vineri, 4 decembrie 2015

A mai trecut o Zi


OLYMPUS DIGITAL CAMERA
A mai trecut o Zi Naţională. Unii ar spune că a fost o zi mai frumoasă ca anul trecut, poate mai însorită,poate mai liniştită ca în anii precedenţi, fără certuri între preşedinte şi premier, fără huiduieli, dar şi fără Arcul de Triumf, la care se lucrează de doi ani la „reabilitare”. Eu nu ştiu ce e atâta de lucru la reabilitare, că doar Oprea a fost reabilitat de nu ştiu câte ori de 10 ani încoace,de toate partidele, toţi preşedinţii, toţi premierii, toate parlamentele inclusiv „tânărul” Iohannis care îl descoperă şi el cu partid cu tot. Ce să facem asta este, dacă Arcul de Triumf nu are parlamentari care să schimbe majoritate… aşa îi trebuie.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Eu cred că a fost o zi ca oricare alta, aproape ca oricare altă zi românească, nu doar Naţională. Dacă ne luăm după noul preşedinte al României Mari, nici vremea nu mai este cum vrea ea sau cum vrea Dumnezeu, nici porcul nu mai ştie când să umble cu paie în gură, acum cu atâtea războaie geofizice şi ziua de pescuit se poate planifica sau da peste cap după cum vor nişte antene.
Deci meteorologic ziua a fost mai caldă şi mai însorită decât anul trecut şi cele de săptămâna trecută, fapt ce a făcut ca în unele localităţi numărul românilor care au participat la activităţile dedicate Zilei Naţionale să fie mai mare, dovedindu-se încă odată că nu doar conştiinţa, ci şi sentimentele românilor sunt influenţate nu atât de durerile sau problemele sociale cât de foame, starea emotivă şi climă.
DEFILEAZA RANITII
La Bucureşti, aşa cum spuneam acum câteva zile, elementul de noutate al zilei l-a constituit, din partea organizatorilor, aducerea veteranilor şi răniţilor, infirmilor pentru a defila prin faţa corupţilor de la tribuna oficială, a celor care şi-au bătut joc de ei şi i-au tratat şi îi tratează cu indiferenţă dar îşi fac imagine prezentându-i „ca pe maimuţe” doar când le pică lor bine. Nu mai insist asupra subiectului l-am mai dezbătut. Sper doar ca la anul să îi văd pe răniţi şi veterani în tribuna oficială, iar pe cei din clasa politică târându-se în faţa lor.
Tot ca un reper al zilei va rămâne şi răceala şi indiferenţa preşedintelui care parcă regretă că a fost nevoit să coboare din Olimp pentru a simţi mirosul opincii. Prefăcându-se marcat de crima de la Colectiv pe care a exploatat-o şi o exploatează în continuare pentru a-i atinge telurile, domnul Iohannis a decis să nu mai dea recepţia la Cotroceni şi să nu participe nici la şedinţa extraordinară a Parlamentului dedicată Zilei Naţionale, având probabil alte treburi mai importante. Cineva spunea că e normal să nu participe, pentru că e doar ziua românilor nu a doamnei Carmen.
Dar nu e nimic, dacă domnia sa nu a vrut să „se bucure” în această zi, partidul altui preşedinte, având ca emblemă mărul Elenei, pe undeva prin Gorj, a depus o coroană de flori la monumentul Ecaterinei Teodoroiu, coroană pe care era scris „ La Mulţi ani!” Ăştia sunt oamenii politici ai României.
Nici românii de rând nu sunt mai breji, că doar politicienii din ei se trag, de ei sunt aleşi, votaţi, ştampilaţi.
Undeva în Moldova, nici nu mai spun unde, după ceremonie, oamenii s-au grăbit să taie panglicile tricolore care erau puse de autorităţi pentru a marca zonele de acces dar şi instalaţiile montate pe copaci. Aşa cum spuneam într-un articol anterior, a devenit un gest reflex pentru români să întindă mâna după orice este gratis, chiar dacă asta înseamnă însuşire a unui bun necuvenit, nu doar pomană.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Nici oltenii nu se lăsară mai prejos. La Craiova, când fu să depună coroana delegaţia PRM, ia-o de unde nu-i,…delegaţia, nu coroana. După câteva secunde de aşteptare, militarii care purtau coroana au purces spre a o depune la statuia lui Cuza, fără delegaţie, în timp ce la microfon era anunţată a doua oară delegaţia PRM. După ce coroana a fost depusă, au început să se adune şi reprezentanţii PRM care parcă veniseră de la Plevna, se priveau unii pe alţii neştiind ce se întâmplă, aşteptând să apară şi coroana lor.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Până la urmă au făcut şi ei câţiva paşi spre locul de depunere, fără coroana. Probabil nu au ştiu care aripă depune coroana, aripa Streinu, sau aripa Zăvoranu.
