marți, 7 iunie 2016

O fi bine ?

Klauss si serviciile
Preotul “o fi bine”
Pe vremea misiunii Alba a detaşamentului românesc  „ Sfântu Gheorghe” eram blagosloviţi cu un preot militar, imi scapa numele,   care, aşa cum spunea şi prietenul meu Călin Hentea în cartea sa „Memorii în Bocanci”, se ocupa mai puţin de cele Dumnezeieşti şi mai mult de cele omeneşti. Profitând de „strângerea relaţiilor” cu populaţia aromână din zonă, care nu era de loc mică, adică cu ciobanii, aşa cum li se spune acestora, dar şi de faptul că militarii erau ţinuţi în tabără din raţiuni de „securitate”  domnul preot cumpăra ceasuri şi alte obiecte care se găseau mai puţin prin România, şi le comercializa printre militarii români sau le punea în lăzile cu „cele sfinte” pentru a fi valorificate acasă. Mai primea domnul preot şi brânză de la ciobani, de cele mai multe ori gratis,  pentru ostaşii români, dar el  o vindea şi pe asta ca să mănâncă şi copilul lui o pâine albă. Ei bine, de câte ori dădea de o sursă de venit, domnul preot venea la noi la detaşamentul de la Craiova de care se lipise  sau poate mergea la toţi şi spunea: „Domnul Comandant, am găsit nişte ceasuri, la preţul cutare. Mă gândeam să cumpăr şi eu , să duc acasă la prieteni şi neamuri. Ce ziceţi , o fi bine?„  La ora la care punea întrebarea, ceasurile erau luate, dar el întreba doar ca să vadă dacă preţul de achiziţie a fost bun şi dacă merită să le ducă să le comercializeze acasă, sau e mai bine să scape de ele acolo, păcălind militarii. Acest „o fi bine” a rămas înfipt ca un cui bătut pe o cruce pentru că deşi părea o întrebare nevinovată, de fapt masca o confirmare şi o semi-mărturisire la o afacere murdară.
O fi bine Alessandra?
După aceea, acest „o fi bine”  a rămas undeva aninat în memoria evenimentelor neînsemnate, până când l-am auzit repetat mai des de Dana Grecu  cu diferite ocazii, inclusiv joi seara  pe când dezbătea subiectul declaraţiilor fostei soţii a  lui Dan Condrea.  Dar înaintea ei, tot pe 20.05. 2016, subiectul a fost dezbătut de colega ei, Alessandra Stoicescu. Ei bine, doamna Stoicescu  a reconfirmat părerea pe care mi-o făcuse acum ceva ani, când apăruse scandalul cutremurelor de la Izvoarele  judeţul Galaţi. Reamintesc că atunci, când toată lumea se făcea că nu ştie care este cauza cutremurelor,  doamna Stoicescu a luat o declaraţie în direct de la doctorul Bacalbaşa preşedintele CJ Galaţi, care într-un moment de sinceritate, poate inconştientă, poate pur şi simplu nativă, sau poate chiar intenţionată, a afirmat cu subiect şi predicat : “ acolo mai este o exploatare de petrol unde se pare că se bagă sub presiune apă sărată . Este un model absolut similar  gazelor de şist care sunt renumite pentru microcutremurele care se produc.” Deşi acesta era adevărul şi toată lumea îl ştia, bineînţeles că nu era pomenit de televiziuni şi guvernanţi pentru că eram în plin scandal “fracturare hidraulică” şi a recunoaşte acest lucru însemna să îl superi pe strategic. Am văzut-o atunci pe doamna Stoicescu speriată  încercând să îl facă pe domnul Bacalbaşa să retracteze cele spuse, întrebându-l dacă chiar a vrut să spună ce a spus. Ba, la un moment dat, aşa “în glumă “ , a zis “o fi bine şi cu gazele de şist” şi văzând că acesta nu înţelege apropoul l-a întrebat direct dacă chiar a vorbit serios cu gazele. Acesta, înţelegând  că “nu e bine”  să pomenească despre relaţia gaze de şist – fracturare- cutremure, a schimbat   varianta : “Nuuuuuuuuuuu, Doamne fereşte, am amintit despre introducerea apei sărate ca tehnică de fracturare pentru creşterea producţiei, acolo de gaze, aicea de hidrocarburi, care sigur că în sine poate nu ar produce evenimente foarte grave, dacă nu ar fi şi alţi factori cumulaţi.”
