sâmbătă, 18 iunie 2016

Justiţiare(le)

justitiare(le)
Fac cum fac reprezentantele justiţiei româneşti şi ies în faţă ca păduchele. Apropo, nu s-a sesizat nimeni că de ani de zile, la conducerea justiţiei, pe funcţii importante ajung de cele mai multe ori femei?  Nu este un reproş, este o constatare deci întrebarea mea nu aş vrea să fie interpretată drept misoginism. Dar asta nu mă împiedică să constat că cele mai înalte funcţii în justiţie sunt ocupate de femei : doamna Prună la Justiţie, doamna Stanciu la ICCJ până ieri,( punem pariu că va fi înlocuită de altă femeie?) doamna Kovesi la DNA , asta ca să nu uităm de Macovei, Stăniloiu, doamna Aspazia Cojocaru, cea mai vocală CCR-istă la vremea ei,  etc. Am spus, de la un timp încoace, cam de când a ajuns Băse la putere,  și nu întâmplător. El știe de ce. Poate dacă cineva ar urmări activităţile acestor persoane, traseul, conexiunile, modul în care au „implementat”  anumite indicaţii preţioase, ar afla şi de ce au fost promovate. Una peste alta, la ora asta justiţia română este făcută de femei. Eu aş spune că este făcută praf. Să mă explic.
Kovesi și abuzul în serviciu