Tot la Craiova, când a venit rândul delegaţiei comunităţii elene, şeful acesteia, trecând peste protocol, a lăsat delegaţia în faţa statuii iar el s-a poziţionat lângă coroană, şi făcea semne disperate „fotografului” să îi facă o poză de familie că doar de asta venise omul acolo, să se imortalizeze lângă coroană.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Cum de ne rabdă pământul?
Şi dacă românii se poartă aşa, de ce ne mai mirăm că la Sfântu Gheorghe cu o zi înainte, un cetăţean minoritar înlocuise drapelul României cu steagul ţinutului secuiesc, considerând că aşa e normal.
opinca
Nu face nimic, s-a mai întâmplat să nu avem steagul cu noi, dar ne-am orientat, am pus opinca pe catargul parlamentului ungar.  Dar deocamdată, da, este normal ca maghiarii să se poarte aşa,  nu ştiu pe cine mai miră, că doar nimeni nu a luat nici o măsură nici când Tokeş a spus că 1 Decembrie e zi de doliu pentru el, nici când un alt minoritar a spânzurat o păpuşă reprezentându-l pe Avram Iancu, nici când un hocheist român a fost bătut de colegii de echipă maghiari, nici când o fată de 14 ani era pedepsită pentru ca a îndrăznit să poarte tricolorul în Covasna, nici când la un meci al naţionalei de hochei a României s-a cântat imnul secuiesc, nici când primarul din Sfântu Gheorghe nu a dat voie veteranilor din MApN să arboreze steagul naţional pe clădirea primăriei, nici când terenurile armatei din Covasna au fost cedate unei organizaţii paramilitare maghiare pentru a se instrui în vederea cuceririi autonomiei, organizaţie de care SRI-ul se face că nu ştie nimic. Nu am mai pomenit de declaraţiile „politice” ale atâtor reprezentanţi ai maghiarimii din ţară sau de peste graniţă care vorbesc despre autonomie şi regionalizare pe criterii etnice ca despre o obligaţie a guvernului român. Şi e normal să vorbească aşa atâta vreme cât toate guvernele şi preşedinţii s-au prostituat ridicându-şi kilturile în faţa UDMR din „interes naţional”. Domnul Iohannis, ca sas sadea le face şi el jocul stând cu pantalonii în vine în faţa UDMR, pentru că nu se ştie când va avea nevoie de ajutorul lor ca să ceară autonomia saşilor din mărginimea Sibiului şi retrocedarea imobilelor confiscate”abuziv”de justiţie.
base, orban tokes
Aşa că de ce ne-ar mai mira ultima ispravă a „concetăţenilor noştri” din aceeaşi zonă pe care şi Băsescu o frecventa des în concedii, ispravă care ne arată că atentatele cu bombe au devenit realitate şi în România. Dar despre acest eveniment mai pe larg în alt articol pentru că merită o analiză mai adâncă. Lucrurile sunt cel puţin ciudate şi apele nu sunt decantate.
Or mai fi fost şi alte gafe, alte evenimente mai mult sau mai puţin plăcute prin ţară, dar în mare, Ziua Naţională s-a cam banalizat, a devenit o zi în care declaraţiile politice ating cote fierbinţi, românii stau cu mâna întinsă la fasole cu cârnaţi, partidele îşi desfăşoară forţele ca să arate că există, vorba aceea, depun coroane deci exist, televiziunile se fac că întăresc sentimentul naţional, este singura dată când cuvântul patriotism sau chiar naţionalism nu mai sunt blamate, nu mai sunt privite ca o trăsătură ruşinoasă sau comunistă, oamenii au voie să spună, iar politicienii chiar se laudă că sunt români. În rest, înainte sau după această zi, nu este chiar recomandat să spui în gura mare aşa ceva, mai ales de când la conducerea tării au trecut minoritarii, cei cu dublă cetăţenie sau chiar dublă sau triplă subordonare.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Gata, mâine e altă zi, să nu mai fim sentimentali, ne aşteaptă lucruri serioase, trebuie să luptăm cu corupţia. Cu corupţii nu, ei au imunitate, corupţia nu are. Până la anul, să nu mai spuneţi că sunteţi români, că cine ştie supărăm pe cineva şi se dă vre-o lege care ne interzice. Pe mine nu m-ar mira.
LA MULŢI ANI TUTUROR ROMÂNILOR CĂRORA NU LE E NICI RUŞINE, NICI FRICĂ SĂ ÎŞI IUBEASCĂ ŢARA!
A mai trecut o Zi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.