luni, 22 august 2016

Glume ostăşeşti


Gradaţii din Armata României s-au apucat de glume. De când nu mai avem industrie de apărare, aviaţie, armată care să ne apere graniţele, de când armata a ajuns de râsul lumii, ce să facem şi noi, facem glume ca să râdă şi românul, nu numai străinul. Asta  da patriotism.
P-OTI-mon
aripioare
După ce Poliţia şi-a făcut reclamă cu Smiley pe chestia cu pierderea buletinului, cineva, nu ştiu cine, dar bănuiesc, o minte creaţă care a luat sub aripa ei toate structurile aducătoare de bani din armată,  inclusiv veteranii de război, s-a gândit să dea lovitura cu ultima preocupare a amatorilor de pierde vară, căutarea pokemonilor şi a negăsind ceva mai atractiv a scos pe piaţă grija faţă de bieţii tăietori de frunză  şi a dat un comunicat prin care îi avertizează să nu caute pliznei prin Cincu că cică se trage. Pe vremuri exista un gornist care cânta „fugiţi, fugiţi, că vă-mpuşcă şi muriţi” dar se pare că armata nu mai are goarne şi nici gornişti aşa că anunţul se dă pe facebook sau pe paginile de socializare : „nu cătaţi pokemoni în Cincu că cătaţi degeaba!” Cine ceteşte anunţu bine, cine nu nu, ei au publicat avertismentul public. Dacă am fi avut o armată care să pleznească de sănătate, o aviaţie care să nu ne lase să dormim de atâtea avioane care ne scrutează cerurile, dotări de ultimă secundă şi o conducere naţională, poate gluma ar fi picat bine, dar aşa mi se pare de o culoare cam închisă. Ţara arde şi lui Oti îi arde de pokemoni. Ciudat, doamna Oti nu spune nimic despre bătaia de joc la care sunt supuşi militarii, in speţă veteranii de război, nici nu iese pe post să spună că Ministerul Apărării nu va accepta această măsură şi nici nu s-a dus în parlament, pentru că ea este  cea care gestionează relaţia cu Parlamentul, să le spună tovarăşilor de acolo că nu va accepta o nouă umilire a militarilor. Nu, nu e treaba ei, treaba ei este să intre în fondurile Camarazilor şi să organizeze agape la care să apară cu floarea în piept.
Bătaia de joc la foc automat  
Dacă tot suntem în ograda doamnei Oti, nu pot trece peste ultima glumă. Ministerul Apărării Naţionale a început să trimită pensionarilor militari răspunsurile Comisiei de Contestaţii a MApN la contestaţiile depuse din anul 2011 încoace, la toate odată, ca să nu zică lumea că nu au lucrat. Bineînţeles că la multe din aspectele contestate, între timp problemele au fost rezolvate prin L 241, sau chiar Legea 223 , dar asta nu mai contează, aceeaşi doamnă Oti, care are în subordine şi Casa de Pensii a MApN, a decis aşa în bătaie de joc să se răspundă, ca să nu se înscrie domnia sa cu restanţe şi să poată raporta că a dat curs tuturor cererilor şi contestaţiilor oamenilor muncii. Ei bine, cu toate că unele din aspectele sesizate în contestaţii s-au dovedit pertinente, iar prin legile amintite mai sus au fost rezolvate, onor Comisia respinge contestaţiile in integrum . Bineînţeles, că respectiva Comisie, pe lângă faptul că se contraziice singură, pe de o parte admiţând că unele aspecte contestate au fost rezolvate fiind întemeiate deci, pe de altă parte respingând contestaţiile ca neîntemeiate, nu are nici măcar bunul simţ de a se identifica,  deoarece în afară de nişte semnături indescifrabile, nimic nu arată cine a făcut parte din comisie, cine a întocmit răspunsul ce grad  sau nume au cei care îşi bat joc de oameni din nou, pentru ca atunci când cineva va dori să îi tragă la răspundere să ştie pe cine SĂ CHEME ÎN INSTANŢĂ. Dar nu e nimic, în asemenea cazuri răspunde cel care se află în fruntea departamentelor, cu sau fără floare în piept. Mamă ce de drumuri o să aibă de făcut săraca femeie.
România şi avioanele invizibile
