joi, 3 decembrie 2015

A devenit un gest reflex


reflex
Toţi avem gesturi reflexe şi cred că toţi ştiu ce înseamnă asta. La toţi ni s-a întâmplat măcar odată, să facem ceva greşit, din reflex, fără să gândim, fără să conştientizăm, doar pentru că facem de multe ori acest gest ori de câte ori suntem într-o situaţie similară şi chiar şi când nu e cazul, mâna, piciorul, ochiul, muşchiul se pun în mişcare poate fără ordin din cortex.
Nu cred că e cineva care să nu fi intrat peste soţ, sau soaţă în baie forţat de probleme urgente în timp ce acesta /aceasta făcea baie, iar la ieşire să nu fi dus mâna la întrerupător să stingă lumina. Aşa cum nu e şofer care să stea pe scaunul din dreapta şi să nu „ pună frână” din când în când deşi nu este la volan. La fel şi soldaţii, sau elevii de şcoală militară îşi formaseră reflexul să ducă mâna la bonetă chiar şi atunci când aveau capul descoperit, la vederea unui grad superior. Şi exemplele ar putea continua. De regulă aceste gesturi dispar odată cu întreruperea activităţii sau obiceiului căpătat. Dar în ultimii ani, s-au format unele reflexe de care nu ştiu când vom scăpa.
A devenit un gest reflex ca atunci când intrăm în campanie electorală să aşteptăm să ne sune la uşă echipele de campanie, cu sau fără candidat, să ne procopsească cu un pix, un calendar, o umbrelă, orice, dar să fie ceva gratis.
A devenit un gest reflex, că tot vorbim de vizite, ca atunci când vine popa cu sfinţitul, în timp ce acesta dă cu ochii şi cu apă busuiocată pe pereţi, noi să strecurăm cu smerenie un 5, 10 sau 20 de lei, aşa, ca să ne simţim mulţumiţi şi absolviţi de alte păcate. Fiecare dă cât are .. păcatele. Dacă cumva cineva uită să se „absolve de păcate”, se poate întâmpla ca părintele, atent şi atotcunoscător, să stropească mai abundent un perete mai curat sau un aparat electric în stare de funcţionare şi atunci brusc devii mai „atent” la păcate.
A devenit un gest reflex ca înainte de a merge la doctor să ne interesăm în primul rând nu care e cel mai bun, ci cât ia fiecare şi abia apoi ce face pentru banii ăia.
A devenit un gest reflex ca de câte ori DNA-ul execută o misiune acoperită, ascunsă şi secretă pentru reţinerea şi încătuşarea unei „personalităţi”, televiziunile să fie acolo şi să filmeze. Tot un gest reflex a devenit ca nimeni să nu întrebe de unde au ştiu televiziunile ceva ce nu ştiau nici chiar toţi membrii echipei de descindere.
A devenit un gest reflex ca atunci când „personalităţile” menţionate mai sus, sunt introduse în arest preventiv, să îşi găsească în corp toate bolile întregului arbore genealogic, de la prima descălecare de pe vremea lui Negru Vodă sau tragedia căţeluşei Molda, până în anul 3000.
A devenit un gest reflex ca în preajma alegerilor, candidaţii să urle de durerea şi grija cetăţenilor, să umble cocoşaţi şi să îşi pună cenuşă în cap, pentru ca după alegeri şi alegere, să se îndrepte brusc, să îşi pună costumul de parlamentar şi să spună că ei sunt aleşi şi nu dau socoteală nimănui.
A devenit un gest reflex ca atunci când sunt arestaţi, politicienii să afirme că este o înscenare, că este un dosar politic, că ei sunt curaţi, pentru ca apoi să îşi recunoască vina pentru a beneficia de procedura simplificată şi să toarne tot ce vor procurorii să scrie, ca să beneficieze şi de eliberare.
A devenit un gest reflex ca aceleaşi personalităţi, condamnaţi din lipsă de „probe” împotriva altora pe care îi doreau de fapt procurorii, să devină brusc iluminaţi, oameni de ştiinţă, savanţi de renume mondial şi să scrie în câteva luni, fără a avea la dispoziţie pix şi hârtie, mai multe lucrări de ştiinţă decât au scris unii laureaţi ai premiului Nobel în toată viaţa lor.
