luni, 7 decembrie 2015

Intoxicaţi colectiv


infectii nosocomiale
Credeam că după ce Piedone a ieşit din arest iar Oprea a plecat în Dubai să vadă cum arată o ţară fără gropi şi un emir fără antemergători, dar mai ales după ce Iohannis şi-a văzut visul cu ochii, adică guvernul lui, pentru ţara lui, lucrurile se vor linişti iar televiziunile vor găsi alte jucării, nu se vor mai înscrie la colectiv.
Dar, în mod cert nu din dorinţa de a se schimba ceva în bine, ci doar din aceea de a schimba pe cineva, noi şi noi aspecte apar în urma unor “investigaţii” ale “presei libere”, atât de libere încât face jocul unor politicieni. După ce a încercat în mod direct demonizarea şi schimbarea lui Arafat prin mişmaşurile făcute de şefii ISSU, mişmaşuri care nu s-a dovedit că ar fi fost sau nu păstorite, dirijate sau măcar cunoscute de Arafat, acelaşi personaj a decis să îl lovească, tot indirect prin cei din breasla lui, prin doctori. Aşa se fece că iată un nou subiect legat de Colectiv intoxică televiziunile, Tolo, acest Zorro telecomandat aruncă pe piaţă ştirea că unele victime ale incendiului nu au murit din cauza arsurilor ci din cauza unor viruşi contactaţi în spitale pe timpul internării. Ce să spun au descoperit apa caldă.

