luni, 8 aprilie 2013

Se întâmplă în România, azi -II

 crin doarme
Dezamăgiri
Pe vremuri un actoraş mic făcea un rol mare. De atunci  l – am urmărit şi apreciat de fiecare dată ca actor şi când apăra actorii împotriva sălbaticilor şi când mânca mere roşii. Cu timpul a devenit om politic şi mi s-a părut întotdeauna că a rămas acelaşi apărător al celor neapăraţi de nimeni. I-am luat apărarea când a fost învinuit de incompatibilitate pentru că omul făcuse demersurile necesare la Comisia Juridică şi i se spusese că este ok.
Am auzit apoi că în cadrul şedinţei PNL întrunite cu ocazia numirii lui Kovesi la DNA a avut o atitudine tranşantă, spunând că dacă ar fi după el – dar cine e el să decidă?- ar decide ieşirea de la guvernare. Asta s-a anunţat pe post şi m-am bucurat pentru că dovedea că rămăsese un om dintr-o bucată. Spre mirarea mea însă, invitat la o emisiune tv şi întrebat dacă e adevărat, l-am auzit spunând că nici nu vrea să comenteze astfel de zvonuri jurnalistice.
Ceva mai târziu, seara l-am auzit însă pe ministrul Barbu Daniel, alt participant la şedinţa PNL, că totuşi domnul Mircea  Diaconu, căci despre el este vorba, făcuse acea afirmaţie şi apoi chiar am ascultat la tv înregistrarea cu cuvântul domnului Diaconu. Dar şi a lui Antonescu în timp ce afirma că nimeni nu a cerut ieşirea de la guvernare şi a avut unanimitate. Am rămas cu un gust amar.    Cum adică, faci un gest normal, de moralitate, ai un punct de vedere personal şi îl exprimi în plen, apoi nu vrei să îl mai recunoşti public, numai pentru că şeful a vrut să declare că a avut unanimitate şi nimeni nu a avut alt punct de vedere ? Cum poţi face aşa ceva când ştii că se introduc microfoane şi sub paturile oamenilor şi nimic nu rămâne secret atâta timp cât ştiu doi oameni ? Acuma, un actor mare a jucat un rol mic.Domnule Mircea Diaconu,eu  de acum NU VĂ VOI MAI CREDE.
Confirmări
Acelaşi Barbu Daniel confirmând verticalitatea pe care altă dată o avea şi Mircea Diaconu dar a pierdut-o de ieri, a mai făcut o dezvăluire: A spus că Domnul Ponta a „rugat-o” pe doamna Pivniceru să predea fotoliul de ministru ca să poată face domnia sa ca interimar numirile pe care voia Băsescu să le facă în justiţie. Eu am spus acest lucru imediat ce s-a anunţat că doamna Pivniceru va fi numită la CCR şi chiar faptul că numirea ei la Justiţie a fost făcută tot la ordinul lui Băsescu, ca să poată fi scoasă de la CSM de unde nu o putea destitui nimeni. Ponta a momit-o cu Ministerul Justiţiei, promiţându-i marea cu sarea, că va avea ocazia să pună ordine în justiţie şi să o depolitizeze când e fapt tot ce a urmărit a fost să o scoată de la CSM pe care Băsescu nu îl avea încă subordonat şi nici nu îl putea manevra pentru că nu avea cum. Şi uite aşa, Pivniceru a fost extrasă din CSM, şi a fost pusă Hăineală în locul ei, iar acum a fost scoasă şi din guvern şi nimeni nu poate spune nimic, e dreptul primului ministru să scoată pe cine vrea el din guvern şi să-i încredinţeze altă funcţie. Domnul Ponta şi-a bătut joc de doamna Pivniceru într-un mod grosolan, practic a umilit-o pe această judecătoare şi prin ea întreaga ţară, jucând ping-pong cu justiţia română. Nimeni nu sesezează şi nu iese în stradă, deşi o mai mare bătaie de joc nu s-a produs în România ultimilor 20 de ani. Numirea lui Kovesi la DNA nu este decât urmarea acestei bătăi de joc şi dovedeşte fără echivoc termenii „coabitării” dintre Băsescu şi Ponta: Băsescu dirijor, Ponta cântăreţ, Antonescu ursul care joacă cum vor cei doi,  iar românii spectatorii care  se uită şi aruncă cu bani în căciula cântăreţului.
 Record neomologat