A devenit un gest reflex ca mascaţii să bată la uşile celor pe care îi caută direct cu berbecele, fără a suna sau încerca măcar clanţele uşilor pe care vor să intre, pe motiv că persoana trebuie luată prin surprindere.
A devenit un gest reflex ca atunci când apare un conflict armat undeva în lume, conflict în care partenerul strategic să aibă un interes, conducătorii României să declare, înainte chiar de a se stabili oficial o intervenţie, că România se va achita de sarcinile ce îi revin în cadrul Alianţei.
A devenit un gest reflex ca fiecare candidat, oricât de „democrat” şi altruist a fost pe timpul campaniei, să îşi dorească şi apoi să îşi „tragă” ţara lui, guvernul lui, casa sau casele lui, ungurienii lui, căutând, promovând, instalând în funcţii oamenii care gândesc, vorbesc, simt, mint, înjură şi fură la fel .. ca el.
A devenit un gest reflex ca atunci când „deraiază un tren” să găsim un acar Păun chiar dacă linia este electrificată şi acele se schimbă automat.
A devenit un gest reflex ca după fiecare guvernare să ne plângem că a fost mai rea ca cea dinainte şi totuşi să le schimbăm periodic una cu alta pe hăis cu cea şi cea cu hăis deşi ar fi mai normal să schimbăm tot atelajul.
A devenit un gest reflex ca românii să stea cu ochii la televizor şi să se lase prostiţi, de la caz la caz, de o televiziune sau de alta, să se manifeste revoluţionar dând like şi Share acolo unde li se pare că este bine şi nu li se poate reproşa mare lucru, dând şi câteva citate din filozofi celebri luate de pe internet, simţindu-se astfel mai cetăţeni şi mai activi decât cei care dau un big like unei sticle de bere comentând rudimentar şi biciuşcar.
A devenit un gest reflex ca atunci când vin inundaţiile şi zăpezile, românii să se refugieze în crâşme, pentru că sunt solid construite şi în afara oricărui pericol, responsabilii de la interne să declare drumurile închise, armata să iasă să salveze oameni şi animale, iar cei care au primit bani grei pentru rezolvarea problemelor să se declare depăşiţi de evenimente, să aştepte să termine armata treaba iar ei apoi să facă contracte adiţionale şi să ceară bani în plus pentru că iarna a fost mai grea decât prevăzuseră contractele iniţiale iar costurile incompetenţei şi lipsei de utilaje de intervenţie s-au dublat. .
A devenit un gest reflex ca românul să nu mai meargă la vot, pentru că toţi politicienii sunt la fel şi nu mai are încredere în nimeni, iar apoi să se mire şi să înjure constatând că deşi la vot au participat mai puţini votanţi decât la ultimele alegeri, voturile numărate au fost mai multe şi au ieşit aceiaşi oameni ca şi înainte cu patru ani.
A devenit un gest reflex ca ori de câte ori ni se întâmplă ceva rău să găsim pe cineva vinovat, dacă se poate cât mai abstract, cât mai departe, cât mai impersonal, şi cât mai greu de dovedit.
A devenit un gest reflex să facem împrumuturi la bănci pentru a ne cumpăra maşină cu care să mergem în baza unui alt împrumut în concediu la greci sau la turci, împrumuturi pe care le girăm cu casa iar apoi să cerem ajutor de la stat că nu mai putem plăti împrumuturile.
A devenit un gest reflex să ne lăudăm cu faptele de vitejie ale străbunilor noştri în timp ce ne batem în fapt joc de ele, dovedind cu fiecare zi că practic nu ne merităm nici trecutul nici viitorul ci doar prezentul în care ne zbatem cu laşitate.
A devenit un gest reflex să tragem adânc din ţigară pentru a ne întreba apoi filozofic de ce tuşim şi a da vina pe doctorii care nu au găsit un remediu pentru cancerul la plămâni.
Lista rămâne deschisă.
Interesant este că aceste noi „gesturi reflexe” nu sunt chiar atât de inconştiente şi nici nevinovate, ele s-au format din lene, laşitate, lipsă de responsabilitate, spirit de turmă, comoditate, lipsă de simţ civic, orgoliu.
A devenit un gest reflex

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.