Atunci am realizat cine este doamna Stoicescu şi ce interese apără în calitatea ei de căţeluşă  de pază la poarta democraţiei.
SRI-ul  s-a transformat în SPP
Joi seara, pe când o „interoga” pe  doamna Georgescu, fosta soţie a lui Dan Condrea, doamna Stoicescu,  dând dovadă de aceeaşi grijă ca nu cumva să se spună ceva ce nu trebuie şi să nu fie apoi învinuită că a lăsat ca lucrurile sau discuţia să o ia pe o cale nedorită, o tot oprea, bloca,  şicana pe doamna Georgescu exact atunci când aceasta spunea ceva concret, dădea nume, încerca să aducă probe. Prin asta doamna Stoicescu a dovedit nu doar că practic nu o interesează adevărul şi nu încearcă să informeze corect pe cei care urmăreau emisiunea, ea urmărind doar ratingul asigurat de prezenţa doamnei Georgescu în studio, dar slujeşte interesele celor care încearcă să muşamalizeze cazul mergând pe varianta sinuciderii sau accidentului „neforţat” ca să folosesc un termen din tenis. Ăsta da câine de pază al democraţiei. Rupe cu dinţii, nu altceva. Dar nu ca să afle adevărul, ci ca să îl muşamalizeze. Când doamna Georgescu afirmă că era imposibil ca domnul Condrea să „explodeze” în afaceri fără ajutor străin sau al serviciilor, doamna Stoicescu, grijulie menţionează ” Bun, aceasta este o bănuială de-a dumneavoastră, ca să înţeleagă telespectatorii” adică, vezi Doamne , să nu cumva să  creadă cineva că ar fi posibil. Apoi când doamna Georgescu începe să vorbească cu nume şi fapte, concret, cu date extrem de exacte, despre oameni din SRI, doamna Stoicescu o întrerupe şi aruncă pastila pentru a o de-credibiliza chiar ea pe cea pe care o invitase în emisiune pentru a – şi face rating.  Zice ea : „Bun, mulţi spun că ar fi o răzbunare din partea dumneavoastră că aţi ieşit acum să faceţi aceste declaraţii” . Iar apoi, aceeaşi doamnă Stoicescu trece la subiecte cu adevărat importante pentru cetăţeni, cum ar fi  relaţia doamnei Georgescu cu concubina domnului Condrea,  adică probleme fără de care moartea lui Condrea nu putea fi explicată.  De ce să facem, femeia tot  ca femeie, până nu  vede culoarea lenjeriei, nu o bagă la spălat. Ba mai mult, se ajunge până acolo încât văzând că doamna Georgescu nu se lasă şi se leagă şi de domnul Blaga,  moderatoarea Stoicescu aduce în discuţie şi internarea acesteia în spital, insinuând subtil că ar avea probleme psihice. Păi când ai de a face cu astfel  de încrengături şi afaceri, conduse de servicii secrete care sunt secrete doar pentru români, nu şi pentru CIA sau Mossad, care practic fac ce vor în România, e greu să te păstrezi calm sau să nu ţi se urce sângele la cap. Dacă cineva de exemplu ar spune acum pe post, că CIA şi armata americană au ocupat Afganistanul pentru ceea ce se găseşte pe şi în solul afgan, nu pentru a apăra democraţia şi drepturile afganilor, ar fi considerat nebun. Şi totuşi nu ar fi nebun.