Presă de doi bani
Pe mine nu încetează să mă uimească prostia şi lipsa de elementare noţiuni de cultură generală ale unor absolvenţi de “academii media” care pe lângă că sunt peltici, rârâiţi, sâsâiţi, ceacâri, bâlbâiţi, mai au şi intelectul subliminal, un IQ de curcă proptită în lemne sau viţel siderat în faţa porţii, preluând sau comentând ştiri şi subiecte “de senzaţie” fără să le treacă prin filtrul gândirii. De fapt exagerez eu, unii din ei nici nu au fost angajaţi să gândească, nici pentru că ar fi deştepti sau ar avea capacităţi extrasenzoriale, ei sunt angajaţi pentru că ştiu să strâmbe din gură, să ridice din sprâncene, să zâmbească expresiv, să se prefacă miraţi, indignaţi, impresionaţi de ceea ce li se spune să prezinte, indiferent ce gândesc sau simt ei.
Când a izbucnit incendiul când tragedia a invadat canalele de televiziune, era ordin să prezinte toţi o faţă îngrijorată, să arate cum aleargă salvările, doctorii, pompierii să salveze oamenii, nu a existat măcar o minte rece care să spună că nu e bine ceea ce se face, că în astfel de cazuri bolbavii au nevoie de izolare, nu de publicitate şi spitalizare la grămadă. Ba mai mult îmi amintesc cum se prezenta cazul unei asistente de la o maternitate care “plecase de la serviciu să dea o mână de ajutor răniţilor în stradă” şi era lăudată deşi era foarte posibil ca în timpul ăsta un copil pe care îl avea în îngrjire să aibă nevoie de asistenţa ei şi nimeni nu s-a gândit dacă avea calificarea necesară pentru cazurile de arşi, dacă a adus sau a purtat viruşi sau microbi dintr-o parte în alta. Aşa era trendul atunci nimeni nu mai gândea normal toţi voiau să arate că sunt alături de cei loviţi de tragedie. Cuvântul de ordine atunci era “facem tot, avem tot ce ne trebuie, facem faţă” , nici o televiziune nu ar fi acceptat alt răspuns din partea oficialilor, din partea celor responsabili, iar aceştia au răspuns aşa cum li se cerea, aşa cum se dorea. Şi totuţi situaţia nu era de loc aşa, nici un oraş chiar mai mare decât Bucureştiul nu ar fi putut stăpâni această situaţie, imensul număr de arşi, nici un spital nu putea face faţă, cel mult feţe-feţe.
Acelaşi subiect, altă prezentare
Eu am spus din prima zi că situaţia nu este de loc aşa de roză cum se spune, că în ciuda asigurărilor date că se vor lua sau chiar s-au luat toate măsurile, drama abia începe, nu pentru cei care erau deja decedaţi ci pentru cei care erau internaţi, că aproape toţi cei care au arsuri este 30% şi mai ales cei cu arsuri şi intoxicaţii ale căilor respiratorii au foarte puţine şanse de scăpare. Nu trebuie să fii medic specialist, nici măcar medic, ca să ştii asta. Numai că pe atunci cuvântul de ordine era altul, nu aveam nevoie de realism, nu aveam nevoie de duşuri reci, atmosfera era încinsă, apa rece nu face bine pe arşiţă.
Ei bine iată că a venit în sfârşit momentul adevărului, acuma televiziunile au descoperit că în spitale există viruşi şi cei bolnavi se pot contamina. Dar asta se ştie de mult iar presa nu a ţipat. Iar în cazul arşilor, deci acolo unde rănile sunt deschise pe suprafaţă mare şi unde orice fir de praf sau chiar o respiraţie pot crea complicaţii, infecţii ireversibile, suprafaţa de contact este mare iar pacientul trebuie păstrat în mediu steril, ceea ce la noi nu prea se poate. Aşa se face că pe lângă problemele complicate ale transplantului şi refacerii ţesuturilor mai există şi pericolul infecţiilor datorate mediului în care este ţinut, operat şi tratat pacientul sau chiar starea de sănătate a celui cu care întră în contact, fie el doctor, asistent sau membru de familie. La noi nu există nici posibilitatea păstrării pacientului, cu atât mai puţin a atâtor pacienţi în mediu complet steril până la evitarea oricărui pericol, nici dotarea necesară, nici conţiinţa medicală, civică, a medicilor şi oamenilor care intră în contact cu pacientul de a îl păstra complet izolat. Dar de ce nu face presa cercetări la sânge în ceea ce priveşte secţia de arşi care stă nefolosită şi cine se face vinovat de asta? Pentru că cel care este vinovat este deocamdată necesar celor care dictează presei ce să dezbată.
Dregerea busuiocului
Nu este mai puţin adevărat că spitalele din România sunt departe de a fi ceea ce ar trebui să fie. Strânşi cu uşa, loviţi de realitate dar şi de teama de a nu fi ei personal traşi la răspundere pentru condiţiile din spitale, doctorii îndrăznesc să spună acuma ceea ce de obicei nu spun,  faptul că da, în spitalele din România poţi intra cu o boală şi ieşi cu un virus, uneori mai periculos decât boala însăşi, cu atât mai mult sau mai grav în cazul celor cu sistemul imunitar afectat. Dar, încercând să dreagă oarecum busuiocul, doctorul Stanculea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi, declara că nu e nici o problemă, şi la spitalele din occident există astfel de riscuri şi astfel de cazuri. Ceea ce nu spune însă domnia sa este că acolo astfel de cazuri apar odată la mii de cazuri iar când se întâmplă, spitalul plăteşte daune până se schimbă banii, în vreme ce la noi astfel de cazuri se întâmplă cam la 50% din cazuri, în orice spitale, indiferent de boala pacientului. Spitalele noastre sunt realmente focare de infecţie. Domnul Stănculea vorbeşte atât de nonşalant despre “ infecţiile nosomiale” ca şi când ar vorbi despre tratamente. Neştiind ce înseamnă asta eşti  tentat să spui, “da domnule, aşa o fi dacă spune el, şi în alte spitale au loc astfel de infecţii”.