Pentru ca bătaia de joc să fie completă, iar echipa de jurişti „independenţi„ ai lui Băsescu să se reîntregească ca pe vremurile de glorie ale lui Boc, CCR la cererea lui Dănileţ a judecat contestaţia în anulare pe care a făcut-o acesta pe marginea demiterii sale din CSM şi surpriză: CCR declară neconstituţionale două alineate dintr-un articol din Legea 317/ 2004, pe baza cărora Cristi Danileţ a fost scos din Consiliul Superior al Magistraturii. Mai exact, articolul 55 alin.4. şi alin. 9 referitor la revocarea unui membru CSM. Pe româneşte,CCR a decis că  ARTICOLELE DIN LEGEA 317/2004 ÎN BAZA CĂRORA  DĂNILEŢ A FOST DEMIS, SUNT NECONSTITUŢIONALE, deci demiterea se anulează, iar Dănileţ se reîntoarce în CSM. Aşa că cine s-a bucurat că justiţia română scapă de oamenii lui Băsescu poate să mai aştepte. Ei, ce mai spuneţi, nu e aşa că Băsescu e diabolic şi nu îşi lasă oamenii din justiţie să sufere, iar CCR nu este altceva decât instrumentul lui Băsescu ? Nu e aşa că domnul Ponta are dreptate când spune că trebuie să lăsăm garda jos şi de dragul coabitării şi liniştii trebuie să ne dăm pantalonii jos şi să nu ne mai certăm cu Băsescu ?Dar ca bătaia de joc să fie completă, trebuie să mai spunem că într-o culme a ridicolului şi batjocurii, cine credeţi că a fost cel care a iniţiat acest articol de lege ? Ţineţi-vă de mâini : Domnul Dănileţ” Deci domnul Dănileţ ca iniţiator al acestui proiect este cel care acuma l-a contestat la CCR şi culmea culmilor, a şi reuşit să obţină “confirmarea” faptului că articolul pe care el l-a promovat în 2005 pe o lege din 2004, este anticonstituţional. Deci practic, orice ar suţine domnul Dănileţ este acceptat atât de legiuitor cât şi de CCR. Omul ăsta îşi omoară propriul copil iar CCR îi dă dreptate şi îl reinstalează în CSM. De ce ? Pentru că el este Dănileţ.Ar trebui trecut în Cartea Recordurilor. ESTE SINGURUL MAGISTRAT CARE A CONTESTAT CONSTITUŢIONALITATEA PROPRIEI INIŢIATIVE LEGISLATIVE A ARTICOLULUI  DE LEGE INTRODUS CHIAR DE EL  ŞI REUŞEŞTE SĂ DOVEDEASCĂ CĂ A FOST UN PROST.
Dar mai proşti suntem noi cei care acceptăm această bătaie de joc.
Se vorbeşte despre
În timpul acesta, presa, televiziunile, moderatorii şi reporterii discută despre cum  ar putea fi afectată imaginea lui Traian Băsescu de faptul că cuscrul său a fost audiat în dosarele creditelor. Să nu mori ? O întrebare mai cretină nu s-a mai pus de mult la o televiziune. Păi domnişoara sau doamna televizionistă care se dă de ceasul morţii cu această problemă de importanţă strategică, uită două lucruri :
1.     în primul rând faptul că distinsul cuscru a fost doar intervievat, şi atâta tot, nu va păţi nimic, pentru că în astfel de cazuri nu e vinovat cel care a luat ci cel care a dat.
2.     Care imagine să o strice, când Băsescu are dosar penal  şi l-a durut în aripa dorsală concurând cu succes pe funcţia de preşedinte cu dosarul sub braţ ?Cum să îi strici imaginea unui individ penal pentru dispariţia unei flote, pentru că cuscrul lui a fost intervievat pentru că a luat bani de la bancă?
Cum poţi să fii atât de dus cu mintea şi să faci un subiect de presă din acest subiect şi cu întrebarea asta idioată? Nu mai au ce rumega distinşii reporteri tv ?
Se păstrează tăcerea asupra:
În Mureş,  la Liceu Pedagogic „Mihai Eminescu” au apărut afişe pe care scrie „ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC!” Aceste mesaje sunt considerate „“provocatoare şi jignitoare antimaghiare”. Cine spune asta ? UDMR Mureş.
“Condamnăm manifestarea extremistă şi somăm conducerea Liceului Pedagogic să aibă o atitudine promptă în rezolvarea tensiunilor etnice dintre elevii români şi maghiari. Din păcate, acest incident este un alt exemplu care arată că problemele de convieţuire româno-maghiare din Târgu Mureş nu sunt soluţionate în mod satisfăcător”