Iar când doamna Georgescu spune pe cine a contactat în SRI şi ce anume a cerut, pomenind numele unui anume Lupu Claudiu care i-ar putea confirma spusele, doamna Stoicescu se repede şi îi cere să nu îi pomenească numele. Oare de ce? Este şi ea acoperită şi nu vrea să i se dezvăluie colegii chiar la ea în emisiune, sau nu doreşte ca doamna Georgescu să aducă argumente? Georgescu : „ mai mult decât atât, prietenul meu Lupu  Claudiu,  care lucrează în SRI mi-a recomandat … „ Stoicescu : „ Nu-i mai spuneţi numele, că dacă lucrează…” Orice jurnalist, moderator, se dă în vânt după date concrete, nume, dezvăluiri şi probe, numai doamna Stoicescu îi cere doamnei Georgescu să „îşi protejeze” sursele, aşa cum îi cerea şi domnului Bacalbaşa să fie atent la ce spune că poate nu e bine.
Iată cum clarifică doamna Stoicescu lucrurile, ca să nu poată fi învinuită că la ea în emisiune a fost atacată instituţia SRI: „ a nu se înţelege că eu spun că s-a dus la SRI, nu s-a dus la SRI, s-a dus la fiica unei doamne  despre care ştia că lucra la SRI.” Cu alte cuvinte, dacă mergi la un procuror să îl informezi cu o încălcare a legii cu scopul clar de a fi lămurită sau verificată fapta, dar nu o faci în biroul instituţiei, nu se pune, procurorul sau „organul” nici nu este obligat să dea curs cererii, nici nu se dă răspuns, se consideră doar informat şi atât. Cred că doamna Stoicescu a băut apă după domnul Iohannis.
În final, mai era un pic şi doamna Georgescu era învinuită că a tăinuit activităţile soţului şi nu l-a arestat, anchetat, judecat şi băgat în puşcărie,  pentru că unii deja începuseră să o întrebe pe biata femeie de ce”nu a luat nici o măsură”. Dar ce putea face mai mult? Ea săraca a informat, ce vină a avut ea că cei pe care i-a informat „s-au considerat informaţi” şi gata? Un lucru este cert, SRI-ul nu mai poate spune că nu a ştiut despre afacerile Hexi Pharma DACĂ a primit, aşa cum spune doamna Georgescu, laptopul acestuia cu nume, adrese, şpăgi şi documentele cu relaţiile şi filierele, off shorurile, evidenţele contabile. Şi având aceste date,  raportul lor către organele abilitate, recte DNA sau procuratură, nu se puteau limita la informări de suprafaţă sau diluate,cu „încălcarea unor proceduri”  ci la cereri concrete către parchet de a aproba cercetarea şi urmărirea patronului firmei,  încă de atunci. Numai că asta nu s-a întâmplat, Condrea nu era ţinut sub observaţie nici după izbucnirea scandalului.Culmea culmilor, deşi sănătatea reprezintă un obiectiv de interes naţional inclus în obiectivele strategiei de securitate naţională, cei care atentează la ea, recte Condrea şi alţii ca el, nu sunt nici puşi sub urmărire, nici supravegheaţi de „organe”. Deşi deja erau în urmărire penală, pentru că a doua zi după accident s-au făcut percheziţii la domiciliul acestuia iar procuratura a anunţat că urma să fie citat. În acest caz rezultă că nu se putea afla în urmărire, pentru că de fapt se afla sub protecţia SRI sau a altui serviciu de  informaţii. Cu alte cuvinte SRI  a devenit serviciul de protecţie şi pază al afacerilor dubioase, sau, cine ştie, poate chiar o „multinaţională” cu off-shore  uri bine camuflate. Eu înţeleg că şi serviciile secrete au dreptul conform legii să dezvolte afaceri din care să se autosubvenţioneze, dar când faci din asta un scop în sine si transformi instituţia în căpuşă sau acoperi afaceri criminale pentru a strânge bani murdari, parcă e deja prea mult.  O fi bine?

http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/10/03/adevarul-despre-cutremurele-din-izvoarele-de-ce-tac-televiziunile-5289

O fi bine ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.