joi, 17 decembrie 2015

Să nu ziceţi că nu v-am spus


Iohannis şi-a luat alt puppy
După ce în perioada de campanie electorală mergea braţ la braţ cu sâsâitul Predoiu, acest looser de profesie, promiţându-i că dacă ajunge preşedinte îl pune prim ministru deşi nici un penelist sau pedist cu măcar un picior de scaun la cap nu îl susţinea, domnul Iohannis l-a lăsat din braţe pe căţeluşul cu părul creţ şi a luat altul, cu mintea pe bigudiuri. Ca să nu plângă totuşi vechiul Bubico, i-a mai postat un os în faţă, numit organizaţia PNL Bucureşti iar acesta dă din coadă aşteptând să ajungă cu lăbuţa la ea dar până şi acesta e prea mare şi prea îndepărtat. Dar ca promisiune e ok.
Noul puppy al lui Iohannis este domnul Buşoi, un slinos care se gudură la cel mai real mod cu putinţă pe lângă orice şef,  numai să fie şi el primit dacă nu la masă, măcar sub masă, printre picioarele mesenilor dar să fie şi el acolo.
antonescu si busoi
Când era Antonescu preşedintele PNL, domnul Buşoi nu lipsea din nici o fotografie de grup, apărea în cadru pe la toate ieşirile în presă ale lui Crin, să vadă lumea în ce ape se scaldă el şi ce relaţii are. Deşi în faţa şefilor zâmbeşte frumos, el ştie şi se simte în plus şi are mereu o mină stingherită,îşi muşcă buzele rugându-se la Dumnezeu să nu întrebe cineva ce caută el acolo, privind constipat de după ochelarii care cică îi dau aer de telectual, dar se vede de pe faţa lui că e totul spoială, că de fapt este un puppy şi nimic altceva.
Iohannis si busoi
De ce se bagă? Uite aşa, ca să lase impresia altora că are relaţii sus puse şi poate face şi desface. Aproape reuşise să facă un ministru la sănătate, pe Iohannis îl păcălise, Cioloş oricum primea în guvern tot ce i se punea pe listă fără să verifice, numai că s-a trezit presa să verifice studiile viitorului ministru şi aşa a ieşit la iveală că Buşoi împinsese în faţă un stagiar. Eu dacă eram în locul lui Iohannis, după o asemenea păţanie îi dădeam un picior lui Buşoi exact unde îl doare mai tare, dar Iohannis nu, el dă dovadă că este altfel decât ar trebui, el este căpos, pe el nu îl schimbă nimic, sau poate, cine ştie, există o legătură secretă şi un motiv ascuns pentru care încă îl plimbă pe lângă el pe puppy Cristi, ca să înţeleagă iapa de la PNL pe cine susţine el ca primar al capitalei. Dacă Buşoi va fi soluţia PNL, vor pierde capitala. Şi totuşi ce îl ţine pe Iohannis legat de Buşoi?
Atenţie, terorişti !
alina si bomba
După ce SRI-ul a arătat românilor cât de eficientă este legea Big Brother şi cum au depistat ei primii terorişti ai României, unul ascultându-i telefonul şi altul citindu-i mesajele pe facebook, adică exact ce au cerut ei cu atâta ardoare, pedalând exact când era nevoie, înainte de stabilirea bugetului pe 2016, România a răsuflat liniştită. De acum nici un terorist nu va mai încerca să ne supere, pentru că uite, organele noastre îi arestează înainte chiar ca ei să ştie că au atentat la ceva. Doamne, mare eşti nenea Zegrean, tu, cel care spuneai nu ştiu de ce legile româneşti. Dar marele câştig al justiţiei româneşti nu stă în legi ci în procurori, care pot aresta şi învinui de orice pe oricine, cu sau fără acoperire legală, fără teama că vor da socoteală cuiva. Pentru o justiţie care a condamnat un om pentru că a comis o infracţiune prin telepatie sau a condamnat pe cineva fără probe, numai ca să dea un exemplu, să învinuiască pe cineva că deţine bombe când de fapt avea petarde, sau pe altcineva că e un potenţial terorist numai pentru că se declară el muslim şi nu îi mai plac maşinile preafericiţilor patriarhi, este o bagatelă. Am trăit să o văd şi pe asta, cineva este reţinut de procurori pentru că se uită la filme cu ISIS. Păi atunci cei care se uită la filme porno pot fi învinuiţi că au făcut sau vor să facă tot ce fac ăia pe acolo, inclusiv violuri nu ? Sau cei care se uită la filme poliţiste pot fi învinuiţi că vor să dea lovituri , să pună la cale jafuri nu ? Români nu vă mai uitaţi la filmele cu Bruce Willis că vă arestează procurorii. Ce nu înţeleg eu însă este de ce nu se leagă domnii procurori de cei care chiar instigă la acte teroriste şi declară public că unica soluţie pentru „curăţirea” unei primării este să pui o bombă acolo. Dacă nici asta nu este instigare la comiterea unui act terorist, nu este dovada „intenţiei” de a detona o bombă atunci ce mai e ? Păi băiatul acela din Craiova trecut la islamism pentru că a făcut diabet privind cum preoţii şi aleşii se dedulcesc la desfrâu este terorist, doamna Alina Gorghiu care declară că numai cu o bombă se poate curăţa primăria capitalei de corupţie ce mai este ? Nu se sesizează nimeni? Mâine cineva va pune o bombă acolo şi va spune că a făcut asta pentru că aşa i-a spus „o voce” la televizor şi vocea e încă în libertate.
Apărarea fără apărător