Adevărul eliberează, dar te poate şi închide
Iată însă ce înseamnă concret infecţiile nosocomiale: ”Infecţie nosocomială, sau infecţie intraspitalicească, este acea infecţie care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubaţie în momentul în care pacientul s-a internat în spital şi se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Infecţiile nosocomiale pot să fie în legătură cu deficienţe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Acest tip de infecţie se produce într-un spital, fie între pacienţi de boli diferite care ajung în contact unii cu alţii, fie de la bolnavi sau purtători proveniţi din rândul personalului de îngrijire. De obicei această infecţie este post-operatorie.
Cel mai adesea, infecţiile nosocomiale se manifestă clinic pe parcursul internării actuale, dar este posibil să se manifeste şi după externare. În patologia infecţioasă generală, rata acestor infecţii este de 5-20% , incidenţa maximă, de de 28-30%, apare în serviciile de reanimare. Aceste infecţii sunt responsabile de 70% din decesele înregistrate în serviciile de chirurgie generală. Infecţiile nosocomiale sunt de obicei severe, deoarece sunt implicati germeni de spital multirezistenti la antibiotice şi afectează persoane tarate, cu diverse deficienţe de organ sau imunodeprimaţi. Dacă în America, un spital care raportează infecţii intraspitaliceşti este premiat, pe motiv de spirit civic, în România, dacă un spital raportează infecţii nosocomiale, îi vin controale şi, apoi, este sancţionat. Din acest motiv, spitalele din România se feresc să raporteze cazurile de infecţii intraspitaliceşti”
Aceste date sunt oficiale, dar situaţia este mult mai gravă şi din câte se vede aceste infecţii nu sunt “normale” poate sunt normale doar în România, pentru că la noi condiţiile intraspitaliceşti sunt sub orice critică. Nici un medic străin care se respectă nu ar lucra în astfel de condiţii pentru că este conştient că practic nu vindecă, ci omoară oameni. Eu dacă aş fi medic aş refuza să lucrez în România în aceste condiţii. De vină pentru aceste condiţii,  pe lângă managerii care din nepricepere sau lipsă de fonduri nu iau măsuri, sunt cei care ne-au guvernat şi ne guvernează, toţi miniştrii care s-au perindat pe la sănătate împreună cu colegii lor, toţi prim miniştrii, toţi cei care au distrus chiar şi prin lipsă de reacţie sistemul sanitar.

Presă cu tendinţă
Aşa că ceea ce a descoperit Tolontan nu este un eveniment, eveniment este faptul că se încearcă pe această cale demonizarea cuiva, Tolontan ştie a cui. Pe un post de televiziune un moderator a strecurat numele lui Arafat în acest subiect, ca şi când Arafat ar fi trebuit să se ocupe şi de condiţiile spitaliceşti şi de pregătirea asistentelor din spitale şi răspunde de faptele şi actele întregului personal medical din ţară sau de dotarea tuturor spitalelor. Noroc că a fost cineva printre invitaţi care a spus că Arafat nu are nici o legătură cu aceste aspect, altfel discuţia ar fi luat sensul dorit de moderator.
Pentru mine a devenit de mult clar că aşa zisele subiecte de presă, marile “anchete jurnalistice” în proporţie de 90% nu sunt altceva decât vendete comandate cu date obţinute nu prin eforturile celor care le prezintă ca realizări personale, ci prin informaţii şi date primite “de sus” dar indiferent că sunt reale sau nu, ele sunt direcţionate şi scoase pe piaţă la comandă. Aşa se face că de multe ori apar în media dosare şi subiecte de mult părăsite sau nebăgate în seamă doar pentru că cineva undeva are interesul ca altcineva de lângă el sau mai de departe să fie măcelărit. Iar televiziunile reprezintă nimic altceva decât malaxorul care pregăteşte condimentele.

Presă tele… comandată
Cât de profesionişţi sunt aceşti specialişti de presă o spune cazul Bichir. Vă aminţiţi noaptea de 23/24 Noiembrie, când toate televiziunile au primit şi prezentat ştirea că Florian Bichir, atât de invitat de televiziuni, marele membru CNSAS a declarat că va demisiona din funcţie pentru că din cauza lui va ieşi pe piaţă dosarul de turnător al lui Băsescu? Toată noaptea au foşnit presarii aşteptând explicaţii aşteptând diminteaţa revelatoare. A venit dimineaţa şi nimic, nici o confirmare, nici o dezminţire, televiziunile parcă nici nu primiseră mesajul. Apoi unele ziare on line au prezentat timid şi fără tam – tam o deminţire care ar fi fost dată de personaj, dar aceasta nu a apărut la nici o televiziune pentru a spune ce s-a întâmplat şi a-l vedea lumea când afirmă că mesajul nu îi aparţinea. De ce oare? Chiar dacă eu nu cred în explicaţia dată de Bichir, sau oricare ar fi explicaţia, media s-a făcut de rahat. Dacă mesajul nu era al lui, televiziunile s-au făcut de râs pentru că nu au verificat telefonul de pe care li s-a trimis mesajul deci nu au verificat sursa, iar dacă mesajul era de pe telefonul lui, televiziunile sunt de vină pentru că au clasat subiectul la presiuni din afară, pentru că nu e chiar aşa de dificil de presupus cine a făcut presiuni şi de ce. Este cea mai rapidă şi cea mai categorică sugrumare a unei ştiri în toată istoria post- decembristă a media din România. Eu înclin să cred că atât Bichir cât şi televiziunile au fost forţaţi să pună batista pe ţambal şi nu e greu de ştiut de cine. Băsescu nu avea atâta putere este clar, dar cei pentru care a muncit, da. Şi atunci de ce să mai dăm atâta importanţă acestor “senzaţii” prezentate la ordin?
Ceea ce prezintă acuma şi vor prezenta televiziunile, este nimic altceva decât subiecte de presă umflate sau dezumflate, în funcţie de interes şi ordin. Chiar şi cel mai recent subiect, marele atentat de la Sfântu Gheorghe a fost scos din prima pagină, pentru că de fapt scopul lui a fost atins, SRI-ul a marcat momentul, lumea a fost informată cu privire la pericolele pe care le înfruntă “serviciile” chiar şi în zilele de sărbători naţionale, se va mai scoate subiectul în presă atunci când va fi nevoie de bani pentru SRI, ca lumea să ştie de ce vor băieţii cu ochi albaştri bani în plus sau exagerat de mari.