ESTE INCREDIBIL : ÎN ŢARA LOR, ROMÂNII NU MAI AU VOIE SĂ ÎŞI MANIFESTE DRAGOSTEA FAŢĂ DE ŢARĂ, FAŢĂ DE PĂMÂNT NU MAI AU VOIE SĂ DECLARE CĂ PĂMÂNUL ROMÂNIEI ESTE PĂMÂNT ROMÂNESC, PENTRU CĂ ÎI DERANJEAZĂ PE DOMNII DIN UDMR.
Ce face domnul Ponta? Aşteaptă aprobare de la Kovesi, de la Barroso, de la Merkel să ia atitudine sau se fec că nu ştie şi dă ordin prefectului să scoată afişele care Îi supără aliaţii şi le-au zgâriat ochii cu aceste afirmaţii jignitoare?
Este posibil ca într-o ţară, un cetăţean să fie învinuit că a afirmat că pământul ţării sale aparţine ţării sale ? De ce nu a luat nici un membru al guvernului sau nici o televiziune atitudine împotriva acestei aberaţii şi nesimţiri a organizaţiei UDMR Mureş ? Pentru că oricine, orice ar zice este o mare nesimţire să pretinzi că un mesaj normal, un mesaj care respectă realitatea Constituţională şi de drept poate fi considerat jignitor de un alt cetăţean al aceleiaşi ţări. Înţeleg că s-a făcut o plângere iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a cerut o informare de la conducerea liceului. ALOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO! NE-AM TÂMPIT CU TOŢII ? NU MAI GÂNDIM NORMAL, GÂNDIM TOŢI UNGUREŞTE? Unde sunt românii ? Cum să deschizi o anchetă şi să ceri lămuriri pentru un caz de patriotism ? Nu mai avem voie în Transilvnia să spunem, că Transilvania e pământ românesc ? Către ce ne îndreptăm? UNDE SUNT ROMÂNII ? Asta ar trebui să dezbată acum toate televiziunile, nu cum va fi afectată imaginea lui Băsescu, imagine de care nu îi pasă nimănui, nici măcar lui Băsescu. DESPRE IMAGINEA ROMÂNIEI NU ÎI MAI PASĂ NIMĂNUI ?
UNDE SUNT ROMÂNII? OAMENI BUNI, SCOATEŢI CAPUL DIN NISIP, DESCHIDEŢI OCHII, DESCHIDEŢI GURA ŞI URLAŢI! MOARE  ŢARA IAR VOI DESCHIDEŢI GURA DOAR CA SĂ MÂNCAŢI!

Se întâmplă în România, azi -II

Un comentariu:

  1. Din 2004 romanii dorm... Se mai trezesc arareori dar vazand ce-i afara se culca la loc. Somn usor, natiune!

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.