-minuscula-a-atras-toate-privirile-traian-basescu-a-fost-invitatul-special-foto-180729.html
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/deputatul-catalin-radulescu-ramane-fara-arme-689882
http://www.flux24.ro/video-socant-cu-nicusor-dan/
Săptămâna pătimiţilor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.