Doamna Kovesi, după ce a declanşat scandalul cu SIE cerând capul baciului Ungurean pe motiv că nu se „ocupă” de mioarele care o interesează pe ea şi nu îi dă material de dosare, de parcă ar duce lipsă de subiecte sau corupţi, se ocupă și cu  influenţarea deciziilor CCR. Ce îmi place mie de magistraţii ăştia! Dacă cineva se leagă de modul infect în care unii întocmesc dosare şi dau decizii judecătoreşti, sar imediat de cur în sus că sunt intimidaţi, că se amestecă alţii în treburile justiţiei, că statul de drept este ameninţat şi justiţia nu poate să lucreze ( cum vor ei, aş adăuga). Dar când doamna Kovesi dă directive şefului SIE, nu se pune problema intimidării, a încercării de a influenţa activitatea serviciilor, asta i se pare corect. Şi pentru că domnul Iohannis, cel care are în „control” ambele sisteme şi cel juridic şi cel al informaţiilor, i-a luat apărarea şi l-a muştruluit pe Ungurean, urmând să îl şi mazilească, mai ales după ce doamna Kovesi  a fost premiată de ambasada franceză,  doamna recidivează. Apropo de Ambasada Franței, nu  e așa că e  o coincidență că aceeași ambasadă îl ”premiase” și pe iubitul… domn Coldea? Ce e acolo domnule, menaje a troix? E normal acuma ca  doamna Kovesi șă își ia nasul la purtare de tot. Domnia sa a ieşit pe post să dea lecţii şi judecătorilor de la CCR şi să îi înveţe cum trebuie să judece cazurile care ajung la ei. Uitând, sau pur şi simplu dispreţuind dreptul la independenţă decizională al CCR, doamna Kovesi se insinuează şi ameninţă mascat, ceva în genul „ aveţi grijă domnule chestor, mi se pare că eu v-am numit” pe subiectul viitoarei decizii a CCR privind ceea ce domnia sa consideră a fi marele pericol, „dezincriminarea” abuzului în serviciu. Nu pun în discuţie subiectul, abuzul în serviciu, după opinia mea fapta  există şi trebuie sancţionată, dar mai întâi analizat şi stabilit cu stricteţe, nu aşa cum o  interpretează magistraţii, adică fiecare cum vrea el. Dar amestecul doamnei Kovesi şi încercarea de influenţare a deciziei sunt  atât de străvezii încât mă mir că domnul Valer Dorneanu nu s-a sesizat. Îmi amintesc că  în Ianuarie 2015, când domnul Maior se lega de decizia CCR privind legea Big Brother, domnul Zegrean declara: „Există presiuni ale instituţiilor statului, nu vreau să intru în contradicţie cu ele. Da, este şi SRI, a existat un comunicat foarte dur la adresa Curţii, când a fost vorba de prima lege Big Brother, unde ni se spunea că am creat un vid legislativ de o gravitate excepţională.” Ba mai mult, un membru al CCR care fusese mai vocal pe subiectul respectiv,  a fost -ce coincidenţă-îndosariat şi apoi demis, găsindu-i-se nişte bube mai vechi prin cap. Acuma doamna Kovesi, ca şi Maior acum un an jumătate, se plânge, dar preventiv,  adică  înainte de a fi muşcată, amintind membrilor CCR (printre care se numără deja prietena sa Lidia) că există un precedent şi că ar fi cazul să nu îi ia jucăriile din mână, dacă nu vor să fie şi ei “greblaţi”Iată ce spune doamna : „Anul trecut, în rechizitoriile făcute de DNA, valoarea prejudiciilor cauzate statului prin comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu a fost de 620 de milioane de euro. (…) Sunt bani care, de fapt, trebuie restituiţi statului român, dar dacă această infracţiune va fi dezincriminată, statul român îşi ia adio de la cei 620 de milioane de euro, pentru că nu-i mai poate recupera. Deci, în mod direct vor fi afectaţi cetăţenii, prin faptul că statul va pierde această sumă enormă de bani”
Afirmaţiile sau “plângerea doamnei Kovesi suferă de mai multe infirmităţi:
1.       În primul rând intervenţia ei este un amestec direct şi o încercare de influenţare a deciziei care va fi luată săptămâna viitoare;
2.       În al doilea rând doamna Kovesi vorbeşte de nişte sume de bani care în primul rând nu sunt certe şi nici stabilite în instanţă sunt doar vehiculate de procurorii DNA  şi atât. Deci cifrele sunt doar estimări ale ei, nu date concrete. Deci “pericolul” pierderii unor bani care de fapt nici nu există sau există doar în capul procurorilor DNA ne duce cu gândul la binecunoscuta poveste a prostului şi drobului de sare. În plus, doamna Kovesi încearcă o lovitură de imagine populistă afirmând că poporul este astfel păgubit de suma de 26o milioane de Euro, ceea ce este de fapt o manipulare ieftină, pentru că banii, dacă ar intra, ar intra în bugetul guvernului, același guvern care deja a declarat că nu va mării nici pensii și nici salarii, dar dă bani administrației prezidențiale pentru plimbările primei profesoare a țării ;
3.       În al treilea rând ea vorbeşte despre  culpe existente în dosarele DNA , nu despre decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile. Ca şi în cazul banilor deci a drobului de sare, doamna Kovesi ia în calcul şi ne ameninţă cu pericole fictive, ca şi marea majoritate a dosarelor instrumentate la mişto de subordonaţii domniei sale;
4.       În al patrulea rând, tupeul şi siguranţa doamnei Kovesi vizavi de  iminenţa pierderii acelor bani  te face să te întrebi dacă nu cumva ştie sigur că cei învinuiţi vor fi condamnaţi , dacă nu cumva judecătorii au primit sarcină să îi condamne pe cei îndosariaţi de DNA;
5.       În al cincilea  rând, doamna Kovesi dă pe goarnă, fără să vrea, scopul real al dosariadei : pe domnia sa nu o interesează de fapt justiţia, nici pedepsirea unor fapte, cu atât mai puţin judecarea corectă a acestora, domnia sa a primit sarcină să aducă guvernului Cioloş bani la buget şi pentru asta  nici un efort nu este suficient, nici o iniţiativă de lepădat, guvernul are nevoie de aceşti bani, domnul Iohannis are nevoie de acest guvern iar doamna Kovesi de domnul Iogannis. Şi viceversa.
6.       În al şaselea rând, ne aflăm într-o ituaţie care ar fi de râs dacă nu ar fi mai întâi de plâns. Doamna Kovesi se plânge de dezincriminarea abuzului  în serviciu, printr-un .. abuz în serviciu, pentru că intervenţiile domniei sale atât în treburile SIE cât şi în luarea deciziilor CCR prin declaraţiile în media, se constituie practic în depăşiri ale atribuţiunilor funcţionale, a Constituţiei care consfinţeşte principiul separării puterilor în stat, deci practic a comis un abuz, intimidând şi încercând să influenţeze decizii în sectoare de acticvitate care nu îi intră în fişa postului.
Lidia Stanciu  ca lupul paznic la oi
După cum spuneam, unele persoane ajunse pe poziţii de decizie în justiţia românească fac justiţie după ureche. Doamna Lidia Stanciu nu face excepţie. Trec peste  trecutul comunist, trec peste prietenia strânsă cu familia senatorului PDL-ist  Mircea Toader, fapt ce ar fi influenţat apropierea de Băsescu, deci numirea la ICCJ , trec peste modul în care a intervenit în cazul Adrian Năstase, trec peste  cazul Rarinca, unde ajutată de prietena Kovesi a reuşit să răstoarne o decizie definitivă şi irevocabilă care o cam făcea de cacao, trec peste modul în care a instrumentat cazul de incompatibilitate al domnului Iohannis, amânat până a ajuns preşedinte,  consider că sunt simple “coincidenţe” şi îi acord .. “prezumţia de nevinovăţie” în faţa instanţei morale. Dar domnia sa, deşi este jurist de profesie ajunsă aşa cum a ajuns la CCR, acolo unde –altă coincidenţă- doamna Kovesi va avea nevoie de ea după ce  a scăpat-o în cazul Rarinca, prin contestaţia depusă, nu acordă aceleaşi drepturi  constituţionale cetăţenilor României . Iată ce a declarat doamna Stanciu, viitor membru al CCR, vizavi de principiul prezumţiei de nevinovăţie, într-o intervenţie pe subiectul primarilor cu dosare penalele aleşi: „Mie nu mi se pare o normalitate să  fie votaţi astfel de oameni, chiar dacă opereaza prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îi privesşte, până la momentul pronunţării unei hotărâri de condamnare.”
Dacă această declaraţie ar fi venit din partea unui politician sau moderator oarecare al unei televiziuni hai să zic că ar mai fi mers, dar când sfidarea acestui principiu vine din partea unui apărător al justiţiei, ba mai mult al unuia care –iată- de acuma va apăra drepturile constituţionale şi aplicarea Constituţiei  de către legiuitori, despre ce vorbim aici ? Pentru doamna Stanciu, prezumţia de nevinovăţie întră la capitolul “chiar dacă”. Întrebarea care se pune este de când? Şi se mai pune întrebarea ce alte principii de drept, sau drepturi fundamentale ale omului sunt băgate în capul doamnei Stanciu, la capitolul “chiar dacă” sau “şi ce dacă” ? Câte procese judecate de doamna Stanciu au trecut prin filtrul acestui ”chiar dacă”? Să îmi fie permis să spun și eu, ca și doamna judecător:  „Mie nu mi se pare o normalitate să  fie numiți  astfel de oameni în conducerea justiției,  chiar dacă operează prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îi priveşte, până la momentul comiterii unui act de corupție și abuz în serviciu.”

