joi, 5 septembrie 2013

Război anulat sau doar amânat?


razboi in siria
Cu toată dorinţa lui Obama, cu toate interesele producătorilor şi traficanţilor de armament din toate colţurile lumii, cu toate pronosticurile specialiştilor, cu toate temerile oamenilor îngroziţi de spectrul unui nou război mondial, conflictul din Siria încă nu a declanşat războiul dorit de unii şi temut de alţi, dar nici nu a fost evitat total.
Deciziile oficiale ale unor state care ar fi fost de dorit să susţină poziţia americană de a nu participa la un eventual conflict armat, ca şi protestele din o serie de ţări europene cu oarece importanţă în formarea unei opinii majore, a făcut ca la acest moment să nu înceapă războiul.
Anglia a spus nu, Germania critică Rusia pentru că se opune, Franţa se va băga dar deocamdată aşteaptă, NATO încă nu a luat o decizie atâta vreme cât există disensiuni între SUA şi Anglia. Canada a spus şi ea că nu susţine ideea unui conflict armat internaţionalizat. România, nu că ar conta în ecuaţie ci pentru că este ţara în care trăiesc, nu a dat un răspuns încă, din două motive: Guvernanţilor le e teamă încă să spună ce vor face pentru că ştiu că populaţia va protesta şi este riscant pentru apropiatele alegeri, deşi ambele părţi semnatare ale actului de coabitare sunt gata să susţină orice cerere americană, pentru a primi sprijin în 2014.Al doilea motiv al indeciziei îl constituie partea financiară şi de înzestrare cu care ar putea participa . Este clar că trupe combatante nu putem trimite, aviaţia este la pământ, abia se mai poate ridica să intercepteze provocările de la graniţă după cum se plângea ministru Duşa, mai rămâne marina. Ei bine ar fi posibil ca cele două relicve Ferdinand şi Maria, sau ăcar una din ele să fie trimisă în zonă, pentru a participa undeva în zona 2 sau 3 la aprovizionare sau ajutoare umanitare, că altceva nu prea putem face. Nici gând să plece şi submarinul care probabil nu s-ar mai întoarce sau nici nu ar ajunge şi am rămâne fără o componentă importantă a forţelor maritime. Deci România probabil se va angaja cu cele două sau măcar o fregată, că tot au făcut aplicaţii ca să vadă care este mai aptă de o asemenea misiune. Dacă adăugăm şi logistica, putem spune că România va participa cu două „categorii de forţe” ceea ce este foarte mult. Nu cred că vor fi trimise şi ceva elicoptere Smurd pentru că dacă se mai întâmplă un accident prin ţările vecine sau un infarct ţigănesc, nu mai are cine să intervină şi plânge cu ce se mai laudă administraţia prezidenţială sau guvernamentală?
Obama a trebuit să amâne decizia deşi ar fi putut să o ia. În faţa lumii declară că aşteaptă să se întoarcă Congresul din vacanţă, pozând în marele democrat dar de fapt amânarea poartă alt nume, reacţia negativă a aliaţilor din NATO şi Europa. Deci Obama amână. Toată lumea este cu ochii pe ziua când se va întoarce Congresul american din vacanţă. Greşit. Important nu este ce se va întâmpla după ci înainte de întoarcere. Administraţia Obama nu poate suferi un eşec, nu se aşteaptă la aşa ceva şi aşa este destul de ruşinos că fraţii englezi au spus pas. Aşa că până va veni congresul trebuie luate măsuri pentru convingerea… opiniei publice şi aliaţilor, pentru că ceea ce vor vota congresmanii se ştie. Acolo dictează interesele economico-financiare iar SUA are nevoie de acest război chiar şi limitat. Ce se va întâmpla însă în acest timp va fi pentru crearea unei opinii favorabile intervenţiei. Să nu mire pe nimeni dacă într-o „inconştienţă sinucigaşă”, vor apărea pe ici pe acolo „ameninţări şi provocări ale Siriei”şi chiar ale unor ţări arabe sau ale Al Qaeda la adresa nu numai a SUA dar şi a întregii lumi democrate. Eu mă aştept la astfel de „provocări” , declaraţii belicoase, ameninţări teroriste, care deşi nu vor avea nici o logică, vor fi suficient de puternice pentru a convinge o anumită parte a lumii, că Siria este un real pericol şi intervenţia este necesară. Bineînţeles că aceste acte vor justifica şi decizia Congresului American. Indiferent însă ce vor face europenii, America va ataca, pentru că odată început războiul, este clar că până la urmă fie şi chiar numai prin apartenenţa la acelaşi bloc militar, armatele ţărilor NATO vor trebui până la urmă să treacă de partea fraţilor americani indiferent de câte proteste vor fi pe străzi. Şi în ultimă instanţă, puţin îi pasă lui Sam dacă Europa sau ONU va da aviz sau nu, nu e prima oară când ei încep un război de capul lor şi până acum nu au păţit nimic. Serbia, Irak, Panama, şi altele stau mărturie importanţei pe care SUA o dă opiniei internaţionale, până la urmă şi-a impus chiar şi cu forţa punctul de vedere.
Aşa că atenţie la zilele următoare. Propaganda a început, au apărut rapoarte bineînţeles ale americanilor, privind folosirea Sarinului, tot aşa cum apăruseră rapoarte şi privind armele chimice ale lui Sadam dovedite şi recunoscute până la urmă ca o mare minciună, au apărut primele declaraţii „provocatoare”. Se spune că unii sirieni l-au făcut pe Obama laş şi prin Obama întreaga naţiune americană. A picat la fix această declaraţie. Bineînţeles că americanii nu pot accepta aşa ceva şi vor demonstra că nu sunt laşi. Asta îmi aduce aminte cum a numit Ponta pe Kovesi la DNA pentru că Morar a declarat că prietena Kovesi nu este indicată. Atunci, domnul Ponta ca să demonstreze că „ nu Morar conduce justiţia română”, a numit-o pe Kovesi şef la DNA. Exact aşa se întâmplă şi acum. Vor apărea tot felul de provocări absurde pentru un om cu capul pe umeri dar suficient de bune pentru cei interesaţi să declanşeze războiul, pentru că argumentele de până acum nu au convins. Atenţie la Pană de Vultur!

Război anulat sau doar amânat?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.