O altă glumă bună care ţine tot de armată este ştirea că Forţele aeriene ale SUA (USAF) au declarat operaţională prima escadrilă de avioane de vânătoare „invizibile” F-35A. Ha ha ha, ce glumă. Abia acum? Păi ruşii caută de cam 5 ani avioanele de vânătoare româneşti luate cu bani buni şi tam tam de la partenerul strategic şi încă nu au dat de ele. Şi piloţii noştri le caută.  De românii de rând ce să mai zic, cum se aude un bondar, cum cu ochii pe cer, doar – doar o fi aviaţia noastră militară, dar ioc. Aşa că să fie ei sănătoşi americanii, sunt în urmă, noi avem aviaţie invizibilă de ani buni. Cu toate astea, la recentul miting aviatic conducerea armatei s-a lăudat că întreaga aviaţie a participat la reuşita evenimentului. Având în vedere că din măreaţa aviaţie armata  a participat cu  un singur MIG,   termenul în totalitate ne face să gândim fie că asta este toată flota aeriană de vânătoare a armatei, fie că celelalte avioane  au participat cu un şurub, o piuliţă, un cauciug, un bidon de cherosen, ca să facă posibilă participarea mândrei aviaţii de vânătoare româneşti  la marea demonstraţie de forţă. Celelalte avioane sunt totuşi învizibile.   Unii spun că prima oară ar fi devenit invizibilă flota, mai întâi cea comercială, apoi şi cea militară.
Creşteri substanţiale
Că tot suntem la capitolul flotă, o altă glumă bună este creşterea cu 50% numărului de fregate ale armatei. Trebuie să admitem că o asemenea creştere nu s-a mai înregistrat niciodată, nicăieri într-un timp atât de scurt şi fără nici o cheltuială. Domnul Motoc poate fi mândru, la fel şi domnul Ciucă, cel care în respectul bunelor tradiţii naţionale şi-a gradat bereta cu 4 stele să se vadă şi din avion cine e basca lui. Şi de ce nu, că doar şi colegul Mihai Vitaezu şi-a pus pană de vulpe la cuşmă, sau pe cuşmă, că nu mai ştiu cum e corect gramatacaliceşte.
basca SMGOare ar fi greşit să spunem că domnul general este cu capul între stele?
Aştept să văd ziua când undearwearii domnului şef  al Statului Major General  vor fi gradaţi. Să sperăm că momentul va fi imortalizat. Spuneam că cei doi trebuie să fie mândri, numărul fregatelor româneşti a crescut de la 2 la 3, deci a crescut cu 50%. Nu vă speriaţi, nu s-au luat banii de la veterani pentru a se înzestra armata, deşi cred că aceştia nu ar fi avut nimic împotrivă. Creşterea numărului de fregate cu 50% s-a făcut prin scăderea numărului de distrugătoare cu unu. Fostul Distrugător Mărăşeşti, prin grija înţelepţilor conducători şi-a pierdut clasa, adică a fost degradat de la clasa Distrugător la cela de Fregată. În ritmul ăsta peste câţiva ani vom dubla numărul de şalupe, ceea ce este o realizare nu? Îmi amintesc de politica lui Boc, cel care nu raporta niciodată scăderi ale nivelului de trai sau veniturilor cetăţenilor sau încasărilor la buget, el raporta numai .. „creşteri negative”. Culmea este că în timp ce tehnica este degradată, cei care sunt responsabili cu înzestrarea armatei  şi măcar păstrarea dacă nu creşterea capacităţii operative,  primesc stele după stele. Probabil pentru îndeplinirea sarcinilor şi a misiunilor primite.     Suntem mari domnule, de aia ne caută americanii şi vor să îşi mute baza de la Incirlik  la noi, este mai în siguranţă, nu o pot transforma turcii în geamie sau harem. Aferim! Vai de curul nostru cum spunea un proverb latin, am ajuns să acceptăm tot ce vrea  să facă strategicul  cu noi, nu mai avem voinţă, nu mai avem personalitate, nu mai avem mândrie, nu mai avem suveranitate, ne vom transforma în baza de plecare la ofensivă a SUA către orice inamic posibil sau inventat şi bineînţeles ţinta numărul unu a tuturor inamicilor aceluiaşi strategic. Conducerea ţării nu mai există, această atribuţiune a fost preluată de ambasadori şi trimişi speciali sau directive ale serviciilor secrete. Pe timpul cât eram în Tratatul de la Varşovia, cu toată cizma rusească şi agenţii sovietici  plantaţi, toate serviciile de informaţii şi contrainformaţii aveau un departament care urmărea activitatea „prietenilor” şi a celor care lucrau cu ei oficial sau neoficial. Oare s-a gândit cineva să înfiinţeze un astfel de departament şi acum, sau am ajuns atât de vânduţi şi inconştienţi încât nu ne mai interesează ce va fi mâine?
Glumătătăăăăăăă
A acum să îmi fie permisă şi mie o glumă, tot cazonă legată de El Comandante. Priviţi şi zâmbiţi!
flotatata

Glume ostăşeşti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.