Protectorii
Cum este posibil să fie numiți astfel de oameni la conducerea justiției? Să nu uităm cine i-a promovat.
Să nu uităm de domnul Băsescu și oamenii lui. Atât doamna Kovesi, cât și doamna Stanciu sunt uneltele numite , promovate și încă dirijate de domnul Băsescu. Cine crede în cearta dintre Udrea -Băsescu cu tandemul Koco  a pierdut niște ani de grădiniță, acolo unde se spuneau povești de adormit copii și e nostalgic.  Lupta doamnei Kovesi cu oamenii lui Băsescu bate pasul pe loc cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună. Bunăoară în loc să ia banii de la doamna Udrea, cea care se face, ca și Băsescu, că este în război cu ea, doamna Kovesi, alături de ceilalți magistrați atent aleși de domnul Băsescu, lungesc  boala până se prescriu  sau se dezincriminează faptele apoi plâng pe la posturi că au pierdut lupta împotriva corupției. La rândul lui, protejatul și protectorul ”luptei anticorupție”,  domnul Iohannis, ne spune că a fost întrebat de partenerii străini cum este posibil să candideze și să fie aleși ”oameni cu probleme” în justiție plângând și el, ca și doamna Kovesi pe umerii bietei individe legate la ochi.  Ei bine, el în loc să le răspundă clar și răspicat: ”simplu, cum am fost ales și eu”  doamnul Iohannis se face că nu a mâncat usturoi și nu știe ce fac magistrații lui, nu știe ce scrie în Constituție și nici cum a sunt aleși în fruntea țării și a urbelor, candidați cu dosare penale pe rol, sau chiar condamnați. Poate chiar nu știe săracul….
http://www.gandul.info/politica/presedintele-ccr-augustin-zegrean-acuza-presiuni-din-partea-sri-pentru-legile-big-brother-13780871
https://octavpelin.wordpress.com/tag/biografia-procurorului-ceausist-livia-stanciu-care-a-ajuns-seful-judecatorilor-din-romania/

Justiţiare(le)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.