Marea intoxicare
Intoxicaţi colectiv nu sunt doar cei care au participat la spectacolul de la “Colectiv” ci toţi românii care privesc spectacolele date de trusturile de presă, spectacole puse în scenă mult mai cinic, periculos, mai dramatic decât incendiul de la Colectiv de cei care le conduc şi conduc ţara din afară sau interior, cu acordul şi larga participare a celor care se declară a nu ştiu câte putere în stat, “vocea” naţiunii, “conştiinţa maselor”, “câinele pe pază al democraţiei”. Da de unde, presa este de fapt un fel de Bubico crescut în puf, alintat şi dirijat de “mamiţica”,  nici pipi nu face decât când i se dă voie, latră la ordin şi se gudură pe lângă stăpân aşteptând zăhărelul după fiecare prestaţie reuşită. Vreţi un exemplu concret? Uitaţi-vă la tupeul lui Turcescu cel care se automazilea din presă răpus de mustrările de conştiinţă de turnător dar care acuma se ridică iarăşi din propria mocirlă mai puternic şi mai nesimţit, ca porcul Penix, sau la criminalul Huidu care deşi are 4 morţi în spinare revine în spectacolul care l-a lansat în galeria marilor godaci din Show-bizz.
Intoxicaţi colectiv sunt toţi românii,  fie că privesc fie că nu la spectacolele de la emisiunile de ştiri, este suficient să privească la spectacolele oamenilor politici, să le asculte discursurile şi promisiunile electorale să se lase “trataţi” de aceşti “doctori” cu diplome luate cu copy – paste. România întreagă este un spital, mizerabil în care de la portarul de la intrare până la directorul spitalului, toţi sunt contaminaţi, deci purtători de viruşi, virusul corupţiei, al nesimţirii, al indiferenţei faţă de “pacienţi”, al îmbogăţirii prin orice mijloace şi forme, al lipsei de răspundere şi responsabilitate, al miserupismului, al trădării. Nu există virus moral, social, politic, juridic, sau de orice natură ar fi el, care să nu se manifeste virulent în acest spital numit România. Îmi e teamă că nu s-a inventat încă antibioticul care să facă faţă acestor infecţii, mai ales că,  aşa cum se ştie, fiecare virus dacă nu e tratat categoric şi cu medicamentul sau antibioticul potrivit, sau în concentraţia necesară, îşi dezvoltă propria imunitate la acel antibiotic, devenind şi mai puternic, şi mai greu de răpus.
Aşa ca subiect de presă, nu pot să nu constat că familia lui Ponta tinde să devină mondială. Aşa cum membrii familiei lui Anghel a fost cercetată şi condamnată de la ăl cu tâţa în gură până la ăl cu barba sură şi familia lui Ponta este cercetată şi va fi probabil condamnată în linie, de la prieten, soacră, socru, cumnat până la el. Ce au în comun aceste dosare? Să spună marile trusturi de presă.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Infec%C8%9Bie_nosocomial%C4%83
Intoxicaţi colectiv

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.