Din nou militarii s-au procopsit cu un ministru de paie. După Oprea Girofar şi cârpaciul Duşa, cel mai şters ministru pe care l-au avut vreodată militarii, a venit rândul lui Motoc, un specialist în orice deci în nimic. Nici nu a venit bine şi a dat dovada bunelor intenţii. Dovedind că între el şi armată este un zid cât Marele Zid Chinezesc, domnul Motoc a lăsat să conducă ministerul aceiaşi oameni care îl conduceau şi pe vremea lui Duşa cu aceleaşi principii şi aceleaşi idei. Probabil va fi şi el ministru doar cu numele, pozele şi afacerile, lăsând grija militarilor în seama lui Zisu, Manciu, Frăţilă, Sava şi alţii ca ei, care au avut grijă să ducă la „bun sfârşit”legea lui Oprea, tăind ceea ce dăduseră în vară. Interesant este modul în care ministrul justifică ciuntirea legii şi a drepturilor acordate militarilor, numai că de data asta modificările propuse lovesc mai mult în cei care vor ieşi la pensie decât în cei deja ieşiţi. Iată ce spune purtătorul de cuvânt al guvernului: „Aici este stabilirea cu exactitate a nivelurilor de venituri care se includ în baza de calcul, asta este ce era în discuție, legea nu era în vigoare, deci majorările nu erau în vigoare”. Deci legea, chiar promulgată şi publicată în monitorul oficial nu are nici o valoare pentru cei din minister şi guvern, prevederile legii pot fi schimbate în totalitate până la 1 Ianuarie 2016.
Bineînţeles acesta este şi scopul pentru care legea nu a intrat în vigoare odată cu publicarea în MO, acum poate înţeleg şi ghioceii din armată că au fost înşelaţi încă de la promulgarea legii şi puşi în stand – by cu bună ştiinţă, tocmai pentru a se putea face modificări la lege.
Motoc
Normal o astfel de măgărie ar trebui să declanşeze proteste masive nu atât pentru drepturile luate cât pentru modul în care sunt batjocoriţi militarii din nou. Domnul Motoc însă stă liniştit pentru că ştie că activii nu vor mişca în front, ghiocei au fost ghiocei vor rămâne, iar pe cei din rezervă care vor face scandal oricum nu îi va băga nimeni în seamă. Ca să arate cât a fost el de prevăzător, domnul Motoc, ca şi domnul Oprea astă primăvară, anunţă că a discutat cu sindicatele cu asociaţiile militarilor ( şi pot paria că sunt aceleaşi) tot pe ascuns, pentru că pe pagina MApN nu se vede nici un îndemn la întâlnire şi discuţii. Deci iarăşi au bătut palma cu ANCMRR şi SCMD respectiv conducătorii celor două structuri. Din nou Dogaru va face pe supăratul, va chema rezerviştii în jurul lui, va mai găsi iarăşi suficienţi fraieri care să îi plătească cotizaţia şi avocaţii pentru nişte procese pe care ştie dinainte că le va pierde, pentru că judecătorii deja ştiu cum trebuie să judece, vor spune toţi ca unul că legea nu a fost operaţională, deci nu s-a luat nimic pentru că nu se putea lua ceva ce nu s-a dat practic. Punct. Dar vor fi destui care vor crede în manevrele lui Dogaru şi vor ridica praful de pe tobă. Soluţia nu este Dogaru, orice ar spune sau pretinde el că face şi nici ANCMRR.
O vizită cu cântec
iohannis si cameron
Recent, foarte recent ne-a vizitat premierul britanic. De mult nu am mai văzut românii aşa de fericiţi că uite ne-a băgat şi pe noi în seamă cineva. De ce a venit, ce l-a mânat tocmai pe meleagurile prinţului Charles? Dacă citim comunicatele oficiale şi declaraţiile de presă, aflăm că Marea Britanie nu mai poate de grija drepturilor românilor, că sunt foarte supăraţi de faptul că trebuie să taie din alocaţiile oferite refugiaţilor români din Anglia, că ne apreciază foarte mult pentru că suntem prietenoşi şi ne respectăm angajamentele, că admiră lupta noastră cu corupţia. Bineînţeles că toate astea nu se puteau transmite decât face to face,  nu prin facebook. Eu tot mă întreb de ceva timp încoace de ce vorbesc atât aliaţii noştri despre sprijinul pe care România îl dă Alianţei Nord-Atlantice, când toată lumea ştie şi mai ales nu se îngrijorează, că noi nu avem aviaţie, nu mai avem tancuri, nu avem o flotă maritimă reală, doar câteva epave sau sicrie plutitoare, nu avem o industrie de război, practic nu avem nimic cu care să putem sprijini un eventual război indiferent unde ar putea fi dus. Tot ce poate oferi România în caz de război, este pământul şi carnea de tun, asta este mai clar decât cerul albastru de vară. Păi dacă decât asta putem oferi şi toţi aliaţii noştri vorbesc despre respectarea angajamentelor şi sprijinul pe care îl poate oferi România, eu mă întreb oare ce au promis conducătorii noştri dragi încât simt nevoia aliaţii să tot vină din când în când şi să verifice dacă toate promisiunile sunt la locul lor? Ceva e putred aici iar românul este ultimul care va afla.
Să nu ziceţi că nu v-am spus.
http://www.ziare.com/klaus-johannis/pnl/iohannis-s-a-afisat-alaturi-de-cristian-busoi-cel-mai-vehiculat-a-fi-candidatul-pnl-la-primaria-capitalei-1397866
http://www.dcnews.ro/alina-gorghiu-afirma-ie-halucinanta-trebuie-pusa-o-bomba-la-primaria-capitalei_491754.html
http://www.agerpres.ro/politica/2015/12/09/motoc-despre-modificarile-la-pensiile-militarilor-legea-nu-era-functionala-a-fost-nevoie-de-o-formula-justa-aplica
Să nu ziceţi că nu v-am spus

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.